Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 40/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 40/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 704/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 40/S
Ședința publică din data de 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier D. Litescu P.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către petent U. S. Transilvania Sud, prin reprezentant legal, având ca obiect dizolvare persoana juridică.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic S. N. pentru petentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța constată că delegația de reprezentare acordată în această cauză de către partea petentă se află la fila nr. 2 din dosarul cauzei.
În ședința publică de astăzi, reprezentantul convențional al părții petente depune la dosarul cauzei, în îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina acesteia, în copie certificată, lista participanților la adunarea generală ce a avut loc în data de 27.10.2011.
Totodată, învederează instanței că înțelege să solicite completarea cererii inițiale în sensul că se solicită ca instanța să dispună și radierea din registrul special al instanței al petentei. Precizează că această cerere s-a formulat la solicitarea Administrației Finanțelor Publice care a comunicat că nu va dispune radierea în ce privește codul fiscal, până la momentul la care, prin hotărârea instanței, nu se va dispune radierea in registrul special al petentei.
Depune la dosar precizare scrisă în acest sens.
Instanța constată depunerea, în ședința publică de astăzi, a completării cererii introductive cu un petit formulat în sensul ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună și radierea părții petente din registrul aflat în păstrarea Tribunalului B..
Nefiind alte chestiuni prealabile de invocat și nici probe de administrat, instanța, în urma deliberării, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul convențional al petentei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și completată.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra cererii deduse judecații.
TRIBUNALUL,
Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 19.01._, U. Sindicală Transilvania Sud a solicitat instanței să pronunțe o sentință, prin care să efectueze în Registrul Special al Tribunalului B. mențiunea referitoare la dizolvarea organizației sindicale, ce s-a decis în cadrul lucrărilor adunării generale a reprezentanților împuterniciți, ce a avut loc în data de 27.10.2011.
În motivarea cererii pe care a promovat-o, petenta a arătat că, în cadrul ședinței adunării generale a reprezentanților săi, ce s-a desfășurat la data menționată, și care a respectat prevederile statutare, s-a decis, având în vedere modificările legislative ce au fost de natură să conducă la fuziunea unui număr importat din sindicatele fondatoare, dizolvarea Uniunii Sindicale Transilvania Sud.
De asemenea, s-a decis cu această ocazie ca patrimoniul uniunii sindicale, ce se compune din mijloace bănești, să fie împărțit proporțional cu numărul membrilor cotizanți ai sindicatelor membre existenți la data de 31.10.2011.
În drept, petenta a invocat în mod generic dispozițiile legii nr. 62/2011.
La termenul de judecată de astăzi, petenta, prin reprezentantul său convențional, a depus la dosarul cauzei o completare a cererii introductivă de instanță, prin care a solicitat ca, prin sentința pe care o va pronunța, instanța să dispună și radierea sa din Registrul Special al Tribunalului B., întrucât, în absența unei asemenea dispoziții, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu va putea realiza formalitățile de radiere a petentei din evidențele organelor fiscale.
În susținerea cererii formulate, petenta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 1/27.10.2011, prin care s-a decis dizolvarea Uniunii Sindicale Transilvania Sud, procesul – verbal încheiat la data de 27.10.2011, cu ocazia adunării generale reprezentanților organizației sindicale petentă, statutul său, precum și hotărârile judecătorești prin care acestei părți i-a fost acordată personalitate juridică și prin care au fost constatate modificările aduse organelor de conducere ale acesteia.
Ca urmare a dispozițiilor pe care instanța de judecată le-a dat în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 37 din legea nr. 62/2011 și cu cele din art. 129 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, la dosarul cauzei a fost depus, de către petentă, și procesul – verbal ce a fost încheiat cu ocazia adunării generale a reprezentanților acesteia, ce a avut loc în data de 27.10.2011.
