Contestaţie la executare. Decizia nr. 1212/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1212/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 203/293/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1212/R

Ședința publică din data de 17.10. 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. F. - judecător

JUDECĂTOR :I. L.

JUDECĂTOR: D. O. P.

Grefier: D. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de către recurenta B. C. Română SA București, prin împuternicit . SRL în contradictoriu cu intimatul contestator C. I. de Avocatură „L. F. G.”, împotriva Sentinței civile nr. 324/08.04.2013, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 03.10.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10.10.2013 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.10.2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr.324/08.04.2013, Judecătoria R. a respins excepția tardivității contestației la executare formulată prin întâmpinare de intimata B. C. Română SA București.

A admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită formulată de contestator.

A admis contestația la executare formulată de contestatorul C. I. de Avocatură L. F. G. cu sediul în București, Spl. Independenței nr. 3, ., apt. 21, sector 5 în contradictoriu cu intimata B. C. Română SA București prin împuternicit . SRL București prin reprezentant legal cu sediul ales în București, sector 1, Calea Florească nr. 39, .> A dispus anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosar nr. 546/29.08.2012 al B. M. M. I., adică:

Anularea încheierii ședinței Camerei de Consiliu din 10.09.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ - dosar ex.546/2012.

Anularea somației din 22.11.2012 emisă de B. M. M. I. în dos. ex. nr. 546/29.08.2012.

Radierea notării somației susmenționată din CF 649 Bogata nr. top 1091.

A luat act de renunțarea contestatorului la cererea de suspendare a executării silite ce face obiectul dosar nr. 546/2012 al B. M. M. I..

În considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 28.09.2006 s-a încheiat contractul de credit nr. 590 între BCR și C. I. de Avocatură L. F. G., în calitate de împrumutat, prin care împrumutatului i s-a acordat un credit în sumă de_ euro, pentru achiziționare spațiu desfășurare activitate de avocat . Bunul achiziționat din credit are o valoare de_ euro din care avansul împrumutatului este de_ euro. Creditul se acordă pe o perioadă de 300 luni, care se calculează de la data primei trageri din credit. Creditul va fi rambursat în 300 rate lunar, conform graficului de rambursare anexat contractului de credit. Rambursarea creditului acordat a fost garantată cu imobilul situat în . CF 649 nr. cad. 1091, Hoghiz B., imobil asupra căruia s-a înscris ipoteca de rang preferențial în favoarea BCR SA. Ca urmare a neachitării ratelor la termenele menționate în graficul de rambursare și a neonorării notificărilor din partea BCR SA de a achita debitul scadent pe cale amiabilă, contractul de credit a fost reziliat devenind scadent anticipat, conform art. 7 din Condițiile Generale – Anexa la Contractul de credit 590/28.09.2006.

Totodată BCR SA în baza art. 371 ind. 1 C. a solicitat executorului să aducă la îndeplinire obligațiile asumate de părți în titlul executoriu și anume contract de credit nr. 590/28.09.2006, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate ulterior până la concurența sumei de_,74 euro reprezentând credit, dobânzi, comisioane, și alte speze conform titlului executoriu, prin urmărirea bunurilor mobile/imobile/poprire simultan și succesiv până la realizarea integrală a drepturilor prevăzute în contractul de credit împotriva C.. I. de Avocatură L. F. G.. Prin încheierea camerei de consiliu din data de 10.09.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I., la cererea creditoarei BCR SA prin împuternicit Coface România Credit Management Services și în consecință a încuviințat executarea silită privind titlul executoriu constând în contract de credit bancar persoane fizice autorizate nr. 590/28.09.2006 și Contract de ipotecă autentificat sub nr. 1927/28.09.2006 la BNP S. V. . pentru recuperarea creanței creditoarei urmăritoare BCR SA asupra imobilului proprietatea debitorului C.. I. de Avocatură L. F. G., situat în com. Hoghiz, . cu teren de 342 mp. înscris în CF 649 nr. top 1091. Conform somației din data de 22.11.2012, dosar execuțional nr. 546/2012 al Birou executor Judecătoresc M. M. I., în baza titlurilor executorii constând în contract de credit nr. 590/28.09.2006, emis de BCR SA, contract de ipotecă autentificat sub nr. 927/28.09.2006 autentificat de către BNP S. V., proces verbal de stabilire cheltuieli de executare din data de 29.08.2012, încheiere de încuviințare a executării silite din ședința camerei de consiliu din data de 10.09.2012 a Judecătoriei R., debitorul C.. I. de Avocatură L. F. a fost somat ca în termen de 15 zile de la primirea acestora să se conformeze întrutotul dispozițiilor susmenționatei hotărâri în sensul că este obligat la plata sumei de_,74 euro +_,58 lei adică debit și cheltuieli de executare la care se vor adăuga cheltuielile care se vor efectua cu prezenta executare silită către creditoarea . SRL, în calitate de mandatar al BCR SA. În caz contrar se va trece la vânzarea la licitație publică a imobilului situat în Hoghiz –_ . Km 49+300, jud. B., CF 649 Bogata top 1091 compus din casa drumarului cu teren de 342 mp. Prezenta somație s-a notat în Cf 649 Bogata nr. top 1091.

