Pretenţii. Sentința nr. 48/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 6675/314/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 48/S
Ședința publică de la 25 februarie 2013
Completul Civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier - I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cauzei civile de față privind soluționarea cererii formulată de reclamantul F. N., în contradictoriu cu pârâții S. N. și S.C. "I." S.R.L. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18.02.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al reclamantului de a dezvolta și în scris concluziile puse verbal la termenul de judecată menționat, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, în aceeași compunere, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr. de mai sus, reclamantul F. N. a chemat în judecată pe pârâții N. S. și .., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat reclamantului prin fapta ilicită a pârâților, obligarea acestora la publicarea integrală, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătorești, sub titlul „Anunț judiciar”, în trei numere consecutive ale ziarului „Monitorul de S.”, pe prima pagină a publicației, cu același caractere cu care sunt tipărite și celelalte articole, precum și în cotidianele „Adevărul” și „Evenimentul zilei”, sub același titlu, în format 255 mm x 183 mm, și în cotidianul „Gândul”, în format 195 mm x 130 mm; obligarea pârâților la achitarea sumei pretinse în contul indicat de reclamant, deschis la B.C.R. Rădăuți, pe numele persoanei juridice Mănăstirea „Sihăstria Putnei”.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este comisar în cadrul Poliției de Frontieră Siret și îndeplinește funcția de șef de sector din anul 2007, iar începând cu luna iulie 2008 pârâtul N. S., în calitate de redactor șef adjunct al ziarului Monitorul de S., a publicat un număr de 7 articole cu conținut denigrator la adresa persoanei sale, care au fost de natură să-i știrbească autoritatea și au contribuit la luarea măsurii detașării sale în localitatea Cernavodă, apreciindu-se că articolele au afectat imaginea publică a instituției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
A mai arătat că articolele au fost redactate de pârâtul persoană fizică, precum și că acesta și-a depășit atribuțiile de serviciu și l-a prejudiciat moral prin atingerea adusă demnității, onoarei și reputației și i-a traumatizat psihic familia.
Reclamantul a arătat de asemenea că, în cuprinsul articolelor, s-au făcut afirmații de genul: „unii capi ai Poliției de frontieră au transformat orașul Siret într-un imens depozit clandestin, care alimentează piața neagră din mai multe județe”, „unii șefi ai Sectorului Poliției de frontieră Siret sunt mână în mână cu cei pe care ar trebui să îi prindă și să le întocmească dosare penale”, „din câte se pare unul dintre acești capi are o vechime destul de mare în structurile Poliției de Frontieră și cunoaște ca în palmă terenul, dar și acțiunile pe care urmează să le deruleze pe linia combaterii contrabandei. Ca dovadă a recunoașterii puterii și influenței sale, acestui personaj i se spune „tata F.”, exprimări care conturează împrejurarea că reclamantul ar fi mână în mână cu infractorii, ceea ce constituie o gravă calomnie.
În continuare, reclamantul a arătat că pârâtul persoană fizică nu a dat dovadă de obiectivitate și a încălcat prevederile art. 69 lit. e și j din Legea nr. 3/1974, potrivit cu care, în În apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presă se interzice publicarea și difuzarea prin presă a materialelor care cuprind informații și comentarii false sau alarmiste care amenință sau tulbură liniștea publică ori prezintă un pericol pentru securitatea statului și care cuprind date sau fapte neadevărate, de natură a vătăma interesele legitime și a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul său social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii sau se aduc amenințări la adresa unei persoane.
A mai susținut că pârâtul N. S. a încălcat prevederile art. 30 și 31 din Constituție, conform cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine și că răspunderea penală revine editorului, realizatorului, autorului articolului (sic), precum și că mijloacele de informare sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Reclamantul a arătat de asemenea că, potrivit Codului deontologic al ziariștilor, ziaristul are obligația primordială de a relata adevărul și poate da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă din cel puțin două surse credibile, iar pârâtul a încălcat această obligație, cauzând reclamantului prejudicii morale.
