Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 68/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 713/197/2009*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 68/A DOSAR NR._
Ședința publică din 26 februarie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE – A. I.– JUDECĂTOR
JUDECĂTOR – M. I. I.
GREFIER - V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării apelurilor declarate de către apelanta reclamantă M. L. și apelanții pârâți C. I., C. E. în contradictoriu cu intimatul pârât V. B. A. împotriva sentinței civile nr. 3337, pronunțată de Judecătoria B. la data de 8 martie 2012, în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12 februarie 2013, 19 februarie 2013 și apoi pentru data de 26 februarie 2013.
T R I B U NA L U L,
Asupra apelurilor civile de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 3337/08.03.2012 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M. L. în contradictoriu cu parații C. I., C. E. și V. B. A..
A obligat reclamanta să plătească pârâților C. I. și C. E. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1504/ 16.04.2002 la BNP M. I., având ca obiect imobilul situat în B., ., .> În susținerea cererii, reclamanta a invocat, ca motive de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare faptul că acest contract este lovit de nulitate absolută întrucât cauza are un caracter ilicit și imoral. Creditorul, în mod fraudulos, a cumpărat imobilul la licitație și apoi l-a vândut pârâților, întrucât contractul de împrumut în baza căruia s-a făcut vânzarea la licitație a imobilului a fost desființat ulterior și astfel pârâtul V. B. A. nu putea fi proprietar de drept și nu putea înstrăina imobilul.
Aceasta și-a întemeiat acțiunea pe art. 948 pct. 4, 966 și 968 Cod civ.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ astfel cum a fost precizată de două ori (filele 106,141 din dosarul nr._ ), reclamanta M. L. a chemat în judecată pe pârâții C. I., C. E. și V. B. A. solicitând instanței să dispună desființarea actului de adjudecare prin care pârâtul V. B. A. a dobândit imobilul situat în B., ., ., înscris în CF nr._ B. nr. top 7261/1/3/2/1/1/6, 7261/1/C/2/1/1/6, 7260/2/1/1/6 totul/2, rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al acestui pârât și radierea ipotecii înscrisă asupra imobilului, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1504/16.04.2002 încheiat intre pârâți, radierea dreptului de proprietate al pârâților C. I. și C. E. și evacuarea acestora din imobil. În această cerere, reclamanta a invocat, următoarele motive de nulitate absolută:
Pârâtul V. B. A. a cumpărat în anul 2001, la licitație, în cadrul procedurii de executare silită, imobilul că face obiectul contractului de vânzare cumpărare contestat și apoi l-a vândut paraților C. I. și C. E.. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4859/2005 a Judecătoriei B., contractul de împrumut cu garanție imobiliară, în baza căruia creditorul a pornit executarea silită, a fost desființat.
Reclamanta a mai arătat că actul de vânzare cumpărare nr. 1504/16.04.2002 încheiat intre pârâți este lovit de nulitate absolută întrucât are o cauză ilicită și imorală deoarece titlul executor al creditorului vânzător a fost ulterior desființat prin sentința civilă nr. 4859/2005 pronunțată în dosarul nr._/2004 al Judecătoriei B. și astfel creditorul, nefiind proprietarul imobilului, nu îl putea înstrăina, iar prețul este neserios.
Prin sentința civilă nr. 996/2007 a Judecătoriei B. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 134/2008 a Curții de Apel B. a fost respinsă întreaga acțiune formulată de reclamanta M. L. în contradictoriu cu pârâții C. I., C. E. și V. B. A., având ca obiect, constatarea nulității actului de adjudecare prin care imobilul s-a adjudecat în favoarea pârâtului V. B. A. și rectificarea CF nr._ B. în sensul radierii dreptului de proprietate al acestuia.
În speță, prin sentința civilă nr. 996/2007 a Judecătoriei B. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 134/2008 a Curții de Apel B., s-a analizat petitul referitor la anularea actului de adjudecare, instanța respingând acest petit ca fiind prescris și pe cale de consecință, nefiind îndeplinite condițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, a respins și petitul referitor la radierea dreptului de proprietate al pârâtului V. B. A..
A mai fost analizată și cererea referitoare la constatarea nulității absolute a actului subsecvent respectiv a contractului de vânzare cumpărare contestat, instanța reținând că titlul vânzătorului V. B. A. nefiind desființat, nu poate fi desființat nici actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. 1504/2002.
