Pretenţii. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 18312/197/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 21/. publică din data de 25 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. R. - judecător
JUDECĂTOR– P. M.
GREFIER – C. M. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant O. G. D., în contradictoriu cu intimatul pârât G. P., împotriva sentinței civile nr. 7514/28.05.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ,având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul reclamant O. G. D. personal și asistat de avocat T. T. și avocat A. – M. O. pentru intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul convențional al apelantului reclamant învederează instanței că apelantul reclamant O. G. D. înțelege să renunțe la judecata apelului potrivit dispozițiilor art. 293 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 267 Cod procedură civilă și solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecata apelului.
Instanța procedează la legitimarea apelantului reclamant O. G. D. în baza actului de identitate ._, CNP:_ emis de SPCLEP Int. Buzăului la data de 06.08.2008.
Reprezentanta convențională a intimatului pârât învederează instanței că apelantul reclamant mai avea de achitat încă 2 tranșe având în vedere eșalonarea taxei judiciare de timbru datorate pentru judecarea apelului. Apreciază că primează timbrarea cererii de apel și chiar dacă apelul urmează a fi anulat ca insuficient timbrat, apelantul tot trebuie obligat la plata sumelor având în vedere eșalonarea taxei judiciare de timbru datorate pentru judecarea apelului.
Reprezentantul convențional al apelantului reclamant arată că cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul reclamant a fost admisă în sensul eșalonării plății taxei judiciare de timbru în 4 tranșe, dacă judecată se sfârșește înainte de a se epuiza tranșele partea apelantă rămâne obligat la plata taxei de timbru iar în situația în care nu a achitat va fi dat în debit. S-a admis cererea de ajutor public judiciar și s-a dispus eșalonat plății taxei judiciare de timbru și de la acest moment nu se mai poate vorbi de insuficienta timbrare a cererii de apel sau nelegala timbrare, apelantul fiind obligat la plata taxei judiciare de timbru fără a putea fi sancționat că nu a achitat o tranșă.
Reprezentanta convențională a intimatului pârât depune la dosar o cerere de ajutor public judiciar, care în această situație rămâne fără obiect și arată că a fost depășită scadența pentru cele două tranșe și nu s-au achitat și se poate vorbi de o netimbrare a cererii de apel. Prin urmare, solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, urmând să formuleze concluzii scrise la care se va atașa dovada cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul convențional al apelantului reclamant cu privire la cheltuielile de judecată, dacă nu s-a depus la dosar dovada acestora până la închiderea dezbaterilor solicită ca instanță să nu mai primească la dosar niciun fel de probă sau alte înscrisuri.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de a se lua act de renunțare la judecată apelului principal și asupra excepției de netimbrare a cererii de apel principal.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 7514/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a admis excepția netimbrării precizării de acțiune depusă la 07.05.2012, invocată din oficiu și s-a anulat această precizare ca netimbrată.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul O. G. D. în contradictoriu cu pârâtul G. P. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 34.000 euro reprezentând împrumut.
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 2.030 lei către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată și a sumei de 2.437 lei către Statul Român.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția netimbrării precizării de acțiune, invocată din oficiu, instanța a reținut că, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, neîndeplinirea obligației de plată a timbrului judiciar și a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de sancționează cu anularea cererii.
Prin încheierea din 07.05.2012 (f.56), instanța a stabilit pentru suma de_ lei, cu care reclamantul și-a majorat pretențiile, obligația părții de a achita taxa judiciară de 2.853 lei, creditorul fiind citat cu mențiunea depunerii acestei dovezi la dosar. Întrucât partea reclamată nu a îndeplinit această obligație procesuală, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va anula precizarea de acțiune depusă la data de 07.05.2012.
În ceea ce privește cererea inițială, în fapt, judecătoria a constatat că la data de 30.06.2008, reclamantul a încheiat cu S.C. Raiffeisen Bank S.A. contractul de credit nr. RF_ prin care banca i-a pus la dispoziție suma de 100.156 euro, cu titlul de împrumut din care_,72 euro urma să fie utilizată pentru achitarea facilității acordate de BRD Sucursala B. reclamantului prin contractul de credit bancar/facilitate credit pentru persoane fizice nr._ din 29.02.2008; 2156 euro pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza contractului iar suma de 34.135,28 euro pentru nevoi personale nenominalizate.
Prin declarația din 10.07.2008 depusă la fila 5 dosar, pârâtul a declarat că este beneficiarul real al fondurilor deținute în contul RORZBR_.
