Evacuare. Decizia nr. 715/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 715/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 28543/197/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.715/R DOSAR NR._
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - L. S.
JUDECĂTOR - P. M.
GREFIER - V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului privind pe recurenții reclamanți B. G. și B. L. în contradictoriu cu intimații pârâți Ș. Z. G., Ș. F., împotriva sentinței civile numărul 7474/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, vând în vedere dispozițiile art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 16.05.2013, iar apoi, față de imposibilitatea constituirii completului de judecată, având în vedere că doamna judecător P. M. se află în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2013.
TRIBUNALUL:
Constată că prin sentința civilă nr. 7474/25.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. G. și B. L. în contradictoriu cu pârâții Ș. Z. G. și Ș. F. și, în consecință:
A dispus evacuarea pârâților din apartamentul situat în B. ., . după ce reclamanții vor face dovada achitării către pârâți a sumei de 19.772 lei;
A respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata unor despăgubiri în cuantum de 200 Euro lunar, începând cu luna iulie 2011 și până la data predării apartamentului;
A admis cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali Ș. Z. G. și Ș. F. în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali B. G. și B. L. și în consecință:
A obligat pârâții reconvenționali B. G. și B. L. să plătească reclamanților reconvenționali Ș. Z. G. și Ș. F. suma de 19.772 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de renovare efectuate la apartamentul proprietatea pârâților reconvenționali;
A constatat că reclamanții reconvenționali au un drept de retenție asupra apartamentului până la data plății despăgubirilor;
A obligat pârâții Ș. Z. G. și Ș. F. să plătească reclamanților B. G. și B. L. cheltuieli de judecată în cuantum de 1810 lei reprezentând onorariu avocat;
A obligat reclamanții B. G. și B. L. să plătească pârâților Ș. Z. G. și Ș. F. cheltuieli de judecată în cuantum de 5723 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ reclamanții B. G. și B. L. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ș. Z. G. și Ș. F., evacuarea acestora din apartamentul proprietatea reclamanților situat în B. ., ., . înscris în CF_ B. la A+15 sub nr. top.8803/4; obligarea pârâților la plata de daune în valoare de 500 lei pentru fiecare zi de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data evacuării imobilului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt proprietarii apartamentului identificat în petitul acțiunii. Pârâta Ș. Z. G. este fiica reclamantului B. G.. Datorită acestei relații, reclamanții au permis pârâților să locuiască în apartamentul proprietatea lor fără a se încheia un contract de închiriere. La data de 11.07.2011, printr-o notificare trimisă prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanții au cerut pârâților să elibereze apartamentul întrucât doreau să-l vândă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1438 C.civ., art.25 din L 114/1996, art.112 C.pr.civ.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamanților să plătească suma de 21.750 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului și instituirea unui drept de retenție asupra acestuia până la data plății efective. În motivare, pârâții reclamanți reconvenționali susțin că sunt de acord să elibereze apartamentul în cazul în care reclamanții acceptă să îi despăgubească pentru lucrările de îmbunătățire efectuate. Lucrările au fost efectuate întrucât pârâta reclamantă reconvențională a avut convingerea că apartamentul îi va rămâne ei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1345, 2495 C.civ., art.115, 119 C.pr.civ.
Pârâții reconvenționali au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii reconvenționale. În motivare se susține că în anul 2000 pârâții reconvenționali au efectuat îmbunătățirile necesare pentru a se putea locui decent în apartament. Nu cunosc îmbunătățirile realizate de reclamanții reconvenționali, aceștia neavând acordul pentru realizarea lor. Pârâții reconvenționali nu și-ai dat acordul pentru dărâmarea unor pereți, separarea instalației de gaz și montarea centralei termice.
La termenul de judecată din data de 16.12.2011 reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 868 lei lunar, începând cu luna iulie 2011 și până la data evacuării efective cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a apartamentului.
În susținerea acțiunii reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâților. Instanța a încuviințat probele solicitate astfel la dosar au fost depuse înscrisuri și s-a luat interogatoriul pârâților ( 79, 80 dosar).
În apărare și dovedirea cererii reconvenționale pârâții reclamanți reconvenționali au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamanților, a probei testimoniale și a probei cu expertiza specialitatea construcții. Instanța a încuviințat probele solicitate astfel la dosar au fost depuse înscrisuri, s-a luat interogatoriul reclamanților (filele 43-49 dosar), au fost audiate martorele S. D. ( fila 50 dosar) și Ș. F. ( fila 81 dosar) și s-a întocmit raportul de expertiză specialitatea construcții de către expert Ț. D. ( fila 90 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a reținut următoarele:
Reclamanții B. G. și B. L. sunt proprietarii apartamentului situat în B. ., . înscris în CF_ B. la A+15 sub nr. top.8803/4 astfel cum s-a dovedit cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.642/20.01.2000 la BNP M. I. și G. I..
Pârâta Ș. Z. G., fiica reclamantului B. G., a locuit în apartament din anul 2000. Ulterior, după încheierea căsătoriei, în apartament s-a mutat și pârâtul Ș. F.. Mutarea pârâților în apartament s-a făcut cu acordul reclamanților.
