Conflict de competenţă. Sentința nr. 22/2013. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 7223/62/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 22/S/c.c.

Ședința camerei de consiliu de la 25 octombrie 2013

Completul Civ. D3 compus din:

PREȘEDINTE – V. M.

GREFIER- D. A.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Zărnești și Judecătoria B., ca urmare a soluționării cererii de încuviințare a executării silite imobiliare formulată de executorul judecătoresc B. R. E., la cererea creditoarei S. S. prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. împotriva debitorului G. C.

Prezenta cauză s-a soluționat în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, Judecătoria Zărnești a solicitat stabilirea competenței de soluționare a solicitării de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc B. R. E., la cererea creditoarei S. S. prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. împotriva debitorului G. C., urmare declinării reciproce a soluționării acesteia de către această judecătorie și Judecătoria B..

Potrivit Sentinței civile nr._ din 17.09.2013, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acesteia și declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executor: B. R. E. privind pe creditoarea S. S. prin reprezentant legal Kruk România SRL împotriva debitorului G. C. pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/27.09.2006, în favoarea Judecătoriei Zărnești.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria B. a reținut că, potrivit art. 650 N.C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Conform art. 651 N.C.pr.civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:

a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;

b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;

În același sens sunt și prevederile art. 781 N.C.pr.civ., care reglementează executarea silită prin poprire, în conformitate cu care poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul terțului poprit, precum și dispozițiile art. 818 care reglementează încuviințarea urmăririi imobiliare, text de lege care statuează că cererea de urmărire se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că partea creditoare poate alege orice executor judecătoresc din circumscripția unei curți de apel, în vederea executării silite, însă executorul nu poate alege instanța de executare, în caz contrar dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 N.C.pr.civ., ar rămâne golite de conținut. Instanța apreciază că după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanța de executare în funcție de criteriile oferite de art. 651, art. 781 și art. 818 N.C.pr.civ. întrucât pentru faza de executare silită, legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia competenței, de la care nu se poate deroga prin voința creditorului. Acesta nu poate alege competența după criterii subiective care să fie în afara dispozițiilor legale ce reglementează această materie și care au în vedere nu principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de executare. În caz contrar, alegerea pur aleatorie a instanței de executare de către creditor, ar avea drept consecință înlocuirea normelor de competență cu opțiunea părții.

Având în vedere că în cauza dedusă judecății domiciliul debitoarei se află în localitatea Zărnești, potrivit H.G. 337/1993 localitatea Zărnești fiind în circumscripția teritorială a Judecătoriei Zărnești, iar conform adresei remise la dosar de către executorul judecătoresc, debitorul nu deține bunuri pe raza teritorială a Judecătoriei B., neexistând nici un terț din același areal care să datoreze ceva și care să poată fi poprit, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zărnești.

La rândul său, Judecătoria Zărnești, prin Sentința Civilă Nr. 427 din data de 15.10.2013 a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii, invocată din oficiu de către instanță, declinată competența de soluționare a aceleiași cereri de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei B., constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria B. și Judecătoria Zărnești, înaintând dosarul Tribunalului B., în vederea soluționării acestuia și suspendând judecarea cauzei.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Zărnești a reținut că, prin cererea de încuviințare a executării silite, Biroul Executorului Judecătoresc B. R. E. a solicitat încuviințarea executării silite, pornită la cererea creditoarei S. S.a.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu debitorul G. C., cu domiciliul în localitatea Zărnești, în baza titlului executoriu – Contract de credit nr._ din data de 27.09.2006.

Potrivit art. 665 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă – „În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art.664 alin.1 și dovada taxei de timbru”. Potrivit disp. art.650 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă – „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol – „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Rezultă astfel că, în regulă generală, instanța de executare competentă se determină în raport cu sediul biroului executorului judecătoresc competent să facă executarea silită, iar excepțiile de la această regulă trebuie să fie expres prevăzute de lege și sunt de strictă interpretare.

Excepție de la această regulă se face în cazul executării silite imobiliare, potrivit art. art. 819 N.C.proc.civ. conform căruia: După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite. Rezultă astfel că pentru a fi aplicabile dispozițiile speciale ale art.819 N.C.Proc.Civ., trebuie ca executorul să formuleze o cerere de încuviințare a urmăririi silite imobiliare.

