Acţiune în constatare. Decizia nr. 101/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 13690/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 101/A
Ședința publică din data de 15 martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. R. – Judecător
Judecător S. Ș. M.
Grefier C. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta reclamantă ., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimații pârâți R. S. COOPERATIVĂ DE CONSUM R., prin reprezentant legal, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP B., prin reprezentant legal, B. M., Ș. I., Ș. M., G. E., G. I., G. I., W. A., W. A., W. I., S. R. PRIN AGENȚIA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, prin reprezentant legal, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză civilă au avut loc în ședința publică din data de 22 februarie, când părțile prezente a formulat concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01 martie 2013, când din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de 08 martie 2013, când din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1045/04.10.2011 pronunțată de Judecătoria R. în dos. nr._ (nr. vechi 1047/2005), în rejudecare, s-a hotărât astfel:
- s-a admis excepția lipsei de interes a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice invocată prin mandatarul DGFP B. și, în consecință s-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin reprezentant legal;
- s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantei S.C. A. S.A. invocată de pârâta S.C. R. SCC;
- s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.A. invocată de pârâta ., pe cale de consecință s-a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate a Statului R. asupra imobilului situat înscris în CF 2051 Homorod nr. top 1096/1/2, 1096/1/3 formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul de Finanțe și prin A. cu sediul în București, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate;
- s-a respins ca nefondată cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra aceluiași imobil, formulată de reclamata S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții cu domiciliu necunoscut B. M., Ș. I., Ș. M., G. E., G. I., G. I., W. A., W. A., W. I.;
- s-a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe teren aferent nr. top 1096/1/2, 1096/1/3 din CF 2051 Homorod ca inadmisibilă.
- s-au respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul S. R. în primul ciclu procesual, instanța a admis-o având în vedere următoarele:
Unul din principiile care guvernează sistemul de publicitate imobiliară reglementat de DL 115/1938 este acela al efectului constitutiv de drepturi reale prin înscrierea în CF. Potrivit art. 17 și 18 din Decret, drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în CF. Prin urmare, înscrierea dă naștere, modifică sau stinge un drept real. De la principul enunțat există și două excepții, cea reglementată de art.26 care prevede că drepturile se dobândesc fără înscriere atunci când sunt dobândite prin succesiune legală, testamentară ori prin vânzare silită sau expropriere precum și cea prevăzută de art.33 din Decretul Lege 115/1938 în temeiul căreia S. dobândește proprietatea fără înscriere în CF. În ambele situații potrivit art.26 titularul nu va putea dispune de ele decât după înscrierea în CF.
Un alt principiu care guvernează cărțile funciare este acela al forței probante reglementat de art.32 și art.33 care instituie două prezumții: 1.dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există în favoarea acesteia, și 2. dacă un drept s-a radiat se prezumă că acel drept nu există.
Din actele depuse la dosar rezultă că proprietar tabular este pârâta și nu rezultă că S. ar avea vreo intenție de dispoziție cu privire la imobil care să facă necesară înscrierea dreptului său în cartea funciară iar dacă o astfel de intenție ar exista, intabularea dreptului de proprietate al acestuia nici nu s-ar putea realiza printr-o acțiune în constatare ci doar printr-o acțiune în revendicare.
Având în vedere că prin interes se înțelege folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a acțiunii, rezultă din cele expuse mai sus că S. nu are un interes de a i se constatata dreptul de proprietate.
Asupra excepției lipsei de interes a reclamantei instanța a constatat că reclamanta își justifică interesul prin încercarea de reglementare a situației juridice a terenului pe care dorește să-l includă în capitalul social astfel că excepția invocată de pârâtă nu este neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, aceasta este întemeiată în ceea ce privește petitul privind constatarea dreptului de proprietate al Statului.