Prin cererea din prezenta cauză, reclamanta solicită să se constate nulitatea absolută a aceluiași act subsecvent respectiv a contractului de vânzare cumpărare nr. 1504/2002 încheiat intre pârâți, prin analizarea valabilității contractului de vânzare cumpărare nr. 1504/2002 din perspectiva temeiului juridic invocat, și anume: art. 948 pct. 4, 966 și 968 Cod civil, reclamanta invocând caracterul ilicit și imoral al cauzei precum și prețul neserios.
Astfel cum rezultă din copia cărții funciare depusă la dosar, proprietari tabulari asupra imobilului situat în B., ., ., înscris în CF nr._ B. nr. top 7261/1/3/2/1/1/6, 7261/1/C/2/1/1/6, 7260/2/1/1/6 totul/2, sunt pârâții C. I. și C. E., cu titlu de drept de cumpărare ca bun comun, act cf nr._/17.04.2002.
Pârâții C. I. și C. E. au dobândit dreptul de proprietate în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1504/16.04.2002 de BNP I. M. și C. C.. Conform clauzelor contractuale, vânzătorul V. B. A., a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cu titlu de adjudecare la licitație. Prețul convenit de părțile contractante a fost de_ lei vechi, echivalentul a 4.000 USD, valabil la 16.04.2002, preț achitat integral de către cumpărători la data semnării contractului, conform declarației părților.
Reclamanta susține că actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1504/2002 este nul absolut întrucât cauza are un caracter ilicit și imoral deoarece titlul executor al creditorului vânzător a fost ulterior desființat prin sentința civilă nr. 4859/2005 pronunțată în dosarul nr._/2004 al Judecătoriei B. și astfel creditorul, nefiind proprietarul imobilului, nu îl putea înstrăina, iar prețul este neserios.
Din punctul de vedere al cumpărătorilor pârâți C. I. și C. E. actul de vânzare cumpărare este perfect valabil, întrucât ei sunt cumpărători de bună credință, iar modalitatea de dobândire a imobilului de către vânzător rezulta din înscrierile de carte funciară și nu constituie motiv de încălcare a prevederilor legale și nici de nulitate absolută.
Condiția prețului serios, prevăzută de art. 1305 cod civil este respectată în contractul din litigiu. Prețul din contract nu poate fi considerat derizoriu doar pentru motivul că acesta este mic.
Instanța a reținut că, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții și anume: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
În speță, reclamanta a invocat ca motiv de nulitate absolută a actului de vânzare cumpărare faptul că, la data încheierii contractului, vânzătorul nu era proprietarul imobilului și astfel, nu îl putea înstrăina.
A doua condiție de valabilitate a cauzei – să fie licită – este consacrată, expres de art. 966 Cod civil, în formularea « Obligația … fondată pe o cauză nelicită, nu poate avea nici un efect ».
Potrivit art. 967 alin. 2 Cod civil « Cauza este prezumată până la dovada contrarie ». Această dispoziție instituie o prezumție de valabilitate a cauzei, iar conform art. 968 Cod civil, “Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.”
Analizând conținutul cărții funciare, declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate și cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, instanța a reținut următoarele:
La data autentificării actului de vânzare cumpărare nr. 1504, respectiv 16.04. 2002, în CF nr._ B. nu exista nicio mențiune referitoare la existența procesului prin care reclamanta a solicitat nulitatea absolută a clauzei penale existente în titlul executoriu deținut de creditorul V. B. A., respectiv în contractul de împrumut nr. 1071/1998. Acest proces a fost soluționat ulterior prin sentința civilă nr._/22.11.2002. Procesele menționate în cartea funciară au fost notate ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare ce face obiectul litigiului.
Din declarațiile martorilor B. F., Haret G., propuși de reclamantă, nu rezultă că, la data cumpărării imobilului, pârâții C. I. și C. E. au avut cunoștință de existența litigiului și astfel au manifestat rea credință. Chiar dacă pârâții ar fi luat cunoștință de existența vreunui litigiu, așa cum afirmă martora B. F., obiectul litigiului care se afla pe rol era cercetarea contractului de împrumut sub aspectul validității clauzei penale și nu a validității titlului de proprietate al vânzătorului V. B. A., respectiv actul de adjudecare la licitație. Aceste aspecte rezultă chiar din cuprinsul sentinței civile nr._/2002 a Judecătoriei B.. Pe de altă parte, actul de adjudecare la licitație care reprezintă titlul de proprietate al vânzătorului V. B. A., nu a fost desființat, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 996/2007 a Judecătoriei B. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 134/2008 a Curții de Apel B..
