Fond funciar. Decizia nr. 1083/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 1083/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 17955/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I-a CIVILĂ
Dosar nr._
Complet specializat în soluționarea cauzelor de fond funciar
DECIZIA CIVILĂ NR. 1083R
Ședința Publică din data de 25.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - N. F.
JUDECĂTOR - D. M.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - P. L.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât Z. P. G. împotriva sentinței civile nr. 5801/03.04.2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimații reclamanti COTRUBAȘ F., M. I. R., M. C., P. N. E., S. P. L. S., P. E., C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, UAT MUNICIPIUL C., PRIN PRIMAR, C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR B., PRIN PREFECT, având ca obiect „ fond funciar” .
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.09.2013, 09.09.2013, 17.09.2013, 25.09.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată că prin sentința civilă nr. 5801/2013 pronunțată de Judecătoria B. s-a admis acțiunea formulată de Cotrubaș F., M. I. R., M. C., P. N. E. în contradictoriu cu Z. P. G., S. P. L. S., P. E., C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. și C. Județeană pentru aplicarea legilor fondului funciar B.. S-a dispus anularea titlurilor de proprietate nr._ și nr._ emise de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. la 17.11.2008 prin rectificarea numelui defunctei din L. în L. și prin menționarea ca beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate și a reclamanților Cotrubaș F., M. I. R., M. C., P. N. E. și pârâților S. P. L. S., P. E., alături de pârâtul Z. P. G..
S-au avut în vedere următoarele considerente:
Prin titlurile de proprietate nr._ și nr._ din 17.11.2008 emise de C. Județeană B. pârâtului Z.-P. G. i s-a reconstituit, în calitate de moștenitor al defunctei P. L. dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 5 ha teren ( arabil și pășuni)
Din dosarul reconstituirii, a cărui copie a fost depusă la dosar de C. L. C., rezultă că pârâtul Z.-P. G. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut unei mătuși, rudă de grad IV, P. L..
În cadrul documentației se regăsesc titluri originare de proprietate aparținând Lidiei P., certificat de deces al acestei persoane, acte de stare civilă și certificate de moștenitor care dovedesc legătura de rudenie dintre pârât și defunctă. Cu toate acestea pe titlurile de proprietate nr._ și nr._ emitentul a menționat la rubrica „moștenitorii defunctului/defunctei” numele P. L., deși numele „L.” nu apare în nici un act de stare civilă sau alt înscris aflat la dosarul de reconstituire, fiind evident vorba de o eroare materială, numele corect fiind „L.”.
Următorul aspect relevant pentru speță este cel legat de conținutul cererii de reconstituire adresată de pârâtul Z.-P. G. Comisiei Locale C.. Acesta în cererea înregistrată la comisie in 19.09.2005 a solicitat să se dispună „ retrocedarea terenului cuvenit moștenitorilor în drept”.
Datorită modului în care a fost făcută acțiunea, comisia locală de fond funciar era datoare a cere lămuriri pârâtului cu privire la persoanele ce constituie grupul de moștenitori indicați în cerere și mandatul dat pârâtului Z., or la dosar nu există dovada unor astfel de demersuri.
Pârâtul confirmă calitatea fiecărei părți din proces de moștenitor al defunctei P. L..
Coroborând această mențiune din cererea de retrocedare cu răspunsul pârâtului la interogatoriu, unde afirmă că cererea de retrocedare a formulat-o înainte de a discuta cu reclamanții despre acest demers, cât și cu susținerea pârâtului din întâmpinare, din care rezultă că de pe urma defunctei P. L. părțile au valorificat în baza legilor de retrocedare mai multe terenuri, instanța a constatat că teza susținută de reclamanți, potrivit căreia pârâtul a primit din partea reclamanților un mandat general de reprezentare, pentru întreaga avere a defunctei, ruda acestora, apare ca plauzibilă.
În contextul în care pentru alte imobile ale defunctei pârâtul a executat acest mandat, fapt confirmat de acesta prin întâmpinare, imposibilitatea prezentării unui înscris prin care să se fi dat un mandat special de către reclamanți pârâtului doar pentru terenurile agricole ce au fost solicitate de pârât în baza Legii 247/2005 apare ca fiind justificată de imposibilitatea morală a preconstituirii înscrisului care să confirme această operațiune juridică datorită relațiilor de rudenie dintre părți, și relațiilor de colaborare dintre acestea, de până la momentul formulării de către pârât a cererii de retrocedare.
Pârâtul afirmă că reclamanții s-au desistat de cererea formulată de acesta pentru retrocedarea terenurilor agricole datorită demersurilor pe care ar fi trebuit să le facă pentru procurarea de documente doveditoare, însă la dosarul care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nu se regăsesc decât două documente arhivate de Arhivele Naționale, documente care nu presupun decât adresarea unei simple cereri acestei instituții pentru verificare și eliberare de copii ( certificatul de naționalitate al defunctei și titlul de proprietate emis pe numele acesteia în baza Decretului Lege 187/1945), astfel că nu sunt justificate demersuri și cheltuieli deosebite care să fi constituit un impediment volițional pentru ceilalți moștenitori în vederea asumării demersurilor efectuate de pârât în numele acestora.
Mai mult, faptul că cererea a fost formulată de pârât în numele tuturor moștenitorilor este confirmată de acesta prin răspunsul la interogatoriu.
Reclamanții confirmă de asemenea că au fost înștiințați de pârât că acesta a depus cererea de retrocedare a terenurilor în discuție.
