Contestaţie la executare. Decizia nr. 1423/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1423/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 387/226/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1423/R
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta intimată DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B. PENTRU ADMINISTARȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., PRIN REPREZENTANT LEGAL în contradictoriu cu intimata contestatoare E. M. împotriva sentinței civile nr. 2165/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2013, când părțile au lipsit, astfel cum s-a consemnat în încheiere de ședință care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 13.11.2013, iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 2165/14.05.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria F.:
A admis contestația la executare formulată de contestatoarea E. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F. și, în consecință:
A dispus anularea formelor de executare silită întocmite de intimată împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr._/8/_ /_, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr.8/_ /_.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 194,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin somația nr.8/_ /_ emisă în dosar executare nr._/8/_ /_ de intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F., împreună cu titlul executoriu nr._, s-a început executarea silită a debitoarei E. M., pentru suma de 3569 lei, din care suma de 200 lei reprezintă contribuție de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente potrivit deciziei de impunere nr._/29.06.2012, suma de 2039 lei reprezintă contribuție de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente potrivit deciziei de impunere nr. nr._/29.06.2012 și suma de 1330 lei reprezintă contribuție de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente potrivit deciziei de impunere nr. nr._/29.06.2012.
Verificând înscrisurile depuse la dosar, instanța a constatat că decizia de impunere nr._/29.06.2012 nu a fost comunicată și primită sub semnătură de către contestatoare.
Potrivit disp.art.44 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru. În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Deci dispozițiile art.44 din OG nr.92/2003 prevăd obligativitatea comunicării către contribuabil a actului administrativ fiscal, comunicare care se face prin mai multe modalități prevăzute la aliniatul al doilea, toate având ca scop să se asigure confirmarea primirii actului de către contribuabil prin primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă sau prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia.
Potrivit art.86 alin.3 Cod procedură civilă, în caz de comunicare a actelor de procedură prin poștă, aceasta se face cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.45 al.1 Cod procedură fiscală, „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”, iar potrivit al.2 al aceluiași text de lege actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
De asemenea, HG nr.1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală, prevede la pct.44.1 că „organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii”.
Instanța a reținut că, în speță, data comunicării actului administrativ fiscal în discuție decizia de impunere nr. nr._/29.06.2012 nu a fost dovedit, în condițiile în care intimata nu a depus decât o filă listată de pe un sistem informatizat și prin care nu se face dovada că respectiva decizie de impunere a fost comunicată contestatoarei.
Faptul că intimata a procedat la comunicarea decizia de impunere nr. nr._/29.06.2012 direct prin publicitate, fără a epuiza în prealabil celelalte modalități de comunicare a actului administrative, astfel cum s-a menționat mai sus prin textele de lege enunțate, nu conduce la valabilitatea executării silite pornite împotriva debitoarei.
Prin urmare, s-a reținut că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere nr._/29.06.2012 așa cum prevede Codul de procedură fiscală, care în ultimă instanță putea fi comunicat prin publicitate în situația în care s-ar fi epuizat celelalte situații de comunicare sub semnătură, anterior emiterii în baza ei a unor acte de executare împotriva contestatorului. Față de dispozițiile art.45 Cod procedură fiscală, care stabilesc că momentul de la care actul administrativ fiscal produce efecte este cel al comunicării (care este data primirii acesteia de către contribuabil) sau unul ulterior menționat în cuprinsul acestuia, rezultă că în lipsa comunicării deciziei de impunere, sau a comunicării viciate, nu poate fi demarată executarea silită, iar în situația de față începută fiind executarea silită față de dispozițiile legale menționate art. 45al.2 din OG 92/2003 actul administrativ fiscal - decizia de impunere nr. decizia de impunere nr._/29.06.2012 nu este opozabilă contribuabilului și nu poate produce efecte juridice.
Față de aceste considerente, apreciind că lipsa comunicării actului administrativ fiscal sub semnătură, și comunicarea acestuia direct prin publicitate, în speță este nelegală, ceea ce atrage sancțiunea anulării formelor de executare emise în baza lui, în baza art.172 alin. 1 din OG nr. 92/2003, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea E. M., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F., și în consecință, s-a dispus anularea formelor de executare silită întocmite de intimată împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr._/8/_ /_, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr.8/_ /_.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că, în ceea ce privește conținutul și forma titlului executoriu nr._ și a somației nr. 8/_ /_, sub aceste aspecte actele de executare se află la adăpost de orice critică.
Astfel, din analiza formelor de executare contestate, se observă faptul că acestea respectă cu strictețe elementele prevăzute la art. 141 și 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Actele de executare silită au fost emise cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință recurenta intimată solicită să se rețină temeinicia și legalitatea actelor de executare, neexistând nicio derogare de la textul de lege din partea organului fiscal. Instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că, în cauză, contestatoarea nu contestă legalitatea întocmirii actelor de executare silită, ci invocă motive care puneau în discuție fondul drepturilor sale și a căror invocare este inadmisibilă în cadrul contestației la executare.