În perioada 2005 – 2006 în apartament s-au efectuat lucrări de renovare și amenajare, respectiv s-au montat geamuri termopan, a fost închis balconul cu geamuri termopan, s-a montat centrala termică, s-a montat parchet în sufragerie și dormitor, s-a montat gresie și faianță în baie, bucătărie și hol, s-a montat cabină de duș în baie, s-au construit arcade la . balcoane, s-a montat ușă metalică la intrare, s-au montat jaluzele verticale la ferestre și cele două balcoane, mobilier de bucătărie și hotă. Efectuarea acestor lucrări nu a fost contestată de reclamantul B. G., reclamanta B. L. susținând că nu cunoaște ce anume lucrări s-au efectuat.
Toate lucrările au fost efectuate cu acordul reclamantului B. G. și al reclamantei B. L.. Această împrejurare a fost recunoscută la interogatoriu de către cei doi reclamanți. De asemenea, martorii audiați în cauză au confirmat prezența reclamantului în apartament, în timpul efectuării lucrărilor, astfel că este evident că acesta a cunoscut ce anume modificări sunt aduse apartamentului și nu a cerut niciodată pârâtei să oprească lucrările.
În concluzie, instanța a reținut că lucrările efectuate de pârâta Ș. Z. G. la apartamentul în litigiu s-au efectuat cu acordul proprietarilor reclamanți. Costul lucrărilor de renovare a fost calculat de către expertul construcții Ț. D. la suma de 19.772 lei.
Costul lucrărilor de renovare a fost suportat de către pârâta Ș. Z. G.. Această stare de fapt a fost dovedită cu proba testimonială administrată în cauză. Martora Ș. F., sora bunicii pârâtei împreună cu care aceasta a locuit până la mutarea în apartamentul în litigiu, a declarat că pârâta a primit bani de la ea și de la bunica sa pentru a achita costul lucrărilor. De asemenea, martora S. D. a confirmat faptul că pârâta a primit bani de la martora Ș. F.. Faptele relatate de cele două martore se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar. Astfel facturile și chitanțele cu care se face dovada achitării centralei termice, a parchetului, a cabinei de duș, geamuri termopan, ușă metalică sunt emise pe numele pârâtei Ș. Z. G.. De asemenea contractele de prestări servicii încheiate pentru montarea centralei și a geamurilor termopan au fost încheiate de pârâta Ș. Z. G.. La fila 58 din dosar se află cererea martorei Ș. F. de lichidare a unui depozit bancar deținut la BRD în cuantum de 5000 lei cu care se face dovada faptului că acesta a deținut, în anul 2006, sume de bani.
În concluzie, instanța a reținut că lucrările de renovare au fost achitate de pârâta Ș. Z. G..
Pârâții au invocat un drept de retenție asupra apartamentului. Dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel ce deține un bun al altuia, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să-l rețină până ce proprietarul îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun. În cazul de față instanța a reținut că pârâții au efectuat pe cheltuiala lor îmbunătățiri la apartamentul proprietatea reclamanților în consecință, în patrimoniul acestora s-a născut un drept de retenție asupra apartamentului.
Apărarea reclamanților potrivit căreia acordul a existat doar pentru efectuarea lucrărilor nu și pentru plata contravalorii acestora nu poate fi reținut de instanță. Astfel, lucrările, a cărora îndepărtare nu este posibilă, au contribuit la ridicarea valorii apartamentului. Nerestituirea către pârâți a contravalorii investițiilor ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamanților cât timp între părți nu s-a discutat niciodată situația investițiilor.
În luna aprilie 2011 reclamanții au hotărât vânzarea apartamentului și au solicitat pârâților eliberarea acestuia. Pârâții au refuzat, solicitând despăgubiri pentru lucrările efectuate. În luna iulie 2011, prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanții au comunicat pârâților o notificare prin care solicitau eliberarea de îndată a apartamentului. Potrivit art.480 C.civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Astfel, reclamanții aveau dreptul de a se bucura pe deplin de atributele dreptului lor de proprietate. Împrejurarea că pârâții au refuzat să predea folosința apartamentului a împiedicat pârâții să dispună liber și nestânjenit de proprietatea lor. Refuzul reclamanților de a preda apartamentul ce nu le aparținea se constituie într-o faptă ilicită, care să genereze obligația de a acoperi prejudiciul suferit din cauza lipsei de folosință, cu condiția ca acest refuz să nu fie justificat. În cazul de față refuzul pârâților s-a întemeiat pe refuzul reclamanților de a le plăti contravaloarea lucrărilor de renovare. Astfel cum s-a reținut mai sus pârâta Ș. Z. G. este îndreptățită să primească contravaloarea lucrărilor astfel că refuzul reclamanților apare ca neîntemeiat.
Fapta pârâților de a nu elibera apartamentul la cererea proprietarilor nu poate fi inclusă în sfera ilicitului civil, întrucât dreptul de retenție, existent la momentul la care reclamanții au solicitat predarea posesiei, dă dreptul pârâților de a reține posesia apartamentului până la data plății despăgubirilor.
În lipsa faptei ilicite răspunderea delictuală a pârâților, pe care se poate întemeia cererea reclamanților de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosință a apartamentului, nu poate fi angajată.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata unor despăgubiri în cuantum de 200 Euro lunar, începând cu luna iulie 2011 și până la data predării apartamentului.
În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâții Ș. Z. G. și Ș. F. să plătească reclamanților B. G. și B. L. cheltuieli de judecată în cuantum de 1810 lei, reprezentând onorariu avocat.