Astfel potrivit art. 25 din Decretul 31/1954 statul este subiect de drepturi și obligații numai în cazurile în care participă nemijlocit, în nume propriu la raporturile juridice” iar statul acționează în justiție prin reprezentantul său legal, Ministerul de Finanțe. Pe de o parte reclamanta nu are calitatea de reprezentant al Statului R. iar pe de altă parte S. nu este debitorul reclamantei astfel încât să fie justificată introducerea acțiunii pe calea acțiunii oblice.
Cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune s-a constatat că autoarea reclamantei IRLF B. folosește –eventual - terenul din anul 1966 când i-a fost predat mijlocul fix „depozit legume fructe, pod basculă”de către URCC (f.7-8 dos.Tr), astfel că pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune se aplică dispozițiile Decretului Lege 115/1938 și nu dispozițiile C. civ care reglementează uzucapiunea de 30 de ani.
În acest sens a decis și ICCJ prin Decizia nr. 86/2008 pronunțată în recursul în interesul legii, problema de drept care a primit dezlegări diferite referindu-se la legea aplicabilă uzucapiunii în regiunile de carte funciară după . legii 7/1996 stabilind că în cazul prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 si împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune in regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
Față de cele expuse a fost respinsă această cerere.
În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate asupra mijloacelor fixe depozit legume fructe și cântar basculă în baza Legii 15/1990 instanța a constatat că potrivit art. 20 alin 2 din lege „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, reclamanta intrând în posesia depozitului și cântarului basculă în baza unui act de predare primire încheiat la data de 14.05.1966 între URCC și IRVLF (f.7-8 dos. Tr)
Din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că aceste construcții au fost edificate de către Cooperativa de Consum R., căreia i s-a pus la dispoziție terenul înscris sub nr. top 1092/2-1099 printr-o Decizie dată de Sfatul Popular Homorod în aplicarea Decretului nr. 244/1955.
În baza sentinței nr. 659/2002 a Judecătoriei R. Cooperativa de Consum R. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra construcțiilor.
Întrucât ambele părți dețin titluri în temeiul art. 111 C.pr.civ cererea în constatarea dreptului de proprietate nu poate fi primită, reclamanta având la îndemână o acțiune în realizarea dreptului și în cadrul căruia titlurile pot fi comparate, astfel că instanța a respins cererea ca inadmisibilă.
Celelalte capete de cerere fiind în strânsă legătură cu cele de mai sus nu au mai fost analizate de instanță.
Instanța a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată, prin concluziile scrise arătând că le va solicita pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii excepției lipsei de interes și a excepției lipsei calității procesuale active, invocate de pârâta R. SCC, iar în urma judecării pe fond a cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată la termenul din data de 31.05.2011.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-reclamantă a arătat că instanța de fond a soluționat greșit excepție lipsei de interes invocată în cauză, analizând dacă S. R., intervenient forțat, justifică interesul, iar nu dacă reclamanta, cea care a formulat cererea, prezintă un anume interes. Consideră că această condiție trebuia să fie analizată în raport de persoana care a formulat cererea de intervenție, iar nu de aceea care a fost astfel introdusă în proces și că reclamanta era interesată să formuleze o asemenea cerere deoarece a dobândit din patrimoniul Statului R., în temeiul Legii nr. 15/1990, imobilul teren și construcții.
Arată că în mod greșit a fost admisă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește solicitarea de constatare a unui drept aparținând Statului R.. Menționează astfel că prima instanță face o confuzie între calitatea procesuală activă și reprezentare, raportându-se la dispozițiile Decretului nr. 31/1954, pentru că dacă reclamanta ar fi avut calitatea de reprezentant al Statului și nu ar fi justificat propriul interes, nu putea să formuleze această acțiune.
Apelanta apreciază că a dovedit că are calitate procesuală în cauză dat fiind faptul că potrivit art. 17-20 din legea nr. 15/1990, în cazul societăților comerciale, înființate ca urmare a reorganizării unor unități economice de stat, dovada proprietății asupra unui imobil se face prin hotărâre emisă de Guvern, la dosar fiind depusă HG nr. 46/1991 și dovezi de plată a unor impozite pe clădiri și a taxei asupra terenului.
