Contestaţie la executare. Decizia nr. 1420/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1420/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 26111/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1420/R
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta intimată A. F. PUBLICE BRASOV, PRIN REPREZENTANT LEGAL în contradictoriu cu intimatul contestator C. F. A., împotriva sentinței civile nr. 4738/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2013, când intimatul contestator, prezent personal, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 13.11.2013, iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 4738/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis contestația formulată de contestatorul C. F. A. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., s-au anulat formele de executare începute în dosar execuțional nr._/2008 și s-a dispus obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 85,54 lei,cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin titlu executoriu nr._/ 2012, contestatorul a fost obligat la plata sumei de 928 lei, contribuții asigurări sociale de stat datorat de persoanele care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică.
La rubrica sus menționată din titlu este menționat și actul prin care s-a evidențiat respectiva sumă, motiv pentru care s-a emis o adresă în vederea comunicării acestuia având în vedere că nu este depus în dosar execuțional nr._/2008.
Cum actul solicitat nu a fost comunicat până la termenul din 12.03.2013, instanța de fond a apreciat că creanța este stabilită arbitrar, neexistând posibilitatea verificării temeiniciei ei și în consecință, în temeiul art.399, 403 al. 4 C.pr.civ., cererea a fost admisă, iar actele de executare din dosar execuțional nr._/2008 au fost anulate.
Cheltuielile de judecată au fost acordate în temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs intimata la fondul cauzei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. care a solicitat instanței de control casarea sentinței civile și trimiterea spre rejudecare a cauzei, iar pe fond, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea recursului recurenta arată că dispozițiile art. 261 alin. 3 și 5 C.pr.civ. aplicabil speței în cauză nu sunt îndeplinite.
Instanța de fond nu a luat în considerare apărarea intimatei referitoare la faptul că necomunicarea sau comunicarea prin publicitate face referire expresă la titlul de creanță emis de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, nu la titlul executoriu emis de recurenta intimată la fondul cauzei. Obligația comunicării deciziei de impunere revenea instituției emitente, respectiv Casei de Asigurări Sociale de Sănătate, recurenta având responsabilitatea comunicării titlului executoriu nr._.
Astfel, nu s-a făcut aplicabilitatea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut la art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ.
Alt motiv de recurs al recurentei vizează împrejurarea că potrivit dispozițiilor OUG 125/2011, recurenta a preluat, începând cu data de 01.07.2011 debitele transmise de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate în baza titlurilor de creanță emise de aceasta, cu obligația de le valorifica prin încasare, respectiv, executare silită, astfel, AFP având doar rol de organ de executare silită, titlurile de creanță emise de CASJ neputând fi analizate de recurentă.
Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 84,50 lei recurenta susține că, potrivit prevederilor art. 274 alin. 1 din Cod proc.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Recurenta apreciază că în speță nu este îndeplinită nici una din aceste condiții întrucât ea nu este decât organ de executare ce nu are competenta de a analiza legalitatea titlurilor de creanță emise de către Casa de Asigurări de Sănătate a jud. B. și nu se substituie in drepturile acesteia cu privire la aceste titluri.
De asemenea, nici reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina AFP a mun. B. pentru ca aceasta sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Temeiul art. 274 din Codul de Procedura civila, instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade in pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecații si-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Întrucât nu cade in sarcina recurentei stabilirea obligațiilor de plata privind contribuția de asigurări sociale de sănătate, nu are nici o culpă în ceea ce privește veridicitatea acestor sume sau aducerea lor la cunoștință, regăsindu-se în situația de a fi răspunzătoare pentru culpa altei instituții.
În drept recurenta a invocat dispozițiile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În recurs, pentru recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, însă nu a atașat aceste înscrisuri, astfel încât cererea formulată în probațiune a fost respinsă.
Examinând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs invocate instanța constată următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs invocat, este adevărat că potrivit art.261 alin.1 Cod procedura civila, hotărârea instanței de fond trebuie sa cuprindă, intre altele, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței si cele pentru care au fost înlăturate susținerile parților.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art.304 pct.7 Cod procedura civila, rolul textului fiind acela de a se asigura o buna administrare a justiției si pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului ( cauza Achina împotriva Romaniei, cauza G. împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si arata ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca susținerile parților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba sau cel puțin de a le aprecia.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 312 alin 3 C.pr.civ., modificarea hotărârii casare hotărârii se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1,2,3,4 și 5, iar potrivit art. 312 alin 5 casarea cu trimitere se poate dispune doar în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, pentru alte motive instanța de recurs vor rejudeca cauza în fond.
În speță însă, judecătorul fondului a motivat pe fond soluția dată, este adevărat pe scurt, lipsa motivării urmând a fi complinită în prezentul recurs.