În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța a obligat reclamanții B. G. și B. L. să plătească pârâților Ș. Z. G. și Ș. F. cheltuieli de judecată în cuantum de 5723 lei din care suma de 1416 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, suma de 2307 lei reprezintă onorariu expert și suma de 1500 lei reprezintă onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat calea de atac a recursului reclamanții B. G. și B. L., instanța considerându-se învestită doar cu motivele formulate personal de recurenți. Prin încheierea de ședință din data de 21.02.2013 tribunalul a admis excepția nulității cererii de recurs formulată de recurenți, prin mandatar av. U. M. E., și a respins excepția de nulitate a cererilor de recurs pe care recurenții le-au formulat personal.
Prin motivele recursului înregistrate la data de 21.11.2012 (fila 14), recurenta reclamantă B. L. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale active și pasive. În motivarea acestei excepții, recurenta arată că prin certificatul de divorț nr._/7.11.2012 eliberat de Biroul notarial D. C., recurenta a divorțat de recurentul reclamant B. G.. În urma divorțului s-a pus capăt și comunității de bunuri, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1032/7.11.2012, apartamentul ce face obiectul dosarului intrând în lotul reclamantului recurent
Prin cererea de la fila 17 din dosar recurenții reclamanți au invocat excepția lipsei calității procesuale active în cererea reconvențională a reclamantului Ș. F..
În motivarea acestei excepții, recurenții arată că prin cererea reconvențională formulată reclamantul Ș. F. pretinde contravaloarea unor pretinse îmbunătățiri la apartamentul din care recurenții reclamanți au cerut evacuarea pârâților. Instanța fondului reține că pretinsele îmbunătățiri la apartament ar fi fost făcute în perioada 2005 – 2006, iar reclamantul din acțiunea reconvențională răspunde la interogatoriu luat că pretinsele îmbunătățiri au fost efectuate înainte de a o cunoaște pe actuala sa soție, reclamanta Ș. Z..
În consecință, susțin recurenții, pretențiile acestuia la plata îmbunătățirilor sunt formulate de o persoană care nu justifică niciun interes și nu are nicio calitate procesuală de a cere ceva ce nu a făcut.
În motivele recursului depuse la data de 3.12.2012 (fila 19), recurenții reclamanți arată următoarele:
Din anul 2000 recurenții reclamanți au devenit proprietarii unui apartament situat în municipiul B., ., . . mai sus menționat a locuit 12 ani (din 2000 până în iulie 2011) B. Z. G., căsătorită Ș.. Aceasta a locuit singură până în 2009, anul căsătoriei sale cu Ș. F., care domicilia în B. la o altă adresa. Nu a existat între recurenți și intimați niciun contract de închiriere și niciun alt înscris sau raport juridic din care să rezulte că reclamanții ar avea vreo obligație față de intimată. Recurenții au întreținut-o pe perioada studiilor și a ajutat-o când salariul ei era foarte mic. Cheltuielile privind impozitele și întreținerea apartamentului au fost achitate de recurenți.
Înainte de căsătorie cu câteva luni, pârâta Ș. Z. G. i-a cerut tatălui său să-i treacă apartamentul pe numele ei, fapt cu care reclamanții nu au fost de acord. În anul 2010 și începutul anului 2011, au solicitat intimaților să se mute la una din proprietățile deținute de aceștia, pentru a vinde apartamentul și a achita datoriile către bănci și către bugetul statului. Aceștia au refuzat sistematic, i-au amenințat, înjurat și nu mai răspundeau la telefoane, motiv pentru au formulat acțiune pentru evacuare.
Cu privire la instituirea dreptului de retenție, judecătoria nu a verificat temeinicia acestei solicitări și nu a constatat că în realitate acest drept nu era legat de posesia bunului. La interogatorii ambii au declarat că nu mai locuiesc în apartament din luna august a anului 2011, deci nu erau îndreptățiți să solicite în luna noiembrie prin cerere reconvențională un drept de retenție asupra unui bun pe care nu-l mai foloseau. Lipsa de folosință rezultă și din adeverința asociației de proprietari a imobilului în litigiu. Recurenții mai arată că nu este întemeiată instituirea unui drept de retenție, dat fiind, pe de o parte, valoarea redusa a pretinselor îmbunătățiri și, pe de altă parte, faptul că afectează atributele dreptului de proprietate, în condițiile în care recurentul B. Gheorgh,e în urma partajului voluntar, nu are unde locui. Se menționează că pârâții au părăsit apartamentul înainte ca procesul să înceapă și au schimbat yala, ca să nu mai poată intra și dispune de locuința proprietarii. Se mai arată că se poate dovedi împiedicarea folosinței apartamentului de către pârâți prin procesele verbale întocmite cu ocazia înlocuirii yalei. Separat de aceste aspecte, recurenții susțin că pot dovedi că au împrumuturi bancare și obligații fiscale foarte mari, iar nevoia privind acest apartament este stringentă. Începând cu aprilie 2012 singurul venit al recurentului B. G. este ajutorul de șomaj.
Pârâții nu și-au achitat cheltuielile de întreținere pentru o perioadă de 3 luni cât au locuit în imobil, fapt recunoscut la interogatoriu, recurenții fiind nevoiți să suporte toate aceste cheltuieli în sumă de 1425 lei, pentru care se prezintă chitanțe privind plata cheltuielilor cu întreținerea, gazele și electricitatea facturate pentru perioada cât pârâții au locuit în apartament și au refuzat să le plătească. Cu toate acestea, instanța nu a reținut reaua credință a pârâților.
