Pretenţii. Hotărâre din 10-09-2013, Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 2339/338/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1013/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. – judecător
JUDECĂTOR: A. I.
JUDECĂTOR: I. M. I.
GREFIER: E. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant L. V., împotriva sentinței civile nr. 558/19.04.2013, pronunțată de Judecătoria Zărnești, în dosar_, în contradictoriu cu intimații pârâți S. D., G. N., C. M., HÎRȚUPARU M., R. D., C. C., U. I., C. I., B. L., V. D., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Recurentul reclamant depune la dosar în copie un set de înscrisuri prin care susține că are poprire asupra pensiei.
Având în vedere rezoluția administrativă aflată la fila 3 dosar, prin care s-a dispus citarea recurentului reclamant cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, instanța pune în discuție această chestiune.
Recurentul reclamant învederează instanței că nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar.
Instanța invocă din oficiu excepție de netimbrare pe care o pune în discuția recurentului reclamant.
Recurentul reclamant arată că lasă la aprecierea instanței.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 558/19.04.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria Zărnești:
A admis exceptia insuficientei timbrari a actiunii, invocata din oficiu.
A anulat actiunea civila formulata de reclamantul L. V. in contradictoriu cu paratii S. D., G. N. ,C. M., M. Hirtuparu, Rasnoveanu D., C. C., U. I.,C. I., B. L., Vladoiu D. ca insuficient timbrata.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, desi reclamantului i s-a pus în vedere in sedinta publica din 22.02.2012 sa achite taxa judiciara de timbru de 1306 lei si timbru judiciar de 3 lei, actiunea formulata de acesta fiind evaluabila in bani, reclamantul nu s-a conformat dispozitiei instantei.
Conform art.20 din Legea nr.146/1997, „(1) Taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. (2) Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita în cuantumul legal, în momentul înregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pâna la primul termen de judecata. În cazul când se micsoreaza valoarea pretentiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea inițiala fara a se tine seama de reducerea ulterioara. (3) Neîndeplinirea obligației de plata pâna la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
Astfel, în baza art.20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, forma actualizata, instanța a admis excepția netimbrarii si a anulat cererea ca insuficient netimbrata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant L. V. considerând-o netemeinică și nelegală.
Întrucât recursul formulat nu a fost timbrat, prin rezoluție, s-a stabilit în sarcina recurentului reclamant obligația de a depune taxa judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, fiind încunoștiințat despre această obligație ce trebuia îndeplinită până la termenul de judecată din data de 10.09.2013 prin citația ce i-a fost comunicată la data de 30.07.2013 (f.6).
Constatând că la termenul de judecată din data de 10.09.2013 recurentul reclamant nu a timbrat calea de atac promovată, instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia și reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 și art.35alin.1 și 2 din O.M.J.nr.760/1999, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, în cazul acțiunilor netimbrate sau insuficient timbrate partea urmând a fi obligată să plătească până la primul termen de judecată
Totodată, art.20 alin.3, respectiv,art.35 alin.5 din actele normative sus-menționate prevăd că neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, constatând că recurentul reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a depune taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate pentru calea de atac promovată, deși i s-a indicat cuantumul taxei ce o are de achitat și s-a acordat termen în acest sens, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va admite excepția invocată și, pe cale de consecință, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și a art.35 alin.5 din O.M.J.nr.760/1999, va anula recursul declarat de recurentul reclamant, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a recursului invocată de instanță, din oficiu, și, în consecință:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul reclamant L. V. împotriva sentinței civile nr.558/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
C. RopotăAnamaria IonescuIrina M. I.
GREFIER
E. M.
Red. I.M.I./10.09.2013
Tehnored. E.M./11.09.2013
- 2 ex. –
Jud. fond: E. I.
← Fond funciar. Decizia nr. 691/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 908/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|