În privința excepției tardivității contestației la executare instanța urmează a o respinge motivat de faptul că primele acte de executare din dosar execuțional nr. 546/2012 al B. M. M. I. din B., somația din 22.11.2012, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 29.08.2012 și procesul verbal de situație din 22.11.2012,au fost comunicate contestatorului la data de 04.02.2013 conform comunicării de la fila 110 din dosarul cauzei și nu la data de 28.11.2012 cum susține intimata. Prezenta contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R. în data de 14.02.2013 cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În privința excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Conform adresei nr. 5593/17.06.2009 de la BCR SA, contestatorul C.. I. de Avocatură L. F. a fost notificat că în maxim 15 zile lucrătoare de la trimiterea prezentei notificări trebuie să achite integral sumele datorate, respectiv_,82 euro datorată în baza contractului de credit nr. 590/2006. Contestatorului i s-a pus de asemenea în vedere faptul că poate schimba garanția creditului cu alte garanții similare sau să ia măsuri pentru încetarea executării silite începute de executorul judecătoresc. În caz contrar, întreaga creanță datorată de contestator se va considera de drept exigibilă, se va declara întreg soldul datorat anticipat și contestatorul va pierde dreptul de a rambursa creditul eșalonat, în rate lunare. După expirarea termenului menționat mai sus banca va demara procedurile de executare silită.

În conformitate cu prevederile art. 120 din OUG 99/2006, contractul de credit cu banca constituie titlu executoriu. Contestatorul nu s-a conformat celor de mai sus și în consecință creanța a devenit exigibilă și creditul scadent cel mai târziu la data de 08.07.2009, fapt recunoscut de BCR SA prin cererea de executare silită din 29.08.2012 adresată B. M. M. I.. Conform Decretului 167/1958 termenul de prescripție în care se putea cere executarea silită este de 3 ani de zile. Termenul de 3 ani de zile în care se putea cere executarea silită calculat de la data de 08.07.2009, la care am făcut anterior referire, s-a împlinit la data de 08.07.2012. Data la care a fost înregistrat dosarul execuțional nr. 546/2012 este de 29.08.2012, cu depășirea termenului de prescripție menționat anterior.

Instanța va înlătura apărările intimatei privind întreruperea termenului de prescripție ca urmare a pornirii executării silite asupra aceluiași imobil de către creditorul urmăritor AFP R. deoarece așa zisul act începător de executare ce aparține AFP R., menționat în adresa BCR SA nr. 5593/17.06.2009 nu-i aparține intimatei – creditoare din cauza de față, nu se referă la contractul de credit nr. 590/2006 intervenit între contestator și BCR SA și nu-i poate profita acesteia . Intimata din prezenta cauză nu se poate prevala de o altă executare silită inițiată de alt creditor, fără nici o legătură cu creanța ce face obiectul dos. Ex,. 546/2012 al B. M. M. I. din B..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata-creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, care a solicitat modificarea sa în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

La data de 17.06.2009 și la data de 30.01.2012 l-a notificat pe intimat cu privire la restanțele înregistrate și la iminenta declarare a scadenței anticipate a creditului. Față de dezinteresul împrumutatului, la data de 11.05.2012 a procedat la declararea scadenței anticipate a creditului, iar ulterior a inițiat demersurile de executare silită a contractului de credit încheiat cu intimatul și a garanțiilor acestuia.

Instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că potrivit adresei nr.5593/17.06.2009 de la BCR intimatul a fost notificat să achite integral sumele datorate și, întrucât nu s-a conformat, creanța a devenit exigibilă și creditul scadent cel mai târziu la data de 08.07.2009, fapt recunoscut de BCR SA prin cererea de executare silită. Judecătorul fondului nu a avut rol activ și nu a administrat probe care să confirme susținerile intimatului făcute în acest sens, pe care și le-a însușit.

Recurenta a declarat scadența anticipată a creditului la data de 11.05.2012, iar nu la data de 08.07.2009. Față de această împrejurare este evident că în cuprinsul cererii de executare silită formulată de mandatarul băncii s-a strecurat o eroare materială, care nu influențează calculul termenului de prescripție.

Raportat la data de 11.05.2012 sunt incidente prevederile art.16 lit.c din Decretul nr.167/1958 privitoare la întreruperea termenului de prescripție.

Pe cale de consecință, în mod nelegal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Totodată, în mod nelegal prima instanță a dispus anularea încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria R. la data de 10.09.2012, întrucât încheierea respectivă nu constituie un act de executare și, în consecință, nu poate face obiectul unei contestații la executare.

Cu ocazia pronunțării acestei încheieri a fost verificat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței recurentei. Aceasta îndeplinește cerințele art.379 C.proc.civ. Constatarea contrară a instanței nu este motivată, iar instanța nu face referire la niciun mijloc de probă care ar conduce la o astfel de concluzie.

