Contestaţie la executare. Decizia nr. 619/2013. Tribunalul BRĂILA
Comentarii |
|
Decizia nr. 619/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 1398/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 619
Ședința publică din 28 noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. R.
Judecător: A. M. Cășaru
Judecător: C. D. T.
Grefier: L. E. P.
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimatul A. M., domiciliat în B., ., .. 2, ., împotriva sentinței civile nr. 3258/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul Ț. C., domiciliat în . și Biroul Executorului Judecătoresc „D. E.”, cu sediul în B., ., județul B.;
Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 18.11.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 25.11.2013 și ulterior la 28.11.2013 când a pronunțat următoarea hotărâre;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constata următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3258 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ a fost admisă excepția prescripției executării silite.
S-a admis contestația la executare formulată de contestatorul Ț. C. domiciliat în . Tulcea în contradictoriu cu intimații A. M., domiciliat în B., . D. E..
S-a constatat prescrisă executarea silită în dosarul de executare silită nr. 321/2009 al B. D. E. și anulează actele de executare emise în acesta.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2013 sub nr._, contestatorul Ț. C. a formulat contestație la executare împotriva executării silite a titlului executoriu (contract de împrumut nr. 5109/04.04.2008).
În motivarea cererii, contestatorul a arătat, în esență, că la data de 14.02.2013 a fost înștiințat că a fost înființată poprire asupra veniturilor sale salariale în baza dosarului de executare nr. 321/2009 din cadrul B. D. E.. Dosarul de executare a fost înființat in anul 2009 în luna octombrie, iar creditorului Anghelas M. i-a restituit sumele împrumutate. Astfel, se poate observa că acesta nu a mai insistat in cererea de executare timp de 3 ani și 4 luni.
Mai mult învederează că în conformitate cu prevederile art. 405 Cod procedură civilă dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită (alin. 2). Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie (alin. 3).
Totodată, potrivit art. 389 Cod procedură civilă "dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept". Din considerentele expuse anterior solicită contestatorul ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie admisă contestația și să se constate perimarea dreptului creditorului de a cere executarea silită prin poprirea drepturilor sale salariale.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 399 – 401 Cod procedură civilă.
A depus la dosar, în fotocopie, contract de împrumut autentificat sub nr. 2012/4.04.2008 de BNPA V. Vivian Chiscanu și A. L., adresa de înființare poprire, înștiințare înființare poprire, proces verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare (f. 3-7).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii iar dacă în timpul cercetării judecătorești se va confirma că această contestație a fost făcută cu rea-credință în scopul de a se sustrage sau a întârzia executarea silită, să se aplice reclamantului amenda judiciară.
În motivare a arătat, în esență că deși reclamantul arată că i-a restituit suma de 12.000 Euro, nu precizează nimic cu privire la data (datele) la care a făcut plata, modalitatea de plată și mai ales, dovada plății (plăților), astfel că simpla sa afirmație în acest sens nu poate fi luată în considerare.
Că nu a existat stingerea obligației prin plată, rezultă și din plângerea penală formulată împotriva debitorului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. l și 3 precum și art. 213, alin. l Cod penal, plângere ce a făcut obiectul cercetării penale în dosarul nr. 3514/P/2008 și nr. 1353/_ la P. de pe lângă Judecătoria B..
Executarea silită pornită prin B. D. E. în dosar 321/2009 nu este perimată de drept, astfel că nu se poate cere desființarea ei pe acest motiv. Având interes în recuperarea sumei împrumutate, după pornirea procedurii executării silite în octombrie 2009, mai înainte de împlinirea termenului de 6 luni, a revenit asupra cererii de executare silită iar executorul a consemnat cererea sa și relațiile noi, în procese verbale conform art. 388 Cod procedură civilă la 20.04.2010, 16.10.2010, 14.04.2011, 12.10.2011, 10.04.2012 și 8.12.2012.
După fiecare cerere, în funcție de relațiile obținute, executorul a întreprins acte de identificarea veniturilor debitorului și chiar executarea acestora. Susține de asemenea în mod greșit contestatorul, că dreptul de a cere executarea este prescris.
Dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data la care s-a împlinit termenul de restituirea împrumutului, respectiv 04.07.2008 astfel cum s-a stipulat în actul de împrumut. Instanța de executare - Judecătoria B. - a emis încheierea nr. 1241/2009 prin care a încuviințat începerea executării silite a titlului. De la această dată, contestatorul s-a sustras în mod constant executării obligației sale prin renunțare la locul de muncă de la DGFP B. începând cu data de 21.04.2009, schimbarea domiciliului din B. în altă localitate - . - fără a-l înștiința, schimbarea numărului de telefon etc. La fiecare din aceste schimbări, l-a obligat să întreprindă acțiuni multiple de aflarea situației sale, acțiuni care au determinat și cheltuieli corespunzătoare. Contestatorul, susținând că termenul de prescriere a dreptului de a cere executarea silită a fost depășit cu mai bine de 4 luni, ignoră prevederile art. 405, pct. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, privind întreruperea prescripției așa cum de altfel a ignorat și prevederile privind perimarea.
