Fond funciar. Decizia nr. 691/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 691/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 172/62/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 691/R
Ședința publică din 14 mai 2013
Completul de judecată R5 compus din:
PREȘEDINTE – A. I.– judecător
Judecător – M. I. I.
Judecător – C. R.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de către recurenta reclamantă R. A. O. A. în contradictoriu cu intimații pârâți C. Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Vadu Crișului, C. Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar, P. C. Vadu Crișului, Primăria C. Vadu Crișului și cu intimații intervenienți M. I., N. L. C., M. E., . împotriva Încheierii de ședință pronunțată de către Judecătoria B. la data de 21 iunie 2011 în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 1274, pronunțată de către Judecătoria B. la data de 28 ianuarie 2013 în același dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față care s-a dezbătut în fond la data de 30 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 8 mai 2013 și apoi la data de 14 mai 2013.
T R I B U NA L U L,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. încheierea ședinței publice din data de 21.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ s-a suspendat judecarea cauzei civile având ca obiect ”fond funciar” formulată de reclamanta pârâtă reconventională R. M. decedată continuată de R. A. O. Albain contradictoriu cu pârâții reclamanți reconvenționali C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR VADU CRISULUI, jud. Bihor, C. J. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR BIHOR-ORADEA, jud Bihor, P. C. VADU CRISULUI, JUD. Bihor, P. C. VADU CRISULUI, jud. Bihor, intervenienti in nume propriu M. I. și N. L. C. si intervenientii forțați M. E. și ..
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că intervenienții în interes propriu M. I. și N. L.-C., nu s-au conformat obligațiilor procesuale stabilite în sarcina lor la termenul anterior, care le-au fost comunicate prin citațiile emise în cauză, în sensul de a depune la dosar certificat de la Registrul Comerțului cu privire la sediul intervenientei S.C. S. S..R.L.
P. sentința civilă nr. 1274/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, în baza art. 248 și art. 252 din C.proc.civ, s-a constatat perimată cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta, R. M. și continuată de R. A. O. A. în contradictoriu cu pârâții C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Vadu Crișului, prin reprezentant legal, C. Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Oradea, prin reprezentant legal, P. C. Vadu Crișului, P. C. Vadu Crișului, prin reprezentant legal, cu intervenienții în interes propriu, M. I. și Nicoleascu L. C. și cu intervenienții forțați, M. E. și .., prin reprezentant legal.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.06.2011 (f. 82-83 volumul II al dosarului), când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind. 1 alin. 1 din C. proc.civ, având in vedere faptul ca intervenienții în interes propriu nu s-au conformat obligațiilor procesuale stabilite in sarcina lor la termenele anterioare, dată de la care a trecut mai mult de 1 an, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina părților.
Buna înfăptuire a justiției impune ca litigiile sa se soluționeze cat mai urgent. In acest context, perimarea este privita ca o sancțiune procedurala ce determina stingerea procesului in faza in care se găsește, din cauza rămânerii lui in nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, care se desprind din prevederile înscrise in art. 248 din C.proc.civ. și anume: investirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în prima instanță, rămânerea pricinii in nelucrare timp de 1 an, iar lăsarea pricinii in nelucrare să se datoreze culpei părții.
Instanța a constatat ca toate cele trei condiții sunt întrunite în prezenta cauză. Astfel, reclamanta R. M. a promovat o cerere de chemare in judecata, cerere continuată de R. A. O. A..
Cauza a rămas în nelucrare timp de un an. Termenul se calculează de la momentul la care părțile nu au mai stăruit in continuarea judecății. Față de momentul comunicării încheierii de suspendare (13.07.2011, conform dovezilor aflate la f. 87-94 din volumul II al dosarului), instanța a constatat că a trecut mai mult de un an de la data rămânerii cauzei in nelucrare.
În lipsa unei norme speciale exprese, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor generale înscrise în art. 101 alin. 3 din C.proc.civ., deci se împlinește in ziua lunii și anului corespunzători zilei de plecare. În speța de față, termenul de un an s-a împlinit in data de 13.07.2012.
În cursul termenului de un an nu s-au îndeplinit acte de procedură menite să întrerupă cursul termenului de perimare, astfel cum prevede art. 249 din C.proc.civ.
În cauza de față, reclamantul a îndeplinit un act de procedură având ca obiectiv repunerea cauzei pe rol, prin promovarea recursului împotriva încheierii de suspendare.