În speță, instanța de fond a lărgit cadrul procesual stabilit de contestatoare și a procedat la verificarea în mod eronat a respectării dispozițiilor legale privind modalitatea comunicării către aceasta a titlurilor de creanță emise în sarcina contestatoarei. Actele a căror comunicare a făcut obiectul analizei instanței de fond nu făceau obiectul contestației. Sub acest aspect instanța a reținut în mod eronat că intimata nu a respectat ordinea de comunicare a actelor administrativ fiscale conform art.44 din OG nr.92/2003, fără a ține cont de apărările intimatei.
În ceea ce privește aspectele reținute de către prima instanță referitoare la modul în care s-a realizat procedura de comunicare a actelor administrativ fiscale reprezentate de deciziile de impunere către contestatoare, recurenta intimată învederează că: organele fiscale au încercat comunicarea acestora prin poștă, cu confirmare de primire, însă scrisorile recomandate au fost returnate la instituția fiscală întrucât debitorul a refuzat primirea . În aceste condiții, la data de 10.08.2012, în conformitate cu prevederile art.44 alin.2 și 2 ind.1 din OG nr.92/2003, s-a procedat la comunicarea actului administrativ prin publicitate, fiind afișat, concomitent, la sediul CASJ B. și pe pagina de internet a acestei instituții.
Recurenta intimată arată că prima instanță, în mod eronat, și-a motivat soluția prin raportare numai la modul în care s-a pornit executarea silită, respectiv cu privire la comunicarea către contestatoare a obligațiilor de plată cuprinse în titlurile de creanță reprezentate de deciziile de impunere și deciziile de calcul accesorii, fără a avea în vedere faptul că părțile litigiului se află în procedura de executare silită. Obligațiile fiscale principale pentru care a fost declanșată procedura executării silite au fost declarate de contestatoare, astfel încât nu se poate susține că deciziile de impunere cu privire la aceste obligații nu ar fi fost comunicate contestatoarei, din moment ce chiar contestatoarea le-a declarat.
Titlurile de creanță enumerate în titlul executoriu puteau fi contestate în termen de 30 de zile la organul fiscal competent, în condițiile art.205 și art.207 din OG nr.92/2003, republicată, în măsura în care contestatoarea se considera nemulțumită de sumele stabilite cu titlu de impozit anticipat. În măsura în care nu a uzat de această procedură, pe calea contestației la executare nu mai poate critica modalitatea de stabilire a obligațiilor de plată.
Recurenta intimată susține că, în speță, există un titlu executoriu susceptibil de executare, reprezentat de propriile declarații de plată ale debitoarei, ajunse la scadență, organul fiscal procedând în consecință la executarea silită a acestuia prin emiterea în mod legal a somației de plată asupra căreia a înțeles să formuleze critici contestatoarea.
Din modul cum a fost redactată contestația la executare rezultă că au fost contestate formele de executare însă s-au adus critici cu privire la însăși titlul executoriu, referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței contestate, ceea ce este inadmisibil, pentru acestea din urmă fiind reglementată procedura administrativă ce trebuia să fie urmată de către contestatoare.
Recurenta intimată critică hotărârea primei instanțe și pentru faptul că, prin aceasta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, recurenta intimată arată că, și dacă legea prevede posibilitatea formulării contestației la executare, instanța de judecată trebuia să observe dacă factorul generator este culpa recurentei intimate. Ori, în speță, nu poate fi vorba de culpa acesteia, întrucât executarea silită s-a declanșat în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, cu respectarea și pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acest act normativ.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată și menținerii actelor de executare contestate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 C.proc.civ., OG nr.92/2003.
Intimata contestatoare nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că acesta nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.129 C.proc.civ., care reglementează rolul activ al judecătorului, instanța de judecată este ținută să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității potrivit căruia părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Totodată, instanța de judecată este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, iar cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile o invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, rolul activ al instanței presupunând aflarea adevărului judiciar, spre acest sfârșit putând să pună în discuție și să ordone și probe din oficiu.
În speță, se constată că prima instanță a analizat probatoriul administrat și, pe baza lui, în raport de cererea de chemare în judecată cu a cărei soluționare a fost învestită și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, a statuat că actele de executare emise de recurenta intimată trebuie anulate deoarece titlul de creanță care a stat la baza emiterii acestora nu a fost comunicat în mod legal contestatoarei, astfel că nu produce efecte față de aceasta.
Astfel, comunicarea actelor administrativ fiscale este guvernată de dispozițiile art. 44 din OG nr. 92/2003.
Decizia de impunere, invocată de recurenta intimată constituie un act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003 întrucât este un act emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
În cauză, comunicarea deciziei de impunere prin anunțul colectiv nr._ din data de 10.08.2012(f.33-34 dosar fond) nu este legală, cu consecința că acest titlu de creanță nu poate produce efecte juridice și îndreptăți pe recurenta intimată la pretinderea executării obligațiilor principale și a celor accesorii stabilite prin actul administrativ arătat.