La solicitarea instanței B. D. E. a depus dosarul de executare nr. 321/2009 (f. 25 – 60).
In cauză, instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond rețint următoarele:
Prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 2012/4.04.2008 de BNPA V. Vivian Chiscanu și A. L. (f. 7, 3), împrumutătorul A. M. a împrumutat suma de 12.000 euro împrumutatului Ț. C., termenul de restituire fiind 4.07.2008.
La data de 21.09.2009 creditorul A. M. s-a adresat B. D. E. cu cerere de executare silita, în vederea recuperării sumei împrumutate de la debitorul Ț. C.. A fost format dosarul de executare nr. 321/2009.
Prin încheierea nr. 1241/19.10.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (f. 29) s-a încuviințat executarea silita a titlului executor - contract de împrumut autentificat sub nr. 2012/4.04.2008 de BNPA V. Vivian Chiscanu și A. L..
La data de 20.10.2009 a fost emisă somația de executare prin care debitorul Ț. C. a fost somat sa achite suma de_ euro contravaloare împrumut și 6256,68 lei, contravaloare cheltuieli de executare (f. 30).
La data de 23.10.2009 B. D. E. a solicitat OCPI B. notarea în cartea funciară a somației imobiliare (f. 34) privind imobilul situat în B., . al cărui coproprietar este debitorul.
Ulterior acestor acte de executare au fost întocmite de către executor 5 procese verbale de constatare a stăruinței creditorului in executare, ca urmare a cererilor depuse de acesta (f. 42- 52).
La data de 3.12.2012 B. D. E. a înființat poprire asupra veniturilor salariale ale debitorului Ț. C., fiind emisa adresa în acest sens către terțul poprit Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (f. 53) fiind înștiințat de acest aspect si debitorul la data de 3.12.2013 (f. 54).
Potrivit art. 405 din codul de procedură civilă de la 1865 dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, termen ce începe să curca de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, în speța de față de la data prevăzută în contract pentru restituire, respectiv 4.07.2008.
Potrivit art. 4052 Cod procedură civilă, cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, astfel, la data de 21.09.2009 a început să curgă un nou termen de prescripție, care s-a împlinit la 21.09.2012.
Astfel, următorul act de executare – adresa de înființare a popririi din 3.12.2012 a fost emisă după împlinirea termenului de prescripție.
Nu a fost reținută apărarea intimatului referitoare la suspendarea cursului prescripției, nefiind făcută dovada sustragerii veniturilor și bunurilor de la urmărire, cu atât mai mult cu cât a fost identificat bunul imobil al cărui coproprietar este debitorul, fără a fi continuata executarea asupra acestuia după notarea somației imobiliare în cartea funciara.
Cererile de stăruință ale creditorului în executare, urmate de procesele verbale de constatare nu reprezintă acte de executare astfel cum sunt acestea reglementate de art. 388 Codul de procedură civilă, astfel încât nu pot conduce la întreruperea cursului prescripției.
Astfel, față de împlinirea termenului de prescripție a executării silite, văzând și dispozițiile art. 404 alin. 1 și 405 alin. 3 din Codul de procedură civilă instanța de fond a admis excepția prescripției executării silite, a admis contestația la executare și a constatat prescrisă executarea silită în dosarul de executare silită nr. 321/2009 al B. D. E. și anulate actele de executare emise în acesta.
În termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, a declarat recurs împotriva acestei sentințe pârâtul A. M..
În expunerea motivelor de recurs, pârâtul A. M. invocă în esență următoarele:
Sentința este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de fond a reținut greșit că dreptul de a cere executarea silită este prescris deoarece de la data depunerii cererii de executare - 21.09.2009 și până la adresa de înființare a popririi - 03.12.2012 au trecut mai mult de 3 ani. Dreptul de a cere executarea silită se exercită de creditor o singură dată prin depunerea cererii de executare silită la un executor judecătoresc.
Se invocă faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că procesele - verbale încheiate de executor nu au întrerupt prescripția.
În cauză s-a depus întâmpinare, în care se invocă respingerea recursului ca nefondat.
