Rezoluţiune contract. Decizia nr. 449/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 449/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 1812/247/2011
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 449
Ședința publică de la 2.07.2013
Președinte – V. A.
Judecător – C. D. T.
Judecător – A. R.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul Șegău C. cu domiciliul în ., de recurentele N. D. și B. E., ambele cu domiciliul în . și de recurenta . prin S. A.A. I., D. și Asociații, prin avocat B. M. cu sediul profesional în B., ., jud. B., prin administrator judiciar CII T. G. din B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 886 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. N. cu domiciliul în . și Șegău T. cu domiciliul în . și chemata în garanție P. M. cu domiciliul în B., ., jud.B., având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 21.06.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.260 C.p.civ. a amânat succesiv pronunțarea la 28.06.2013 și la 2.07.2013.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2011 pe rolul Judecătoriei Însurăței sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții N. D., S. T., S. C., M. N. și B. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr.181/26.01.2006 și obligarea pârâților la restituirea sumei încasate.
În motivarea cererii s-a arătat că prin încheierea acestui antecontract, părțile au convenit asupra vânzării-cumpărării unei suprafețe de 6 ha, situată în .. La data încheierii antecontractului, reclamanta a achitat un avans în cuantum de 2880 euro, urmând ca la perfectarea actului de vânzare-cumpărare să achite restul prețului.Contractul de vânzare-cumpărare urma să se încheie în termen de 90 de zile de la eliberarea titlului de proprietate. Conform antecontractului de vânzare-cumpărare „în situația în care dreptul de proprietate asupra terenului va fi reconstituit pe teritoriul administrativ al altei localități sau promitenta vânzătoare va primi despăgubiri în locul proprietății terenului, promitenta vânzătoare va restitui promitentei cumpărătoare sumele avansate, consemnate în prezentul antecontract, după aceasta se sting orice obligații ce rezultă din prezentul antecontract.” În drept s-au invocat art 1020, art 1295 Cciv, art 274 alin 1 C..
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție. În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că nu au semnat nici un fel de procură autentică de împuternicire a numitei P. M. pentru vânzarea vreunei suprafețe de teren, suprafață asupra căreia urma să se reconstituie dreptul de proprietate cf Legii nr 1/2000.De asemenea, pârâții au mai susținut că din suma totală de 4320 euro au primit doar suma de 1200 de lei/ha. În opinia pârâților nu poate fi primită susținerea potrivit căreia promitentul-cumpărător să fi fost înștiințat de Primăria comunei V. despre faptul că cererea de restituire în natură a fost respinsă, deoarece antecontractul prevede această situație doar în cazul în care se vor primi despăgubiri. De asemenea, pârâții au arătat că nu poate fi primită susținerea conform căreia, UAT V. nu poate reconstitui dreptul de proprietate al promitentului-vânzători atâta timp cât dosarul întocmit în baza notificării pârâtului a fost soluționat printr-o propunere care poate fi sau nu însușită de către ANRP București. Simplul fapt că dosarele au fost trimise la ANRP nu înseamnă că pârâții au fost despăgubiți. Pe cale de cerere de chemare în garanție, pârâții au arătat că, în situația în care cererea principală va fi admisă să se admită și cererea de chemare în garanție prin care să se dispună obligarea chematei în garanție la suportarea pretențiilor solicitate și a cheltuielilor de judecată.
Chemata în garanție P. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție. În motivarea acesteia, chemata în garanție a susținut că a devenit mandatara pârâților în baza procurii speciale nr. 161/24.01.2006 prin care se obliga să facă toate demersurile necesare în vederea punerii mandanților săi în posesie și obținerea eliberării titlului de proprietate. De asemenea, mandatara a precizat că s-a angajat și la prezentarea în fața notarului în vederea vânzării către reclamantă a cotei de 4/5 din suprafața de 6 ha. În opinia sa, obligația pe care și-a asumat-o a fost una de diligență și nu de rezultat în sensul întreprinderii tuturor demersurilor pentru punerea în posesie a mandanților. În acest sens, s-a prezentat la Primăria V. de unde i s-au eliberat adeverințe de împroprietărire a pârâtului. Chemata în garanție a apreciat că nu are nicio vină în faptul că pârâților nu li s-a mai reconstituit dreptul de proprietate. Chemata în garanție a arătat că mandatul a fost unul gratuit, situație în care culpa mandatarului, cf art 1540 Cciv se apreciază „in concreto” în funcție de diligența pe care mandatarul o are cu propriile lucruri, mandantul trebuind să facă dovada culpei mandatarului, fapt ce nu rezultă de nicăieri din cererea de chemare în garanție. În opinia chematei în garanție, aceasta și-a îndeplinit obligațiile în limitele împuternicirii primite.
