Pensie întreţinere. Decizia nr. 524/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 524/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 833/196/2013

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 524

Ședința publică de la 15.10.2013

Președinte – C. D. T.

Judecător – V. A.

Judecător – A. R.

Grefier – A. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul G. M. A., cu domiciliul în B., . . ., împotriva sentinței civile nr. 3371/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. R. citată la familia R. M. din B., ., județul B., având ca obiect pensie întreținere.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 14.10.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.260 C.p.civ. a amânat pronunțarea la 15.10.2013.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de fata:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Braila sub nr._ /21.01.2013, reclamanta G. R. a chemat in judecata pe pârâtul G. M. - A., pentru ca in baza hotărârii ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru reclamantă incepand cu data introducerii acțiuni si pana la terminarea studiilor dar nu mai târziu de implinirea vârstei de 26 ani avandu-se in vedere veniturile realizate de acesta, cum si nevoile reclamantei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este fiica paratului născuta la 15.05.1993 si rezultata din căsătoria cu D. C.-V. (fosta G.). Prin sentința civila nr.8313/22.12.1998 a Judecătoriei B., căsătoria părinților săi a fost desfăcuta prin divorț, reclamanta fiind incredintata spre creștere si educare mamei, iar paratul a fost obligat sa îi plătească o pensie de intretinere incepand cu data de 22.12.1998 de 86.000 lei vechi, pana la majorat avandu-se in vedere venitul pe care acesta il realiza la acea perioada. Paratul s-a dovedit a nu fi interesat de creșterea, supravegherea si intretinerea reclamantei, limitandu-se doar la a plati aceasta pensie, astfel ca mama reclamantei, D. C. V., a fost nevoita sa promoveze o acțiune de majorare pensie. Prin sentința civila nr. 4242/2.08.2007 a Judecătoriei B. pronunțata in dosarul nr._ a fost majorata pensia de intretinere stabilita anterior (sentința civila nr. 1811/2006 a Judecătoriei Braila), de la suma de 1.800.000 ROL, la suma de 239 lei incepand cu data de 22.05.2007 si pana la majorat. Pe pârât nu l-a interesat si nu a contribuit cu nimic in plus, fata de pensia de intretinere stabilita judecatoreste prin sentința civila amintita, cat timp reclamanta a fost eleva la scoală generala si liceu. Absolvind clasa a XII-a la un liceu din B. cu profil stiinte, reclamanta a susținut examen in vara anului 2012 si a fost admisa la Colegiul "El Buen P." din Zaragoza Spania. In prezent este studenta la acest Colegiu, in anul I al ciclului de Pregătire Superioara in Administratie, la cursuri de zi. Cum numai cu contribuția mamei reclamantei care a făcut eforturi si sacrificii deosebite pentru a-i asigura cele necesare intretinerii sale pana in prezent, nu poate face fata tuturor nevoilor ce se impun pregătirii sale profesionale, este nevoita sa-l acționeze in judecata pe parat pentru a fi obligat judecatoreste sa contribuie la cheltuielile ce a fost si este obligata sa le facă de la momentul inscrierii la examenul de admitere din vara anului trecut si pana in prezent. Astfel, este nevoita sa plătească manualele, cărți de specialitate, dar nevoile reclamantei, acum in vârsta de 20 de ani, sunt deosebit de complexe (hrana, imbracaminte, cazare, etc). Cum paratul este incadrat la unitatea militară UM._ Braila, iar veniturile acestuia au crescut de la momentul cand reclamanta a implinit vârsta de 18 ani, având in prezent doar susținerea financiara a mamei sale este nevoita sa promoveze aceasta actiune, pentru a se stabili in favoarea reclamantei o pensie de intretinere pana la finalizarea studiilor. In drept art. 524 C. civ. și 274 C. proc. civ.

Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare însă s-a prezentat în fața instanței de judecată și a solicitat respingerea cererii.

