Pretenţii. Decizia nr. 329/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 329/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 3076/338/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 329/R
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător C. R.
Judecător A. I.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de către recurentul reclamant S. D. A. în contradictoriu cu intimatul pârât C. I., împotriva sentinței civile nr. 1840/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosaurl civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2013, când recurentul reclamant, prin reprezentant, și intimatul pârât, personal, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 26.02.2013 iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1840/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil_ s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul SOLOVǍSTRU D. A., în contradictoriu cu pârâtul C. I., s-a dispus obligarea pârâului la plata către reclamant a sumei de 3125 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 125 kg brânză de burduf, la care se va adăuga dobânda legală, calculată începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, anume 05.10.2011 și până la plata efectivă, s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere, cheltuielile de judecată între părți au fost compensate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.1169 C.Civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În luna mai 2008, reclamantul i-a predat pârâtului un număr de 63 de oi, părțile înțelegându-se ca pentru văratul oilor reclamantul să achite o sumă de bani pârâtului, iar pârâtul să îi predea reclamantului o anumită cantitate de brânză, rezultată din laptele muls de la oile reclamantului.
Aceste aspecte rezultă din răspunsurile la interogatoriu al părților (filele 43-45), coroborate cu declarațiile martorilor D. A. (fila 54) și B. S. (fila 60), precum și cu declarația reclamantului, dată în cadrul dosarului penal nr._ (fila 60 DUP Ds. nr._ ).
Instanța a constatat că reclamantul i-a predat pârâtului un număr de 16 oi sterpe, din care 5 berbeci maturi de peste 2 ani, 22 de cârlani și 25 de oi mânzări, fiind deci îndreptățit la o anumită cantitate de brânză, rezultată din laptele muls de la cele 25 de oi mânzări ale reclamantului (fila 22 verso DUP Ds. nr._ ).
Din examinarea declarațiilor martorilor D. A. (fila 54) și B. S. (fila 60), coroborate cu copia contractelor depuse la dosar de reclamant (fila 32 și 37 verso), instanța a constatat că, în general, pentru oile mânzări predate pentru vărat se dă, în medie, cantitatea de 5 kg brânză de burduf și 1 kg de urdă, pentru oile care sunt mulse începând cu data predării și cantitatea de 2 kg brânză de burduf și 1/2 kg de urdă, pentru oile care nu sunt mulse imediat după predare, fiind lăsate să alăpteze mieii în continuare, iar prețul unui kg de brânză de burduf era în anul 2008 de 25 lei.
Instanța a constatat că reclamantul recunoaște primirea de la pârât întreaga cantitate de urdă pentru oile predate, însă arată că pârâtul nu i-a predat și cantitatea de brânză de burduf datorată, constatând recunoașterea pârâtului că nu i-a predat reclamantului cantitatea de brânză de burduf ce i-o datora, anume 40 kg, însă a arătat că nu și-a îndeplinit obligația sa pentru că nici reclamantul nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a sumei datorate pentru văratul oilor predate (fila 13).
Din examinarea răspunsului la interogatoriu al pârâtului (fila 43), coroborat cu declarația martorului B. S. (fila 60), instanța de fond a constatat că susținerea pârâtului este neîntemeiată, reclamantul plătindu-și suma datorată pentru vărat, acesta fiind și motivul pentru care pârâtul i-a înapoiat oile reținute în contul acestei datorii.
În ceea ce privește susținerea pârâtului, potrivit căreia oile reclamantului nu au fost mulse începând cu data predării, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât nu a fost probată de către pârât, acestuia revenindu-i sarcina probei în condițiile în care regula (obiceiul) este că oile sunt mulse începând cu data predării.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că între părți s-a încheiat o convenție, în baza căreia reclamantul i-a predat pârâtului, pentru vărat, un număr de 16 oi sterpe, din care 5 berbeci maturi de peste 2 ani, 22 de cârlani și 25 de oi mânzări, obligându-se să îi achite pârâtului taxa pentru vărat, taxă pe care a achitat-o, iar pârâtul s-a obligat ca pentru cele 25 de oi mânzări să îi predea reclamantului cantitatea de 5 kg de brânză de burduf și 1 kg urdă, pentru fiecare dintre aceste oi, obligație pe care și-a îndeplinit-o decât parțial, predându-i reclamantului doar cantitatea de urdă ce i-o datora.