În încheierea din 11.05.2012, avocatul pârâților, deși știa din declarațiile din dosar că pârâții nu mai locuiesc în imobil, sugerează instanței că aceștia vor elibera apartamentul dacă primesc banii investiți, inducând instanța în eroare asupra faptului că, în realitate, evacuarea se produsese deja și nu mai există temei pentru dreptul de retenție și pentru condiționarea evacuării de plata sumei. Ascundere acestui adevăr poate fi probată și prin faptul că pârâții au interzis proprietarului prin violență accesul în apartament pentru a nu sesiza că evacuarea se realizase înainte de chemarea în judecată. Recurenții arată că instanța fondului nu a reținut aceste aspecte și a respins în mod eronat cererea cu privire la despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului și cererea de disjungere formulată de proprietari.
Recurenții mai arată că judecătoria a reținut că intimata Ștefanescu a pretins efectuarea unor cheltuieli de îmbunătățire in apartament, întrucât ar fi avut convingerea ca imobilul va fi al ei.
Mărturia unei rude de gradul 3 (sora bunicii pârâtei) că l-ar fi auzit în anul 2009 (după 3 ani de la efectuarea pretinselor lucrări) pe recurentul B. G. că o să-i dea apartamentul nu poate constitui temei pentru motivarea convingerii pârâtei. Instanța ajunge la concluzia intimata Ștefanescu a avut convingerea ca o sa-i rămână ei apartamentul drept motivație pentru efectuarea acelor investiții, în condițiile în care proprietarul nu a recunoscut că și-a făcut cunoscută o astfel de intenție, iar proprietara au a fost întrebată deloc pe acest subiect Mai mult, niciun martor nu a declarat că a auzit-o pe coproprietara B. L. ca aceasta ar fi fost de acord sa-i lase pârâtei apartamentul. Instanța nu a reținut declarația martorei S. D., care a declarat ca relațiile dintre pârâtă și familia proprietarului erau foarte reci, ceea ce ar fi relevat motivele pentru care timp de 12 ani proprietarii nu au renunțat la dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
Cu privire la stabilirea persoanelor care au suportat cheltuielile, recurenții solicită a se avea în vedere următoarele:
Interogatoriile nu au fost precise, clare și relevante pentru stabilirea corectă a persoanelor care au suportat cheltuielile. Recurenții arată că au recunoscut efectuarea lucrărilor la finanțarea cărora au participat.
In sentință, deși se reține faptul ca proprietara B. L. nu a avut cunoștință de "aceste lucrări", in următoarea propoziție se consemnează un fapt contrar și anume ca „aceasta și-a dat acordul pentru aceste lucrări”. Instanța fondului însă a utilizat în mod incorect răspunsul la o altă întrebare și ajunge de fapt la concluzia ca toate lucrările au fost efectuate de intimată. Intimata nu putea să efectueze lucrări de renovare, deoarece nu era specializată și nici aptă fizic ca să efectueze lucrări de zidărie, montaj geamuri, gresie, parchet etc.
De asemenea, instanța fondului a atribuit sensul de efectuare a unei lucrări sensului de efectuare a unei cheltuieli.
Prima instanță a ajuns și la concluzia eronată ca toate costurile ocazionate de efectuarea lucrărilor au fost suportate de intimată, deși instanța a reținut ca recurenții nu și-au dat acordul pentru dărâmarea unor pereți, pentru separarea instalației de gaz si montarea centralei termice. Instanța nu a reținut și declarațiile proprietarilor reclamanți cu privire la faptul că au finanțat din veniturile lor și din creditele contractate cheltuielile cu renovarea apartamentului. Recurenții arată că anexează copii după contractele de credit încheiate în anul 2006, când fost puse gresia, parchetul și ușa metalică și pentru care pârâta nu a putut prezenta documente de plată. Instanța reține în mod eronat faptul că există document de plată pentru ușa metalica, confundând comanda cu factura și respectiv chitanța.
Cu privire la pretinsele îmbunătățiri făcute de pârâtă recurenții solicită a se observa următoarele:
1. Recurenții consideră că instanța fondului nu a verificat temeinicia declarației pârâtei din cererea reconvențională prin care a afirmat că pretinsele îmbunătățiri la apartament erau necesare și utile (de ce era necesar și util dărâmarea pereților, înlocuirea cabinei de duș cu alta, înlocuirea caloriferelor cu altele, înlocuirea unei uși cu altă ușă). În același timp, instanța a considerat în mod eronat că investiții de genul jaluzelelor, mobilier de bucătărie, hotă, spoturi în arcade sunt îmbunătățiri aduse imobilului. În cazul în care instanța nu ar fi acceptat la calculul sumei datorate de reclamanți astfel de cheltuieli, suma pretinsă ar fi fost considerabil diminuată, cu atât mai mult cu cât în declarația sa martora S. D. susține că numai pentru mobilierul de bucătărie pârâta ar fi plătit suma de 1000 de Euro. În hotărârea sa instanța nu indică lucrările pentru care reclamanții sunt obligați să le plătească contravaloarea, neputându-se identifica elementele ce nu au fost luate în calcul și care trebuiau ridicate sau lăsate în apartament de pârâtă. Modul de formulare al sentinței duce la concluzia că pretinsele investiții au fost în totalitate asimilate ca îmbunătățiri ale imobilului.
