Expropriere. Sentința nr. 129/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 129/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 4080/62/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 129/S
Ședința publică de la 12 septembrie 2013
Completul Civ. D4 constituit din:
PREȘEDINTE - S. N. – judecător
Grefier – I. M.
Cu participarea procurorului A. B. din cadrul Parchetului
de pe Tribunalului B.
Pe rol fiind soluționarea, după declinare, cererii formulată de reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâta S. R. DE CAI FERATE BRASOV, prin reprezentant legal, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. M. pentru reclamantă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se depune la delegație de reprezentare de către avocat P. M., din partea reclamantei N. M., pentru a-i reprezenta interesele în prezentul dosar.
Din studiul efectuat asupra actelor dosarului, instanța constată că reclamanta a formulat și depus la dosar, la data de 3.09.2013, o notă de ședință, prin care a răspuns la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă.
Avocatul ales al reclamantei solicită respingerea excepției invocate și face cunoscut instanței faptul că, pe rolul Judecătoriei B. se află dosarul nr._/197/2012, în care s-a dispus suspendarea soluționării cererii, până la soluționarea irevocabilă a cauzei de față.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției formulate, având în vedere dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, care arată cadrul procesual în care se poate cere constatarea de către instanță a îndeplinirii scopului pentru care s-a dispus exproprierea coroborat cu Decizia nr. 6/1999 a I.C.C.J., pronunțată în interesul legii, în același sens.
Instanța rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL,
Constată că cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. în urma disjungerii din dosarul nr._/197/2012 are ca obiect solicitarea formulată de reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâta S. Regională de Căi Ferate B. de a se constata că exproprierea terenului în suprafață de 3337 m.p. situat în . in CF_, nr. top. 1436 nu a produs efecte.
Prin sentința civilă 6683/2013 a fost declinată competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului B., fiin înregistrată în prezentul dosar.
În motivarea cererii s-a arătat că terenul menționat a fost expropriat în baza unui contract de expropriere din 25.06.1930, în favoarea pârâtei, de la proprietarul tabular M. R..
Exproprierea a fost notata in CF prin încheierea nr. 2567/27.07.1942, iar în urma demersurilor efectuate la OCPI B. i s-a comunicat că actul nu există.
Scopul pentru care s-a făcut exproprierea nu a fost atins niciodată, astfel că actul in baza căruia s-a dispus este ineficace.
Asupra acestui teren reclamanta a exercitat o posesie utilă din anul 1959, iar proprietarul tabular este decedat.
În drept, cererea reclamantei in ceea ce privește petitul privind exproprierea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 L. 33/1994.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active.
Analizând cu prioritate excepția invocată, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta N. M., în contradictoriu cu intimata S. Regională de Căi Ferate B., iar exproprierea s-a făcut de la M. R., decedată în prezent, care a avut calitatea de proprietar tabular la data exproprierii.
Reclamanta a justificat interesul în promovarea prezentei acțiuni prin aceea că a folosit terenul din anul 1959, exercitând o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar,iar revenirea la situația anterioară de carte funciară ar duce la îndeplinirea condițiilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune.
Interesul nu este singura condiție ce trebuie îndeplinită la promovarea unei acțiuni în justiție.
Calitatea procesuală este o altă condiție a acțiunii civile, distinctă de interes, care presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.
Art. 35 din Legea 33/1994, pe care s-a întemeiat pretenția reclamantei, prevede că: dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În acest scop, foștii proprietari vor fi notificați la adresa inițială comunicată expropriatorului în vederea plății despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat.
În expunerea de motive a Deciziei 6/1999 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a reținut că situația reglementată prin art. 35 din Legea nr. 33/1994 are în vedere efectele nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe dispozițiile legale anterioare, așa încât, cu privire la aceste efecte nerealizate încă, se impune să acționeze dispozițiile legii noi.
Legea nouă, respectiv Legea 33/1994, conferă posibilitatea de a solicita restituirea imobilelor expropriate, care nu au fost utilizate potrivit scopului exproprierii, exclusiv fostului proprietar.
Reclamanta din prezenta cauză nu a are calitatea de fost proprietar și nici de moștenitor al acestuia, astfel că nu justifică legitimitate procesuală activă în prezenta cauză.
Astfel fiind, în conformitate cu prevederile art. 35 din legea 33/1994, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active și pe cale de consecință va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N. M. și în consecință respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M., cu domiciliul ales la cabinet avocat P. M., B., .. 84, ., în contradictoriu cu pârâta S. Regională de Căi Ferate B., cu sediul în B., ..
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE,Grefier,
Judecător S. N. I. M.
Red. S.N.- 11.10.2013
Tehnored. I.M.- 11.10.2013, 4 ex.
← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1015/2013. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Sentința nr. 130/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|