În prezenta cauză, instanța a încuviințat și administrat următoarele probe: dovada încercării de conciliere a părților realizată de reclamantă, copia antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 181/26.01.2006 la BNP F. M. C., procura nr164/24.01.2006, adresele nr 3492/26.11.2008, nr 1866/10.05.2012 emise de Primăria comunei V..
Instanța a încuviințat pârâților și proba cu expertiză grafoscopică a semnăturilor după procura de reprezentare, semnături nerecunoscute, dar ulterior aceștia au renunțat la această probă.
Prin sentința civilă nr.886/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosar nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții N. D., S. T., S. C., M. N. și B. E.. S-a constatat rezolvit antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 181/26.01.2006 la BNP C. F.. Au fost obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 9600 lei către reclamantă. S-a anulat cererea de chemare în garanție. Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată de 1687 lei.
Pentru pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 181/26.01.2006 la BNP F. M. C., în fapt o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a cotei-părți de 4/5 din suprafața de teren de 6 ha, teren care urma să intre în patrimoniul pârâților, prin reconstituirea dreptului de proprietate. Pârâții N. D., Sagău T., Sagău C., M. N., V. A. și B. E. au fost reprezentați la încheierea acestui contract de mandatara P. M., așa cum rezultă atât din conținutul antecontractului, cât și din cel al procurii speciale autentificată sub nr. 164/24.01.2006 la BNP F. M.. Din coroborarea conținutului antecontractului cu cel al procurii speciale de împuternicire a mandatarei P. M. rezultă că suma efectiv primită de pârâți a fost de 9600 lei, sumă individualizată în cele două acte prin sintagma „prețul vânzării.” Cu privire la încheierea antecontractului a cărui rezoluțiune se solicită, instanța a reținut că pârâții au figurat înscriși inițial într-un tabel- anexă 39- ca persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în natură, moștenitori al numitului V. A.. Cf HG nr.890/2005 anexa nr.39 cuprindea persoanele fizice sau moștenitorii acestora din formele asociative (composesorate, obști de moșneni în devălmășie, obști răzășești nedivizate, păduri grănicerești, păduri comunale provenite din păduri grănicerești și alte forme asociative asimilate acestora), cărora urma să li se reconstituie, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, conform art. 26 din Legea nr. 1/2000. Pe raza comunei V. nu rezultă însă că au existat astfel de forme asociative. Din adresa nr. 235/24.06.2006 rezultă că pârâții au fost înștiințați că s-a stabilit reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6 ha extravilan prin înscrierea în anexa 39 la poziția 342, fără a se preciza modalitatea de reconstituire. Din adresa nr. 3492/26.11.2006 rezultă că o parte din persoanele înscrise inițial în anexa nr. 39 au fost înscrise în anexa 23 pentru acordarea despăgubirilor. Din aceeași adresă, instanța a reținut faptul că au existat și persoane care nu au fost înscrise pentru acordarea despăgubirilor, deoarece dosarele acestora nu au fost validate de Comisia Județeană de Fond Funciar B.. Pe cale de consecință, deși inițial s-a apreciat că aceste din urmă persoane sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, ulterior s-a hotărât că acestea nu au dreptul de a li se reconstitui proprietatea nici în natură, nici prin acordarea de despăgubiri. Având în vedere că pârâții din prezenta cauză nu sunt menționați între persoanele cărora nu le-au fost validate dosarele de către comisia județeană, instanța apreciază că aceștia au fost înscriși în anexa nr. 23 pentru acordarea de despăgubiri. În antecontractul ce face obiectul prezentei cauze a fost inserat un pact comisoriu de grad III, în virtutea căruia s-a stipulat că „în situația în care…promitenta vânzătoare va primi despăgubiri în locul proprietății terenului, aceasta va restitui promitentei cumpărătoare, prin mandatar sumele avansate, consemnate în prezentul antecontract, după aceasta se sting orice obligații ce rezultă din prezentul antecontract.”Pactul comisoriu expres de gradul III constă în clauza prin care se prevede ca în cazul în care una din părți nu-și execută obligațiile până la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin drept. Din conținutul antecontractului rezultă că termenul până la care urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare era de 90 de zile de la data eliberării titlului de proprietate, titlu care în prezenta cauză nu s-a mai eliberat, reconstituirea dreptului de proprietate realizându-se prin