În continuare, reclamantul a citat pe larg din articolele de presă la care s-a referit, subliniind cuvintele și expresiile folosite, de natură a aduce atingere demnității și reputației sale, precum și de a induce ideea că acesta se face vinovat de săvârșirea unor infracțiuni de corupție, constând în dirijarea traficului cu țigări și favorizarea infractorilor.
Reclamantul a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Plon contra Franței), editorului îi revin în mod indirect aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorilor de articole, precum și că afirmații cu privire la fapte determinate, susceptibile de a fi probate, făcute în absența unor dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția art. 10 din Convenție și că ziariștilor le revine obligația de a verifica o declarație factuală, în sensul că aceasta trebuie să fie suficient de precisă și de proporțională cu natura și forța afirmației (cauza Pedersen și Baadsgard contra Danemarcei).
A mai arătat că, prin articolele incriminate, a fost acuzat că protejează contrabandiștii de țigări, precum și de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, trafic de influență, viol, favorizarea infractorului, luare de mită, în contextul în care s-au reprodus afirmațiile unei femei care pretindea că reclamantul i-a solicitat favoruri sexuale și care ulterior a revenit asupra declarației, afirmând că toate cele cuprinse în plângerea pe care a formulat-o sunt false.
Reclamantul a arătat de asemenea că, prin publicarea articolelor, pârâtul persoană fizică l-a expus disprețului public și batjocurii prietenilor, colegilor și conducerii I.G.P.R., precum și că, în urma unor controale efectuate, a fost sancționat disciplinar cu diminuarea salariului cu 10% pe luna decembrie 2008, fiind presat de șeful său să își dea demisia din funcția deținută.
În continuare, a arătat că, în urma publicării ultimelor trei articole, a fost detașat în mod nelegal la Sectorul Poliției de Frontieră Vicov pe o perioadă de 6 luni, precum și că pârâții au dat publicității inclusiv o fotografie a reclamantului realizată în timp ce acesta participa la un eveniment de familie, ceea ce este de natură a încălca dispozițiile art. 5 din Legea nr. 677/2001, art. 7 din Decizia C.N.A. nr. 80/2002, referitoare la dreptul la propria imagine.
Reclamantul a mai susținut că pârâtul N. S. a acționat cu intenție și cu rea-credință, urmărind să aducă atingere onoarei, demnității, reputației și autorității sale.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate, reclamantul a arătat că este cunoscut în localitate de peste 20 ani drept o persoană respectabilă și demnă, iar articolele publicate timp de doi ani l-au traumatizat și i-au agravat problemele de sănătate, familia acestuia fiind de asemenea afectată, în special fiica sa, care a obținut rezultate școlare nesatisfăcătoare, precum și că reclamantul personal a avut nevoie de internări și tratamente medicale, îmbolnăvindu-se cronic de afecțiuni cardiace și fiind supus riscului de infarct pe fondul condițiilor de stres.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998-999, art. 1000 și 1003 din Codul civil aflat în vigoare la data introducerii acțiunii.
În probațiune au fost depuse la dosar copiile articolelor publicate de pârâți, extrase din edițiile electronice ale publicației Monitorul de S., alte acte și înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5296/26.11.2010 a Judecătoriei S. a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S., întemeiat pe criteriul valoric prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ., raportat la cuantumul pretențiilor reclamantului.
În fața Tribunalului S. pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că prin articolele în cauză au fost aduse la cunoștința publicului informații de interes general referitoare la activitatea Poliției de frontieră, în contextul desfășurării unor anchete penale referitoare la traficul cu țigări la punctul de trecere a frontierei Siret, în care planau suspiciuni asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii din cadrul Poliției de frontieră.
Pârâții au mai arătat că articolele nu au fost denigratoare sau calomnioase, numele reclamantului nu este menționat expres, ci se face referire la persoane cu funcții de conducere din cadrul sectorului de poliție de frontieră Siret, iar articolele care îl vizează în mod direct pe reclamant sunt fundamentate pe informații care se regăsesc în mai multe dosare penale instrumentate de DIICOT și DNA, iar pe de altă parte afirmațiile referitoare la o posibilă complicitate între traficanții de țigări și persoane din conducerea S.P.F. Siret au caracterul unor judecăți de valoare, acestea exprimând opinia jurnalistului, iar nu o știrea sau o informație precisă.