Coroborând aceste norme legale cu situația de fapt relevată de probele administrate, apelanta consideră că a dovedit că are calitatea procesuală și interesul de a solicita rectificarea cărții funciare, îndeplinind astfel formele de publicitate ce permit transferarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu din patrimoniul statului în patrimoniul reclamantei.
Concluzionează că are calitatea de creditor al unei obligații de a da, de a opera transferul dreptului de proprietate, și că nu numai că statul este în măsură să-și reprezinte interesele în cauzele ce pun în discuție existența dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în patrimoniul său, dar și acele persoane care sunt titulare ale dreptului de a pretinde statului transferul proprietății acelui bun.
Prin urmare, apelanta-reclamantă solicită respingerea acestor excepții, anularea hotărârii, iar în urma judecării pe fond a cauzei, să se constate că la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, depozitul și terenul aferent de 5182 mp se afla în proprietatea statului și administrarea ILF B. și că aceste bunuri s-au transmis în proprietatea reclamantei conform art. 20 din această lege. Solicită, de asemenea, ca până la finalizarea procedurii administrative prevăzute de HG nr. 834/1991, să se constate că este titulara unui drept de folosință asupra terenului și că acesta se află în proprietatea statului.
În legătură cu soluția pronunțată cu privire la cererea formulată în subsidiar, de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, arată că aceasta este greșită pentru că se întemeiază pe cele statuate în decizia nr. 86/2007 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, care a avut în vedere dispozițiile art. 60 din Legea nr. 7/1996 în forma inițială a acesteia.
Apreciază astfel că întrucât nu mai există dispoziții referitoare la uzucapiune în Legea nr. 7/1996, în acest domeniu trebuie să se aplice prevederile generale de drept comun, respectiv uzucapiunea de 30 de ani reglementată de Codul civil, ale cărei condiții sunt îndeplinite în speță.
În ceea ce privește respingerea cererii de constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, ca inadmisibilă, apelanta consideră că motivele expuse de instanță nu sunt legale deoarece reclamanta se află în posesia terenului și astfel nu poate promova o acțiune în realizarea dreptului, respectiv o acțiune în revendicare conform art. 111 Cod procedură civilă.
Se mai susține că instanța trebuia să verifice chiar în cadrul acestei acțiuni problema opozabilității titlurilor de proprietate, conform art. 26 din Legea nr. 7/1996 și să constate că adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra terenului este S. R., iar asupra construcțiilor apelanta, concluzia care se impunea fiind aceea că înscrierea efectuată în baza sentinței civile nr. 659/2002 a Judecătoriei R. este nevalabilă în ceea ce privește suprafața de teren aferentă construcțiilor proprietatea apelantei, constând în depozit, magazie, cabină cântar și cântar.
Prin urmare, arată că se impune rectificarea înscrierii făcute în baza acestei hotărâri ca nefiind în concordanță cu situația actuală a imobilului, potrivit art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, iar în temeiul sancțiunii inopozabilității să se considere că au încetat efectele actului juridic în baza căruia s-a făcut înscrierea față de stat.
Intimatul intervenient forțat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și păstrarea sentinței atacate, aceasta fiind temeinică și legală. Totodată a invocat în apărare excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru S. R., întemeindu-se pe dispozițiile art. 12 pct. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 republicată și Legea nr. 215/2001.
Prin decizia civilă nr. 99/. pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr._ s-a respins apelul declarat de apelanta – reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1045/04.10.2011, pronunțată de Judecătoria R. în dos. civ. nr._, pe care a fost păstrată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o în esență sub următoarele aspecte:
1. Greșita admitere a excepției lipsei de interes a Statului R., care se
apreciază în raport de partea care a formulat cererea de chemare în judecată a altor persoane.
2. Greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active, întrucât s-a formulat o acțiune oblică în calitate de titulară a dreptului de a pretinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.
3. Acțiunea în constatare este admisibilă, dar în realitate s-a formulat una în realizare, în rectificare de carte funciară și nu cum eronat au considerat instanțele de fond.