Conform OP din 10.07.2008 dat de reclamant băncii, acesta a retras din creditul obținut suma netă de 34.000 euro iar apoi față de formularul de eliberare numerar persoane fizice din 10.07.2008, atașat la fila 4 dosar a solicitat băncii S.C. Raiffeisen Bank să debiteze cu această sumă contul RORZBR_, realizând astfel remiterea sumei către pârât.
În consecință, prin înscrisurile sus arătate, reclamantul a dovedit faptul că a remis pârâtului din suma contractată drept credit numai 34.000 euro iar nu 100.156 euro, reprezentând întregul credit acordat de bancă.
În acest context, instanța a avut în vedere și valoarea probatorie a declarației martorei B. I. care a atestat relațiile de încredere reciprocă existente între părți și înțelegerea dintre reclamant și pârât, realizată în prezența sa, conform căreia pârâtul s-a obligat să restituie sumele primite de la reclamant prin plăți lunare, din banii obținuți prin vânzarea construcțiilor realizate cu investiția reclamantului din creditul bancar contractat dar pe terenurile moștenite de debitor de la sora sa.
Martora nu a putut da însă relații cu privire la cuantumul sumelor de care a beneficiat pârâtul în baza înțelegerii cu reclamantul, context în care se impun concluziile de fapt rezultate din înscrisurile examinate de instanță, în sensul că suma acordată pârâtului ca împrumut a fost de 34.000 euro.
De asemenea, martora a arătat că pârâtul a valorificat construcțiile edificate dar fără a restitui împrumutul acordat de reclamant.
În acest context, reclamantul nu a probat faptul că întreaga sumă contractată ca și credit a fost remisă pârâtului și nici faptul că pârâtul și-a asumat obligația achitării tuturor costurilor contractului de credit.
În ceea ce privește neprezentarea pârâtului la interogatoriu, instanța față de probele administrate în cauză, a constatat că acesta are valoarea unui început de dovadă scrisă (art. 225 C.p.civ), coroborându-se numai în parte cu celelalte probe.
Astfel, față de lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu, instanța a reținut că între părți s-a încheiat verbal un contract de împrumut pentru suma de 34.000 euro, pe care reclamantul a pus-o la dispoziția pârâtului din creditul obținut de la S.C. Raiffeisen Bank S.A., debitul urmând a fi restituit de pârât din banii obținuți din vânzarea unor construcții edificate cu această investiție a reclamantului și că deși pârâtul a valorificat aceste construcții în anul 2009 și apoi 2010, el nu a restituit împrumutul reclamantului.
Pârâtul nu a dovedit în cauză îndeplinirea obligației de rambursare a împrumutului, la scadența convenită cu reclamantul, neformulând apărări cu privire la antrenarea răspunderii sale civile contractuale.
În drept, instanța a avut în vedere că împrumutul este un contract prin care o persoană – împrumutător – transmite în proprietatea unei alte persoane – împrumutat - o câtime de lucruri fungibile și consumptibile cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri, de același gen și calitate (art. 1576 C.civ).
Împrumutul poate fi astfel cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, în ultimul caz, împrumutătorul pretinzând celui împrumutat pe lângă obligația de restituire, o prestație oarecare în schimbul transferării proprietății lucrului împrumutat, drept echivalent al folosinței lucrului.
În cauză, împrumutul acordat pârâtului a fost unul cu titlu gratuit și nu este purtător de dobândă.
În ceea ce privește răspunderea pârâtului pentru nerespectarea obligației de restituire a sumei împrumutate, instanța a avut în vedere că față de starea de fapt prezentată, pe baza probelor administrate sunt aplicabile dispozițiile art. 1576 C.civ .
Cu referire la obligațiile contractuale asumate de pârât, prin contractul de împrumut, instanța a avut în vedere și disp. art. 1077 C.civ care instituie obligația procesuală ca, acela căruia i se opune un act sub semnătură privată să recunoască ori tăgăduiască curat scriptura sau subsemnătura sa.
Pârâtul nu a contestat în cauză pretențiile reclamantului ori semnătura realizată pe declarația din 10.07.2008 depusă la fila 5 dosar, prin care a arătat că este beneficiarul real al fondurilor deținute în contul RORZBR_.
În cauză, deși contractul invocat de reclamant nu îndeplinește formalitățile, instituite sub aspectul formei « ad probationem » de art. 1180 C.civ, în sensul că pârâtul nu a aplicat personal formula « bun și aprobat » ori o altă formulă echivalentă la finele unui act încheiat în formă scrisă, instanța constată că acordul de voințe al părților, grefat și pe relația de încredere reciprocă existentă între acestea, rezultă din probele administrate.
