Uzucapiune. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 8617/197/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 452/R
Ședința publică din data de 28 martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. - judecător
JUDECĂTOR: I. L.
JUDECĂTOR: D. O. P.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții O. D., A. M., L. M., G. E., C. M., V. A., G. L., în contradictoriu cu intimata Iamadi E., împotriva Sentinței civile nr. 6676/16.06.2009 și a Încheierii Camerei de Consiliu din data de 11.11.2009, pronunțate de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatar D. G., pentru intimata, lipsă fiind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, o cerere de intervenție în nume propriu formulată de numitul Sosu M., la care se află atașat un extras de carte funciară .
De asemenea, se constată depus la dosarul cauzei o notă de ședință formulată de recurenții cu privire la excepția tardivității declarării recursului.
Mandatarul intimatei depune la dosarul cauzei o procură de reprezentare și prezintă instanței spre vedere cartea sa de identitate.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar al cererii de intervenție mandatarului intimatei.
Se prezintă avocat C. I., pentru recurenți, căruia instanța îi comunică un exemplar al cererii de intervenție formulată în cauză.
Instanța apreciază că se impune stabilirea cadrului procesual sub aspectul părților, astfel că pune în discuția părților reprezentante, admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de numitul Șosu M..
Reprezentantul convențional al recurenților arată că, în măsura în care numitul Șosu M. a dovedit că are un interes în cauză, nu se opune admiterii în principiu a cererii formulată de acesta.
Mandatarul intimatei arată că nu este de acord cu încuviințarea în principiu a cererii de intervenție formulată în cauză.
În urma deliberării, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 51 Cod procedură civilă, instanța respinge cererea de intervenție formulată de numitul Sosu M., constatând că, din interpretarea acestor texte legale, rezultă că aceasta este inadmisibilă în recurs.
Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității declarării recursului invocată din oficiu .
Reprezentantul convențional al recurenților solicită respingerea excepției. Depune la dosarul cauzei dovada comunicării prin poștă a adresei, moment care coincide cu data la care recurenții au luat cunoștință de hotărârea atacată. Arată că potrivit dispozițiilor art. 336 alin. 2 Cod procedură civilă, termenul de recurs curge de la comunicare pentru părțile care au lipsit.
Mandatarul intimatei solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 16.06.2009, în dosarul nr._ al Judecătoriei B., astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 11.11.2009 a aceleiași instanțe, a fost admisă cererea formulată de petenta I. E. și în consecință, s-a constatat că aceasta a dobândit imobilul în suprafață de 5.719 mp înscris în CF_ a localității Dobolii de Jos, provenită din conversia pe hârtie a CF 1696 a localității menționate, nr. top 1206/5, 1206/6/1 delimitat conform schiței anexă la documentația tehnică de identificare imobil nr. 070/2009 întocmită de geodez P. R. D.. S-a dispus intabularea dreptului de proprietate în Cf-ul menționat, pe numele petentei cu titlu de uzucapiune.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu cu privire la care petenta uzucapiunea, este înscris în CF 1696 a localității Doboli de Jos, nr. top 1206/5, 1206/6, asupra acestuia figurând in calitate de proprietari tabulari SERESTER A. ȘI SERESTER A., N. SAKACS, conform celor de sub B+1, potrivit extrasului CF nr._ depus la fila 8 dosar.
S-s reținut că identificarea topografica potrivit celor mai sus arătate rezulta conform raportului de expertiza topografica extrajudiciara întocmit de expert ing. P. R. D., depus la dosar.
Judecătoria a retinut că proprietarii tabulari SERESTER A. ȘI SERESTER A., N. SAKACS au decedat in anul 1974 ( f.9) și respectiv 1923 ( f.31), astfel cum rezulta din certificatele de deces ale acestora.
Totodată, instanța a reținut că terenul in litigiu a fost folosit începând cu anul 1929 de către autorii petentei care l-au dobândit de la proprietarii tabulari, bunicii și mama petentie, iar în prezent petenta a exercitat acte de posesie continuă asupra acestuia așa cum rezultă din declarațiile martorilor Apafi O. în vârstă de 83 de ani și Ș. E. în vârstă de 69 ani ( f.32-33).
S-a mai reținut că petenta a plătit impozitul pentru teren, conform adeverințelor emise de primăria comunei Prejmer.( f.3-5 dos- Jud.Sfantu G..).
