Ordin de protecţie. Decizia nr. 256/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 1928/196/2013
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 256
Ședința publică de la 17.04.2013
Președinte – V. A.
Judecător – A. R.
Judecător – C. D. T.
Grefier – A. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul B. – Procuror – M. B.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții G. C. D., cu domiciliul în B., ..215, județul B. și N. L. și G. A., ambele cu domiciliul în sat Gurguieți, ., . B., prin Cabinet Avocat B. A. din B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1430/21.02.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 16.04.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.260 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 17.04.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de fata:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentele G. A. și N. L. au solicitat in contradictoriu cu intimatul G. C. - D. emiterea ordinului de protecție împotriva acestuia.
S-au solicitat a fi dispuse prin ordinul de restricție următoarele masuri: a) încredințarea minorei G. S. – E. reclamantei G. A. până la soluționarea dosarului de divorț nr._, cu termen de judecată în data de 22.05.2013; b) stabilirea reședinței copilului minor la reclamantă în . Nou, Jud. B.; c) obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de reclamante și față de minoră.
În motivare s-a sustinut că din căsătoria lui G. A. cu G. C.–D. a rezultat minora G. S.–E.. Din cauza neînțelegerilor și a comportamentului violent al pârâtului, G. A. s-a mutat cu minora la părinții săi în . și a promovat acțiune de divorț. La data de 03.02.2013, în timp ce G. A. se afla la serviciu, pârâtul, fără drept, a pătruns cu violență în locuința părinților și cu forța, lovind-o pe N. L., a luat-o pe minoră și a dus-o la părinții săi în B.. N. L. a scos certificat medico–legal cu care face dovada violențelor exercitate asupra sa de pârât. Minora a fost traumatizată fizic și psihic, aceasta plângea și striga la bunica maternă și la mama sa să o salveze. A formulat plângere la poliție pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, violare de domiciliu și distrugere, efectuându-se cercetări în cauză. Pârâtul a proferat amenințări cu moartea la adresa reclamantelor. A solicitat să se emită un ordin de protecție prin care pârâtul să nu ia legătura cu reclamantele și să nu se apropie de acestea la o distanță de 200 m, precum și încredințarea minorei și stabilirea reședinței acesteia. În drept a invocat prevederile art. 26 alin. 1 lit. d și h, art. 27 1, 27 5 , 27 7 din Legea nr.217/2003.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei N. L.. A arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.217/2003, reclamanta N. L. care este mama soției sale și care nu este membru al familiei sale, nu are calitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție cu privire la fiica sa. Pe fond, a arătat că soția sa este plecată în afara țării și în aceste condiții nu poate solicita încredințarea minorei și stabilirea reședinței acesteia. Chica A. obișnuia să plece la muncă în străinătate. De la momentul la care acesta a plecat, minora a rămas în grija pârâtului și când aceasta revenea în țară minora locuia alături de mama sa și de părinții acesteia în . când a fost în țară, G. A. a plecat fără să îl anunțe de pârât. Pârâtul a contractat-o telefonic pe soacra sa și când a aflat că soția sa a plecat în străinătate, i-a cerut acesteia să-i pregătească copilului bagajul, pentru că urma să vină să o ia pe minoră acasă. N. L. i-a comunicat pârâtului că nu îi va permite să ia minora. Pârâtul s-a deplasat la data de 3 februarie împreună cu fratele său și cu soția acestuia la domiciliul soacrei sale pentru a-și lua copilul. Când l-a văzut, copilul i-a sărit în brațe iar soacra sa a încercat să-i smulgă copilul din brațe. Atunci, pârâtul a pus copilul în mașină iar N. L. s-a așezat în dreptul portierei pentru ca pârâtul să nu poată închide portiera. A reușit să o smulgă pe soacra sa din dreptul portierei și apoi a apelat la 112. N. L. a apelat și aceasta la 112. După 30 de minute, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care i-a arătat soacrei sale că nu are nici un drept să-i rețină copilul. A arătat că nu sunt îndeplinite cerințele obligatorii pentru emiterea ordinului de protecție. Cererea cuprinde doar afirmații nedovedite. A solicitat respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 08.02.2013 a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesual active a petentei N. L..
La termenul de judecată din data de 20.02.2013 a fost unită cu fondul excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului B. pentru petenta G. A..