4. În final se critică asupra greșitei respingeri a cererii în constatarea uzucapiunii.
Prin decizia civilă nr. 2088/R/06.11.2012 s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 99/. B., pe care a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul B..
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
1. Greșit instanțele de fond au admis excepția lipsei de interes a Statului R., invocată în apărare, știut fiind că interesul juridic este o condiție esențială pentru promovarea oricărei acțiuni concretizată în cererile formulate procedural de părți.
Cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată în condițiile art. 57-58 C. pr. civ., are natura unei veritabile cereri de chemare în judecată, iar persoana astfel chemată are calitatea de intervenient în interes propriu și nu de reclamant pe simplul considerent că este formulată după începerea procesului și împotriva voinței ei, fiind deci cazul unei forme de intervenție forțată. Atragerea în proces a unei persoane trebuie însă justificată, cu alte cuvinte partea care a formulat cererea trebuie să aibă un interes juridic și care se analizează în persoana sa și nu a intervenientului forțat. Tocmai de aceea legiuitorul a reglementat această formă de intervenție forțată, pentru a permite reclamantului sau, după caz, pârâtului, să-și definitiveze raporturile juridice și să se prevină un alt proces în cazul în care ar mai exista persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, dar din diverse motive nu doresc participarea în litigiul pendinte. În condițiile în care cererea se face de părțile deja implicate în proces, interesul trebuie să se regăsească în persoana acestora și nu a intervenientului, cum eronat au considerat instanțele de fond.
D. urmare motivul de recurs este fondat urmând să fie admis ca atare și cum nu s-a intrat în cercetarea fondului (deși interesul reprezintă o condiție de fond), în temeiul art. 312 alin. 5 C. pr. civ., decizia a fost casată iar cauza va trimisă spre rejudecare pentru cercetarea pe fond a cererii de chemare în judecată a altor persoane.
2. Greșit a fost admisă și excepția lipsei de calitate procesuală a reclamantei care în realitate a învestit instanța cu o acțiune oblică în realizarea dreptului său de proprietate. Analiza petitelor acțiunii, denotă o cerere complexă în care instanțele de fond trebuiau să analizeze motivul pentru care S. R. a fost chemat în judecată, respectiv transferul final al dreptului de proprietate către reclamantă asupra terenului care a aparținut statului, precum și raporturile specifice create în cadrul unei acțiuni oblice. Interpretând eronat natura acțiunii, ca fiind una în nume propriu, greșit a fost admisă excepția în discuție, dat fiind că și acțiunea oblică se formulează tot în nume propriu (în calitate de creditor al unei obligații) numai că trebuie îndeplinite celelalte cerințe ca cele două raporturi creditor-debitor și pasivitatea debitorului titularului acțiunii în realizarea dreptului.
Ca atare și acest motiv de recurs a fost apreciat ca întemeiat, dispozițiile art. 312 alin. 5 C. pr. civ., fiind de asemenea incidente, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru cercetarea pe fond a acțiunii oblice.
Motivele analizate au fost apreciate ca suficiente pentru a se dispune casarea deciziei din apel, încât analiza celorlalte două devine inutilă.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va analiza pe fond cererile arătate la pct.1 și 2 de mai sus și va lua în considerarea și motivele trei și patru din petiția de recurs, având în vedere că a fost învestită cu cerere complexă în realizare, cum este rectificarea de carte funciară și de asemenea va analiza și susținerile referitoare la constatarea dreptului prin uzucapiune.
Apelul a fost înregistrat în rejudecare sub nr. dosar_ .
În rejudecarea apelului nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de apel și cu probele administrate în cauză, raportat la îndrumările instanței de recurs, Tribunalul reține următoarele:
Instanța de recurs a constatat că instanța de fond și instanța de apel au judecat procesul fără a intra în cercetarea fondului, admițând în mod greșit excepția lipsei de interes a Statului R. și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, trimițând însă cauza pentru rejudecarea fondului instanței de apel iar nu instanței de fond.