În consecință, făcând aplicarea disp. art. 969 alin.1 C.civ și a prezumției de culpă în neexecutarea obligației contractuale, instanța a dispus admiterea în parte a cererii formulate și obligarea pârâtului la plata sumei solicitate precum și a cheltuielilor de judecată, în raport de disp. art. 274 C.p.civ.
Față de disp. art. 18 din OUG nr. 51/2008 și soluția pronunțată, pârâtul va fi obligat în cadrul cheltuielilor de judecată la plata față de Stat a taxei judiciare de 2437 lei, suportată de acesta ca urmare a admiterii în parte a cererii reclamantului de acordare a ajutorului public judiciar (taxa judiciară aferentă sumei de 34.000 euro/4467 lei din care reclamantul a achitat 2030 lei iar statul a suportat diferența de 2437 lei).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O. D., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul arată că instanța de fond deși a reținut în mod corect faptul că între părți s-a încheiat un contract de împrumut, în mod eronat a reținut că acesta se referă doar la suma de 34.000 euro, pe care pârâtul a ridicat-o în mod direct de la bancă.
Toate lucrările aferente construcției, celor două case au fost demarate de pârât în perioada martie – mai 2008, după ce reclamantul a pus la dispoziția pârâtului resursele financiare pe care le deținea în urma contractării creditului la BRD. Mai mult decât atât, în aceeași perioadă a dat bani pentru achiziționarea unei dubițe pentru transport marfă cu scopul de a înlesni transportul materialelor la șantier, autovehicul utilizat de la acel moment până în prezent de către pârât. În consecință, pârâtul a fost adevăratul beneficiar și al banilor primiți prin creditul de la BRD Sucursala B..
Mai mult, contractul de credit încheiat cu S.C. Raiffeisen Bank a fost garantat exclusiv cu bunurile pârâtului și ale soției sale, fiind constituită o ipotecă de rang I asupra suprafeței de 3.579,11 mp, respectiv șapte terenuri situate în B., cartier Stupini, având numere cadastrale 9022 – 9028.
Faptul că pârâtul a garantat cu bunurile sale întregul credit obținut de la S.C. Raiffeisen Bank, echivalează cu o recunoaștere a faptului că a beneficiat de întreaga sumă acordată.
Toate aceste aspecte ar fi reieșit dacă s-ar fi administrat în cauză întregul material probatoriu solicitat de reclamant. Astfel, deși a solicitat audierea a trei martori, instanța de fond a admis audierea doar a unuia singur, în condițiile în care s-a specificat că martorii cunosc aspecte diferite.
Având în vedere toate aceste considerente, apelantul apreciază că din probele ce se vor administra în apel, coroborate cu probele administrate de instanța de fond, rezultă că pârâtul nu și-a îndeplinit principala obligație contractuală prevăzută de art. 1584 Cod civil, aceea de a restitui lucrurile împrumutate.
La termenul de judecată din data de 02.11.2012, pârâtul G. P. a depus o cerere de aderare la apelul declarat de reclamantul O. D., solicitând admiterea cererii de aderare la apel și schimbarea în parte a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, formulată de reclamant.
În motivarea acestei cereri pârâtul arată că între el și reclamant a avut loc o înțelegere potrivit căreia părțile urmau să construiască câteva case și să împartă profitul. Pârâtul urma să pună la dispoziție terenul pe care urmau să fie construite aceste case iar reclamantul urma să pună la dispoziție banii necesari edificării acestor construcții. Întrucât reclamantul nu avea banii necesari efectuării investiției a decis contractarea unui credit. Banii investiți în construirea caselor urmau a fi restituiți reclamantului după ce casele erau vândute. Casele pe care urma să le vândă nu au mai fost edificate datorită faptului că reclamantul nu a mai investit banii, așa cum promisese. Apelantul susține că pârâtul ar fi vândut casele și că nu i-a restituit banii astfel cum fusese înțelegerea.
În realitate, pârâtul arată că deoarece nu a mai putut construi casele conform înțelegerii cu reclamantul, a vândut altor persoane terenurile pe care aceste case urmau a fi edificate. Noii proprietari au edificat case pe aceste terenuri în baza autorizațiilor pe care împreună cu reclamantul le obținuse.
Pârâtul solicită a se constata că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate conform înțelegerii verbale dintre părți. Întrucât casele nu au mai fost construite, pârâtul susține că nu poate fi obligat la restituirea către apelantul reclamant a sumelor de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată. Obligația de restituire era scadentă la momentul vânzării celor două case. Având în vedere că această vânzare nu a mai avut loc, întrucât casele nu au fost construite din motive imputabile reclamantului, nu se poate aprecia că pârâtul datorează vreo sumă de bani.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Apelantul reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar pentru taxa judiciară de timbru stabilită în apel în sarcina sa, în cuantum de 3.798,5 lei, dispunându-se prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 19.10.2012 eșalonarea acesteia în patru tranșe de câte 949,6 lei, ce urmează a fi plătite până la data de 30 a fiecărei luni în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2013 (f. 30).