Analizând cererea supusă judecății în raport cu motive invocate în susținerea ei, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
În Hotărârea nr. 1/27.10.2011 se consemnează că, U. Sindicală Transilvania Sud, având în vedere ședința Adunării Generale a Reprezentaților împuterniciților, ședință statutară și legal constituită, ce a avut loc în data de 27.10.2011, în baza art. 5.3 din statut, cu un număr de 25 de voturi pentru și 1 împotrivă, a hotărât dizolvarea Uniunii Sindicale Transilvania Sud, începând cu data de 31.12.2011.
De asemenea, prin aceasta hotărâre s-a decis ca patrimoniul uniunii să fie împărțit proporțional cu numărul membrilor cotizanți ai fiecărui sindicat membru existenți la data de 31.10.2011.
Potrivit prevederilor cuprinse în art. 5.3 din Statutul uniunii sindicale petente, aceasta se poate dizolva în cadrul Adunării Generale a Reprezentanților Împuterniciți, prin vot secret, cu majoritate de ¾ din numărul de membrii, adică din împuterniciții sindicatelor membre, membrii Biroului Executiv și reprezentanții sindicatelor membre din conducerea Federației Universul, iar, prin dispozițiile cuprinse în art. 5.4 din statut s-a prevăzut că hotărârea de dizolvare va prevederea în mod expres și modalitatea de împărțire a patrimoniului.
În drept, instanța reține că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 37-39 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale se pot dizolva prin hotărâre a membrilor sau a delegaților acestora, adoptată conform statutelor proprii.
ART. 38
(1) În cazul dizolvării, patrimoniul organizației sindicale se împarte conform dispozițiilor din statut sau, în lipsa unor astfel de prevederi, potrivit hotărârii adunării de dizolvare.
(2) Dacă statutul nu prevede modul de distribuire a patrimoniului și nici adunarea de dizolvare nu a luat o hotărâre în această privință, tribunalul județean sau al municipiului București, după caz, sesizat de oricare membru al organizației sindicale, hotărăște asupra distribuirii patrimoniului.
ART. 39
(1) În termen de 5 zile de la dizolvare, conducătorii organizației sindicale dizolvate sau lichidatorii patrimoniului sunt obligați să ceară instanței judecătorești competente care a operat înscrierea ei în registrul special al sindicatelor ca persoană juridică să facă mențiunea dizolvării organizației sindicale.
(2) După împlinirea termenului de 5 zile, orice persoană interesată din rândul membrilor organizației sindicale poate cere instanței judecătorești competente efectuarea mențiunii prevăzute la alin. (1).
(3) Mențiunea prevăzută la alin. (1) se va face pe pagina și la locul unde s-a făcut înscrierea în registrul special al sindicatelor.
Tribunalul reține că în speța de față cerințele instituite de prevederile legale menționate sunt îndeplinite, astfel uniunea sindicală petentă a dobândit personalitate juridică prin sentința civilă nr. 2/7.01.2002 pronunțată de Tribunalul B., iar condițiile pentru dizolvarea acesteia au fost stabilite prin statut, la fel ca și modalitatea de împărțire a patrimoniului.
De asemenea, instanța constată că adunarea generală a reprezentanților împuterniciți ai organizațiilor ce compun uniunea sindicală petentă a respectat cerințele prevăzute de statutul acesteia, fiind de natură să producă efectele juridice instituite de acesta.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 39 din legea nr. 62/2011 coroborat cu prevederile legale menționate, va admite cererea suspusă judecății și va dispune potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, astfel cum a fost completată, cererea formulată de petenta U. Sindicală Transilvania Sud, cu sediul în Municipiul B., .. 25, . de președinte I. D., reprezentată convențional de consilier juridic S. N., și în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul Special al Tribunalului B. a mențiunii referitoare la dizolvarea organizației sindicale petente, conform Hotărârii nr. 1/27.10.2011.
Dispune radierea din evidențele fiscale a petentei U. Sindicală Transilvania Sud.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 8.02.2013.
Președinte, L. S. | ||
Grefier, D. Litescu P. |
Red. LSL. 08.02.2013
Tehnored.D.L.P. - 11 Februarie 2013 – 3 ex.
← Grăniţuire. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul BRAŞOV | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 25-02-2013,... → |
---|