În acest context instanța a constatat că probele administrate se constituie în dovezi indirecte ale faptului că pârâtul a fost mandatat de reclamanți pentru a-i reprezenta în procedura administrativă de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, justificat de faptul că este singurul membru al familiei extinse care are domiciliul în zonă,
să efectueze demersuri pentru valorificarea întregii averi a defunctei P. L., antecesoarea părților.
Fiind dovedită calitatea pârâtului Z. de mandatar al reclamanților la momentul formulării de către acesta a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care au aparținut defunctei P. L., acesta era dator a duce la îndeplinire mandatul său ( art. 1539 Cod Civil), acesta neputând renunța la mandat decât prin notificarea mandanților cu privire la acest lucru.
Pârâtul Z. nu a dovedit însă că, în contextul executării mandatului special dat de rudele sale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii averi a defunctei P. L., și formulării cererii de reconstituire din 19.09.2005 în numele tuturor moștenitorilor, a notificat pe reclamanți și ceilalți pârâți despre faptul încetării calității sale de mandatar al părților sau că ar fi notificat pe reclamanți să îi pună la dispoziție acte, mijloace, resurse pentru a executa mandatul dat, în lipsa cărora acest mandat nu a putut fi executat.
În consecință acesta a păstrat, pe lângă calitatea de petent în nume propriu și calitatea de mandatar al celorlalte părți din proces pentru operațiunile de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei P. L., răspunzând astfel în temeiul art. 1539, 1540 cod civil de executarea mandatului .
Împotriva soluției a declarat recurs pârâtul Zazavischi P. G. invocând următoarele motive:
Acțiunea formulată de reclamanți este prescrisă, fiind formulată după termenul de 3 ani de la emiterea titlurilor de proprietate.
Invocă inadmisibilitatea acțiunii, deoarece se tinde la obținerea unor drepturi pentru care au fost efectuate proceduri administrative în termenele legale prevăzute în acest sens.
Legea prevede o procedură administrativă, cu mai multe etape de eliberare a titlurilor, astfel că o solicitate pe drept comun este inadmisibilă.
Hotărârea n u cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce constituie o încălcare a imperativelor prevăzute de art. 261 pct. 5 din codul de procedură civilă.
Deși acțiunea are mai multe petite principale și un petit subsidiar, în dispozitivul hotărârii nu se regăsește corespondența până la identitate cu petitele acțiunii, de unde rezultă în mod logic, că acțiunea nu a fost admisă în totalitate. Din lectura petitelor se poate observa că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra nulității solicitate.
Se mai invocă încălcarea dispozițiilor art.304 pct. 9 din codul de procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal, ori a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 și art.274 din codul de procedură civilă.
Intimații au depus la dosar întâmpinare cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art.308 alin.2 din codul de procedură civilă, astfel încât acesta va fi avută în vedere ca și concluzii scrise.
Examinând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs, având în vedere actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că recursul declarat este fondat.
Prin acțiunea introductivă reclamanții Cotrubaș F., M. I. R., M. C., P. N. E. au solicitat anularea titlurilor de proprietate nr._ și nr._ din 17.11.2008 urmată de emiterea unor noi titluri de proprietate cuprinzând numele corect al antecesorului și numele beneficiarilor reconstituirii. În subsidiar reclamanții au solicitat modificarea titlurilor de proprietate prin rectificarea numelui antecesorului acestora și înscrierea în titlu al tuturor persoanelor îndreptățite la reconstituire, respectiv a reclamanților și a pârâților persoane fizice.
În speță, prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra petitului privind
anularea titlurilor de proprietate nr._ și_, nici în dispozitivul sentinței și nici în considerente nefiind făcute nicio referire cu privire la această cerere.
Potrivit dispozițiilor art.129 alin.final C.proc.civ., instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, având obligația să examineze și să se pronunțe numai asupra aspectelor care formează obiectul pricinii deduse judecății,
nesoluționarea cererii cu a căror judecare a fost legal sesizată prin raportare la motivele invocate reprezentând o încălcare esențială a legii și echivalând cu necercetarea în fond a cauzei deduse judecății.
Așa fiind, soluția care se impune este casarea cu trimitere spre rejudecare deoarece instanța de recurs nu poate analiza și soluționa pentru prima dată în recurs anumite cereri fără să încalce principiul dublului grad de jurisdicție.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.5 C.proc.civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca aceasta să se pronunțe asupra tuturor petitelor din acțiunea cu care a fost investită, ținând seama de motivele de fapt și temeiurile de drept invocate de către reclamanți.
De asemenea, urmează ca instanța de fond să pună în discuția părților și să analizeze admisibilitatea petitului 2 din acțiune vizând modificarea titlului de proprietate, prin prisma prevederilor art.53 alin.2 din legea 18/1991 republicată, în condițiile în care reclamanții nu au contestat hotarârea Comisiei Județene,hotărâre concretizată în emiterea titlurilor de proprietate, ca etapă finală a procedurii de reconstituire reglementată de legea 18/1991.
Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor art. 312 din codul de procedură civilă, întrucât hotarârea s-a dat fără a intra in cercetarea fondului, recursul urmează a fi admis hotărârea atacată va fi casata, iar cauza trimisa la prima instanța în vederea soluționării sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul pârât Zazvițchi P. G. împotriva sentinței civile nr. 5801/2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Casează sentința menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
N. F. D. M. M. B.
GREFIER
L. P.
RED. N.F./ 17.10.2013
DACT. L.P./21.10.2013
2 exemplare
Judecător fond C. Ghigarcea/Judecătoria Brasov
← Reziliere contract. Decizia nr. 84/2013. Tribunalul BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 282/2013. Tribunalul... → |
---|