În cea ce privește susținerile reclamantei referitoare la prețul neserios instanța a reținut următoarele:
Reclamanta nu a contestat plata sumei de 4000 USD cu titlu de preț al vânzării, dar îl apreciază inferior valorii imobilului.
Astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1504/16.04.2002 de BNP I. M. și C. C., prețul convenit de părțile contractante a fost de_ lei vechi, echivalentul a 4.000 USD, valabil la 16.04.2002, preț achitat integral de către cumpărători la data semnării contractului, conform declarației părților.
Conform declarațiilor martorilor M. A. și A. Steluța, propuși de pârâți, convenția s-a încheiat ca urmare a anunțului dat de vânzător la mica publicitate. Cumpărătorii aveau banii necesari plății prețului de la fiul lor, C. V., bani care au fost ridicați din bancă în ziua semnării contractului. Cei doi martori au mai arătat că prețul real care a fost convenit și plătit de către cumpărători a fost de 11.000 USD și că, la stabilirea lui, părțile au avut în vedere situația juridică a imobilului de la data respectivă, în sensul că vânzătorul era proprietar tabular așa cum rezultă din evidențele de carte funciară, neexistând vreo suspiciune în privința modului de dobândire a imobilului de către vânzător.
În aceste condiții, faptul că în contract s-a înserat un preț mai mic decât cel convenit, nu poate duce, în mod direct și neechivoc, la concluzia că acesta este un preț neserios.
Așadar, față de considerentele mai sus expuse, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit că între părțile contractante, respectiv pârâții din prezența cauză, a existat o înțelegere frauduloasă în sensul că încheierea actului să se facă cu scopul de a consolida titlul vânzătorului și a pune la adăpost creditorul cu prejudicierea debitorului.
În concluzie, instanța a reținut că actul de vânzare cumpărare nr. 1504/16.04.2002 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 948 pct. 4 și 966 Cod civil.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a respins acțiunea reclamantei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod proc.civ., reclamanta fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâții C. I. și C. E. în cuantum de 2.000 lei reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta M. L. și pârâții C. I. și C. E., cale de atac calificată de instanță, la termenul de judecată din data de 05.02.2013, ca fiind apel.
În motivarea apelului lor, apelanții pârâți C. I. și C. E. critică hotărârea primei instanțe sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată în integralitate.
Astfel, apelanții pârâți arată că au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele de judecată, însă prima instanță le-a acordat doar pe cele din ciclul procesual de rejudecare în fond, după casarea cu trimitere făcută de către Curtea de Apel B..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În motivarea apelului său, apelanta reclamantă M. L. arată că prima instanță nu a analizat întregul material probator aflat la dosarul cauzei, aceasta raportându-se mai mult la aspecte vizând respingerea ca tardivă a cererii de chemare în judecată ce a avut ca obiect anularea actului de adjudecare.
Apelanta arată că prezenta cauză are ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtul V. B. A. și pârâții C. I. și C. E., acesta fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art.948 pct. 4, 966 si 968 C.civ., având un caracter imoral si ilicit, iar prețul de vânzare fiind unul neserios, de natură să atragă nulitatea sa absolută.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că pârâții C. au avut cunoștință de faptul că, la momentul cumpărării imobilului în litigiu, pârâtul V. B. A. se afla în plin proces cu apelanta reclamantă, proces ce avea ca obiect anularea contractului de împrumut, contract ce a stat la baza adjudecării de către pârâtul V. a imobilului.
Mai mult decât atât, parații C. au învederat apelantei reclamante că, în condițiile în care urma să câștige procesul având ca obiect anularea contractului de împrumut, vor face demersurile în vederea restituirii către apelantă a apartamentului său.
În ceea ce privește prețul plătit pe apartament, așa cum rezultă din actul de vânzare cumpărare a cărui anulare apelanta o solicită, acesta a fost în cuantum de 4.000 USD, preț aflat mult sub limita prețurilor practicate în zonă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reprezentantul pârâților C.. A aprecia de către instanța de judecată că prețul plătit în realitate de către pârâți, așa cum rezultă din depozițiile martorilor, a fost de 11.000 USD, este mai mult decât nelegal, raportat la conținutul art. 1190 C.civ.