Au arătat de asemenea că în articolele publicate au fost reproduse inclusiv zvonuri sau informații ale unor cititori, precum și acuzații ce au fost aduse reclamantului printr-o plângere penală, prin care numita P. A. l-a acuzat pe acesta de implicare în traficul de țigări, de perceperea unor taxe de protecție și de solicitarea de a întreține relații sexuale pentru acoperirea traficului de țigări, acuzațiile fiind reproduse textual, prin citarea din cuprinsul denunțului.
În continuare, pârâții au arătat că, dată fiind gravitatea acuzațiilor formulate împotriva reclamantului, precum și importanța funcției deținute de acesta, informațiile erau de interes public, relatarea fiind făcută în scopul informării opiniei publice.
Au mai arătat că în cadrul articolului publicat la data de 4.07.2010 au fost redate informațiile și acuzațiile aduse reclamantului în mai multe emisiuni televizate ale postului „Realitatea TV”, care a efectuat o anchetă jurnalistică în baza unor declarații de martori.
În ceea ce privește informațiile referitoare la sancțiunile disciplinare aplicate reclamantului, pârâții au arătat că acestea s-au bazat pe informații oficiale furnizate de I.G.P.F., precum și că realitatea susținerilor referitoare la săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu traficul de țigări este confirmată de ancheta DNA aflată în desfășurare și de arestarea a peste 40 de polițiști de frontieră, inclusiv fostul șef al S.P.F. Siret.
Pârțâii au invocat în apărare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele privind încălcarea art. 10 din Convenție, referitor la libertatea de exprimare, cu referire la cauzele Handyside contra Marii Britanii, Barthold contra Germaniei, B. contra României, Lingens contra Austriei, D. contra României.
Prin încheierea pronunțată la data de 27.05.2011 în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecății cauzei de la Tribunalul S. la Tribunalul B..
La termenul de judecată din 30.04.2012, la solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, arătând că suma solicitată cu titlul de daune morale este de 250.000 euro, reprezentând 1.058.575 lei, iar suma solicitată cu titlul de daune materiale este de 10.000 lei și constă în contravaloarea transportului (carburant) consumat pe perioada detașării sale la Cernavodă, pe o perioadă de 6 lui (24 deplasări).
Cererea privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale a fost legal timbrată.
În fața acestei instanțe s-au administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile pârâților și proba testimonială, fiind audiați, la cererea reclamantului, martorii M. M. și G. E..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În cuprinsul publicației Monitorul de S., editată de pârâta persoană juridică, a apărut la data de 17.07.2008, sub semnătura pârâtului N. S. (filele 24-25 din dosarul Judecătoriei S.), articolul cu titlul „Care sunt hoții și care sunt vardiștii la Siret?”, în care se făcea referire la traficul de țigări dintre Ucraina și România, prin punctul de trecere a frontierei Siret, arătându-se că în zonă s-ar afla depozite ilegale de țigări, de care ar avea cunoștință inclusiv autoritățile din cadrul Primăriei Siret și agenții de poliție, autorul acreditând ideea existenței unei complicități între traficanți și persoane din structurile statului, în special ale Poliției de Fronieră, cu referire la un anume „tata F”.
În numărul din 19.07.2008 al ziarului a fost publicat articolul „Comisarul N. F., identificat ca mare tartor la Siret” (filele 29-30 din același dosar), în care pârâtul N. S. arăta că cititorii ziarului afirmă „tata Fedea” nu este altul decât reclamantul, cu privire la care se susținea că ar fi implicat în traficul de țigări prin de la frontiera cu Ucraina și că ar fi refuzat o funcție de conducere în cadrul Oficiului Național pentru Refugiați, tocmai pentru a păstra controlul asupra zonei Siret, în ediția electronică a ziarului acest articol fiind însoțit de comentariile cititorilor (filele 33-41).
