Conflict de competenţă. Sentința nr. 28/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 7348/62/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 28/S c.c.
Ședința camerei de consiliu de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. F. - judecător
Grefier - I. M.
Pe rol fiind soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria F. și Judecătoria B., în ce privește soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. H., privind pe creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. împotriva debitoarei M. S. C., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în cerere de emitere a unui card de credit nr._/22.03.2008
Prezenta cerere s-a soluționat în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/24.09.2013 a Judecătoriei B. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. H., privind pe creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. împotriva debitoarei M. S. C., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în cerere de emitere a unui card de credit nr._/22.03.2008, în favoarea Judecătoriei F..
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria B. a reținut în esență că, potrivit art. 650 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar conform art. 651 C.pr.civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
a mai reținut că în același sens sunt și prevederile art. 781 C.pr.civ., care reglementează executarea silită prin poprire, în conformitate cu care poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția Curții de Apel unde își are domiciliul sau sediul terțului poprit, precum și dispozițiile art. 818 care reglementează încuviințarea urmăririi imobiliare, text de lege care statuează că cererea de urmărire se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat.
Instanța a apreciat că din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că partea creditoare poate alege orice executor judecătoresc din circumscripția unei curți de apel, în vederea executării silite, însă executorul nu poate alege instanța de executare, în caz contrar dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 C.pr.civ., ar rămâne golite de conținut, precum și că, după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanța de executare în funcție de criteriile oferite de art. 651, art. 781 și art. 818 C.pr.civ., întrucât pentru faza de executare silită, legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia competenței, de la care nu se poate deroga prin voința creditorului. Acesta nu poate alege competența după criterii subiective care să fie în afara dispozițiilor legale ce reglementează această materie și care au în vedere nu principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de executare. În caz contrar, alegerea pur aleatorie a instanței de executare de către creditor, ar avea drept consecință înlocuirea normelor de competență cu opțiunea părții.
Având în vedere că în cauza dedusă judecății domiciliul debitoarei se află în localitatea F., potrivit H.G. 337/1993 localitatea F. fiind în circumscripția teritorială a Judecătoriei F., iar conform adresei remise la dosar de către executorul judecătoresc, debitoarea nu deține bunuri pe raza teritorială a Judecătoriei B., neexistând nici un terț din același areal care să datoreze ceva și care să poată fi poprit, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei F..
Pe rolul Judecătoriei F. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 54/CC/17.10.2013 a acestei instanțe a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei F. invocată de către instanță din oficiu, și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite dedusă judecății în favoarea Judecătoriei B.; s-a constatat existența conflictului negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Tribunalului B.; s-a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, potrivit dispozițiilor art.665 alin.1 și 650 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, încuviințarea executării silite se dispune de către instanța de executare, aceasta fiind judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, dispozițiile legale de mai sus stabilind competența teritorială a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc care a fost sesizat de către creditor, dacă acesta este competent potrivit art.651 Cod procedură civilă.
A mai reținut că art.651 Cod procedură civilă stabilește competența executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârile și titlurile executorii prin raportare la raza teritorială a curții de apel în cadrul căreia urmează să se desfășoare executarea, arătând care este respectiva curte de apel în funcție de felul urmăririi sau al executării (executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, în a cărei rază teritorială se află imobilul ce face obiectul executării, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare etc.).
Totodată, în privința executării silite imobiliare, art. 818 din codul de procedură civilă prevede că cererea de urmărire se îndreaptă la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul ce face obiectul executării, caz în care încuviințarea executării silite se dispune de către instanța de executare în circumscripția căreia se află imobilul (art.819 Cod procedură civilă). În materia executării silite prin poprire, art.781 Cod procedură civilă prevede că aceasta se face de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.
Instanța a apreciat că, în raport de conținutul cererii de încuviințare a executării silite, care nu se referă la o anumită modalitate de executare, competența de soluționare revine Judecătoriei B., în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc, întrucât la momentul încuviințării nu se poate pretinde nici creditorului și nici executorului să determine bunurile a căror urmărire se va realiza, acesta din urmă nefiind obligat să indice prin cererea de încuviințare bunurile asupra cărora se va face executarea.
Astfel, cererea de încuviințare poate fi respinsă doar atunci când există unul din cazurile prevăzute la alin.5 al art.665 Cod procedură civilă, iar potrivit art.665 alin.3 Cod procedură civilă, încheierea de încuviințare va cuprinde modalitatea concretă de executare silită doar atunci când s-a solicitat expres aceasta. Totodată, încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului să recurgă la toate modalitățile de executare prevăzute de lege (art.665 alin. 4).