Instanța a constatat că acest act de procedură nu este apt să întrerupă termenul de perimare, întrucât este îndeplinit după împlinirea termenului de un an de perimare (termen care s-a împlinit in data de 13.07.2012), respectiv în data de 6.12.2012.
Or, potrivit art. 248 din C.proc.civ., perimarea operează de drept, adică prin simpla împlinire a termenului de perimare, fiind însă necesar ca aceasta sancțiune sa fie constatată printr-o hotărâre judecătorească.
Faptul că partea interesată poate promova recurs împotriva încheierii de suspendare pe toata durata suspendării (astfel cum este prevăzut de art. 244 ind. 1 alin. 2 din C.proc.civ.) nu este de natura sa duca la reținerea unei alte concluzii. În acest sens, instanța reține că nu se pot ignora dispozițiile imperative ale art. 248 raportat la art. 252 din C.proc.civ, care reglementează sancțiunea perimării în cazul în care procesul rămâne în nelucrare mai mult de un an de la ultimul act de procedură.
Instanța a reținut că nu s-a suspendat cursul termenului procedural legal peremptoriu, în sensul reglementat de art. 250 alin. 2 din C.proc.civ. Astfel, decesul intervenientului in interes propriu, M. I., a intervenit in primele sase luni ale termenului de perimare, respectiv in data de 31.10.2011. Or, pentru a duce la suspendarea cursului de perimare timp de trei luni, textul de lege impune ca decesul să aibă loc un ultimele șase luni ale termenului de perimare.
Reclamantul nu a învederat instanței că a fost împiedicat de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa, motiv pentru care instanța retine că nu este incident nici art. 250 alin. 3 din C.proc.civ.
În ceea ce privește ultima condiție, instanța constată că este îndeplinită. Lăsarea pricinii in nelucrare se datorează culpei părții.
Din interpretarea art. 248 alin. 1 din C.proc.civ., rezultă că perimarea intervine atunci când partea interesată în soluționarea litigiului a lăsat pricina în nelucrare.
Faptul că suspendarea judecării cauzei a fost dispusă ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către intervenienții în interes propriu nu este de natura să ducă la excluderea culpei reclamantului, astfel cum acesta tinde să acrediteze. Astfel, textul de lege mai sus indicat nu limitează analizarea culpei la partea care nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de instanță.
Reclamantul atesta ca sancțiunea perimării intervine pentru dezinteresul părții fata de proces, dezinteres care ii este deopotrivă imputabil, fata de împrejurarea ca nu a efectuat niciun act de procedura menit să repună cauza pe rol in cursul termenului de un an, astfel cum s-a reținut in cuprinsul motivării.
Afirmația reclamantului, potrivit căreia motivul suspendării este unul obiectiv si nu implica nicio culpa din partea sa, a fost înlăturata de instanță.
Culpa procesuala se retine a fi analizata nu doar cu privire la partea in sarcina căreia s-a stabilit o obligație, ci prin raportare la toate părțile din proces care, având interes in continuarea judecării cauzei, au stat in pasivitate pe toata perioada in care a curs împotriva lor termenul de un an. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 1 din C.proc.civ., potrivit cărora „părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului”.
Susținerea reclamantului in sensul ca perimarea ii blochează accesul la justiție nu a fost reținută.
Potrivit jurisprudenței Curții „dreptul de acces la justiție nu este absolut; el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Elaborând o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuși, restricțiile aplicate nu pot limita accesul persoanei într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa. În plus, aceste restricții nu sunt conforme cu art. 6 alin. 1 din Convenție decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat” (cauza L. contra României).
Instanța a constatat că accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție si art. 6 C.E.D.O. implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de judecată.
Reclamantul avea posibilitatea să întrerupă cursul perimării prin efectuarea unui act de procedura menit sa repună cauza pe rol (pe toata perioada termenului imperativ de un an), legea punându-i la dispoziție și calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare apreciată a fi nelegală.
Instanța mai reține ca „termenele legale urmăresc scopul legitim al securității juridice, prin fixarea unor date limita pentru introducerea acțiunilor protejând potențialii apărători de formularea unor cereri tardive si împiedicând instanțele să se pronunțe pe baza unor elemente de proba incerte și incomplete din cauza trecerii timpului. Curtea a reiterat, totodată, ca termenele nu sunt incompatibile cu textul Convenției, putând aduce atingere dreptului de acces la justiție doar în măsura in care împiedică justițiabilul de a se prevala de o cale de recurs efectivă” (cauza Stagno contra Belgiei).