Singura concluzie care poate fi trasă din depoziția martorilor propuși de către parați, raportat la faptul ca au încercat să insereze în realitate alt preț decât cel real în cadrul contractului, este acela că pârâții C. îl cunoșteau foarte bine pe pârâtul V. B. A., iar contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat numai în vederea consolidării dreptului de proprietate al acestuia din urmă. Extrasele de cont depuse la dosarul cauzei nu pot face în nici un fel dovada că prețul achitat este unul superior celui din contract.
Apelanta reclamantă consideră că în cauză a fost făcută pe deplin dovada faptului că actul de vânzare cumpărare este unul a cărui anulare se impune, pârâții C. cunoscând regimul juridic al imobilului achiziționat, atât modalitatea în care vânzătorul o dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia cât și faptul că vânzătorul se afla în litigiu cu apelanta reclamantă.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Intimatul pârât V. B. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului apelanților pârâți C. și respingerea apelului declarat de apelanta reclamantă Având în vedere faptul că aceasta din urmă nu face altceva decât să reia motivele invocate în fața instanței de fond și care au fost analizate de către instanță.
Apelanții pârâți C. I. și C. E. au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta reclamantă M. L. prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă apelată în raport cu motivele de apel invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În ce privește apelul declarat de apelanta reclamantă M. L.:
Prima critică formulată de către apelanta pârâtă este aceea că instanța de fond nu a analizat întregul material probator fără a arăta care probe au fost administrate, dar nu au fost analizate.
Verificând cuprinsul hotărârii apelate tribunalul constată că prima instanța a analizat cuprinsul înscrisurile încuviințate în probațiune, dar și răspunsurile pârâților C. I. și C. E. la interogatoriu, precum și declarațiile martorilor B. F., Haret georgel, Mărcean A. și A. Steluța audiați în cauză, astfel că această critică apare a fi nefondată.
Din cuprinsul motivelor de apel se constată că apelanta reclamantă critică, de fapt, concluziile la care a ajuns instanța urmare analizării probatoriului administrat în cauză.
Astfel, apelanta reclamantă susține că, din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâții C. au cunoscut, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a se constata în prezenta cauză, faptul că între aceasta și pârâtul V. B. A. era în curs de desfășurare procesul având ca obiect anularea contractului de împrumut care a stat la baza adjudecării imobilului de către pârâtul V. B. A..
Tribunalul constată că prima instanță a făcut o analiză amplă și pertinentă în legătură cu acest aspect, reținând în mod corect faptul că la data autentificării actului de vânzare cumpărare nr. 1504, respectiv 16.04. 2002, în CF nr._ B. nu exista nicio mențiune referitoare la existența procesului prin care reclamanta M. L. a solicitat nulitatea absolută a clauzei penale existente în titlul executoriu deținut de creditorul V. B. A., respectiv în contractul de împrumut nr. 1071/1998. Acest proces a fost soluționat ulterior prin sentința civilă nr._/22.11.2002, iar procesele menționate în cartea funciară au fost notate ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare ce face obiectul litigiului.
De asemenea, declarațiile martorilor B. F., Haret G., propuși de reclamantă, nu au fost de natură să conducă la concluzia potrivit căreia, la data cumpărării imobilului, pârâții C. I. și C. E. au avut cunoștință de existența litigiului și astfel au manifestat rea credință. Chiar dacă martora B. F. a afirmat că pârâții ar fi luat cunoștință despre existența vreunui litigiu purtat între apelanta reclamantă și intimatul pârât V. B. A., obiectul litigiului care se afla pe rol la acel moment era cercetarea contractului de împrumut sub aspectul validității clauzei penale și nu a validității titlului de proprietate al vânzătorului V. B. A., respectiv actul de adjudecare la licitație.
Aceste aspecte au fost reținute chiar în cuprinsul sentinței civile nr._/2002 a Judecătoriei B., iar potrivit sentinței civile nr. 996/2007 a Judecătoriei B. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 134/2008 a Curții de Apel B., titlul de proprietate al vânzătorului V. B. A., reprezentat de actul de adjudecare la licitație, nu a fost desființat.
În aceste condiții nu se poate constata decât faptul că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1504/16.04.2002 de BNP M. I., pârâții C. au fost de bună credință, aceștia încrezându-se în cuprinsul cărții funciare care atesta faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al contractului de vânzare-cumpărare atacat era înscris în favoarea vânzătorului V. Ballamy A..