În consecință, pentru ca instanța de apel să poată cerceta fondul pricinii, față de prevederile art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., raportat și la prevederile art. 297 alin. 1 teza I Cod proc. civ., urmează să admită apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1045/04._ pronunțată de Judecătoria R. în dos. nr._ (nr. vechi 1047/2005), care va fi anulată iar cauza va fi reținută pentru judecarea procesului pe fond.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, Tribunalul reține următoarele:
Scopul acțiunii deduse judecății îl constituie dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei S.C. A. S.A. B. asupra imobilului înscris în C.F. 2051 R. la nr. top. 1096/1/2, 1096/1/3 teren și construcții, în principal, în temeiul Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 46/1991, iar în subsidiar, în temeiul uzucapiunii, potrivit art. 1847 rap. la art. 1860 și 1890 cod civil (ultima precizare de acțiune – f. 56 dos. fond).
Examinând C.F. 2051 Homorod instanța constată că asupra imobilelor de la nr. top. 1096/1/2 – teren în suprafață de 5.182 mp și magazii, 1096/1/3 și de la nr. top 1096/1/3 – teren în suprafață de 72 mp și cântar basculă, este înscris dreptul de proprietate al intimatei pârâtă COOPERATIVA DE CONSUM R., cu titlu de uzucapiune, conform sentinței civile nr. 659/2002 a Judecătoriei R. pronunțată în dos. nr. 14/2002 și cu titlu de edificare asupra construcțiilor (f. 110 – 115 dos. fond).
Reclamanta a solicitat radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestor imobile, invocând în principal faptul că proprietar al acestora este S. R. de la care le-a primit în administrare iar în temeiul Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 46/1991, acestea au intrat în proprietatea sa (ope legis).
Reclamanta nu explică însă modalitatea în care imobilul a fost preluat de S. R., titlul în baza căruia acesta este proprietarul imobilelor și potrivit căruia trebuie înscris în cartea funciară. Mai mult decât atât, S. R. nu a fost niciodată înscris în cartea funciară, nu justifică și nici nu a pretins vreun drept de proprietate asupra imobilului din litigiu, după cum rezultă din întâmpinarea depusă la fila nr. 36 a dosarului inițial de fond, nr. 5857/2003 al Tribunalului B..
Prin Decizia nr. 18/1956 a Sfatului Popular al Comunei Homorod, Raionul R., Regiunea Stalin, s-a repartizat către U.R.C.C. R. pentru construire de basculă, magazii și birouri și în folosință veșnică, potrivit Decretului nr. 244/1955, privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unitățile cooperatiste, terenul situat în gara R., în suprafață de 16.524 mp de sub nr. top 1092/2 – 1099, înscris în C.F. Homorod, teren despre care se menționează că provine din rezerva de stat prin Decretul nr. 151/1951 și că în prezent este proprietatea Statului R. (f. 50 dos. nr. 5857/2003 al Tribunalului B.).
Prin adresa nr. 1758/25.07.1970 emisă de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum B., către Cooperativa de Consum R., s-au menționat pașii care trebuie urmați în vederea intabulării dreptului de proprietate al Statului R., respectiv necesitatea îndeplinirii formelor prevăzute de art. III din Decretul nr. 218/1960 completat cu Decretul nr. 712/1966 (f. 9 dos. nr. 5857/2003 al Tribunalului B.).
Această procedură nu a fost efectuată, astfel că S. R. nu a fost înscris în cartea funciară, nu s-a înscris nici dreptul de folosință al reclamantei în temeiul Deciziei nr. 18/1956 și nu s-a probat nici în prezentul litigiu titlul Statului R., respectiv faptul că imobilul se încadra în prevederile Decretul nr. 218/1960 completat cu Decretul nr. 712/1966.
Reclamanta a invocat prin concluziile scrise – fila nr. 174 dos. fond, vol. III) prezumția că titlu al Statului este Decretul nr. 151/1950, pentru comasarea și circulația bunurilor agricole. Or, titlul Statului nu poate fi prezumat, ci trebuie să rezulte cu certitudine din probele administrate în cauză, din acte normative care să se refere la imobilul din litigiu.
