Evacuare. Decizia nr. 559/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 33498/197/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 559/R
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Completul de judecată R5 compus din:
PREȘEDINTE – M. I. I. – judecător
Judecător – C. R.
Judecător – A. I.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenții pârâți V. I., V. ana M. și V. A. împotriva sentinței civile nr._/ 8 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față care s-a dezbătut în fond la data de 2 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 9 aprilie 2013 și apoi pentru data de 16 aprilie 2013.
T R I B U NA L U L,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr._/08.11.2012 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A admis cererea formulata de reclamanții S. A.-I., B. A. E., F. I. si S. I., decedată la data de 18.04.2012, continuată de reclamantele moștenitoare B. A.-E. si F. I., în contradictoriu cu pârâții: V. A.-M., V. I. si V. A. și, în consecință:
A dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B., I. M. nr. 36, ., înscris în CF nr. 3878 B., nr. top. 6161/8.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâții V. A.-M., V. I. și V. A. în contradictoriu cu reclamanții.
A obligat pârâții la plata sumei de 4329,30 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, la data formulării cererii de chemare in judecată reclamanții S. I., S. A.-I., B. A. E. si F. I. erau proprietarii imobilului situat în B., ..36, . CF 3878 B., nr.top. 6161/8. Imobilul a fost retrocedat reclamanților conform Legii nr. 10/2001, așa cum reiese din extrasul de CF depus la dosarul cauzei( f. 49 ).
La data de 18.04.2012 reclamanta S. I. a decedat, acțiunea fiind continuată de moștenitoarele acesteia, reclamantele moștenitoare B. A.-E. si F. I. .
Prin contractul de închiriere încheiat la data de 30.09.2010, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice B. sub nr._/13.10.2010(filele 21,22), reclamanții au închiriat apartamentul mai sus menționat pârâților, termenul de închiriere fiind de un an, începând cu data de 01.10.2010 până la data de 01.10.2011.
Pârâții locuiesc și in prezent in imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere, fapt ce reiese din înscrisurile depuse la dosar, coroborate potrivit art 225 Cod procedură civilă cu refuzul pârâților de a se prezenta la interogatoriu.
Reclamanții au notificat pârâții la data de 04.11.2011 și la data de 30.11.2011, punându-le in vedere să elibereze imobilul până la data de 30.11.2011, menționând că nu înțeleg să prelungească contractul de închiriere.
Potrivit art. 3 din cap. intitulat „alte clauze convenite între părți” din contractul de închiriere mai sus menționat, în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea contractului de închiriere.
Prevederile art. 14 alin. (1) din OUG nr. 40/1999, interpretate sistematic și istorico-teleologic, în forma în vigoare la data încheierii contractului de închiriere, instituiau un caz special de reînnoire de drept a contractului de închiriere încheiat între chiriaș și proprietarul căruia i-a fost retrocedat imobilul închiriat, ca măsură legală de protecție a chiriașului.
Potrivit art. 14 alin. (1), "la expirarea termenului de închiriere chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifică prin acord expres durata închirierii".
În ceea ce privește momentul expirării termenului de închiriere, acesta este diferit, după cum durata este cea de 5 ani, prevăzută implicit de ordonanța de urgență pentru ipoteza în care a operat prelungirea de drept, în condițiile art. 11 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din ordonanța de urgență, fără ca între chiriaș și proprietar să se fi încheiat vreun contract de închiriere, fie cea stipulată de părți în contractul de închiriere încheiat în condițiile art. 10 din ordonanța de urgență sau încheiat după ce operase prelungirea de drept, în condițiile art. 11 alin. (1) din ordonanța de urgență.
În speță, se regăsește a doua ipoteză, contractul fiind încheiat în condițiile art. 10 din ordonanța de urgență.
Înainte de expirarea contractului de închiriere 12.07.2011, reclamanții au notificat chiriașii (titularii contractului de închiriere) refuzul de reînnoire a contractului .
Dispozițiile art. 14 si 22 din OUG nr. 40/1999 invocate de pârâți în cererea reconvențională au fost abrogate conform art. 221 și art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), prevăzându-se in mod expres ca acestea nu se mai aplică nici contractelor de închiriere a locuinței în curs de executare.
Așadar, la data încheierii contractului de închiriere a fost respectat dreptul chiriașilor la încheierea contractului de închiriere cu proprietarul ,pe o durată lăsată la latitudinea părților contractante, în condițiile art. 10 alin. (1) din OUG nr. 40/1999, iar dreptul chiriașilor la reînnoirea contractului nu mai subzistă, urmare a abrogării dispozițiilor legale menționate.
Instanța a reținut ca contractul de închiriere al pârâților a încetat la data de 01.10.2011 și este supus prevederilor art. 1437 și art. 1438 din Codul civil.
Conform textelor de lege sus-menționate, după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și este lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită.
Dacă însă s-a notificat concediul, locatarul, chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat, nu poate opune relocațiunea tacită.
Or, pârâților li s-a notificat concediul, prin notificarea din 12.07.2011.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis cererea principală și, pe cale de consecință, a dispus evacuarea pârâților din imobilul din litigiu.
In ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut următoarele:
Relativ la notiunea de „ frauda la lege „, instanța a reținut că in literatura juridică s-a susținut că aceasta este prescrisă domeniului actelor juridice și cuprinde atât frauda la lege, cât și fraudarea intereselor unor terțe persoane. In primul caz, frauda, eludând norme legale imperative, vatămă direct ordinea publică. In al doilea caz, deși păgubite sunt interesele unor terți, persoane străine actului juridic încheiat, deci interese particulare, indirect este atinsa si ordinea publica, deoarece asemenea interese sunt ocrotite prin norme aparținând conceptului de ordine publica. Prin urmare, in ambele cazuri, sanctiunea fraudei este nulitatea absoluta a actului juridic încheiat.
Pârâții, deși invocă frauda la lege raportat la încheierea contractului de închiriere, arătând că ar fi fost încheiat contrar dispozițiilor OUG nr. 40/1999, nu au aratat care anume dispoziții legale imperative din acest act normativ au fost eludate si care este vătămarea adusă ordinii publice, iar instanța a reținut că la încheierea contractului de închiriere au fost respectate dispozițiile legale in vigoare la momentul incheierii acestuia.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâții V. A.-M., V. I. si V. A. în contradictoriu cu reclamantii.
În temeiul art.274 C.pr.civ., văzând culpa procesuală pârâților în formularea prezentei acțiuni, instanța i-a obligat pe acestia și la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți în prezenta cauză, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții pârâți V. I., V. A. M. și V. A. considerând-o netemeinică și nelegală sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4329,30 lei.
În motivarea recursului se arată că, onorariul pretins de avocatul reclamanților este excesiv de mare, astfel că prima instanță ar fi trebuit să-l cenzureze. Recurenții pârâți consideră că, în speță, nu există o complexitate ridicată în soluționarea ei, nici dificultate în ce privește aspectele ridicate în fața instanței de fond, iar aceste cheltuieli cu onorariul avocațial apreciază că nu sunt justificate, chiar dacă s-a depus un document în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.civ.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare, iar în recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivul de recurs invocat, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază, în sistemul legislației noastre procesuale, pe culpa părții care a pierdut procesul. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare, iar din acest punct de vedere este irelevantă eventuala bună-credință a părții care a pierdut procesul.
Cheltuielile de judecată nu au numai rolul de sancțiune procedurală, ci au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare. Cele două principii care stau la baza acordării cheltuielilor de judecată sunt culpa procesuală și acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții câștigătoare, iar răspunderea pentru fapta omului care cauzează altuia un prejudiciu este reglementată de dispozițiile art.998-999 C.civ.
Dispozițiile art.274 al.3 C.pr.civ. permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Aceasta este o excepție de la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Aceste dispoziții legale au fost supuse și controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanței de judecată și, totodată, sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
În ceea ce privește criteriile prevăzute de textul de lege menționat, instanța urmează sa verifice proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanții S. I., S. A.-I., B. A. E. si F. I. au chemat în judecată pe pârâții V. A.-M., V. I. si V. A. solicitâand instanței să constate că pârâții ocupă imobilul situat in B., ..36, . CF 3878 Brasov, nr.top. 6161/8, fără titlu valabil de la data de 01.10.2011 când a expirat contractul de închiriere, să dispună evacuarea pârâților din imobil, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții au formulat întâmpinare, precum și cerere reconvențională ( f.24-26) prin care au solicitat instanței să constate că contractul de închiriere a fost încheiat prin frauda la lege, fiind lovit de nulitate absolută ; să fie obligați reclamanții să încheie contract de închiriere cu pârâții în condițiile prevăzute de OG nr. 40/1999, respectiv să-l prelungească, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții au formulat întâmpinare față de cererea reconvențională( f. 51, 52) solicitând respingerea acesteia .
Prima instanță a admis, în tot, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și a respins cererea reconvențională formulată de pârâți.
Cauza a fost soluționată pe parcursul a cinci termen de judecată, avocatul reclamanților formulând cererea de chemare în judecată, întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de pârâți, interogatoriul pentru a fi administrat pârâților, asigurând asistarea sau reprezentarea reclamanților la fiecare termen de judecată acordat în cauză, fie personal, fie prin avocat în substituire.
Onorariul avocațial pretins pentru această cauză, dovedit cu factura fiscală nr._.11.2011 și chitanța nr._/04.11.2011 depuse la dosar (f.67-68 dosar fond) a fost de 4.300 lei, cuantum pe care instanța de recurs îl apreciază a fi rezonabil în raport cu obiectul cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat în cadrul dosarului. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, intimații reclamanți s-ar afla în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpă de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Se mai reține că, atunci când i se solicită aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ., instanța trebuie să aibă în vedere tot timpul culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, fără a ține seama de posibilitățile materiale ale acesteia sau de cuantumul onorariului achitat de aceasta avocatului pe care l-a angajat pentru a-i apăra interesele, pentru ca și atunci când partea care a câștigat procesul a optat pentru a fi reprezentată de un avocat cu o înaltă pregătire de specialitate, să poată să beneficieze de rambursarea întregului onorariu plătit.
Având în vedere considerentele prezentate anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenții pârâți, ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenții pârâți V. I., V. A. M. și V. A. împotriva sentinței civile nr._/08.11.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. I. C. R. A. I.
GREFIER
V. P.
Red.I.M.I/24.07.2013
Dact.V.P./25.07.2013
- 2 ex -
Jud. fond I. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1256/2013. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 79/2013.... → |
|---|