În soluționarea acțiunii, instanța a avut în vedere dispoz.art.28 alin.1 din Decretul – Lege 115/1938 “, din analiza căruia rezultă condițiile cerute pentru a putea fi invocata uzucapiunea extratabulară.
Astfel, este necesar in primul rând ca titularul dreptului intabulat in cartea funciara sa fie decedat, cerință îndeplinită in speță in condițiile in care, astfel cum s-a reținut .
În al doilea rand, este necesar ca cel care uzucapează sa posede imobilul timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului real înscris in cartea funciara, fiind in sfârșit necesar ca posesia sa fie utila, indiferent de buna sau reaua credință a posesorului.
S-au reținut dispoz.art.1846 C.civ. și ale art.1847 C.civ.
Instanța a reținut că in speță sunt îndeplinite cerințele vizate de dispozițiile legale mai sus arătate, petentul posedând terenul mai mult de 20 de ani după decesul proprietarului tabular, terenul fiind îngrijit si bine delimitat, iar de la . o alta persoana nu s-a mai interesat de soarta sa, neexistând nici o alta persoana care sa se pretindă moștenitor al proprietarului tabular si care sa aibă pretenții asupra acestuia.
S-a avut în vedere si faptul ca, potrivit doctrinei si practicii judiciare in materie, uzucapiunea cu privire la terenuri a curs si tot intervalul de timp cat au fost in vigoare Legile 58/1974 si 59/1974, potrivit cărora terenurile au fost scoase din circuitul civil general, putând fi dobândite doar prin moștenire legala. Soluția se argumentează prin aceea ca legile respective au interzis doar înstrăinarea terenurilor prin acte juridice, fără a cuprinde dispoziții prin care să declare expres ca posesiunea utila asupra terenurilor nu are nici un efect. De asemenea, prin dispozițiile acestor legi terenurile nu au fost declarate expres ca fiind imprescriptibile potrivit art.1864 pct.2 C.civ.
Instanța de fond a reținut că petenta a posedat imobilul mai sus arătat mai mult de 20 de ani după decesul proprietarului tabular, posesia având caracter util, înțelegând prin aceasta ca a fost o posesie continua, neîntreruptă, netulburata, pașnică si sub nume de proprietar, având in vedere si faptul ca in speță nu au fost făcute opoziții conform art.130 din Decretul-lege 115/1938, cererea fiind întemeiată.
Conform art. 17 din Decretul-lege 115/1938/ art. 22 din Legea 7/1996, instanța a dispus intabularea dreptului de proprietate in cartea funciara in favoarea petentei, cu titlu de uzucapiune.
Împotriva acestor încheieri au declarat recurs recurenții O. D., A. M., L. M., G. E., C. M., V. A. și G. L..
În motivare, recurenții au învederat, în esență, că în niciunul dintre cazuri, nu există corespondență perfectă între numerele topografice și cele cadastrale, limitele numerelor cadastrale înglobând de multe ori, porțiuni de teren aflate pe două numere topografice diferite. Au menționat că terenul pentru care s-a admis cererea reclamantei s-au aflat dintotdeauna în proprietatea și posesia recurentei L. M., precum și a recurentelor A. M. și oprea D., fâșii de teren pe care reclamanta nu le-a folosit niciodată.
Recurenții au precizat că, în realitate, reclamanta are în proprietate și a folosit exclusiv numerele cadastrale 317 reprezentând casă și teren și 312/7 teren agricol, numere cadastrale ce se află pe nr. top 1206/6/1, situația de fapt ce este confirmată și de martorul Ș. E..
Au mai menționat că la data decesului celor doi proprietari tabulari Serester A. și Serester A., CF 1696 Dobolii de Jos nu exista, fiind deschisă abia la data de 13.07.1991 când a fost înscris dreptul acestora. Totodată, identitatea dintre Serester A. născută Sakacs sau L. și persoana pentru care s-a depus certificatul de deces . nr._ este îndoielnică.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 336 al. 1 și 3 C.p.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 355,50 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
În apărare, intimata-petentă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, învederând, în esență, că în cauză, s-a efectuat expertiză conform căreia niciunul dintre vecini nu este afectat.
În drept, întâmpinarea nu a fost întemeiată.
La termenul de azi, instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul Șosu M., conform considerentelor expuse în practicaua prezentei decizii, ce face corp comun cu aceasta.
La termenul de azi, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității recursului, reținând cauza spre soluționare, conform art. 137 al. 1 C.p.civ.