În contextul celor mai sus expuse, instanța a constatat că nu s-a încălcat dreptul de acces la justiție prin suspendarea întregului proces, întrucât reclamantul avea dreptul să acționeze în cursul termenului de un an de la momentul luării la cunoștință de suspendarea litigiului, termen la împlinirea căruia a operat perimarea de drept a cauzei.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 alin.1 C.proc.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. proc. civ, perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății, instanța a constatat perimată cererea.
Împotriva încheierii și sentinței civile menționate a declarat recurs reclamanta R. A. O. A..
În ceea ce privește încheierea ședinței din data de 21.06.2011, reclamata a solicitat admiterea recursului și desființarea încheierii recurate, cu consecința reluării judecății.
În motivarea recursului, reclamanta arată că măsura suspendării judecății, în temeiul art. 155/1 Cod proc. civ. este nelegală și netemeinică, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, suspendarea judecății fiind dispusă pentru neîndeplinirea unor obligații nu ale reclamantului, ci pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite de instanță în sarcina altor părți, respectiv a intervenienților în interes propriu M. I. și N. L. C..
Or, legea nu prevede posibilitatea suspendării judecății întregii cauze (acțiunea principală și cererea de intervenție reunite) pentru neîndeplinirea unor obligații ale intervenienților, fiind incidente în această situație prevederile art. 55 Cod proc. civ., care potrivit cărora instanța avea posibilitatea disjungerii cererii de intervenție în interes propriu de cererea principală, pentru a nu tergiversa soluționarea acțiunii principale.
Măsura suspendării dispusă de instanță prin încheierea recurată este inechitabilă față de partea reclamantă, care nu are nicio culpă procesuală și totuși trebuie să suporte tergiversarea soluționării cauzei. De asemenea, fără să se afle în culpă, reclamanta nu are posibilitatea continuării judecății cauzei, neexistând vreun temei legal pentru sancționarea părții reclamante.
Recurenta reclamantă arată în continuare că încheierea atacată îi îngrădește accesul liber la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție și îi încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, act recunoscut prin art. 20 alin. 2 din Constituție, ca având putere normativă superioară oricărei legi interne, deci inclusiv asupra Codului de procedură civilă.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 1274/28.01.2013, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea (în subsidiar modificarea) hotărârii atacate și, în consecință, trimiterea cauzei Judecătoriei B. pentru reluarea judecății.
În motivarea recursului, reclamanta arată că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare a judecății, pe care a formulat-o, deși instanța nu putea soluționa excepția perimării câtă vreme reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății. Astfel, menținerea efectelor încheierii de suspendare a judecății (de care depind și eventualele efecte ale perimării) depinde în mod direct de soluția care va fi pronunțată de Tribunalul B. asupra recursului împotriva încheierii de suspendare. Se impune astfel desființarea/casarea sau modificarea hotărârii de constatare a perimării, cererea urmând a fi retrimisă Judecătoriei B., cu instrucțiuni pentru instanța de fond de a aștepta soluționarea recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății.
Recurenta arată în continuare că excepția perimării acțiunii principale este nefondată deoarece, potrivit art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., sancțiunea procedurală a perimării intervine dacă cererea sau calea de atac a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. În speță, motivul suspendării este unul obiectiv și nu implică nicio culpă a reclamantei, instanța stabilind obligații în sarcina intevenienților M. I. și N. L. C., care nu și le-au îndeplinit. P. urmare, doar intervenienții pot fi considerați în culpă procesuală iar sancțiunea perimării nu poate lovi decât cererea lor de intervenție iar nu și acțiunea principală.
Din această perspectivă, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., instanța de fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății.
Recurenta reclamantă critică în continuare încheierea de suspendare a judecății din data de 21.06.2011, pe temeiul art. 155/1 Cod proc. civ., apreciind că aceasta este nelegală, motivat de faptul că în speță, suspendarea nu a fost dispusă din vina părții reclamante, astfel cum prevede textul de lege menționat, ci pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina intervenienților. Arată că instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile art. 55 Cod proc. civ., respectiv să disjungă cererea de intervenție iar nu să suspende întreaga cauză.