2. În ceea ce privește dărâmarea zidurilor între camere și balcoane, construirea
arcadelor și instalarea centralei termice proprii, se menționează în sentința dată că acestea au fost efectuate fără acordul recurenților, iar instanța n-a fost preocupată să lămurească acest aspect, reținând cu totul eronat că și-ar fi dat acordul și acest lucru ar rezulta din aceea că au promis pârâtei apartamentul, fapt neadevărat. Nu rezultă din declarațiile martorilor acordul expres al reclamanților cu privire la fiecare din lucrările pretinse de pârâtă.
3. În ceea ce privește costul jaluzelelor verticale, hotei, mobilierului de bucătărie, înlocuirea cabinei de duș, montarea spoturilor recurenții apreciază că acestea nu reprezintă îmbunătățiri ale imobilului care să ridice prețul apartamentului;
4. Pentru îmbunătățirile pretinse privind ușa metalică, gresia și parchetul, recurenții susțin că au suportat aceste cheltuieli, în calitate de proprietari, din
veniturile lor și din creditele contractate în anul 2006 anul în care s-au efectuat aceste lucrări; pe de altă parte pârâta nu a prezentat nicio dovadă cu privire la plata acestor îmbunătățiri, singurul document prezentat fiind o chitanță pentru 1 mp de parchet pe un alt nume. In virtutea rolului activ instanța nu a clarificat cine a suportat aceste cheltuieli pretinse de ambele părți.
5. Pentru îmbunătățirile pretinse de pârâtă referitoare la înlocuirea ferestrelor din lemn cu termopan, dat fiind relațiile între un tată și o fiică adultă, recurentul B. G. i-a dat fiicei sale bani în mână pentru a achita aceste lucrări, fără a întocmi cu aceasta o chitanță de mână. Acest aspect s-ar putea dovedi cu martori în urma casării cu trimitere.
Cu privire la stabilirea cuantumului sumelor pretinse a fi suportate cu ocazia pretinselor îmbunătățiri făcute de pârâtă recurenții solicită a se observa următoarele:
1. Pârâta nu a făcut proba că a plătit toate lucrările efectuate în apartament și nici proprietarii nu au fost întrebați dacă costurile lucrărilor au fost suportate de pârâtă. Recurenții nu cunosc care au fost probele care au susținut trecerea de la concluzia generală privind efectuarea în anii 2005 -2006 a unor lucrări în imobil la concluzia privind efectuarea cheltuielilor de către pârâtă. Instanța nu s-a preocupat să lămurească și nu s-a dovedit cu martorii audiați că pretinșii bani primiți de la martora pârâtei (mătușa acesteia), au fost investiți realmente și pentru care lucrări, având în vedere că depozitul pe care aceasta l-a desființat în aceea perioadă putea fi utilizat și în alte scopuri și oricum nu acoperea în totalitate pretinsele investiții ale pârâtei.
2. Instanța nu a stabilit veridicitatea declarațiilor pârâtei cu privire la cuantumul cheltuielilor pe care aceasta le-a suportat ca urmare a presupuselor investiții făcute, concentrându-se pe realitatea efectuării investițiilor și nu pe verificarea realității cheltuielilor, acestea fiind două lucruri diferite pentru că nu poți pretinde bani pentru ce nu ai plătit. Faptul recunoscut de martori ca proprietarul a fost deseori prezent la efectuarea lucrărilor în sprijinul motivelor că și acesta avea posibilitatea să plătească lucrările efectuate (cu excepția celei de dărâmare a pereților și a separării instalației de gaz, așa cum rezultă din interogatoriu și din declarația intimatei, care recunoaște că a semnat contractul de separare in locul proprietarului). Recurenții consideră că au fost echivalate noțiunile de lucrări efectuate într-un apartament cu noțiunea de lucrări plătite, ceea ce a avut drept consecință admiterea integrală a sumei pretinse de pârâți ca despăgubire.
3. Instanța nu a motivat interesul martorei (rudă de gradul 3) de a sprijini pretinsele investiții in acel apartament dacă nu există acordul ambilor proprietari.
4. A fost admis la calculul sumelor cuvenite intimatei cheltuieli
efectuate nelegal: intimata a recunoscut ca a dărâmat pereți și a semnat in fals
contractul de separare a instalației de gaz, lucrări cu care proprietarii au declarat că nu fost de acord fapt care a determinat-o pe pârâtă să le dispună prin uz de fals si fără autorizările legale.
5.Îmbogățirea fără just temei nu a fost motivată decât prin creșterea prețului
apartamentului, dar această creștere se datorează și raportului între cerere și ofertă, nu numai a investițiilor. De asemenea, cuantumul sumelor investite nu este egal cu cuantumul sumei ce reflectă îmbogățirea fără just temei, deoarece suma investită trebuie corectată cu contravaloarea elementelor înlocuite și cu uzura elementelor noi, la data realizării profitului, inclusiv cu suma cheltuielilor ce ar urma sa le suporte ca urmare a degradării apartamentului de către pârâți pe perioada cât le-au obstrucționat folosința proprietății. Astfel, nu a fost luat in considerare ca după atâta timp îmbunătățirile nu mai pot valorificate ca fiind noi. Chiar și în cazul în care s-ar fi demonstrat că pârâții ar fi suportat toate cheltuielile, investițiile s-au amortizat prin folosința exclusivă a intimaților, astfel încât concluzia de îmbogățire cu obiecte și materiale care se degradează în timp nu este realistă. Faptul ca intimata pretinde sume pe care nu le poate demonstra ca fiind cheltuite din surse proprii constituie in egală măsura sursa de îmbogățire.