Potrivit art.969 C.Civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale antrenează răspunderea contractuală a debitorului obligației neexecutate.
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că petitul, având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii cantității de brânză de burduf datorate reclamantului, este parțial întemeiat, motiv pentru care îl va admite în parte și, în consecință, a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3125 lei, reprezentând contravaloarea cantitǎții de 125 kg brânzǎ de burduf (5 kg * 25 lei/kg * 25 oi mânzǎri), la care se va adǎuga dobânda legalǎ, calculatǎ începând cu data introducerii cererii de chemare în judecatǎ, anume 05.10.2011 și pânǎ la plata efectivǎ, acesta fiind modalitatea de reparare integralǎ a prejudiciul cauzat de pârât reclamantului prin neexecutarea parțialǎ a obligațiilor contractuale.
În ceea ce privește petitele având ca obiect angajarea rǎspunderii delictuale a pârâtului și obligarea acestuia la repararea prejudiciul cauzat reclamantului prin faptul ilicit al însușirii pe nedrept de cǎtre pârât a unui numǎr de 2 berbeci dintre berbecii reclamantului, instanța a constatat că sunt neîntemeiate
Într-adevăr, prin sentința penalǎ nr.127/11.04.2011, pronunțatǎ de Judecǎtoria Zǎrnești în dosarul nr._, definitivǎ, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, cǎ pârâtul și-a însușit pe nedrept, la sfârșitul lunii octombrie 2008, un numǎr de 2 berbeci dintre berbecii proprietate reclamantului, gǎsiți de cǎtre pârât (filele 34-35 Ds. nr._ ).
Pe de altǎ parte, reclamantul susține cǎ din cauza acestui fapt ilicit sǎvârșit de cǎtre pârât, ce a generat lipsa celor doi berbeci, oile reclamantului nu au mai rǎmas gestante și, astfel, nu au mai fǎtat și, implicit nu au mai dat lapte, în cursul anului 2009.
Din examinarea declarațiilor martorilor D. A. (fila 54) și B. S. (fila 60), instanța a reținut că în zonǎ, perioada de montǎ începe în perioada 01-10 octombrie și dureazǎ pânǎ înainte de Crǎciun și că reclamantul obișnuiește sǎ dea oile la montǎ mai târziu, pentru ca fǎtǎrile la oi sǎ aibǎ loc cât mai târziu (fila 3).
Din examinarea procesului-verbal de lǎsare în custodie, instanța a reținut că, cel mai târziu, reclamantul a reintrat în posesia celor doi berbeci în data de 19.11.2008 (fila 39 DUP Ds. nr._ ).
Din examinarea declarațiilor martorilor D. A. (fila 54) și B. S. (fila 60), instanța a constatat că reclamantul avea în proprietate și alți berbeci, în afarǎ de cei doi însușiți pe nedrept de cǎtre pârât.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a constatat că pretențiile reclamantului, întemeiate pe faptul ilicit al pârâtului de însușire pe nedrept a celor doi berbeci gǎsiți, sunt nefondate, întrucât nu existǎ legǎturǎ de cauzalitate între acest fapt ilicit și rezultatul arǎtat de reclamant, anume nefǎtarea oilor, pentru cǎ, astfel cum s-a arǎtat, pe de-o parte, reclamantul a reintrat în posesia celor doi berbeci, cel mai târziu, în data de 19.11.2008, deci la jumǎtatea perioadei de montǎ, iar, pe de altǎ parte, în perioada respectivǎ, reclamantul avea în proprietate și alți berbeci, în afarǎ de cei doi însușiți pe nedrept de cǎtre pârât.
În privința capǎtului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, instanța l-a apreciat ca neîntemeiat, întrucât faptul ilicit al pârâtului, anume însușirea pe nedrept a doi dintre berbecii reclamantului, gǎsiți de pârât, nu este apt a genera o profundǎ și gravǎ atingere onoarei, demnitǎții și reputației reclamantului și a familiei lui, pentru motivul cǎ fapta ilicitǎ a pârâtului este îndreptatǎ împotriva patrimoniului și nu a demnitǎții persoanei.