acordarea de despăgubiri. Din conținutul antecontractului rezultă că acordarea despăgubirilor nu a fost avută în vedere pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care, acordarea de despăgubiri nu naște nicio obligație de „a face”(respectiv de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare) în virtutea antecontractului în sarcina, respectiv beneficiul părților. Cu privire la restituirea sumei de către pârâți, instanța a apreciat că aceștia au primit doar suma de 9600 lei, sumă denumită „prețul vânzării” în conținutul antecontractului și al procurii speciale. Este adevărat că pe lângă acest preț al vânzării, reclamanta a mai plătit o diferență, suma predată mandatarei pârâtei fiind de 3456 euro cf antecontractului. Această diferență însă a fost plătită mandatarei P. M., care urma să achite taxele și serviciile premergătoare semnării contractului. Din nicio altă probă nu rezultă că mandatara ar fi predat diferența către pârâți sau că ar fi achitat banii pe anumite servicii de care trebuia să se îngrijească cf procurii și a antecontractului. Cu privire la cererea de chemare în garanție, urma să fie timbrată cu aceeași taxă de timbru ca și cererea de chemare în judecată cf 10 din Legea nr. 146/1997. Pârâții au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar respinsă prin încheierea din data de 19.04.2012 față de faptul că nu au făcut dovada veniturilor realizate. În acest sens, instanța a anulat cererea ca netimbrată. Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit art 274 C., partea căzută în pretenții va fi obligată însă numai în parte la plata cheltuielilor, având în vedere admiterea în parte a cererii formulate. Având în vedere cele expuse, instanța a admis în parte cererea, a constatat rezolvit antecontractul de vânzare-cumpărare și a dispus obligarea pârâților la restituirea către reclamantă a sumei de 9600 lei, sumă primită cu titlu de preț al vânzării în cadrul avansului, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1687 lei din care 1000 lei onorariu de avocat și 687 lei taxă judiciară de timbru aferentă sumei încasate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta ., recurs motivat, dar netimbrat. Totodată au declarat recurs și pârâții S. C., N. D. și B. E..
Recurentul S. C., în motivarea recursului, a susținut că cel care a deschis acțiunea în judecată trebuie să plătească daunele prevăzute de lege, menționând că persoanele care au organizat această vânzare sunt vinovați de încălcarea legii. A arătat că suma primită a fost doar de 1200 lei pe hectar, fiind de acord să achite doar cât a primit.
Recurentele N. D. și B. E. au susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța nu a cercetat fondul cauzei și nu a asigurat părților dreptul la apărare. Referitor la necercetarea fondului cauzei s-a prezentat succesiunea termenelor din dosarul cauzei, făcându-se mențiuni cu privire la fiecare încheiere de ședință și arătându-se că nu a existat nici un termen pe fondul cauzei ci doar amânări în vederea constituirii dosarului. S-a arătat că în nici o încheiere nu s-a dispus citarea reclamantei la interogatoriu, instanța nu a făcut demersuri și nu a stăruit în stabilirea situației, prejudiciind dreptul la apărare al pârâtelor. Lipsa analizei fondului reiese și din modul în care instanța a stabilit suma de returnat de către pârâți, invocându-se lipsa dovezii prețului încasat de pârâți în baza procurii speciale și a antecontractului de vânzare cumpărare, suma la care au fost obligați pârâții fiind stabilită fără probatoriu. Recurentele au susținut că au încasat doar câte 700 lei, iar numitul V. A. ar fi returnat prețul vânzării încasat. S-a susținut că suma de 9600 lei menționată ca fiind prețul vânzării apare numai în antecontractul semnat de mandatară și din nici unul din înscrisurile de la dosar nu reiese că suma a fost încasată efectiv de pârâți, ceea ce echivalează cu o stabilire arbitrară a sumelor imputate pârâților. Cu privire la încălcarea dreptului la apărare s-a invocat lipsa mandatului către avocatul P. T., menționându-se de către recurente că nu au angajat acest avocat, nu are delegație și nu au semnat cu acesta nici un contract de asistență juridică. Au învederat instanței de fond că nu-și însușesc probele solicitate de acest avocat, că susțin apărări de altă natură, că nu au avut cunoștință de actele ce au fost comunicate acestuia pe parcursul procesului și pe cale de consecință nu și-au putut exprima apărările, dar cu toate acestea instanța a refuzat solicitarea de a acorda un termen de judecată pentru a lua cunoștință de dosar și a acordat termen doar pentru a depune concluzii scrise, rămânând în pronunțare pe fondul