La data de 21.07.2008 a apărut în aceeași publicație, de asemenea sub semnătura pârâtului N. S., articolul intitulat „La Poliția de frontieră gunoiul ascuns sub preș un an se curăță în 24 de ore” (filele 42-43), în care se arăta că această unitate de poliție a primit o mașină cu termoviziune, după ce timp de un an s-a tergiversat repararea celei aflate în dotare, susținându-se că, în realitate, această stare de fapt ar fi fost menținută în mod intenționat, pentru a-i favoriza pe traficanții de țigări și făcându-se afirmația că unii polițiști de frontieră „s-au transformat în cârtițe și paravane în schimbul unor sume mari de bani”.
În numărul din data de 27.08.2008, sub semnătura aceluiași autor, a fost publicat articolul „Comisarul N. F., acuzat că protejează contrabandiștii de țigări” (filele 46-47 din dosar), în care se arăta că reclamantului îi este adusă acuzația că favorizează o parte a traficanților de țigări, în schimbul unor taxe de protecție, fiind reproduse afirmațiile unei femei, căreia nu i s-a dezvăluit identitatea, potrivit cărora reclamantul i-ar fi pretins 200 dolari lunar și mai multe partide de sex, aceasta formulând plângere penală la DNA.
În finalul articolului este consemnat și faptul că reclamantul nu a dorit să facă declarații referitoare la această acuzație.
În ediția electronică din data de 4.07.2009 a publicației a fost publicat, sub semnătura pârâtului N. S., articolul „Cel puțin 100.000 euro, șpaga lunară la Frontiera de la Siret”, în cuprinsul căruia erau relatate aspecte rezultate dintr-o investigație a postului „Realitatea TV”, cu privire la afirmațiile mai multor polițiști de frontieră, care susțineau că, pentru a fi menținuți în funcții, erau obligați să dea mită, respectiv câte 300-500 euro de persoană, destinatarul banilor fiind reclamantul.
Articolul cuprinde și afirmațiile șefului I.G.P.F.R., N. P., în sensul că acesta nu ar fi reușit să-l demită pe reclamant din funcția deținută, autorul articolului arătând că acesta a fost sancționat de 4 ori în decurs de 2 ani, pentru neglijență în serviciu, neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și comportament necorespunzător față de un subordonat.
De asemenea, este relatat și aspectul referitor la mutarea reclamantului la Cernavodă, pentru o perioadă de 6 luni.
În ediția print a ziarului din data de 14.06.2010 a fost publicat articolul „P. cu nouă vieți de la Poliția de Frontieră Siret” (filele 68-69 din același dosar), în cuprinsul căruia pârâtul N. S. făcea referire la reclamant în sensul că, deși a fost sancționat în mai multe rânduri, acesta a revenit la conducerea Sectorului Poliției de Frontieră Siret, fiind caracterizat drept „pisica cu nouă vieți”.
În finalul articolului este consemnat punctul de vedere al reclamantului, care a susținut că sancțiunile au fost date ca urmare a presiunilor mass-media și a negat că ar fi implicat în traficul cu țigări.
Acest articol a fost publicat și în ediția electronică a ziarului, fiind însoțit de comentariile cititorilor (filele 70-73).
Reclamantul susține că afirmațiile făcute în cuprinsul acestor articole au fost de natură a-l prejudicia din punct de vedere moral, prin atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale.
Analizând conținutul articolelor incriminate, instanța constată următoarele:
În cuprinsul articolului din data de 17.07.2008, intitulat „Care sunt hoții și care sunt vardiștii la Siret?” nu se face referire directă la persoana reclamantului, afirmându-se în mod generic că fenomenul traficului de țigări din zona Siret este cunoscut autorităților statului, care, prin „îngăduința” cu care tratează acest fenomen, contribuie la favorizarea și dezvoltarea activităților infracționale, autorul afirmând textul că „Îngăduința cu care sunt priviți traficanții de țigări are explicații poate și prin aceea că unii șefi ai Sectorului Poliției de Frontieră Siret sunt mână în mână cu cei pe care ar trebui să-i prindă și să le întocmească dosare penale. Anumite structuri ale statului știu cu exactitate cine coordonează aceste activități ilegale și cine face jocurile murdare. După câte se pare, unul dintre acești capi are o vechime destul de mare în structurile Poliției de Frontieră și cunoaște ca în palmă terenul, dar și acțiunile care urmează să se deruleze pe linia combaterii contrabandei. Ca dovadă a recunoașterii puterii și influenței sale, acestui personaj i se spune „tata F.”