În ce privește critica apelantei reclamante în legătură cu reținerile primei instanțe referitoare la valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de V. B. A., în calitate de vânzător, cu pârâții C. I. și C. E., în calitate de cumpărători, din perspectiva prețului plătit de către cumpărători, tribunalul constată că este nefondată, având în vedere următoarele:
În sensul art. 1303 C.civ., seriozitatea prețului implică o echivalență valorică relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismul părților contractante, care, prin efectul voinței lor, sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se plătește ca preț.
Tribunalul mai reține că prețul, fiind o condiție de valabilitate a unei vânzări - cumpărări, trebuie să fie determinat în înscris într-o cifră care nu se apreciază în funcție de factori extrinseci voinței părților contractante, cum ar fi cursul pieței, valoarea de circulație, etc., prețul fiind neserios numai în ipoteza în care el este astfel exprimat încât nu poate fi considerat ca existent.
Prin urmare, prețul mai mic, care nu reprezintă echivalentul valoric al imobilului, nu afectează validitatea convenției, acesta neputând fi considerat neserios.
Prima instanță a reținut că, potrivit mențiunilor din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1504/16.04.2002 de BNP I. M. și C. C., prețul convenit de părțile contractante a fost de_ lei vechi, echivalentul a 4.000 USD, valabil la 16.04.2002, preț achitat integral de către cumpărători la data semnării contractului, conform declarației părților.
Martorii Mărcean A. și A. Steluța, audiați la propunerea pârâților, au declarat că vânzarea-cumpărarea s-a perfectat în urma anunțului dat de vânzător la mica publicitate, căruia cumpărătorii i-au dat curs. Aceștia din urmă aveau banii necesari plății prețului de la fiul lor, C. V., bani care au fost ridicați din bancă în ziua semnării contractului. Cei doi martori au mai arătat că prețul real care a fost convenit și plătit de către cumpărători a fost de 11.000 USD și că, la stabilirea lui, părțile au avut în vedere situația juridică a imobilului de la data respectivă, în sensul că vânzătorul era proprietar tabular așa cum rezultă din evidențele de carte funciară, neexistând vreo suspiciune în privința modului de dobândire a imobilului de către vânzător.
Tribunalul reține că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.1191 alin.2 C.civ., împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, nu se poate primi dovada cu martori. Însă, în speță, și dacă se înlătură declarațiile martorilor arătați, referitoare la faptul că intimații pârâți C. ar fi plătit pentru imobilul cumpărat suma de 11.000 USD, iar nu doar suma de 4.000 USD, prețul convenit de părțile contractante și inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi apreciat a fi neserios și a produce consecințe asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intimații pârâți.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă M. L. împotriva sentinței civile nr.3337/08.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
În ce privește apelul declarat de apelanții pârâți C. I. ȘI C. E. tribunalul constată următoarele:
Prezenta cauză se află, în rejudecare, în al doilea ciclu procesual.
Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.01.2009 sub nr.de dosar_ .
Prin sentința civilă nr. 5286/27.04.2010 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria B. a admis excepția autorității de lucru judecat și în consecință:
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M. L. în contradictoriu cu pârâții C. I., C. E. și V. B. A..
A obligat reclamanta să plătească pârâților C. I. și C. E. suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. L., apel care a fost respins de către Tribunalul B. prin decizia civilă nr.7/18.01.2011, decizie prin care apelanta a fost obligată să plătească intimaților C. I., C. E. 1000 lei cheltuieli de judecată în apel și a respins restul pretențiilor privind cheltuielile de judecată.
Decizia arătată a fost atacată cu recurs, iar prin decizia civilă nr.876/R/28.06.2011, Curtea de Apel B. a admis recursurile declarate de reclamanta M. L. și de pârâții C. I. și C. E. împotriva deciziei civile nr.7/18.01.2011 pronunțată de Tribunalul B. pe care a casat-o și, în consecință, a admis apelul declarat de apelanta M. L. împotriva sentinței civile nr. 5286/27.04.2010 pronunțată de Judecătoria B. pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Urmare pronunțării acestei decizii cauza a fost înregistrată, din nou, pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ instanță care, prin sentința civilă apelată a soluționat cererea pârâților C. I. și C. E. de acordare a cheltuielilor de judecată în sensul de a le acorda cheltuielile efectuate doar în acest al doilea ciclu procesual.
Văzând soluția pronunțată, pârâții C. I. și C. E. au formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale solicitând instanței să procedeze la îndreptarea erorii materiale în sensul ca, la calculul cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă, să se țină seama și de cheltuielile pe care pârâții le-au făcut în toate fazele procesuale.
