Contestaţie la executare. Decizia nr. 1237/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1237/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 1416/197/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1237/R DOSAR NR._

Ședința publică de la din data de 21.10.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – S. N. - JUDECĂTOR

JUDECĂTOR - A. G.

JUDECĂTOR - R. C.

GREFIER - C. L.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. L. D. M., împotriva sentinței civile nr.5406 pronunțată la data de 29.03.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.

Instanța pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că, prin recursul formulat recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice B. solicită judecarea în lipsă.

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței o Notă de ședință însoțită de înscrisuri de către recurenta – intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. .

Prin cererea de recurs formulată de recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează cererea în probațiune, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.

TRIBUNALUL:

Prin sentinta civila nr 5406/2013 a Judecatoriei Brasov s-a admis contestația la executare formulată de contestatoare și în consecință:

S-a anulat titlul executoriu nr._/20.12.2012 și somația nr._ /_/20.12.2012 emise în dosarul execuțional nr._/8/_ /_ al intimatei.

Pentru a pronunta astfel prima instanta a retinut ca la data de 20.12.2012 intimata AFP B. a emis titlul executoriu_ și somația nr._ /_ în vederea executării silite a sumei de 533 lei reprezentînd contribuții de asigurări sociale de sănătate stabilite prin decizia de impunere nr._/05.06.2012 emisă pentru suma de 396 lei, decizia de calcul accesorii nr._/05.06.2012 emisă pentru suma de 59 lei și decizia de calcul accesorii nr._/05.06.2012 emisă pentru suma de 78 lei.

Art.35 din Ordinul 617/2007 ( și Ordinul 221/2005 ce a fost abrogat de Ordinul 617/2007) stabilește că „ în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.”

Potrivit art.40 din Ordinul 617/2007 executarea silită se efectuează potrivit normelor cuprinse în Codul de procedură fiscală.

Art.261 al.4 din L 95/2006 stabilește că „în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație”.

Avînd în vedere textele legale redate mai sus s-a reținut că executarea silită a contribuțiilor datorate fondului de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întîrziere se efectuează în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală ce reglementează această materie.

Art.141 C.pr.fiscală prevede că „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu". Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.

Potrivit art.41 din OG 92/2003 „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.” Iar potrivit art.44 din același act normativ actul administrativ fiscal se comunică contribuabilului. Sancțiunea necomunicării este stabilită de art.45 din OG 92/2003, respectiv actul nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un fel de efecte.

La dosarul cauzei nu s-a depus o dovadă a comunicării deciziilor de impunere în temeiul căruia s-a pornit executarea silită de către intimata AFP B..

În concluzie, față de textele de lege menționate în alineatele precedente, s-a retinut că deciziile de impunere prin care s-au calculat obligații de plată de asigurări sociale de sănătate nu au fost comunicate contestatoarei astfel că nu pot produce efecte juridice, respectiv nu pot dobîndi calitatea de titluri executorii în temeiul cărora să se pornească executarea silită.

Intimata AFP B., în calitate de organ de executare, nu are posibilitatea de a cenzura deciziile de impunere comunicate de CASJ B. în vederea executării silite însă are obligația de a verifica dacă titlurile de creanță îndeplinesc condițiile necesare punerii în executare, respectiv dacă au fost comunicate, dacă s-a împlinit termenul de plată și au devenit titluri executorii în conformitate cu prevederile art.141 al.2 din OG 92/2003. În cazul de față o astfel de verificare nu a fost efectuată. Această împrejurare reiese din întîmpinarea prin care AFP B. recunoaște că a restituit CASJ B. dosarul contestatoarei întrucît nu s-a depus dovada comunicării deciziilor de impunere..

Emiterea actelor de executare contestate s-a efectuat în temeiul unor titluri de creanță care nu au devenit titluri executorii împrejurare care conduce la concluzia că aceste acte sunt premature. Sancțiunea prematuritărții este nulitatea absolută a respectivelor acte.

Împotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs parata solicitand admiterea acesteia, modificarea in tot a sentintei in sensul respingerii contestatiei la executare.

În motivare s-a aratat ca prev art 46 rap la art 43 din Og 92/2003 nu reglementeaza faptul ca nelegala comunicare a deciziei de impunere atrage nulitatea absoluta a actelor de executare astfel ca sanctiunea care ar interveni ar fi nulitatea virtuala a acestora, cu atat mai mult cu cat contestatoarea nu a probat prev art 205 din Og 92/2003

A mai aratat ca obligativitatea comunicarii titlului de creanta fiscala-reprezentand decizii de impunere-cadea in sarcina institutiei emitente, adica Casa De Asigurari De Sanatate, astfel ca recurenta era responsabila doar de comunicarea titlului executoriu contestat.

A mentionat ca a preluat, incepand cu data de 1,07,2011, debitele transmise de Casa De Asigurari De Sanatate,in baza titlului de creanta, astfel ca are rolul unui organ de executare, ce nu are competenta de a analiza legalitatea titlurilor de creanta .

În drept s-au invocat disp OUG 92/2003 Rep.

Intimata contestatoare, legal, citat, a formulat intampinare, prin care a solicitat respingere recursului, ca nefondat.

Examinand recursul prin prisma motivelor invocate si a textelor de lege incidente, tribunalul constata urmatoarele-

Critica referitoare la modul de comunicare a titlului de creanta fiscala si a persoanei raspunzatoare, nu poate fi primita, in conditiile in care la baza emiterii titlului executoriu si implicit a demararii executarii silite au stat actele administrativ fiscale constand in Deciziile de impunere mentionate in acest titlul ,acestea nefiind comunicate contestatoarei in conformitate cu disp art 45 din OG 92/2003, care prevad ca “ (1)Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii., (2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.”neavand relevanta juridica faptul ca emitentul acestor acte fiscale era alta institutie decat recurenta, atata timp cat aceasta a cunoscut situatia creantelor fiscale tocmai prin pv de predare primire a documentelor care atestau situatia debitelor si a datornicilor. In acest sens, recurenta nu se poate prevala de inaplicabilitatea disp art 44 din OG 92/2003 si art 44 ,1 din normele metodologice la OG 92/2003 .

Pe de alta parte, insasi recurenta recunoaste ca titlurile de creanta fiscala nu au fost comunicate in conditiile legale, astfel ca ele nu pot produce efectele juridice dorite de leguitor iar consecinta este in mod evident, nulitatea absoluta a acestora, fata de regimul juridic al acestei sanctiuni.

In considerarea celor de mai sus tribunalul, in baza art 312 alin 1 CPCIV., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.5406/2013 a Judecătoriei B., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. N. A. G. R. C.

GREFIER

L. C.

Fiind in CO semneaza P. grefier

I. M.

Red.AG /30.12.2013

Tehnored.NC/30.12.2013

Jud.fond:B.M.M.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1237/2013. Tribunalul BRAŞOV