Raportat la art.819 Cod procedură civilă, încuviințarea executării silite trebuie cerută judecătoriei în circumscripția căreia se află imobilul (în cazul în care acesta a fost descoperit după ce încuviințarea a fost dispusă de către instanța de executare stabilită conform art.650 alin.1) doar dacă acesta se află în circumscripția altei curți de apel, iar nu și atunci când imobilul e situat în raza altei judecătorii, dar în circumscripția aceleiași curți de apel.
În consecință, întrucât în speță cererea de executare silită a fost adresată unui executor judecătoresc al cărui sediu se află în mun. B., instanța a concluzionat în sensul că competența soluționării cererii de încuviințare a executării formulată de acesta aparține Judecătoriei B., în conformitate cu art. 650 alin.1 Cod procedură civilă.
Pe rolul Tribunalului B. cauza a fost înregistrată sub nr. de mai sus.
Analizând conflictul negativ de competență teritorială dedus judecății, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, executorul judecătoresc I. H., cu sediul în B., a solicitat încuviințarea executării silite în mod generic, fără a face vreo precizare expresă cu privire la vreuna dintre modalitățile de executare prevăzute de lege.
Potrivit art. 650 al. 1 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, aceste cazuri fiind cele analizate de Judecătoria B., dar care nu sunt incidente în cauză, raportat la solicitarea executorului judecătoresc.
A.. 2 al aceluiași text de lege prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Art. 665 C.pr.civ. prevede procedura încuviințării executării silite, iar la alin. 4 se stabilește faptul că încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare, încuviințarea executării silite producând efecte pe întreg teritoriul țării, extinzându-se și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Normele speciale reținute de ambele instanțe ca fiind reprezentate de dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 C.pr.civ. vizează competența executorului judecătoresc în raport de modalitățile de executare silită și urmează a deveni operante la momentul identificării eventualelor bunuri de urmărit și stabilirii modalităților concrete de executare silită, potrivit dispozițiilor legale .
Corespunde realității că, potrivit prevederilor art. 818 și 819 C.pr.civ., competența de încuviințare a urmăririi silite imobiliare este stabilită în raport cu locul situării imobilului, în condițiile existenței unei mențiuni exprese că se solicită această formă de executare silită, ceea ce nu este cazul în speță .
Din economia normelor de procedură analizate rezultă două instituții diferite date în competența judecătoriei care atrag și competențe teritoriale diferite, după caz, respectiv încuviințarea executării silite și încuviințarea urmăririi silite .
Abia după încuviințarea executării silite se efectuează actele de executare, inclusiv urmărirea bunurilor mobile și/sau imobile, instanța de încuviințare analizând și competența executorului judecătoresc în raport de distincțiile ce vizează diferitele modalități de executare, iar acesta poate cunoaște situația exactă a patrimoniul debitorului.
Posibilitatea formulării unei noi cereri cu privire la urmărirea imobiliară după încuviințarea executării silite, în temeiul art. 650 C.pr.civ., rezultă din prevederile art. 819 - Înregistrarea cererii de urmărire - potrivit căruia „După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător ”.
În lipsa unei solicitări exprese de încuviințare a urmăririi silite, normele speciale care ar atrage competența teritorială a altei instanțe decât cea în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea nu se aplică speței, aplicabilă fiind norma generală de competență teritorială a judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, prevăzută de art. 650 alin. 1 C.pr.civ., mai sus citat.
În fine, instanța reține că răspunsul executorului judecătoresc la solicitarea de către Judecătoriei B. în sensul de a indica dacă debitorul deține bunuri mobile sau imobile în circumscripția teritorială a Judecătoriei B. și dacă există terți popriți cu sediul în circumscripția teritorială a acestei instanțe nu schimbă natura cererii formulate și nu conduce la concluzia că, neexistând terți popriți cu sediul pe raza acestei instanțe cererea de executare silită privește numai executarea silită imobiliară sau pe cea prin poprire, câtă vreme cererea de încuviințare a executării silite, formulată generic, nu a fost modificată de titularul său.
Față de aceste considerente, în baza textelor de lege citate mai sus și a art. 135 alin. 1 și 4 C.pr.civ., Tribunalul urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. H., privind pe creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. împotriva debitoarei M. S. C., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în cerere de emitere a unui card de credit nr._/22.03.2008, în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. H., privind pe creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. împotriva debitoarei M. S. C., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în cerere de emitere a unui card de credit nr._/22.03.2008, în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
Judecător C. F. I. M.
Red. C.F.- 29.10.2013
Tehnored. – I:M.- 29.10.2013
2 ex.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 801/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Hotărâre din 05-03-2013, Tribunalul BRAŞOV → |
---|