La termenul de judecată din data de 25.01.2013 apelantul reclamant O. G. D., prezent personal, a declarat că renunță la judecata cererii de apel.
Instanța a constat că nu au fost depuse două tranșe din taxa judiciară de timbru cu privire la care apelantul a beneficiat de ajutor public judiciar, respectiv tranșele aferente lunilor noiembrie și decembrie 2012, motiv pentru care, intimatul G. P. a invocat excepția de insuficientă timbrare a apelului.
Instanța apreciază că această excepție trebuie soluționată cu prioritate, raportat la prevederile art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., renunțarea la judecata unei cereri urmând a produce efecte numai în condițiile legalei timbrări a cererii.
Potrivit art. 1 din OU.G. nr. 51/2008, „Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii.”
În consecință, ajutorul public judiciar reprezintă o facilitate acordată părții, motiv pentru care partea trebuie să respecte condițiile legale și obligațiile impuse de instanță cu ocazia acordării acestei facilități.
D. urmare, dacă taxa judiciară de timbru a fost eșalonată iar instanța a stabilit numărul ratelor și scadența acestora, iar cauza este încă pe rolul instanței la expirarea scadențelor, partea are obligația să respecte aceste scadențe iar instanța de judecată are obligația să urmărească respectarea termenelor de plată și depunerea ratelor.
În lipsa unei prevederi legale contrare sau unei reglementări exprese a acestei situații în O.U.G. nr. 51/2008, instanța apreciază că, numai dacă litigiul se finalizează înainte de expirarea scadențelor pentru plata tranșelor de bani reprezentând taxa judiciară de timbru, încheierea privind acordarea ajutorului public judiciar se comunică organele abilitate, subordonate Ministerului Finanțelor Publice care se ocupă de executarea obligației de plată sau, dacă se impune, de executarea silită a hotărârii, cu privire la tranșele rămase a fi datorate.
În consecință, dacă la termenul stabilit de instanță se constată neachitarea a două tranșe din taxa judiciară de timbru pentru care s-a acordat facilitatea, operează sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv anularea cererii ca insuficient timbrată, pentru neîndeplinirea obligației de plată a tranșei reprezentând taxa judiciară de timbru, până la termenul stabilit în încheierea prin care s-a acordat părții facilitatea eșalonării taxei judiciare de timbru.
În lipsa unei astfel de sancțiuni, scopul eșalonării taxei de timbru nu este realizat, deoarece atunci când a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar în această modalitate, instanța a avut în vedere o . condiții concrete legate de situația financiară a părții și a familiei sale, acordând facilitatea eșalonării condiționat de respectarea termenelor de plată din partea beneficiarului. Or, nerespectând termenul de plată, pe parcursul judecății cererii, beneficiarul ajutorului public judiciar își creează o nouă facilitate, aceea de amânare de la plata taxei judiciare de timbru, pe care nu a solicitat-o, care nu a fost analizată de instanță și la care, în aceste condiții, nu este îndreptățit potrivit legii.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul urmează să admită excepția insuficientei timbrări a apelului, invocată de intimatul pârât G. V. și să anuleze ca insuficient timbrat apelul principal declarat de apelantul reclamant O. G. D. împotriva sentinței civile nr. 7514/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ .
Potrivit art. 293 alin. 2 Cod proc. civ., dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel este prevăzută de alin. 1 rămâne fără efecte.
În consecință, față de aceste prevederi legale, precum și față de faptul că cererea de aderare la apel nu a fost făcută înăuntrul termenului de apel, pentru a fi considerat apel principal, Tribunalul urmează să constate că cererea de aderare la apelul declarat de apelantul reclamant O. G. D., formulată de pârâtul G. V., a rămas fără efecte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția insuficientei timbrări a apelului, invocată de intimatul pârât G. V. și, în consecință:
Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de apelantul reclamant O. G. D. împotriva sentinței civile nr. 7514/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ .
Constată că cererea de aderare la apelul declarat de apelantul reclamant O. G. D., formulată de pârâtul G. V., a rămas fără efecte.
Respinge cererea formulată de intimatul pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. R. P. M.
GREFIER
C. M. A.
Plecat din instață, semnează grefier șef secție, I. M.
Red. CR/08.05.2013
Tehnoredact.CL/08.05.2013
Jud. fond: C. S.
4 ex.
2
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 528/2013. Tribunalul BRAŞOV | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 68/2013. Tribunalul... → |
|---|