6. În privința evaluării efectuate de către expertul în construcții pe care recurenții au contestat-o, greșit instanța fondului a respins obiecțiunile, valoarea stabilită de expert nefiind corectă, în sensul că acesta a calculat valoarea îmbunătățirilor indiferent de momentul efectuării acestora și pornind de la valoarea de piață a apartamentului și nu de la evaluarea componentelor (materialelor și serviciilor achitate). Expertul a reevaluat prețul apartamentului la 50.000 de euro, în fapt apartamentul având o valoare mult mai mică. De asemenea, expertul nu a evidențiat starea apartamentului și nu a luat în calcul uzura. În condițiile in care nu realitatea efectuării sau neefectuării investițiilor a fost obiectul litigiului (efectuarea investițiilor fiind recunoscuta de ambele părți) ci sumele cheltuite de parată pentru efectuarea acestor investiții, nu se justifica o expertiză tehnică, ci o expertiză financiară. Din declarațiile martorilor pârâtei rezultă și că unele lucrări au fost efectuate in regie proprie, cu ajutorul rudelor proprietarilor și pe cale de consecința aceștia nu ar fi tratat problemele bănești cu altcineva decât cu proprietarii.
7. Instanța a observat in mod corect ca au existat la dosar probe (facturi si chitanțe) care dovedeau plata unor materiale si servicii de către parata si le enumera, dar nu le mai coroborează cu lista investițiilor pretinse a fi făcute de parata. Dovezile cu înscrisuri care dovedesc plata cheltuielilor nu acoperă suma de_ lei, calculată de expertul în construcții, astfel încât intre investițiile pentru care existau documente de plata pe numele paratei si investițiile evaluate de expert există o diferență considerabilă.
Recurenții consideră că suma datorată nu poate fi calculată pornind de la estimările unui expert construcții care nu a avut niciun criteriu de delimitare a efectuării lucrărilor în perioada de 12 ani, instanța reținând în soluționare doar investițiile din perioada 2005-2006. care lucrări au fost dispuse de pârâtă și care cheltuieli au fost suportate de pârâtă. Instanța reține că în raportul său expertul a consemnat că toate cheltuielile sunt efectuate de pârâtă, dar nu se reține și faptul că nu putea demonstra modul în care au fost atribuite toate cheltuielile pârâtei, când ambele părți au pretins suportarea lor.
Recurenții arată că instanța nu a sesizat că pârâta a declarat fals și vârsta propriului copil la interogatoriu. Aceasta a declarat că la momentul când a părăsit imobilul în august 2011 copilul avea un an, dar copilul ei s-a născut în mai 2009, deci împlinise doi ani, ceea ce pune semne de întrebare ori asupra memoriei ori a sincerității sale. La interogatoriul reclamanților s-a utilizat corect vârsta reală a copilului, adică 2 ani.
Instanța fondului a prezumat că proprietarii sunt de rea credință și a respins disjungerea evacuării de stabilirea unor drepturi de creanța. Recurenții consideră că nu există probe care să dovedească reaua credință a proprietarilor și nu înțeleg de ce instanța a aplicat pentru soluționarea cauzei obligații suplimentare nejustificat de aspre și anume: condiționarea evacuării de plata sumei, când în fapt pârâții evacuaseră deja imobilul și instituirea dreptului de retenție asupra unui imobil neutilizat de ei.
În textul hotărârii instanței, pag. 3 jos, apar concluzii ale instanței care inversează realitatea și anume că pârâții au fost împiedicați să dispună liber de proprietatea lor, iar refuzul reclamațiilor de a preda apartamentul ce nu le aparținea se constituie într-o faptă ilicită.
Cererea de recurs este timbrată cu 652,86 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În probațiune instanța a admis și administrat la cererea recurenților proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
După data pronunțării hotărârii atacate, între reclamanți a intervenit actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1032/7.11.2012 de BNP D. C. din București, în temeiul căruia recurentul reclamant B. G. a devenit proprietar exclusiv al imobilului ce face obiectul prezentei cauze, situat în B. ., ., . CF_ B. nr. top. 8803/4. La data încheierii actului de partaj, s-a realizat transmisiunea deplină a proprietății cu toate atributele sale către recurentul reclamant.
În consecință, la data judecării cererii de recurs recurenta reclamantă B. L. nu mai justifică nici calitate procesuală activă în cererea introductivă de instanță, prin care a solicitat evacuarea pârâților din imobilul care a ieșit din patrimoniul său și daune interese pentru ocuparea fără drept a locuinței respective, și nici calitate procesuală pasivă în cererea recovențională, prin care pârâții au solicitat obligare sa la plata contravalorii îmbunătățirilor realizate la acest imobil și instituirea unui drept de retenție.
Legitimitatea procesuală pasivă este una dintre cerințele instituite de lege pentru ca o persoană să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități între cel chemat în judecată și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății. Examinarea calității procesuale a părților se poate face în tot cursul judecății, în codul de procedură civilă nefiind stabilită o etapă procesuală limită până la care să fie făcută această cercetare.
Întrucât în prezent recurenta reclamantă B. L. nu mai are calitatea de proprietar al imobilului din litigiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. L. în cererea principală și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia în cererea reconvențională sunt întemeiate, iar în temeiul art. 137 alin.1 coroborat cu art. 316 C.pr.civ., urmează a fi admise, cu consecința respingerii cererii principale formulate de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâții Ș. Z. – G. și Ș. F., ca și a cererii reconvenționale promovate în contradictoriu cu reclamanta B. L..