Prin sentinta civila nr.1430/21.02.2013 a Judecatoriei Braila a fost respinsa ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a petentei N. L., a fost respinsa ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului petentei G. A., a fost respinsa ca neîntemeiată cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de către petentele N. L. și G. A. în contradictoriu cu intimatul G. C. – D.. A fost respinsa ca neîntemeiată cererea avocatului G. T. privind înaintarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele: Analizând excepția lipsei calității de reprezentant, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 67 C. proc. civ., mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume și, dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliul și nici reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat. Având în vedere că petenta G. A. lucrează și locuiește în străinătate și conform contractului de asistență juridică nr. 774/21.01.2013 l-a împuternicit pe avocatul B. să o reprezinte în acțiuni civile în legătură cu minora G. S. – E., instanța reține că acesta are calitatea de reprezentant al petentei Ghică A. și va respinge ca neîntemeiată excepția invocată. Analizând excepția lipsei calității procesual active a petentei N. L., instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 3 coroborat cu art. 5 din Legea nr.217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, prin membru de familie înțelegând ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude. Conform actelor de stare civilă, N. L. este mama petentei Ghică A.. Instanța apreciind că N. L. este membru de familie în accepțiunea textului de lege menționat anterior, va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a acesteia. Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele: Din probele administrate în cauză a rezultat că anterior incidentului din data de 03.02.2013, intimatul G. C. – D. nu s-a manifestat violent față de petenta N. L., soacra sa, și minora G. S. – E., fiica acestuia rezultată din relația de căsătorie cu petenta G. A.. Anterior acestui episod, minora a locuit alternativ atât la domiciliul intimatului cât și la domiciliul petentei N. L., părțile înțelegându-se în această privință. G. A. lucrează în străinătate. În luna ianuarie 2013, aceasta a plecat la muncă în străinătate lăsând-o pe minora G. S. – E. în grija bunicii materne, N. L.. La momentul la care tatăl minorei, G. C. – D., la data de 03.02.2013, a dorit să își ia fetița, bunica maternă s-a opus, interzicându-i intimatului să-și ia copilul. Încercând să-și ia copilul din grija bunicii materne, intimatul a agresat-o fizic pe petenta N. L., împingând-o. Din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că acesta ar fi lovit-o pe bunica maternă (conform certificatului medico – legal nr. 57/04.02.2013, urmele lăsate pe corpul victimei puteau rezulta prin comprimare cu mână). Instanța reține că intimatul nu a urmărit rănirea bunicii materne, ci îndepărtarea acesteia din apropierea minorei G. S. – E.. De asemenea, nu a rezultat că intimatul ar fi pătruns în domiciliul petentei N. L., ci doar că acesta a făcut un pas în curtea acesteia pentru a-și lua copilul în brațe. În drept, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 „Persoana a cărei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, in scopul înlăturării stării de pericol sa emită un ordin de protecție, prin care sa se dispună cu caracter provizoriu una sau mai multe din următoarele masuri-obligații sau interdicții […]”Instanța observă că principala condiție impusă de lege pentru a se dispune emiterea unui astfel de ordin de protecție se regăsește starea de pericol referitoare la integritatea fizica sau psihica ori libertatea victimei. Art. 3 din Legea nr.217/2003 stipulează că „violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”. Față de situația de fapt existentă, confirmată prin probatoriile administrate în cauză, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, așa încât va respinge prezenta cerere. Reținând prestația avocatului G. T. care s-a prezentat în fața instanței de judecată la termenul din data de 07.02.2013, fără însă a formula apărări în cauză întrucât intimatul avea un apărător ales, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea avocatului G. T. privind înaintarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Impotriva acestei hotarari au formulat recurs reclamantele G. A. si N. L. precum si paratul G. C..
In motivarea recursului reclamantele au sustinut urmatoarele: in mod eronat instanta de fond retine ca recurenta N. L. nu ar fi fost lovita de paratul G. C.; din certificatul medical depus la dosar, chiar daca nu rezulta ca recurenta a fost lovita, rezulta insa ca a fost agresata, aspect prevazut de dispozitiile legale; prin publicatia din ziarul “Obiectiv” si prin referatul de ancheta sociala s-a demonstrat ca paratul G. C. este o persoana violenta cu membrii familiei; important este faptul ca paratul prin comportamentul sau violent a produs suferinte psihice si o stare de teama minorei S.-E..
In motivarea recursului paratul G. C. a sustinut urmatoarele: prin sentinta atacat s-a respins cererea de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecata; instanta motiveaza acest aspect prin faptul ca avocatul nu ar fi solicitat acest lucru iar in caietul grefierului nu se mentioneaza nimic cu privire la cheltuielile de judecata, ceea ce este ilogic cata vreme la dosarul cauzei se afla chitanta in original; instanta de fond nu are temei legal pentru a nu acorda aceste cheltuieli de judecata.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveste recursul formulat de paratul G. C.:
Instanta va observa ca recurentul-parat nu a produs nicio dovada in sensul ca ar fi solicitat ca reclamantele sa fie obligate la plata cheltuielilor de judecata, iar din incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 20.02.2013 si din copia de pe caietul grefierului atasata la dosar rezulta ca acesta nu ar fi solicitat cheltuieli de judecata. De altfel, nici prin intampinarea depusa in fata instantei de fond paratul nu a solicitat ca reclamantele sa fie obligate la plata cheltuielilor de judecata.