Cu privire la motivul de recurs referitor la nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului instanța de recurs reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Având în vedere aceste dispoziții instanța de recurs reține următoarele:
În primul rând, părțile au în continuare îndatorirea de a propune dovezile în condițiile prevăzute de lege și de a urmări administrarea acestora, îndatorire specifică procesului civil care este, de principiu, un proces al intereselor private.
În al doilea rând, judecătorul are obligația de a dispune completarea probelor neîndestulătoare și de a pune în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona el însuși, în scopul de a nu surprinde părțile, abia cu ocazia citirii hotărârii, cu privire la lipsa unor dovezi, pe care, în mod normal, dacă ar fi cunoscut că instanța le găsește lămuritoare sau absolut necesare cauzei, le-ar fi administrat în timpul procesului.
În fine, omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii nu poate constitui motiv de apel sau de recurs, așa cum prevede expres alin 51 al art. 129 C.pr.civ.
Sancțiunea în cazul omisiunii instanței de a pune în discuție necesitatea completării probatoriului nu ar putea consta decât în eventuala modificare a hotărârii în calea de atac ori în rejudecarea, după reținere, cu administrarea probelor lipsă, dar în nici un caz trimiterea cauzei spre rejudecare pentru neexercitarea rolului activ.
În recurs recurenta avea posibilitatea de a administra probe noi, probe solicitate în cererea de recurs, dar nedepuse, astfel încât, motivul de recurs este apreciat ca neîntemeiat.
În continuare, tribunalul este de acord cu afirmația recurentei intimate în sensul că AFP B., în calitate de organ de executare, nu are posibilitatea de a cenzura deciziile de impunere comunicate de CASJ B. în vederea executării silite, însă are obligația de a verifica dacă titlurile de creanță îndeplinesc condițiile necesare punerii în executare, respectiv dacă au fost comunicate, dacă s-a împlinit termenul de plată și au devenit titluri executorii în conformitate cu prevederile art.145 al.2 din OG 92/2003.
Analizand legalitatea actelor de executare silita, instanta a reținut ca actele de executare somația și titlul executoriu emise în dosarul execuțional_/2008 al AFP, sunt nule absolut întrucât executarea a fost pornită în temeiul unui titlu de creanță care nu a devenit executoriu nefiind ajuns la scadență, decizia de impunere 8020/01.08.2007 fiind comunicată contestatorului cu depășirea termenului de 5 ani la data de 09.10.2012, odată cu comuncarea tilului executoriu și somației.
În acest sens instanța reține că potrivit art 141 cod procedură fiscală “(1) executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”
Potrivit art 111 cod procedură fiscală “(1) Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2) Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.”
Fiind evident faptul că actele de executare contestate au fost emise anterior scadenței deciziei de impunere, care a fost comunicată contestatoarei ulterior pornirii executării silite, devenind deci scadentă ulterior emiterii actelor de executare, aceste acte de executare sunt nule, fiind emise în lipsa unui titlu executoriu.
În aceste condiții tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect faptul că emiterea actelor de executare contestate s-a efectuat în temeiul unor titluri de creanță care nu au devenit titluri executorii, acestea fiind anulate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată anterior datei emiterii actelor de executare contestate în prezentul dosar, împrejurare care conduce la concluzia că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.
Tribunalul nu va reține apărările recurentei intimate AFP B. în sensul că aceasta are doar rol de organ de executare și că, în această calitate, nu are competența de a analiza legalitatea titlurilor de creanță emise de către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și nu se substituie acesteia cu privire la aceste titluri deoarece, în speță, nici nu s-a pus în discuție, iar prima instanță nu a analizat, aspecte legate de legalitatea titlului de creanță emis de CASJ B., ci a analizat doar dacă recurenta intimată a emis actele de executare contestate cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, răspunsul fiind cel negativ întrucât recurenta intimată nu a verificat, înainte de emiterea somației și a titlului executoriu în discuție, dacă deciziile de impunere ce stau la baza acestora au devenit titluri executorii potrivit dispozițiilor art.145 al.2 din OG 92/2003.
Împrejurarea că cele două instituții – C.A.S.J. B. și A.J.F.P. B. – nu comunică eficient și nu își coordonează activitatea de evidențiere la zi a debitelor, nu poate fi imputată contestatorului, câtă vreme acesta a depus diligențele necesare pentru încunoștințarea organului de executare, cu privire la anularea debitului.
Pe cale de consecință, motivele de recurs nu pot fi primite, întrucât, prin conduita sa, recurenta intimată a determinat-o pe intimata contestatoare să efectueze cheltuieli pentru a promova contestația la executare împotriva actelor de executare nelegal emise de către organul de executare AFP B., prevederile art. 274 Cod proc. civ. fiind corect aplicate de prima instanță.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului B. împotriva sentinței civile nr. 4738/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 noiembrie 2013.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. I. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.AI 22.05.2014
Tehnored.D.P. 23.05.2014 – 2 ex
Jud fond L. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1423/2013. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1415/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
