Pensie întreţinere. Decizia nr. 428/2013. Tribunalul BRĂILA
Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 15822/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 428/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător A. M. Cășaru
Judecător L. M.
Grefier I. N.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant N. Ș. cu domiciliul in B., ., ., . civile nr. 601/24.01.2013 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. S.-C., domiciliat în B., ., ., . serviciul personal al OMV Petrom, având ca obiect „majorare pensie de întreținere”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 17.06.2013 și s-au consemnat în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în baza art. 260 c.pr.civilă a amânat pronunțarea la data de 25.06.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin Sentința civilă nr.601 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, a fost admisă cererea formulată de către reclamantul N. Ș. in contradictoriu cu pârâtul N. S.-C. .
S-a dispus obligarea pârâtului N. S. - C. la plata către reclamantul N. Ș. (născut la data de 14.11.1994) a unei pensii de întreținere în cuantum de 844,75 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii – 22.11.2012 și până la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Pentru a se dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.11.2012, reclamantul N. Ș. a chemat in judecata pe N. S. - C., pentru ca in baza hotărârii ce se va pronunța sa se dispună, în temeiul art. 402 "Stabilirea contribuției părinților" coroborat cu art. 499 Cod civil, majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat paratul prin sentința civila nr. 1950/24.03.2010, pronunțata de Judecătoria B. in ds. Nr._ .
În motivare a arătat reclamantul că, prin sentința civila nr. 5293/12.10.2007, pronunțata de Judecătoria B. in ds. nr._, paratul N. S. C. a fost obligat sa plătească lunar suma de 500 de lei pensie de întreținere pentru minorul N. Ș., născut la data de 14.11.1994, așa cum rezulta din certificatul de naștere . nr._ emis de Primăria Mun. B.. Ulterior, paratul a fost obligat prin sentința civila nr. 1950/24.03.2010, pronunțata de Judecătoria B. in ds. nr._ la plata unei pensii de 1047 lei/lunar. La stabilirea acestei pensii s-au avut in vedere nevoile minorului si posibilitățile materiale ale paratului la acea vreme. Aceasta situație de fapt s-a schimbat. Nevoile materiale ale reclamantului, in prezent major, au crescut, fiind elev in clasa a XII a, elev la Liceul cu Profil Sportiv B.. Intervenind majoratul reclamantului sentința civila nr. 1950/24.03.2010, pronunțata de Judecătoria B. in ds. nr._ nu mai prezintă eficienta deoarece ea obliga pe parat dar isi produce efectele doar pana la majoratul reclamantului. Reclamantul necesita o alimentație speciala, hipercalorica, având in vedere activitatea sportiva constanta pe care o desfășoară, fiind la clasa de handball a Liceului cu Profil Sportiv, necesita echipament sportiv si activitate fizica suplimentara la sala de antrenament sub supraveghere de specialitate. Paratul este in prezent salariat al OMV PETROM SA BUCUREȘTI, cu contract pe perioada nedeterminata. Veniturile nete ale paratului au crescut fata de cele menționate in sentința civila nr. 1950/24.03.2010, pronunțata de Judecătoria B. in ds. nr._ . A solicitat ca sumele lunare sa fie plătite de către parat in contul RO41BRDE090SV_ deschis la BRD - Sucursala B., pe numele reclamantului. Pentru aceste motive, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri, în copie.
La termenul de judecată din data de 17.01.2013, pârâtul s-a prezentat în fața instanței și a arătat că este de acord cu obligarea sa la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantului raportat la veniturile pe care le obține conform adeverințelor de la dosarul cauzei. Reclamantul prin reprezentant a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.
În cauză, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtul este tatăl reclamantului. Reclamantul a împlinit vârsta de 18 ani, însă se află în continuarea studiilor, fiind elev la Liceul cu program sportiv din B. (conform adeverinței aflată la dosar – f. 5).
Prin sentința civilă nr. 1950/24.03.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului N. S. – C. și în favoarea minorului N. Ș., născut la data de 14.11.1994, de la 500 de lei lunar la 1047 de lei lunar, începând cu data de 15.02.2010 și până la majoratul minorului.
În raport cu această situație de fapt instanța va califica cererea ca fiind stabilire pensie și nu cerere de majorare a pensiei de întreținere.
Conform adeverinței de venit nr._/01.11.2012 emisă de angajatorul pârâtului, salariul net al pârâtului incluzând sporurile cu caracter permanent este în valoare de 3379 de lei.
Astfel, pensia de întreținere s-a stabilit în favoarea reclamantului și în sarcina pârâtului, raportându-se la acest venit.
Potrivit art. 516 al.1 C.civ. „obligația de întreținere există între (...) rudele în linie dreaptă”, părinții având obligația de a-și întreține copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, conform art. 499, alin.3 C.civ.