Recurenții reclamanți au invocat de asemenea pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a pârâtului - reclamant reconvențional Ș. F. în cererea reconvențională.
Analizând această excepție, instanța reține că prin cererea reconvențională promovată pârâtul Ș. F., alături de pârâta Ș. Zenivia G., a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 21.750 lei, ce reprezintă valoarea îmbunătățirilor realizate la apartamentul din care reclamanții au solicitat evacuarea și instituirea unui drept de retenție asupra acestui imobil. Deși în motivele cererii reconvenționale se arată că îmbunătățirile au fost realizate împreună de cei doi pârâți – reclamanți reconvenționali, la interogatoriul luat pârâtului – reclamant reconvențional acesta a arătat că investițiile au fost efectuate înainte de a o cunoaște pe soția sa, Ș. Z. G..
Tribunalul apreciază că în raport de această recunoaștere, pârâtul – reclamant reconvențional nu justifică calitatea sa procesuală activă. Prima instanță, ignorând efectele juridice ale răspunsului dat de pârât la interogatoriu, a admis în mod greșit cererea formulată de această parte, deși reține în considerente doar îndreptățirea pârâtei Ș. Z. G. la plata contravalorii lucrărilor.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să admită și excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional Ș. F. în cererea reconvențională, cu consecința respingerii cererii pe care acesta a promovat-o.
Recurenții reclamanți critică soluția de respingere a cererii de disjungere a cererii de evacuare de precizarea la acțiune depusă de reclamanți și de cererea reconvențională, soluția adoptată prin încheierea de ședință din data de 11.05.2012, hotărâre ce face parte integrantă din sentința atacată. În motivarea respingerii acestei cereri prima instanță a reținut că prin cererea reconvențională s-a solicitat un drept de retenție, iar soluționare anticipată a primului capăt de cerere, care privește evacuarea, ar conduce la lipsirea de conținut a dreptului invocat de către pârâții – reclamanți reconvenționali.
Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, mai cu seamă că toate cererile deduse judecății în cauză au fost apreciate în stare de judecată, instanța dispunând asupra acestora potrivit dispozitivului hotărârii. Tribunalul mai reține că dispozițiile art. 165 C.pr.civ., care reglementează disjungerea pricinilor întrunite, nu au caracter imperativ, ci sunt lăsate la aprecierea instanțelor, astfel încât acestea trebuie să fie aplicate într-o modalitate care să contribuie la realizarea cu celeritate a drepturilor ce formează obiectul judecății, ca scop final al procesului civil. Or, în cazul dedus judecății, disjungerea cererilor potrivit solicitării reclamanților nu numai că ar fi condus la tergiversarea soluționării pricinii, ci ar fi fost o măsură nelegală, de vreme ce între cererea de evacuare și cererea reconvențională – petitul privind instituirea unui drept de retenție există o strânsă legătură, neputând fi concepută o soluționare separată a acestora.
Tribunalul apreciază că soluția dată capătului de cerere vizând obligarea pârâților la plata sumei de 869 lei lunar începând cu luna iulie 2011 până la data evacuării efective a imobilului, sumă ce reprezintă contravaloarea folosului nerealizat este la adăpost de orice critică. Astfel, pârâta Ș. Z. G. și apoi soțul său, după căsătoria cu aceasta, au ocupat locuința în litigiu având acordul reclamanților, iar refuzul acestora de a părăsi apartamentul a fost justificat de credința acestora că li se cuvine contravaloarea investițiilor. Instanța nu poate ignora relațiile de familie ce există între părțile prezentului litigiu, că pârâții au ocupat locuința cu acordul reclamanților, ca și faptul că pârâții au părăsit imobilul înainte de declanșarea procesului, astfel cum se recunoaște și în cuprinsul motivelor de recurs. Pârâta Ș. Z. G. a declarat la interogatoriu că a părăsit apartamentul la sfârșitul lunii iulie 2011, iar pârâtul Ș. F. a arătat la interogatoriu că a plecat din această locuință din august 2011.
Cererea de casare cu trimitere spre rejudecare formulată prin cererea de recurs de la fila 19 pentru administrarea probei testimoniale nu poate fi primită, în prezenta pricină fiind administrate suficiente dovezi pentru ca instanța de recurs să dispună asupra cererilor promovate.
Criticile formulate cu privire la soluția dată pe fondul cererii reconvenționale sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a interpretat greșit materialul probatoriu administrat în cauză, apreciind că s-a făcut dovada că pârâții ar fi realizat din propriile venituri lucrările care au condus la mărirea valorii imobilului. Astfel cum s-a arătat mai sus, pârâtul Ș. F. a recunoscut la interogatoriu că nu a realizat nicio investiție la apartament, toate lucrările fiind realizate de către soția sa, înainte să o cunoască.