Instanța le-a respins cererea, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 281 și 2811 Cod proc.civilă întrucât instanța a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată reținând culpa procesuală a reclamantei în prezenta cauză și nu în primul ciclu procesual în care cererile referitoare la plata cheltuielilor de judecată pentru fiecare fază procesuală au fost analizate de instanțele investite care, de altfel, s-au pronunțat cu privire la acest aspect.
În aceste condiții, apelanții pârâți, pe calea prezentului apel au solicitat schimbarea sentinței civile atacate în ceea ce privește dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în sensul de a fi obligată la plata către apelanții pârâți a tuturor cheltuielilor de judecată pe care aceștia le-au efectuat în toate fazele procesuale.
Tribunalul reține că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală, dedusă din expresia „partea care cade în pretențiuni” folosită de art.274 alin.1 C.proc.civ.
Potrivit art.274 C.proc.civ., instanța acordă cheltuieli de judecată numai la cerere, deci nu le poate acorda din oficiu, dar, în virtutea rolului ei activ, va atrage atenția părților, la sfârșitul dezbaterilor, că au dreptul să le ceară. Instanța de judecată va acorda integral cheltuielile făcute părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime.
Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. Urmează deci că, atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului au fost admise în totalitate, instanța să acorde celui ce a câștigat procesul toate cheltuielile de judecată suportate.
Din cele ce preced se poate concluziona că acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază, în sistemul legislației noastre procesuale, pe culpa părții care a pierdut procesul. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare.
Cheltuielile de judecată nu au numai rolul de sancțiune procedurală, ci au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare. Cele două principii care stau la baza acordării cheltuielilor de judecată sunt culpa procesuală și acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții câștigătoare, iar răspunderea pentru fapta omului care cauzează altuia un prejudiciu este reglementată de dispozițiile art.998-999 C.civ.
În speță, se constată că întreaga culpă pentru purtarea acestui proces aparține apelantei reclamante M. L., astfel că aceasta este obligată să suporte cheltuielile de judecată făcute de apelanții pârâți C. cu purtarea acestui proces, în toate fazele lui. Și aceasta, deoarece, chiar dacă în primul ciclu procesual, atât Judecătoria B., cât și tribunalul B. au statuat și cu privire la această solicitare, hotărârile pronunțate de aceste instanțe nu au nicio putere, astfel cum statuează art.311 alin.1 C.proc.civ. întrucât, prin decizia nr.876/R/28.06.2011, Curtea de Apel B. a casat decizia civilă nr.7/18.01.2011 pronunțată de Tribunalul B., respectiv a anulat sentința civilă nr. 5286/27.04.2010 pronunțată de Judecătoria B., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În aceste condiții instanța de rejudecare trebuia să se pronunțe pe cererea pârâților C. I. și C. E. de acordare a cheltuielilor de judecată și să aibă în vedere toate cheltuielile efectuate de aceștia și dovedite, în toate fazele procesuale. De altfel, chiar în decizia de casare instanța de recurs a arătat că “va admite și recursul pârâților, întrucât ca urmare a casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare se vor reanaliza și cheltuielile de judecată”.
Pentru considerentele anterior prezentate, tribunalul, în temeiul art.296 C.proc.civ., va admite apelul declarat de apelanții pârâți C. I. și C. E. împotriva aceleiași sentințe pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga reclamanta M. L. să plătească pârâților C. I. și C. E. suma de 14.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 2.000 lei, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi păstrate.
Întrucât apelanta reclamantă este în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.proc.civ., va fi obligată la plata către apelanții pârâți C. I. și C. E. a cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în apel, constând în onorariul avocațial în cuantum de 3.000 lei, justificat cu chitanța nr.33/04.12.2012 depusă la dosar (f.29).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă M. L. împotriva sentinței civile nr. 3337/08.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
Admite apelul declarat de apelanții pârâți C. I. și C. E. împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă reclamanta M. L. să plătească pârâților C. I. și C. E. suma de 14.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 2.000 lei.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelanta reclamantă M. L. să plătească apelanților pârâți C. I. și C. E. suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. I. M. I. I.
GREFIER
V. P.
Red.I.M.I./14.06.2013
Tehnored.CL/14.06.2013
- 2 ex -
Jud. fond E. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 245/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