În acest sens, instanța a avut în vedere că potrivit art. 44 din OG nr.92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia, prin publicitate.
Din cele ce preced rezultă că deciziile de impunere, indiferent dacă acestea privesc obligații fiscale principale ori accesorii, trebuie să se comunice în conformitate cu dispozițiile art. 44 din OG nr.92/2003 astfel încât să existe certitudinea că debitorul a luat cunoștință efectiv de sumele de plată stabilite în sarcina sa.
În lipsa comunicării legale a deciziei de impunere, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 45 din OG nr. 92/2003, aceasta nu este opozabilă debitorului, concluzie întărită de prevederile art. 44.1 din HG nr. 1050/2004 care dispune că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului conform legii.
În orice situație, contribuabilul trebuie să-și cunoască obligațiile de plată ținând seama de principiul previzibilității legii și securității juridice.
În cauză, deciziile de impunere au fost comunicate intimatei contestatoare prin anunțul colectiv arătat, deși aceasta trebuia să fie ultima modalitate de comunicare la care trebuia să apeleze organul fiscal, astfel că, prin începerea executării silite anterior comunicării titlului de creanță fiscală în mod legal, s-au încălcat dispozițiile art. 45 alin.1 din OG nr. 92/2003
Întrucât din conținutul art.46, cu raportare la art.43 din Codul de procedură fiscală, ce reglementează regimul juridic al nulității absolute a actului administrativ fiscal, nu rezultă faptul că nelegala comunicare a deciziei de impunere atrage nulitatea absolută a actelor de executare, este evident că sancțiunea care intervine este nulitatea virtuală a acestora din urmă, care, prin urmare, poate surveni numai în cazul producerii unei vătămări a contribuabilului vizat.
În cauză, această vătămare rezultă din punerea în executare a unui act care nu producea efecte față de debitoare întrucât conform art.45 alin. 2 din OG nr. 92/2003, actul fiscal necomunicat legal nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
În consecință, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din OG nr.92/2003 care stabilesc că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau de la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii, neavând nicio relevanță aspectul invocat de recurenta intimată conform căruia deciziile de impunere pentru plăți anticipate au fost emise ca urmare a propriilor declarații ale intimatei contestatoare. În toate situațiile deciziile de impunere trebuie comunicate în modalitatea prevăzută de Codul de procedură fiscală, în caz contrar, acestea neavând aptitudinea de a deveni titluri executorii la scadență.
Tribunalul reține dispozițiile art.141 C.pr.fiscală care statuează că „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu". Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”. Pentru acest considerente, decizia de impunere emisă de recurenta intimată nu este opozabilă intimatei contestatoare și nu poate servi ca temei pentru luarea măsurilor de executare silită, nefiind legal comunicată părții.
În aceste condiții tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect faptul că emiterea actelor de executare contestate s-a efectuat în temeiul unui titlu de creanță care nu a devenit titlu executoriu, împrejurare care conduce la concluzia că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.
Tribunalul constată, de asemenea, că în mod corect, prima instanță a analizat numai aspectul legat de comunicarea titlului de creanță, aspect invocat chiar de intimata contestatoare în contestația la executare formulată, deoarece numai comunicarea în mod legal a actului de creanță valida actele de executare emise ulterior, anume titlul executoriu și somația, contestate în prezenta cauză. Constatând că, în speță, titlul de creanță nu a fost comunicat în mod legal intimatei contestatoare, analiza primei instanțe s-a oprit aici întrucât consecința firească a neîndeplinirii de către organul fiscal a acestei obligații în condițiile prevăzute de lege este anularea actelor subsecvente efectuate de recurenta contestatoare în cadrul procedurii executării silite contestate.
Tribunalul va înlătura și cea de-a doua critică formulată de recurenta intimată reținând că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală, dedusă din expresia „partea care cade în pretențiuni” folosită de art.274 alin.1 C.proc.civ.
Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
În speță, se constată că întreaga culpă pentru purtarea acestui proces aparține recurentei intimate deoarece a emis pe numele intimatei contestatoare titlul executoriu cu nr._ și somația nr.8/_ /_, fără ca, în prealabil, să-i fi comunicat, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, deciziile de impunere care au stat la baza emiterii titlului executoriu.
Așa fiind, culpa procesuală a recurentei intimate este evidentă, motiv pentru care aceasta în mod corect a fost obligată de către prima instanță să restituie părții adverse cheltuielile făcute cu purtarea procesului.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta intimată, ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. împotriva sentinței civile nr.2165/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2013.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. I. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.IMI/27.02.2014
Tehnored.DP/27.02.2014
Jud.fond: C.G.M.
2 ex.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 101/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1420/2013. Tribunalul... → |
|---|