Actele de executare au fost îndeplinite de către executorul judecătoresc M. M. I. cu respectarea condițiilor de fond și de formă, precum și înăuntrul termenelor procedurale, astfel că în mod nelegal prima instanță a dispus anularea lor. De asemenea, această soluție nu a fost motivată.

Hotărârea atacată nu cuprinde considerentele și temeiul legal care au stat la baza convingerii instanței.

Contestatorul nu a făcut dovada întrunirii condițiilor cumulative ce trebuie întrunite pentru a interveni sancțiunea nulității unui act juridic și nu a dovedit niciun fel de motive de nelegalitate a actelor de executare contestate.

În drept recurenta a invocat prevederile art.274, art.299 și urm., art.304 pct.8, art.304 pct.9 și art.304 ind.1 C.proc.civ.

Intimatul-contestator a formulat întampinare, act procesual prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În probațiune recurenta a depus la dosar, în copie, un extras de cont din data de 15.03.2013 pentru perioada 01.01.2009 – 31.12.2009, alte înscrisuri.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Conform mențiunilor din contractului de credit nr. 590 încheiat la data de 28.09.2006 între părți, cuprinse în pct.4.10 „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul și/sau coplătitorii/garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recupararea creanțelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanțiilor asiguratorii sau a oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului și/sau coplătitorilor/garanților” (f.21 verso dos. fond).

Din această clauză contractuală rezultă că recurenta creditoare avea dreptul de a proceda la recuperarea creanțelor avute împotriva intimatului pe calea executării silite de îndată ce expira un termen de 30 de zile de la data scadenței fără ca debitorul să-și fi executat obligațiile al căror termen se împlinise. Din momentul respectiv toate obligațiile asumate prin semnarea contractului deveneau exigibile.

Exercitarea acestui drept nu a fost supusă niciunei formalități prealabile potrivit înțelegerii părților. De asemenea, nicio dispoziție legală nu împiedica pornirea formalităților de executare silită a creanțelor bănești al căror termen de plată a expirat fără îndeplinirea de către debitor a obligațiilor corelative.

În atare situație se constată că cel puțin la data emiterii notificării nr. 5593/17.06.2009 intimatul-debitor înregistra restanțe mai mari de 30 de zile, iar recurenta era în drept a acționa împotriva acestuia în vederea realizării creanțelor sale inclusiv prin executare silită conform clauzelor contractuale, acesta fiind momentul din care începe să curgă termenul de prescripție a executării silite. Împrejurarea că recurenta, din propria sa voință, nu a declarat formal creditul scadent anticipat este irelevant, întrucât dreptul său de a porni executarea silită exista. Faptul că nu și-a exercitat acest drept nu poate decala momentul stabilit de lege pentru curgerea termenului de prescripție.

Legiutorul a avut în vedere sub acest aspect posibilitatea reală și concretă, inclusiv din perspectiva prevederilor legale aplicabile în materie, a creditorului de a demara executarea silită, iar recurenta a avut aceasta posibilitate cel puțin de la data notificării menționată. Termenul de prescripție a dreptului de executare silită nu începe să curgă de la momentul aleatoriu, ales de către creditor conform propriei voințe, în care acesta înțelege să solicite executarea silită a unei creanțe.

În atare condiții considerentele primei instanțe privind împlinirea termenului de prescripție a executării silite în raporturile dintre părți sunt corecte.

Așa fiind, analizarea celorlalte motive de recurs devine superfluă, întrucât împlinirea termenului de prescripție a executării silite anterior demarării executării contestată în speță constituie un motiv de nelegalitate atât a actelor de executare și a executării silite însăși cât și a încheierii de încuviințare a executării silite, situație în care anularea acestora este pe deplin justificată.

Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA împotriva Sent. civ. 324/08.04.2013 a Judecătoriei R., pe care o va menține.

În baza dispozițiilor art.316 coroborat cu art.298 și art.2174 C.proc.civ. va obliga recurenta la plata către intimatul-contestator C. I. DE AVOCATURĂ „L. F. G.” suma de 27.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ce constau în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA împotriva Sent. civ. 324/08.04.2013 a Judecătoriei R., pe care o menține.

Obligă recurenta la plata către intimatul-contestator C. I. DE AVOCATURĂ „L. F. G.” suma de 27.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 17.10.2013, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. F. I. L. D. O. P.

Grefier,

D. A.

Red. DP/08.01.2014

Tehnored. AD/09.01.2014

2 ex.

Jud fond – V. G. C.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

EXTRAS DE PE MINUTA DECIZIEI CIVILE NR. 1212/R

Ședința publică din data de 17.10. 2013

­­­­­­­­­­­­­­­­­

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA împotriva Sent. civ. 324/08.04.2013 a Judecătoriei R., pe care o menține.

Obligă recurenta la plata către intimatul-contestator C. I. DE AVOCATURĂ „L. F. G.” suma de 27.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 17.10.2013, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

SS indescifrabil SS indescifrabil SS indescifrabil

Pentru conformitate

RED. DP/

Tehnored.AD/

Ex.2

Jud. fond V. G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1212/2013. Tribunalul BRAŞOV