dosarului. Această conduită reprezintă o lezare a dreptului la apărare al pârâtelor recurente, odată prin neverificarea mandatului avocatului P. T. și prin faptul că luând cunoștință de situație, instanța a decis să rămână în pronunțare permițând depunerea de concluzii scrise. Recurentele au arătat că prin întâmpinare au invocat o . apărări cu privire la care instanța nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate și nu au fost puse în discuția părților, făcându-se referire la excepția de prescripție a dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor, contract de mandat inexistent, contract de vânzare cumpărare a unui drept, neîncheierea contractului de vânzare cumpărare din culpa reclamantei, neconservarea drepturilor prin neexercitarea căilor de atac împotriva actelor administrative vătămătoare, cerere neîntemeiată, inaplicabilitatea prevederilor contractuale invocate de reclamantă. În legătură cu aceste aspecte s-a susținut de către recurente că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris în raport cu data încheierii antecontractului-26.01.2006, la data de 27.01.2009, iar la momentul în care s-a comunicat adresa nr.3492/26.11.2008, era în termenul legal pentru a exercita dreptul la acțiune, dar reclamanta a mai așteptat aproape 3 ani pentru a cere valorificarea dreptului la acțiune. Referitor la neîncheierea contractului de vânzare cumpărare din culpa reclamantei, neconservarea drepturilor prin neexercitarea căilor de atac împotriva actelor administrative vătămătoare, recurentele au arătat că adresa nr.3492 a fost comunicată doar reclamantei, ce a avut drept consecință punerea destinatarului legal al actului administrativ în imposibilitatea de a ataca acest act conform dispozițiilor legale, lipsind pe titularul dreptului civil de exercițiul său. S-a arătat că solicitarea reclamantei nu are nici un temei, rezoluțiunea fiind invocată în lipsa unei culpe, dispozițiile antecontractului invocate în susținerea cererii de chemare în judecată nefiind aplicabile în speță. Cu privire la procura specială s-a arătat că de fapt era un contract de vânzare cumpărare a unui drept litigios între pârâtă în calitate de vânzătoare și P. M. în calitate de cumpărătoare și nicidecum un contract de mandat, atât timp cât mandatara era împuternicită să vândă către oricine, însă fără a face o vânzare, deja a achitat către mandanți un preț al vânzării, aceasta renunțând la orice pretenție, a garantat cumpărătoare de evicțiune și a consimțit o clauză de reziliere a contractului. S-a solicitat să se facă o corectă calificare a actelor supuse judecății și să se constate că în raport cu inexistența contractului de mandat, pârâtele recurente sunt lipsite de calitate procesuală pasivă. În drept s-au invocat dispozițiile legale din Legea nr.1/2000, Legea nr.18/1991, Legea nr.554/2004, Decretul nr.167/1958, Cod civil, Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatele N. D. și B. E. au solicitat respingerea recursului formulat de . ca fiind netemeinic și nelegal.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, conform art.3041C.p.civ., tribunalul constată că recursul formulat de recurenta . este netimbrat, iar recursurile formulate de recurenții S. C., N. D. și B. E. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de recurenta . tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele de judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează în mod diferențiat.
Conform dispozițiilor art.11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță. Dispozițiile art.20 alin.1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din aceeași lege.
Art.1 din O.G. nr.32/1995 a instituit timbrul judiciar care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești. Potrivit dispozițiilor art.9 alin.2 din ordonanță, cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător. În cazul nerespectării acestei obligații, se prevede în art.9 alin.2 din ordonanță, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, adică potrivit dispozițiilor art.20 alin.2 și 3 din Legea nr.146/1997.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că recurentei . i s-a pus în vedere prin citațiile emise pentru termenele de judecată acordate în cauză, să timbreze legal cererea de recurs cu 120,58 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar conform dispozițiilor art. 2 coroborate cu art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.1 și 2 din O.G. nr.32/1995.
Întrucât recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, așa cum i s-a pus în vedere, urmează ca tribunalul, potrivit dispozițiilor legale, să dispună anularea recursului declarat de recurenta . ca netimbrat.