Martora Ș. F., sora bunicii pârâtei Ș. Zenivia, a arătat că aceasta a amenajat apartamentul, montând o centrală termică, parchet în sufragerie și în dormitor, gresie și faianță în bucătărie, baie și hol, a montat geamuri termopan la cele două balcoane și la dormitor, a înlocuit ușa de la intrare și a făcut mobilă de bucătărie, la comandă. Este evident că martora nu s-a referit la realizarea efectivă de către pârâtă a acestor lucrări, ci la faptul că, în opinia sa, ar fi acoperit costul acestora. Martora a precizat că mobila de bucătărie a fost făcută de un cumnat al reclamantului B. G., centrala termică a fost montată de o rudă a acestuia, iar spoturile luminoase au fost montate de soțul surorii sale. Mai mult decât atât, martora a arătat că reclamantul a fost cel care a luat legătura cu toate aceste persoane pentru efectuarea lucrărilor. Din declarația martorei rezultă deci concursul dat de reclamant la realizarea efectivă a îmbunătățirilor la imobil, în vedere sporirii confortului pârâtei. Cu privire la acoperirea costurilor acestor investiții, martora a precizat că toate aceste lucrări au fost făcute cu bani dați de martoră și de sora sa și cu ajutorul unui credit bancar. Martora nu a precizat dacă a înțeles să doneze sume de bani pârâtei sau reclamantului pentru realizarea acestor lucrări.
Martora Secuia D. a arătat că lucrările au fost efectuate de o rudă a reclamantului și au fost suportate din bani proveniți de la persoana care a crescut-o pe pârâtă, numita Ș. F..
Ca urmare, nici această martoră nu a declarat că pârâta ar fi suportat din resurse proprii lucrările de amenajare a apartamentului.
Martora a relatat despre faptul că pârâta a fost nevoită să achite tatălui său contravaloarea mobilei de bucătărie, însă a făcut vorbire despre ce i-a spus chiar pârâta, astfel încât această declarație nu poate forma convingerea instanței că pârâta a fost aceea care a plătit prețul mobilei.
Ca urmare, în mod greșit prima instanță a reținut că pârâta a suportat costul lucrărilor de renovare, declarațiile martorilor audiați nefiind convingătoare sub acest aspect. Faptul că anumite chitanțe au fost eliberate pe numele pârâtei nu însemnă că aceasta a avut și resursele financiare pentru achitarea sumelor înscrise în aceste chitanțe. Judecătoria a apreciat că pârâta ar fi dovedit faptul că a acoperit costurile lucrărilor prin cererea de lichidare depozit datată 4.09.2006. Prin această cerere, numita Ș. F. a solicitat ridicarea în numerar a sumei de 5000 lei de la BRD - sucursala B.. Din nicio probă nu rezultă că această sumă ar fi fost remisă personal pârâtei în vederea efectuării lucrărilor de îmbunătățire. Pârâta nu a făcut dovezi în sensul că în intervalul de timp 2006 – 2007, când se pretind a fi realizate lucrările, a fost angajată și a obținut venituri care să-i permită să achite contravaloarea îmbunătățirilor.
În consecință, în mod greșit, cu interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, prima instanță a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanții la plata către pârâți a sumei de 19.772 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de renovare efectuate la apartamentul proprietatea pârâților reconvenționali și a constatat că reclamanții reconvenționali au un drept de retenție asupra apartamentului până la data plății despăgubirilor.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1, 2 și 3 și art. 304 indice 1 C.pr.civ., urmează să admită cererea de recurs și să modifice în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B. L. în cererea principală, excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia în cererea reconvențională și excepției lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional Ș. F. în cererea reconvențională și, în consecință, va respinge cererea principală formulată de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâții Ș. Z. – G. și Ș. F., ca și cererea reconvențională promovată în contradictoriu cu reclamanta B. L.; va respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional Ș. F. în contradictoriu cu reclamanții - pârâți reconvenționali B. G. și B. L., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active; va respinge cererea reconvențională promovată de pârâta - reclamantă reconvențională Ș. Z. – G. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional B. G., ca nefondată; va înlătura dispozițiile privind admiterea cererii reconvenționale, obligarea pârâților reconvenționali la plata către reclamanții reconvenționali a contravalorii lucrărilor de renovare, constatarea că reclamanții reconvenționali au un drept de retenție asupra apartamentului și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către pârâți; va menține restul dispozițiilor.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., coroborat cu art. 316 C.pr.civ., ținând cont de culpa procesuală a intimaților pârâți, instanța urmează să-i oblige să plătească recurenților reclamanți suma de 657,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, respectiv taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate pentru judecarea acestei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererile de recurs formulate de recurenții reclamanți B. G. și B. L. în contradictoriu cu intimații pârâți Ș. Z. G. și Ș. F. împotriva sentinței civile nr.7474/25.05.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. L. în cererea principală, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia în cererea reconvențională și excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional Ș. F. în cererea reconvențională și, în consecință:
Respinge cererea principală formulată de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâții Ș. Z. – G. și Ș. F., ca și cererea reconvențională promovată în contradictoriu cu reclamanta B. L..
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional Ș. F. în contradictoriu cu reclamanții - pârâți reconvenționali B. G. și B. L., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
Respinge cererea reconvențională promovată de pârâta - reclamantă reconvențională Ș. Z. – G. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional B. G., ca nefondată.
Înlătură dispozițiile privind admiterea cererii reconvenționale, obligarea pârâților reconvenționali la plata către reclamanții reconvenționali a contravalorii lucrărilor de renovare, constatarea că reclamanții reconvenționali au un drept de retenție asupra apartamentului și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pe intimați să plătească recurenților suma de 657,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. B. L. S. P. M.
.
GREFIER,
pentru V. D. aflată în
concediu de odihnă semnează
GREFIER ȘEF SECȚIE
I. M.
Red.AB/01.08.2013
Tehnored.LC/02.08.2013
Jud.fond: B.M.M.
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 737/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 407/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