Se invocă faptul că cererea de înființare a popririi a fost trimisă instituției unde lucrează intimatul la data de 03.12.2012, adică peste termenul de 3 ani .
De asemenea, invocă faptul că la dosar sunt depuse cereri datate diferit de creditor astfel că sunt dubii cu privire la data formulării lor în termen.
În ceea ce privește comunicarea unei somații, procesul-verbal sau începerea procedurii privind punerea în executare a titlului executoriu, biroul executorului judecătoresc avea obligația de a afișa procesul-verbal în prezența unor martori la domiciliul său.
Cu privire la locul de muncă, se arată că intimatul nu s-a sustras executării, ci a lucrat în cadrul unor proiecte ce privesc fonduri europene.
Cu privire la debit arată că a achitat recurentului suma solicitată, fără a merge însă la un notar, neputând face dovada plății.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor invocate de recurent, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:
În privința posibilității executării silite imobiliare, se reține că la filele nr.39-40 din dosarul de fond, sunt depuse extrasele de C.F. din care rezultă că imobilul este grevat de ipoteca de rang I în favoarea B.C.R. astfel că nu se poate primi susținerea intimatului referitoare la posibilitatea creditorului de a urma executarea silită imobiliară în cauza de față, în condițiile în care B.C.R. este creditor privilegiat.
Examinând actele dosarului de fond, tribunalul reține că cererile de stăruință au fost efectuate de creditor în termen de mai puțin de 6 luni (filele 41-42, 44 din dosarul de fond), astfel că nu se poate reține că ar fi intervenit perimarea.
Tribunalul nu poate primi susținerea intimatului în sensul că cererile sunt datate diferit de creditor astfel că sunt dubii cu privire la data formulării lor în termen.
Sub acest aspect, instanța are în vedere data înregistrării în registrul de intrare - ieșire al Biroul executorului judecătoresc. Or, în raport de aceste înregistrări, cererile de stăruință au fost efectuate de creditor în termen de mai puțin de 6 luni (filele 41-42, 44 din dosarul de fond).
În privința prescripției dreptului de a cere executarea silită, tribunalul reține că executarea a început la data de 20.10.2009 (fila nr. 30), somația fiind emisă la data de 23.10.2009.
La filele nr.19 și 25 din dosarul de fond se află depuse procesele-verbale de constatare încheiate de executor în care se nu se consemnează numai stăruința creditorului in executare, ca urmare a cererilor depuse de acesta (f. 42- 52), ci se constată și aspecte legate de împrejurarea că debitorul nu a fost găsit la domiciliul cunoscut, iar din verificările efectuate ar fi rezultat că acesta ar avea un loc de muncă undeva în București.
Aceste procese - verbale de constatare reprezintă acte de executare astfel cum sunt acestea reglementate de art. 388 Codul de procedură civilă în condițiile în care prin ele se constată aspecte legate de împrejurarea că debitorul a fost căutat însă nu a fost găsit la domiciliul cunoscut, iar din verificările efectuate ar fi rezultat că acesta ar avea un loc de muncă undeva în București.
În condițiile în care executorul judecătoresc a făcut demersuri în scopul identificării domiciliului și a locului de muncă a debitorului, acestea sunt interpretate ca fiind acte de executare.
Acestea fiind acte de executare, pot conduce la întreruperea cursului prescripției.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 teza a II - a Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul declarat de intimatul A. M., împotriva sentinței civile nr. 3258/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul Ț. C..
Va modifica în tot sentința și în rejudecare:
Va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul Ț. C. în contradictoriu cu intimații A. M. și Biroul Executorului Judecătoresc „D. E.” B..
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimatul la plata către recurent a sumei de 1598 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente soluționării în fond și în recurs a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimatul A. M., domiciliat în B., ., .. 2, ., împotriva sentinței civile nr. 3258/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul Ț. C., domiciliat în . și Biroul Executorului Judecătoresc „D. E.”, cu sediul în B., ., județul B.;
Modifică în tot sentința și în rejudecare:
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul Ț. C. în contradictoriu cu intimații A. M. și Biroul Executorului Judecătoresc „D. E.” B..
Obligă intimatul la plata către recurent a sumei de 1598 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente soluționării în fond și în recurs a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2013, în ședință publică.
Președinte, V. R. | Judecător, A. M. Cășaru | Judecător, C. D. T. |
Grefier, L. E. P. |
Red. RV/20.12.2013Tehnored. PLE – 30.12.2013
2 ex.
Judecător fond – B. A. A.
← Fond funciar. Decizia nr. 199/2013. Tribunalul BRĂILA | Suspendare provizorie. Decizia nr. 267/2013. Tribunalul BRĂILA → |
---|