Referitor la recursul declarat de recurentul S. C. tribunalul constată că este nefondat neputându-se reține susținerile acestuia că s-a primit doar suma de 1200 lei pe hectar. Astfel, din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 181/26.01.2006, reiese că prețul vânzării pentru cota de 4/5 din terenul extravilan în suprafață de 6 ha a fost de 9600 lei, acest preț fiind încasat de promitenții vânzători, prin intermediul mandatarei P. M., conform procurii speciale autentificată sub nr.161/24.01.2006. Se observă că situația confirmată de aceste înscrisuri nu a fost combătută prin vreun mijloc de probă cu aceeași valoare probatorie.
În privința motivelor de recurs invocate de recurentele N. D. și B. E., tribunalul apreciază că sunt nefondate. Astfel, nu se poate reține că nu s-a efectuat o cercetare a fondului cauzei întrucât se observă că soluția instanței de fond a fost dispusă în urma analizării legale și temeinice a probatoriului administrat în cauză. Faptul că nu a mai fost administrată proba cu interogatoriul reclamantei nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei cu atât mai mult cu cât această probă a fost solicitată de pârâți, iar la dosarul cauzei nu a fost depus interogatoriul pentru a fi comunicat în conformitate cu dispozițiile art.222 C.p.civ. În ce privește înscrisurile, se observă că părțile au avut posibilitatea să administreze această probă atât la fond cât și în recurs, dar la dosarul cauzei nu s-au depus acte care să schimbe situația de fapt și de drept reținută de instanță. De asemenea se reține că recurentele nu au solicitat nici administrarea altor probe în prezenta cale de atac.
Nu poate fi reținută nici lipsa dovezii prețului încasat întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, prețul vânzării de 9600 lei reiese din antecontract, iar conform procurii speciale pârâții au primit de la mandatara P. M. prețul vânzării, nemaiavând vreo pretenție prezentă sau viitoare cu privire la această vânzare. Tribunalul constată că nu s-au probat aspectele invocate de recurente cu privire la suma încasată de acestea și la faptul că numitul V. A. ar fi returnat prețul vânzării încasat.
Recurentele au invocat lipsa mandatului către avocatul P. T., iar în urma analizării acestei situații s-a constatat că pârâtul intimat Șegău T. a încheiat contractul de asistență juridică nr.497/27.02.2012 cu Cabinet avocat P. T., fiind semnat doar de acesta. În contract se menționează că sunt reprezentați și ceilalți pârâți din dosar nr._, iar S. T. a semnat contractul pentru pârâții clienți, deși acesta nu avea mandat în acest sens. Prin urmare, se constată că în mod incorect s-a consemnat în încheierile de ședință de la instanța de fond că avocat P. T. îi reprezintă pe toți pârâții din cauză.
Deși recurentele N. D. și B. E. au făcut dovada că nu l-au mandatat în cauză pe avocat P. T. tribunalul apreciază că nu s-a încălcat dreptul la apărare al acestora. Se observă că acestea au fost citate în cauză, pârâta recurentă N. D. având și termen în cunoștință conform citației emisă pentru data de 28.02.2012, iar atât pârâta N. D. cât și pârâta B. E. au depus pentru termenul din data de 28.02.2012, întâmpinări în nume personal prin care și-au exprimat poziția procesuală față de cererea reclamantei. Totodată se reține că pârâta B. E. pentru termenul din data de 20.03.2012 a depus completări la întâmpinare prin care a invocat excepții și a solicitat probe și a formulat și cerere de chemare în garanție. Ulterior pârâtele recurente au formulat și cereri de ajutor public judiciar, N. D. formulând și cerere de încuviințare dovezi.
Față de cele reținute tribunalul constată că pârâtele recurente aveau cunoștință de proces și au avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea și de administra probe în combaterea acțiunii reclamantei. Faptul că la termenul din data de 19.06.2012 și-au angajat un apărător, nu justifica admiterea cererii de amânare a cauzei pentru ca avocatul să studieze actele dosarului, mai ales că dosarul era înregistrat pe rolul instanței încă din luna octombrie 2011. Atât timp cât aveau cunoștință de dosar din luna februarie 2012, trebuiau să depună diligențele necesare pentru a-și angaja avocatul în timp util, cât să-i permită acestuia să facă o apărare corespunzătoare.