Având în vedere că reclamantul se află în continuarea studiilor, fiind elev la Liceul cu program sportiv din B., este îndreptățit la plata de către pârât a pensiei de întreținere.
Astfel, avându-se în vedere și dispozițiile art.529, art. 530, art. 532, alin. 1, art. 533, alin. 1 C. civ., în conformitate cu care întreținerea este datorată, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează să o plătească, instanța a admis cererea.
De asemenea, s-au avut în vedere și prevederile art.529 alin.2 C.civ. potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinți ea se stabilește la o pătrime din venit pentru un copil.
În consecință, instanța a admis prezenta acțiune și a dispus obligarea pârâtului N. S. - C. la plata către reclamantul N. Ș. (născut la data de 14.11.1994) a unei pensii de întreținere în cuantum de 844,75 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii – 22.11.2012 și până la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
În termenul prevăzut de art. 301 C.pr.civ., reclamantul N. Ș. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, invocând faptul că instanța de fond, stabilind pensia de întreținere în cuantum de 844,75 lei lunar a redus practic pensia anterioară din perioada cât reclamantul era minor.
Se invocă de asemenea veniturile fluctuante ale pârâtului, depunând la dosarul de recurs adeverința nr.4787/14.02.2013 și 4888/14.02.2013 din care rezultă sporurile brute cu caracter permanent și veniturile brute ocazionale realizate din perioada mai 2012-ianuarie 2013.
Se invocă faptul că instanța trebuia să calculeze pensia fie ca o sumă medie a salariului de încadrare la care se adaugă sumele provenind din sporurile cu caracter ocazional în ultimele 6 luni, fie în procent de 25% din venitul net realizat de pârât în fiecare lună. Luând în calcul salariul de încadrare la care se adaugă sumele provenind cu titlu de sporuri permanente și venituri cu caracter ocazional încasate lunar de pârât.
În cauză nu s-a depus întâmpinare .
Tribunalul, examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate de ambele părți și a dispozițiilor legale incidente constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Pârâtul este tatăl reclamantului. Reclamantul a împlinit vârsta de 18 ani, însă se află în continuarea studiilor, fiind elev la Liceul cu program sportiv din B. .
Conform adeverinței de venit nr._/01.11.2012 emisă de angajatorul pârâtului,adeverință depusă la fondul cauzei, salariul net al pârâtului incluzând sporurile cu caracter permanent este în valoare de 3379 de lei.
Stabilirea pensiei de întreținere de instanța de fond, în cuantum de 844,75 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii – 22.11.2012 și până la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, reflectă veniturile nete lunare ale pârâtului, venituri ce au caracter permanent.
În privința adeverințelor nr.4787/14.02.2013 și nr.4888/14.02.2013 depuse în recurs, nu vor fi luate în considerare de tribunal deoarece acestea cuprind sporurile brute cu caracter permanent și veniturile brute ocazionale realizate din perioada mai 2012-ianuarie 2013. Pe de o parte, instanța de recurs nu are posibilitatea de a verifica, fără o bază de calcul care sunt veniturile nete ce ar rezulta din aceste adeverințe depuse de recurent.
Pe de altă parte, adeverința nr.4888/14.02.2013 cuprinde venituri brute ocazionale, acestea neputând fi luate drept bază de calcul pentru o obligație de întreținere viitoare, neexistând certitudinea obținerii acelorași venituri și pe viitor în condițiile în care nu au caracter de continuitate.
Referitor la sporurile brute cu caracter permanent cuprinse în adeverința nr.4787/14.02.2013, tribunalul reține că adeverința de venit nr._/01.11.2012 emisă de angajatorul pârâtului,adeverință depusă la fondul cauzei, include și sporurile cu caracter permanent, acestea fiind luate în calcul la stabilirea pensiei de întreținere de instanța de fond..
Rezultă așadar că nici una din variantele propuse de recurent, nu poate fi primită de instanța de recurs, apreciindu-se că instanța de fond a stabilit în mod corect pensia de întreținere în cuantum de 844,75 lei ținând cont de veniturile nete cu caracter permenent realizate de pârât.
În raport de aceste considerente tribunalul apreciază că sunt aplicabile prev. art.312 alin.1 Teza II a c.pr.civ. urmând să respingă ca nefuondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant N. Ș. cu domiciliul in B., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 601/24.01.2013 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. S.-C., domiciliat în B., ., ., . serviciul personal al OMV Petrom, având ca obiect „majorare pensie de întreținere”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2013.
Președinte Judecători Grefier,
V. R. A. M. Cășaru L. M. I. N.
Tehnored. V.R. /2 ex/4.07.2013
Dact. I.N. /5.07.2013
Jud. fond I.G.C.
← Curatelă. Decizia nr. 219/2013. Tribunalul BRĂILA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 410/2013. Tribunalul BRĂILA → |
---|