Având în vedere cǎ ambele pǎrți se aflǎ în culpǎ procesualǎ, instanța, în temeiul art.274 alin.1 și art.276 C.Proc.Civ., a compensat cheltuielile de judecatǎ efectuate de pǎrți cu prezentul proces.
Împotriva soluției de compensare a cheltuielilor de judecată a declarat recurs reclamantul S. D A., recurs prin care s-a solicitat instanței de control judiciar modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată necompensate ca urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că, deși acțiunea a fost admisă în parte, instanța de fond în mod greșit a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată.
Astfel instanța având în vedere soluția admiterii în parte a acțiunii, conform art. 276 C.pr.civ., raportat la art. 1144 C. civil ce prevede că compensația operează de drept în puterea legii și chiar când nu ar ști nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective, ar fi trebuit ca în urma compensării să oblige pârâtul la sume raportate la valoarea pretențiilor admise.
În drept, recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 3041, 304 pct. 9, 274, 276 C.pr.civ., art. 1143-1145 Cod civil.
Intimatul pârât C. I. a formulat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că pretențiile reclamantului au fost recunoscute în parte, arătând că motivul nepredării cantității de brânză având în vedere că nu i-a fost achitată taxa de vărat, iar apărarea formulată de pârât față de celelalte pretenții ale reclamantului care au fost respinse, au presupus administrarea acelorași probe și nu au fost cheltuieli suplimentare, care să conducă instanța de judecată la o soluție diferită. În concluzie, instanța de fond în mod corect a aplicat dispozițiile art. 276 C.pr.civ., astfel încât intimatul pârât a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul apreciază recursul ca fondat.
Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată cu motivarea că ambele părți se află în culpă procesuală, aplicând astfel dispozițiile art. 276 C.pr.civ și art.274 alin.1.
Referitor la critica din recurs privitoare la cheltuielile de judecată compensate în totalitate, deși acțiunea formulată de reclamantul recurent a fost admisă în parte, instanța de recurs apreciază că greșit instanța de fond, față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ. și 276 C.pr.civ. a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, ori având în vedere declanșarea unui proces cu cereri admise în parte, culpa procesuală a intimatului pârât în dosarul de fond, este neîndoielnică.
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.
Conform art.129 alin. final Cod pr.civilă, instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății
Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Astfel, instanța de recurs va analiza, în limitele învestirii sale, critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată suportate de recurentul reclamant proporțional cu pretențiile admise, motivele de recurs, raportându-se la această chestiune.
Față de aceste limite de învestire, Tribunalul B., apreciază că, potrivit dispozițiilor art. 276 C.pr.civ. ce prevede că „ atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor”, culpa procesuală a intimatului pârât poate fi reținută doar în măsura cuantumului și procentului pretențiilor admise.
Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, instanța de fond trebuind ca în speță, să acorde recurentului reclamant partea din cheltuielile de judecată suportate proporțional cu pretențiile admise, respectiv suma de 516 lei reprezentând – 261 lei parte din taxa de timbru calculată la suma de 3125 lei și 255 lei parte din onorariul de avocat – sumă calculată raportat la cuantumul pretențiilor admise de 3125 lei din suma totală solicitată de 17 875 lei.
Astfel, reținându-se faptul că, din analiza conținutului înscrisurilor invocate se constată că ele conduc la reținerea culpei procesuale a intimatului pârât, fiind altă situație de fapt decât cea stabilită de prima instanță, în speță devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., motiv pentru care, instanța de recurs în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 C.pr.civ., va admite recursul declarat, va modifica sentința recurată în parte și, va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în primă instanță proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant S. D, A. împotriva sentinței civile nr. 1840/05.10.2012 pronunțate de Judecătoria Zărnești în dosarul civil_ pe care modifică în parte în sensul că:.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 561 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 martie 2013.
Președinte, M. I. I. | Judecător, C. R. | Judecător, A. I. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.AI 19.07.2013 Tehnored.D.L.P. 22.07.2013 – 2 ex. Jud fond M. S.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 48/2013. Tribunalul BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 521/2013. Tribunalul... → |
|---|