Prin sentinta civila nr.3371/18.04.2013 a Judecatoriei Braila a fost admisa cererea, a fost obligat pârâtul G. M. - A. la plata către reclamanta G. R. (născută la data de 15.05.1993) a unei pensii de întreținere în cuantum de 301,13 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii – 21.01.2013 și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. A fost obligat pârâtul G. M. - A. la plata către reclamanta G. R. a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată si a fost respinsa ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata către acesta a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele: Pârâtul este tatăl reclamantei. Reclamanta a împlinit vârsta de 18 ani, însă se află în continuarea studiilor, urmând cursurile Colegiului El Buen P. din Zaragoza (conform adeverinței aflată la dosar – f. 7-9). Prin sentința civilă nr. 4242/02.08.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului G. M. – A. și în favoarea minorei G. R., născută la data de 15.05.1993, de la 180 de lei lunar la 239 de lei lunar, începând cu data de 22.05.2007 și până la majoratul minorei. Conform adeverinței de venit nr. 80/27.03.2013 emisă de angajatorul pârâtului, salariul net al pârâtului este în valoare de 1204,50 lei (media pe ultimele 6 luni). Astfel, pensia de întreținere ce urmează a se stabili în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtului, se va raporta la acest venit. Potrivit art. 516 al.1 C.civ. „obligația de întreținere există între (...) rudele în linie dreaptă”, părinții având obligația de a-și întreține copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, conform art. 499, alin.3 C.civ. Având în vedere că reclamanta se află în continuarea studiilor, urmând cursurile Colegiului El Buen P. din Zaragoza, este îndreptățită la plata de către pârât a pensiei de întreținere. În acest sens, instanța reține cele menționate în adresa emisă de acest colegiu în sensul că reclamanta urmează cursurile de Pregătire Superioară în Administrație, neavând relevanță dacă forma de învățământ este publică sau privată. Reclamanta frecventează cursurile acestui colegiu de luni până vineri în intervalul orar 8.15 – 14.15, astfel că posibilitățile acesteia de a-și găsi un loc de muncă și a-și procura venituri necesare întreținerii sale sunt extrem de limitate. De asemenea, acordarea pensiei de întreținere nu este condiționată de promovarea de către reclamantă a examenului de bacalaureat în România. Astfel, avându-se în vedere și dispozițiile art.529, art. 530, art. 532, alin. 1, art. 533, alin. 1 C. civ., în conformitate cu care întreținerea este datorată, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează să o plătească, instanța va admite cererea. De asemenea, se vor avea în vedere și prevederile art.529 alin.2 C.civ. potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinți ea se stabilește la o pătrime din venit pentru un copil. În consecință, instanța urmează să admită prezenta acțiune și să dispună obligarea pârâtului G. M. - A. la plata către reclamanta G. R. (născută la data de 15.05.1993) a unei pensii de întreținere în cuantum de 301,13 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii – 21.01.2013 și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei cu titlu de onorariu avocat. În raport cu soluția pronunțată în cauză, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata către acesta a cheltuielilor de judecată.

Impotriva acestei hotarari a formulat recurs pârâtul G. M. – A..

În motivarea recursului, în esență, pârâtul a susținut următoarele: reclamanta nu a absolvit liceul, asa cum menționează in cererea de chemare in judecata motiv pentru care nu poate fi inscrisa la o institutie de invatamânt superior; cu privire la înscrisul depus de reclamanta prin care a dovedit ca se află în continuarea studiilor în Spania, recurentul a aratat ca are dubii cu privire la legalitatea acestuia, ca forma cât și conținut. În drept art.488 alin.6 cod procedura civila.

Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului, întrucat din actele depuse la dosar rezultă că este inscrisă la un colegiu in Spania, in anul I al ciclului de pregatire superioara in administratie.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din actele existente la dosar (f.13-22) intimata-reclamantă G. R. este înscrisă la Colegiul „El Buen P.” din Zaragoza, Spania, în anul scolar 2012-2013, in primul an al ciclului de formare din cadrul Stadiului Superior de Administrare si Finante, studii oficiale omologate si subventionate de Ministerul Educatiei. In anii 2010-2012 a efectuat studiile de bacalaureat, promovand examenul in sesiunea din septembrie 2012.

În consecinta, tribunalul va constata ca intimata-reclamantă a facut dovada faptului ca se afla in continuarea studiilor.

Se observa ca si in fata instantei de fond intimata-reclamantă a facut aceasta dovada (f.7-9 ds. instanta fond). F. de aceste dovezi in mod legal instanta de fond a respins cererea recurentului de a se solicita relatii de la Inspectoratul Scolar Judetean Braila referitoare la faptul daca intimata-reclamantă a terminat sau nu un liceu in Romania. In cazul in care recurentul nu ar fi fost convins cu privire la legalitatea inscrisurilor depuse de reclamanta in fata instantei de fond, asa cum sustine prin motivele de recurs, ar fi putut sa se foloseasca de mijloacele legale pe care le avea la dispozitie in fata instanței de fond. Intrucat nu a inteles sa actioneze in acest mod, formuland insa recurs pentru aceste motive, recurs care urmeaza a fi respins, in baza art.274 cod procedura civila, deoarece este in culpa procesuala, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.

Față de cele retinute mai sus, in baza art.312 cod procedura civila, instanta va respinge recursul ca nefondat si il va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul G. M. A., cu domiciliul în B., . . ., împotriva sentinței civile nr. 3371/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. R. citată la familia R. M. din B., ., județul B..

Obligă pe recurent să plătească intimatei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2013.

PreședinteJudecătoriGrefier

C. D. T. V. A. A. R. A. B.

Red.T. C.D.

Dact.B..A.

2 ex./18.10.2013

Jud.fond.C. I.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 524/2013. Tribunalul BRĂILA