Or, în prezenta cauză instanța constată că executorul judecătoresc nu a formulat o cerere de încuviințare a urmăririi silite imobiliare, ci o cerere de încuviințare a executării silite, întemeiată pe dispozițiile art.651 alin.1 lit.b coroborat cu art.650 alin.1 N.C.Proc.Civ., așa cum însăși executorul judecătoresc a arătat prin răspunsul la adresa comunicată de către instanță.

În prezenta cauză se aplică regula, și anume se sesizează judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, nefiind vorba de o executare silită imobiliară.

Analizând conflictul negativ de competență teritorială dedus judecății, Tribunalul reține următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, executorul judecătoresc B. R. E., a solicitat încuviințarea executării silite în mod generic, fără a preciza cu privire la vreuna dintre modalitățile de executare prevăzute de lege.

Potrivit art. 650 al. 1 din Noul cod de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, aceste cazuri fiind cele analizate de Judecătoria B., dar care nu sunt incidente speței raportat la solicitarea executorului judecătoresc .

Prin al. 2 al aceluiași articol 650 se prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Art. 665 din același cod prevede procedura încuviințării executării silite, iar la aliniatul 4 se stabilește faptul că încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare, încuviințarea executării silite producând efecte pe întreg teritoriul țării, extinzându-se și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

Normele speciale reținute de Judecătoria B. ca fiind reprezentate de dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 Noul cod de procedură civilă vizează competența executorului judecătoresc în raport de modalitățile de executare silită și urmează a deveni operante la momentul identificării eventualelor bunuri de urmărit și stabilirii modalităților concrete de executare silită, potrivit dispozițiilor legale .

Corespunde realității că, potrivit prevederilor art. 818 și 819 din același cod, competența de încuviințare a urmăririi silite imobiliare este stabilită în raport de locul situării imobilului, în condițiile existenței unei mențiuni exprese că se dorește această formă de executare silită, ceea ce nu este cazul în speță .

Din economia normelor de procedură analizate rezultă două instituții diferite date în competența judecătoriei care atrag și competențe teritoriale diferite, după caz, respectiv încuviințarea executării silite și încuviințarea urmăririi silite .

Abia după încuviințarea executării silite se efectuează actele de executare, inclusiv urmărirea bunurilor mobile și/sau imobile, instanța de încuviințare analizând și competența executorului judecătoresc în raport de distincțiile ce vizează diferitele modalități de executare, iar acesta poate cunoaște situația exactă a patrimoniul debitorului .

Posibilitatea formulării unei noi cereri cu privire la urmărirea imobiliară după încuviințarea executării silite, în temeiul art. 650 din Noul cod de procedură civilă, rezultă din prevederile art. 819 - Înregistrarea cererii de urmărire - potrivit căruia „ După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător „ .

În lipsa unei solicitări exprese de încuviințare a urmăririi silite, normele speciale care ar atrage competența teritorială a altei instanțe decât cea în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea nu se aplică speței, aplicabilă fiind norma generală de competență teritorială a judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, prevăzută de art. 650 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, mai sus redat .

Pentru aceste considerente, în baza textelor de lege evocate și din perspectiva prevederilor art. 135 alin. 1 și 4 Noul cod de procedură civilă, Tribunalul va stabili competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc B. R. E., la cererea creditoarei S. S. prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. împotriva debitorului G. C., în favoarea Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc B. R. E., la cererea creditoarei S. S. prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. împotriva debitorului G. C., în favoarea Judecătoriei B..

Definitivă.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 25.10.2013 .

PREȘEDINTE,Grefier,

VasileMoș D. A.

Red. VM.- 30.10.2013

Tehnored. AD- 30.10.2013

2 ex

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BRASOV

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

EXPEDIAT- 30.10.2013

C A T R E,

JUDECATORIA B.

Prin prezenta vă înaintăm dosarul cu numărul_ , în care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Zărnești și Judecătoria B., prin Sentința civilă nr. 22/S/CC a Tribunalului B., prin care s-a stabilit competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc B. R. E., la cererea creditoarei S. S. prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. împotriva debitorului G. C., în favoarea Judecătoriei B..

Dosarul este sigilat și conține 6 file.

La prezentul dosar se află atașat dosarul nr._/197/2013 al Judecătoriei Zărnești.

PREȘEDINTE GREFIER

V. M. D. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 22/2013. Tribunalul BRAŞOV