În final, recurenta reclamantă susține că perimarea în aceste condiții a acțiunii reclamantei are drept consecință un proces inechitabil și blocarea accesului la justiție. Astfel, măsura suspendării judecății care a atras ulterior constatarea perimării cererii reclamantei este inechitabilă, raportat la lipsa culpei procesuale a acesteia, fiindu-i îngrădit accesul la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și de art. 20 alin. 2 din Constituție.
P. notele de ședință depuse la fila nr. 21 a dosarului, intimata Mureșann E. a invocat excepția tardivității recursului declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 21.06.2011, motivat de faptul că recursul a fost declarat după ce cauza a rămas în nelucrare timp de 1 an și 5 luni, deci după împlinirea termenului de perimare și constatarea perimării cererii de chemare în judecată de către instanța de fond.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 50 a dosarului intimata intervenientă forțată M. E., a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1274/28.01.2013 a Judecătoriei B., motivat de faptul că:
- intervenția în interes propriu trebuie să îmbrace forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, intervenienții principali dobândind calitatea de reclamanți;
- nu s-a solicitat instanței de fond disjungerea cererii de intervernție la termenul de judecată din data de 21.06.2011, când s-a dispus suspendarea judecății întregii cauze;
- odată suspendată cauza, părțile aveau alternativa recurării încheierii pe toată durata suspendării sau a formulării unei cereri de repunere pe rol a cauzei în termenul de un an de la data suspendării, potrivit art. 248 alin. 1 Cod pr.civ.;
- recurenta nu a făcut niciunul din aceste demersuri pentru a împiedica perimarea cauzei, perimarea fiind corect constatată de instanța de fond, aceasta operând din oficiu;
- recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare a judecății din 21.06.2011 este introdus după ce a operat perimarea de drept a cauzei, astfel că recursul a rămas fără obiect.
În recurs nu s-au administrat probe.
Examinând încheierea și sentința civilă criticate, în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Se impune a se analiza cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., excepția tardivității recursului declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 21.06.2011.
La data de 15.11.2007, reclamanta R. M., autoarea recurentei reclamante R. A. O. A. a formulat pe rolul Judecătoriei Aleșd, jud. Bihor, sub nr. dos._, o cerere de reconstituire în natură a dreptului de proprietate asupra terenului agricol în suprafață de 2.412,0530 ha înscris în mai multe cărți funciare enumerate, în contradictoriu cu pârâții C. Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Vadu Crișului, C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bihor, P. C. Vadu Crișului, Primăria C. Vadu Crișului și Prefectul Județului Bihor. În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu intervenienții M. I. și N. L. C. și au fost chemați în judecată în calitate de intervenienți forțați M. E. și ..
Cauza a fost strămutată la Judecătoria B., fiind înregistrată sub nr._ .
P. încheierea de ședință din data de 21.06.2011, cauza a fost suspendată în temeiul art. 155/1 Cod pr. civ., pentru că intervenenții în interes propriu M. I. și N. L. C. nu s-au conformat obligațiilor stabilite în sarcina lor de instanța de judecată.
La data de 06.12.2012 (data poștei) reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății din 21.06.2011, formulând critici de nelegalitate a acesteia.
La data de 20.01.2013, prin sentința civilă nr. 1274 Judecătoria B. a constatat perimată cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta, R. M. și continuată de R. A. O. A., reținând că termenul de un an de la momentul suspendării judecății, în care nu s-a efectuat nici un act de procedură, cauza fiind lăsată în nelucrare, s-a împlinit la data de 13.07.2012.
La data de 04.02.2013 (data poștei) reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței civile de constatare a perimării cererii depuse de autoarea sa și pe care a continuat-o.
Potrivit art. 244/1 alin. 2 Cod proc. civ., recursul împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.”
Din analiza coroborată a prevederilor legale enunțate în art. 244/1 alin. 2 și 248 alin. 1, Cod proc. civ., rezultă că suspendarea judecării cauzei se convertește în perimare după expirarea termenului de un an, în materie civilă, calculat de la momentul în care litigiul a rămas în nelucrare din vina părții.
Acest moment coincide cu data suspendării cursului judecății, în temeiul art. 155/1 Cod proc. civ.
Calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare trebuie exercitată până la momentul intervenirii perimării, adică înlăuntrul termenului de un an, fiind fără relevanță data la care această sancțiune procedurală a fost declarată de instanța de judecată, în condițiile art. 252 și următoarele Cod proc. civ., deoarece perimarea intervine de drept, iar hotărârea judecătorească prin care este constatată are efecte declarative, care retroactivează de la momentul împlinirii termenului prevăzut de lege.
În aceste condiții, față de data suspendării cauzei – 21 iunie 2011 – urmată de lăsarea dosarului în nelucrare mai mult de 1 an, declararea recursului la data de 06.12.2012 apare ca fiind făcută după expirarea timpului cât a durat cursul suspendării, fiind, în consecință, tardivă.
Nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la lipsa culpei în lăsarea în nelucrare a dosarului, întrucât părțile au obligația, potrivit art. 129, alin. 1, Cod pr. civ., să îndeplinească actele de procedură în condițiile și termenele stabilite de lege, și să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.
Pentru considerentele ce preced, excepția tardivității formulării recursului împotriva încheierii ședinței publice din data de 21.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ se apreciază a fi fondată, astfel că văzând dispozițiile art. 103 și 244/1, Cod proc. civ., recursul urmează a fi respins ca fiind tardiv.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile de constatare a perimării, soluționarea acestuia este strâns legată de modul de soluționare al recursului declarat împotriva încheierii de suspendare a judecării.
Câtă vreme măsura suspendării judecării nu a fost recurată în termen, încheierea de suspendare își păstrează legalitatea și temeinicia. De asemenea, pe calea recursului declarat împotriva sentinței de perimare a cererii de chemare în judecată, atacată în condițiile art. 253 alin. 2 Cod proc. civ., reclamanta nu se poate plânge de netemeinicia ori de nelegalitatea încheierii de suspendare a judecății cererii, ci doar prin intermediul recursului separat, declarat în termen.
Mai mult decât atât, sancțiunea perimării intervine când pricina a rămas în nelucrare timp de un an, datorită culpei părților. Or, câtă vreme încheierea de suspendare a judecării nu a fost recurată în termenul legal, fiind astfel socotită a se fi dat cu respectarea prevederilor legale, toate părțile litigiului care nu au făcut demersuri pentru repunerea dosarului pe rol și continuarea judecății se consideră a fi în culpă, în condițiile în care încheierea de suspendare a fost comunicată tuturor părților, inclusiv reclamantei, la cererea expresă a acesteia, la adresa indicată de acesta în cererea de comunicare a încheierii de suspendare (f. 85 – 86 și 92 dos. fond, vol. II). Reclamanta, care avea interes în continuarea judecății, deși i s-a adus la cunoștință măsura suspendării judecării litigiului, nu a efectuat nici un act de procedură în vederea întreruperii termenului de perimare și nici nu a declarat recursul împotriva încheierii de suspendare a judecării, înăuntrul termenului legal de perimare, astfel că, în mod corect a reținut instanța de fond dezinteresul imputabil acesteia față de proces.
În acest context, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că nu se justifică suspendarea judecării cauzei având ca obiect constatarea perimării cererii de chemare în judecată, până la soluționarea recursului declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare a judecății și faptul că reclamanta nu poate invoca îngrădirea accesului liber la justiție și a dreptului său la un proces echitabil, câtă vreme, deși avea la îndemână pârghii procesuale și termene procedurale rezonabile, pentru a evita intervenirea sancțiunii perimării cererii de chemare în judecată formulată de autoarea sa, nu a acționat în acest sens și nici nu a invocat împrejurări mai presus de voința sa, care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată sau să declare în termen recursul împotriva încheierii de suspendare a judecății.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin 1 Cod proc. civ., recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1274/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării recursului formulat de recurenta reclamantă R. A. O. A. împotriva încheierii ședinței publice din data de 21.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ .
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă R. A. O. A. împotriva încheierii ședinței publice din data de 21.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, ca fiind tardiv formulat.
Respinge recursul declarat recurenta reclamantă R. A. O. A. împotriva sentinței civile nr. 1274/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. I. M. I. I. C. R.
GREFIER
V. P.
Red.C.R./07.10.2013
Dact.V.P./07.10.2013
- 2 ex -
Jud. fond A. N.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1347/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Hotărâre din 10-09-2013, Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