Se retine ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la cheltuielile de judecata reprezentand onorariu avocat ales de parat, desi in mod eronat recurentul a sustinut in motivele de recurs ca instanta ar fi respins aceasta cerere. Instanta de fond s-a pronuntat doar cu privire la onorariul avocatului din oficiu si a respins cererea acestuia privind inaintarea din fondurile Ministerului Justitiei a sumelor reprezentand onorariu avocat din oficiu.
Se retine ca, in ipoteza in care recurentul-parat ar fi solicitat ca reclamantele sa fie obligate sa ii plateasca cheltuielile de judecata iar instanta din eroare nu s-ar fi pronuntata asupra acestei cereri, ar fi fost necesar ca recurentul-parat sa formuleze o cerere prin care sa solicite completarea hotararii in baza art.281/2 cod procedura civila intrucat conform art.281/2a cod procedura civila, completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului.
In ceea ce priveste recursul formulat de reclamantele G. A. si N. L.:
Instanta va retine ca in cauza nu s-a dovedit comportamentul violent al recurentului-parat, in sensul art.3 din Legea nr.217/2003.
Acest comportament nu rezulta din referatul de ancheta sociala sau din publicatia “Obiectiv”, asa cum se sustine prin motivele de recurs. Astfel, in referatul de ancheta sociale se arata ca din discutia cu vecinii si cu recurenta N. L. ar fi rezultat ca recurentul-parat a fost violent cu recurenta si cu numitul S. M., atucni cand a venit sa ia minora. Instanta va observa ca declaratiile recurentei nu pot fi avute in vedere avand in vedere caracterul lor subiectiv iar din declaratia martorului S. M. a rezultat ca ar fi avut o neintelegere cu recurentul-parat dar in urma cu un an de zile. In ceea ce priveste publicatia “Obiectiv” aceasta nu poate constitui o proba prin care sa se dovedeasca comportamentul violent al recurentului-parat, mai mult decat atat in acest ziar mentionandu-se ca acesta a fost reclamat de o femeie din . ar fi intrat in curtea sa, a amenintat-o si lovit-o fara motiv iar nu ca s-ar fi luat o masura de orice natura impotriva recurentului-parat, masura care insa sa fie dovedita cu alte acte, conform cerintelor legale.
Simpla agresare fizica a recurentei N. L. de catre recurentul-parat G. C., fara a fi intrunite si celelalte conditii prevazute de lege, nu face admisibila o cerere prin care se solicita emiterea ordinului de protecție împotriva acestuia din urma. Astfel, art.3 din Legea nr.217/2003 stipulează că „violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”. Asa cum in mod legal a retinut instanta de fond, cu privire la situatia de fapt, in luna ianuarie 2013, recurenta G. A. a plecat la muncă în străinătate lăsând-o pe minora G. S.–E. în grija bunicii materne, N. L.. La momentul la care tatăl minorei, G. C.–D., la data de 03.02.2013, a dorit să ia fetița, bunica maternă s-a opus, interzicându-i să ia copilul. Încercând să ia copilul din grija bunicii materne, recurentul a agresat-o fizic pe petenta N. L., împingând-o. Din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că acesta ar fi lovit-o pe bunica maternă. Recurentul nu a urmărit rănirea bunicii materne, ci îndepărtarea acesteia din apropierea minorei G. S.–E.. De asemenea, nu a rezultat că recurentul ar fi pătruns în domiciliul petentei N. L., ci doar că acesta a făcut un pas în curtea acesteia pentru a-și lua copilul în brațe.
Se retine ca recurentele N. L. si G. A. nu au facut dovada ca situatia de fapt ar fi diferita de cea constatata de instanta de fond. F. de cele retinute, instanta va aprecia ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevăzute de art. 23 alin.1 raportat la art.3 din Legea nr. 217/2003 pentru a se emite ordinul de protectie.
F. de cele retinute mai sus, in baza art.312 cod procedura civila si art.25-30 din Legea nr.217/2003, instanta va respinge recursurile ca nefondate.
Intrucat ambele recursuri urmeaza a fi respinse, tribunalul va respinge si cererile formulate de recurenti privind plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții G. C. D., cu domiciliul în B., ..215, județul B. și N. L. și G. A., ambele cu domiciliul în sat Gurguieți, ., . B., prin Cabinet Avocat B. A. din B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1430/21.02.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.04.2013.
PreședinteJudecătoriGrefier
V. A. A. R. C. D. T. A. B.
Red.A. V.
Dact.B..A.
2 ex./18.04.2013
Jud.fond.C. I.G.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 322/2013. Tribunalul BRĂILA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