Mai mult decât atât, asupra imobilului din litigiu este înscris dreptul de proprietate al pârâtei Cooperativa de Consum R., cu titlu de uzucapiune, conform sentinței civile nr. 659/2002, pronunțată de Judecătoria R. în dos. nr. 114/2002, definitivă și irevocabilă (f. 104 dos. fond vol. I și f. 112 – 113 dos. fond vol. III).
Faptul că sentința civilă a fost înscrisă în cartea funciară, o face opozabilă terțelor persoane. Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului civil menționat și din acest punct de vedere sentința civilă nu îi este opozabilă, inopozabilitatea nu atrage nevalabilitatea sau nulitatea titlului pârâtei.
De asemenea, prin sentința civilă menționată s-a constatat dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate prin uzucapiune, mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, înscris cu acest titlu în cartea funciară și opozabil erga omnes.
În consecință, în prezent, nu există temei legal pentru radierea dreptului de proprietate al pârâtei Cooperativa de Consum R. și al pârâtelor persoanelor fizice (proprietari tabulari care au fost pârâți în litigiul de uzucapiune), și înscrierea succesivă a dreptului de proprietate al Statului R. și al reclamantei S.C. A. S.A. B..
În ceea ce privește dobândirea de către apelanta reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, Tribunalul apreciază că, raportat la momentul începerii posesiei – 1966 – și față de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 86/2007 pronunțată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, cererea reclamantei este inadmisibilă.
Astfel, prin Decizia nr. 86/2007 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
În speță, la momentul începerii posesiei (apelanta-reclamantă a susținut că a început posesia în anul 1966), erau în vigoare prevederile Decretului Lege nr. 115/1938, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil invocate de reclamantă. Tribunalul apreciază că nu are relevanță în acest context modificarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 7/1996, uzucapiunea, ca instituție juridică fiind guvernată de legea în vigoare la momentul începerii posesiei.
De altfel, instanța supremă, prin Decizia nr. 86/2007, a statuat tocmai faptul că argumentația reclamantei – care a apreciat că toate acțiunile în uzucapiune înregistrate după . Legii nr. 7/1996 pot fi soluționate numai pe baza dispozițiilor Codului civil, indiferent de momentul începerii ori împlinirii termenului de prescripție achizitivă – este greșită și că legea veche (Decretul-lege nr. 115/1938) ultraactivează în întregul ei, acțiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor.
Mai mult decât atât, reclamanta nu poate opune dobândirea dreptului său de proprietate prin uzucapiune pârâtei, care a dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil prin același mod originar, înscris în cartea funciară, anterior invocării lui de către reclamantă.
Având în vedere aceste considerente Tribunalul, în judecarea procesului pe fond, urmează să respingă ce neîntemeiată, acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată, completată și precizată de reclamanta S.C. A. S.A. B. în contradictoriu cu pârâții R. – S. Cooperativă de Consum, B. M., Ș. I., Ș. M., G. E., G. I., G. I., W. A., W. A. și W. I..
Pe cale de consecință, cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. B. în contradictoriu cu intervenienții în interes propriu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va fi de asemenea respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1045/04.10.2011 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ (nr. vechi 1047/2005), pe care o anulează și, judecând:
Respinge acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată, completată și precizată de reclamanta S.C. A. S.A. B. în contradictoriu cu pârâții R. – S. Cooperativă de Consum, B. M., Ș. I., Ș. M., G. E., G. I., G. I., W. A., W. A. și W. I..
Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. B. în contradictoriu cu intervenienții în interes propriu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.03.2013.
Președinte, C. R. | Judecător, S. S. M. | |
Grefier, C. L. |
Red. CR/06.08.2013
Tehnored.CLefter/06.08.2013
15 ex.
Judecător fond: M.A.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 282/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1423/2013. Tribunalul... → |
|---|
