Acţiune în constatare. Decizia nr. 1526/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1526/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 5475/62/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar_ DECIZIE Nr. 1526/R/2013

Ședința publică de la 05 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. S.

Judecător P. M.

Judecător A. B.

Grefier V. D.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii S. N., S. L. în contradictoriu cu intimații S. R. reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de DGFP B., M. B. reprezentat legal de primar, M. Administrației și Internelor, prin reprezentant legal, împotriva deciziei civile numărul 591/R/04.05.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în temeiul art. 156 alin.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

TRIBUNALUL,

Constată că prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatorii S. N. și S. L. E. au solicitat anularea deciziei civile nr. 591/R/4.05.2012 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură.

În motivarea contestației în anulare titularii acestei cereri arată că procedura de citare a recurentului pentru data când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită conform legii, citația nefiind înmânată cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată. Contestatorii mai arată că, respingând recursul, instanța a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ., prin care s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât dreptul de proprietate trebuia verificat prin compararea titlurilor, cu atât mai mult cu cât pârâții nu au obținut vreo măsură reparatorie, în despăgubiri sau în orice alt mod. S-a mai arătat de asemenea în recurs că instanța de fond a reținut fără motivare că sentința nr. 3938/1979 a Judecătoriei B. poate sta la baza intabulării dreptului de proprietate al statului, care a fost efectuată abia în anul 1982, având la bază decretul din 1950, deși prin această sentință s-a dispus numai asupra rectificării de CF și radierii dreptului lor de proprietate.

În drept s-au invocat prevederile art. 317 – 321 C.pr.civ.

Cererea este timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.

Intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B., a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute de lege referitoare la această cale extraordinară de atac.

Intimatul M. Afacerilor Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii promovate, întrucât nu cuprinde semnătura autorilor acesteia, excepția tardivității introducerii contestației în anulare, fiind încălcat termenul instituit de prevederile art. 319 alin.2 C.pr.civ., și excepția inadmisibilității contestației, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 317 – 318 C.pr.civ.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare și intimatul M. B., reprezentat legal prin primar, prin care s-a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Prin semnarea de către reprezentantul convențional al contestatorilor a cererii introductive de instanță, nulitatea invocată de intimatul M. Afacerilor Interne s-a acoperit.

Judecând cu prioritate excepția tardivității promovării contestației în anulare, excepție dirimantă și absolută care face de prisos în totul soluționarea excepției inadmisibilității (față de ordinea soluționării excepțiilor instituită de prevederile Codului de procedură civilă), ca și soluționarea pe fond a cererii deduse judecății, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.591/R/4.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul B. a respins recursul declarat de recurenții reclamanți S. N. și S. L. împotriva sentinței civile nr._/21.11.2011 a Judecătoriei Brasov.

Potrivit art. 319 alin.2 C.pr.civ., contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la îndeplinirea termenului stabilit la art. 401 alin.1 lit. b sau c. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Contestatorii au promovat calea extraordinară de atac cu depășirea termenului de un an de la data la care decizia atacată a rămas irevocabilă. Hotărârea judecătorească este dată în recurs, fiind irevocabilă de la data pronunțării sale, 4.05.2012. De la data menționată, începe să curgă termenul de un an instituit de prevederile legale citate mai sus, termen care s-a împlinit la data de 4.05.2013.

Întrucât contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2013, cu depășirea termenului de un an prevăzut de ultima teză a art. 319 alin.2 C.pr.civ., rezultă că excepția tardivității invocată de intimatul M. Afacerilor Interne prin întâmpinare este fondată și urmează a fi admisă, cu consecința respingerii ca tardivă a contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de intimatul M. Afacerilor Interne prin întâmpinare și, în consecință:

Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare promovată de contestatorii S. N. și S. L. E., reprezentați de av. E. L. G., în contradictoriu cu intimații S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B., M. B., prin primar, și M. Afacerilor Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, împotriva deciziei civile nr.591/R/4.05.2012 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. S. P. M. A. B.

Grefier,

V. D.

Redactat/A.B./5.12.2013

Tehnoredactat/V.D./10.12.2013; 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1526/2013. Tribunalul BRAŞOV