Examinând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, în baza art. 137 alin. 1C.p.civ., instanța reține următoarele:
Sentința recurată a fost pronunțată la data de 16.06.2009 fiind îndreptată prin încheierea pronunțată de aceeași instanță, la data de 11.11.2009, fiind comunicate numai petentei, în condițiile în care în cauză, erau incidente dispoz. Decretul lege nr. 115/1938, judecata desfășurându-se conform procedurii necontencioase reglementate de Decretul lege nr. 115/1938.
În apărare, recurenții au invocat dispoz. art. 336 al. 3 C.p.civ., conform căruia recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii.
Această apărare este întemeiată, însă cu sublinierea faptului că orice persoană interesată poate face recurs, însă numai în termenul legal peremptoriu, care, pentru aceste persoane, curge de la pronunțare, conform considerentelor ce vor expune mai jos.
În ceea ce privește dispoz. art. 336 al. 2 C.p.civ., potrivit căruia termenul de recurs curge de la comunicare pentru cei care au lipsit, invocat de către recurenți, tribunalul reține că nu este aplicabil în cauză, acest text vizând persoanele care au avut calitate de parte la judecata în fond, fiind așadar citate în această calitate, și care au fost, însă, lipsă la pronunțare, așa încât numai în momentul comunicării hotărârii, au putut lua cunoștință de conținutul ei. Numai pentru aceste părți, termenul de recurs curge de la comunicare, întrucât numai lor li se comunică hotărârea.
Or, în cauză, recurenții nu au avut calitatea de parte la judecata în fond, așa încât aceste din urmă dispoziții legale nu le sunt aplicabile, ei având calitatea de terți interesați cărora le sunt aplicabile dispoz. alin. 3 al textului legal, anterior menționat.
În sprijinul acestei soluții, se are în vedere și topografia alineatelor textului de lege. Astfel, legiuitorul a reglementat, mai întâi, conform alineatului doi, situația părților, iar prin alineatul al treilea, a reglementat și situația de excepție, caracteristică procedurii necontencioase în care și terții interesați pot declara calea de atac a recursului. Prin urmare, dată fiind topografia alineatelor textului de lege, rezultă că alineatul trei nu se coroborează cu alineatul doi, ci reprezintă o excepție de la regulă, iar noțiunea de comunicare a hotărârii trebuie înțeleasă în accepțiunea dată de C.p.civilă, respectiv aceea de transmitere a sa părților litigante, iar nu în înțelesul ei din limbajul comun care presupune transmiterea către orice persoană.
În apărare, recurenții au invocat această din urmă accepțiune a cuvântului comunicare, din moment ce au invocat faptul că această comunicare s-a efectuat prin adresa nr. 5960/31.07.2012 emisă de . un astfel de sens a fost avut în vedere de către legiuitor, ci accepțiunea tehnică care vizează numai părțile din proces, conform celor menționate anterior.
Pe cale de consecință logică, Tribunalul reține că terții interesați pot declara recurs împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în procedura necontencioasă în termenul de 15 zile care, însă, curge de la pronunțare.
Această interpretare este în consens cu cele statuate de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr.579 din 14 aprilie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă, a stabilit că:
„Într-o atare împrejurare, pentru terțul care nu a fost citat și nici nu a participat la desfășurarea procedurii grațioase, termenul de recurs, în temeiul art. 338 alin. 1 coroborat cu art. 301 din Codul de procedură civilă, este de 15 zile și începe să curgă de la pronunțare, aceasta fiind singura posibilitate de a i se recunoaște dreptul la calea de atac, de vreme ce încheierea nu se comunică celui care nu a participat la soluționarea cererii. Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Așa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lui calea de atac putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 301 și art. 336 din codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces”.
În atare situație, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 16.06.2009 fiind îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 11.11.2009, iar recursul a fost expediat prin poștă, la data de 16.08.2012, Tribunalul constată că a fost depășit termenul de recurs anterior indicat, de 15 zile de la pronunțare.
Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 C.pr.civ., față de dispoz. art. 103 al. 1 C.p.civ., tribunalul va admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, cu consecința respingerii sale ca fiind tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenții O. D., ACHIIRILOAIE M., L. M., G. E., C. M., V. A. și G. L. împotriva sentinței civile nr. 6676 din 16.06.2009, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 28.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. I. L. D. O. P.
Grefier,
C. N.-D.
Red.IL/Tehnored. CND/Ex. 2- 30.04.2013
Jud. fond – R. Grațiela M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 862/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1104/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