Referitor la excepțiile invocate, tribunalul apreciază că sunt nefondate. Astfel cu privire la prescripție nu se poate reține punctul de vedere al recurentelor că termenul de restituire a avansului era data antecontractului întrucât conform clauzelor antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 181/26.01.2006, doar în situația în care dreptul de proprietate asupra terenului va fi reconstituit pe teritoriul administrativ al unei alte localități, sau promitentul vânzător va primi despăgubiri în locul proprietății terenului, promitentul vânzător va restitui promitentului cumpărător sumele avansate și consemnate în precontract. Având în vedere că doar în urma emiterii adresei nr.3492/26.11.2008, reclamanta a luat cunoștință de faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură pentru promitenții vânzători, aceștia fiind înscriși la despăgubiri, termenul de prescripție de 3 ani pentru exercitarea acțiunii în restituirea avansului a început să curgă de la data de 26.11.2008. Prin urmare acțiunea fiind promovată la 28.10.2011 se constată că a fost introdusă cu respectarea termenului de prescripție.
Tribunalul apreciază ca nefondată și susținerea recurentelor potrivit căreia neîncheierea contractului de vânzare cumpărare a fost din culpa reclamantei întrucât se constată că demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate nu erau atributul reclamantei în calitatea sa de promitentă cumpărătoare. Reconstituirea dreptului de proprietate în natură sau echivalent conform dispozițiilor legilor funciare, se face doar la solicitarea titularului dreptului, iar faptul că nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură promitenților vânzători nu este imputabil reclamantei. Adresa invocată de recurente nr.3492 era doar un răspuns la adresa prin care Cabinetul de avocat a solicitat relații privind punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate pentru un număr de 98 de persoane. Această adresă nu constituie un act administrativ prin care s-a soluționat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a putea fi contestat în condițiile Legii nr.18/1991 sau Legii nr.1/2000. Aceste acte administrative se eliberează doar persoanelor pe care le vizează, putând fi exercitate doar de acestea căile de atac prevăzute de lege.
În privința faptului că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, nefiind aplicabile prevederile contractuale invocate de reclamantă, tribunalul constată că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1020 cod civil privind rezoluțiunea, iar din clauzele convenite prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 181/26.01.2006, se constată că părțile au prevăzut în mod expres rezoluțiunea antecontractului în condițiile în care promitentul vânzător se află în imposibilitatea perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică. În cauză s-a făcut dovada imposibilității întocmirii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, astfel că în mod legal s-a dispus rezoluțiunea antecontractului. Nu era necesară pentru rezoluțiune dovedirea culpei promitentului vânzător, atât timp cât exista un pact comisoriu expres de gradul III, așa cum reține în mod legal instanța de fond.
Se constată că este nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor recurente întrucât acestea sunt părți în antecontractul de vânzare cumpărare, fiind reprezentate de mandatara P. M. în baza procurii speciale necontestată de părți în vreun mod. Aspectele invocate cu privire la caracterul procurii speciale respectiv că ar fi contract de vânzare cumpărare a unui drept litigios nu prezintă relevanță în cauză atât timp cât nu s-a făcut dovada în acest sens. Actele supuse judecății au fost corect calificate de instanță, fiind acte autentice însușite de părți.
Pentru considerentele mai sus reținute tribunalul apreciază ca legală și temeinică sentința recurată și constată ca nefondate recursurile formulate de recurenții S. C., N. D. și B. E., astfel că în temeiul art.312 C.p.civ. urmează să le respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta . prin S. A.A. I., D. și Asociații, prin avocat B. M. cu sediul profesional în B., ., jud. B., prin administrator judiciar CII T. G. din B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 886 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Șegău C. cu domiciliul în ., N. D. și B. E., ambele cu domiciliul în ., M. N. cu domiciliul în ., Șegău T. cu domiciliul în . și intimata chemata în garanție P. M. cu domiciliul în B., ., jud. B..
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții Șegău C. cu domiciliul în ., N. D. și B. E., ambele cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 886 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . prin S. A.A. I., D. și Asociații, prin avocat B. M. cu sediul profesional în B., ., jud. B., prin administrator judiciar CII T. G. din B., ., județul B., M. N. cu domiciliul în . și Șegău T. cu domiciliul în . și intimata chemată în garanție P. M. cu domiciliul în B., ., jud. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.07.2013.
PreședinteJudecătoriPt.Grefier
V. A. C. D. T. Pt.A. R. A. B.,
Aflat în C.O., Aflat în C.O.,
Președinte Tribunal P. Grefier
P. B. G. M.
Red.A. V.
Dact.I. C
2 ex./15.07.2013
Jud.fond.C. C.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Reziliere contract. Decizia nr. 64/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