În cuprinsul articolului intitulat „Comisarul N. F., identificat ca mare tartor la Siret”, pârâtul afirmă:
„Cititorii ziarului Monitorul de S. afirmă că „tata Fedea” nu este altul decât șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret. Cert e că zvonurile îl plasează printre cei care cunosc tot ce mișcă la frontieră în privința traficului de țigări, fără ca cineva să dovedească până acum că ar fi implicat în afaceri ilegale.
„Tata Fedea”, numele sub care este cunoscut comisarul N. F. de către apropriați, pare să fie personajul cheie de la Siret, omul care știe tot ce se petrece pe linia traficului de țigări. Identificat de cititorii ziarului nostru ca mare tartor în afacerile ce se derulează la frontieră, N. F. a reușit să cadă în picioare după toate scandalurile în care a fost implicat (…).Cert este că nimeni nu a reușit să îl atingă vreodată cu ceva, iar implicarea sa în vreo afacere ilegală nu s-a putut dovedi, deși numele său este rostit de toată lumea.”
În același articol se face referire la un scandal petrecut în urmă cu câțiva ani, soldat cu demiterea reclamantului și exprimându-și surprinderea în legătură cu numirea acestuia în calitate de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret și reproducând zvonuri vehiculate la nivel local, potrivit cărora reclamantul ar fi refuzat un post important de conducere pentru a păstra controlul asupra zonei Siret, „acolo unde traficul de țigări este noua industrie”.
Autorul mai afirmă: „Cât de mult este implicat și dacă este implicat comisarul N. F. în afacerile ilegale cu țigări de contrabandă nimeni nu a putut dovedi.”
În articolul intitulat „La Poliția de frontieră gunoiul ascuns sub preș un an se curăță în 24 de ore” se face referire la neglijența conducerii Poliției de Frontieră în ceea ce privește faptul că mașina specială cu termoviziune, timp de un an, vehicul care ar fi trebuit să fie folosit în supravegherea zonei de frontieră, în opinia autorului această stare de fapt fiind deliberată și întreținută în scopul de a-i favoriza pe traficanții de țigări, nefiind făcută nici o afirmație cu privire la persoana reclamantului.
În cuprinsul articolului „Comisarul N. F., acuzat că protejează contrabandiștii de țigări”, pârâtul N. S. relatează afirmațiile unei persoane de sex feminin, pe care nu o nominalizează, astfel:
„Acuzații deosebit de grave aduse șefului Sectorului Poliției de Frontieră Siret, comisarul N. F.. Polițistul este acuzat că îi favorizează pe o parte dintre traficanții de țigări, și la schimb percepe taxe de protecție. Acuzele au fost aduse de o femeie care a dorit să-și păstreze anonimatul și care s-a autodenunțat la DNA, povestind cu lux de amănunte practicile din frontieră.”
În continuare, pârâtul a relatat afirmațiile respectivei femei, potrivit cărora reclamantul îi pretindea suma de 200 dolari lunar și întreținerea de relații sexuale, în schimbul facilitării traficului de țigări, din luna ianuarie până în luna iunie a anului 2008, când acesta ar fi început să pretindă sume mai mari de bani.
În finalul articolului autorul arată că l-a contactat pe reclamant pentru ca acesta să își exprime punctul de vedere, însă acesta nu a dorit să declare nimic, pentru motivul că nu i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile și „lăsând să se înțeleagă că nu ar avea vreo vină”.
În cuprinsul articolului publicat în ediția online a ziarului din data de 4.07.2009 (filele 50-51 din dosarul Judecătoriei S.) pârâtul N. S. a relatat despre o investigație jurnalistică întreprinsă de către postul „Realitatea TV”, potrivit căreia mai mulți polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Siret erau nevoiți să dea mită în valoare de 300-500 euro de persoană, pentru a fi menținuți în funcții, destinatarul banilor fiind reclamantul, precum și că, în cadrul transmisiei televizate, a intervenit șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, numitul N. P., care avea cunoștință despre această stare de fapt și a afirmat că reclamantul a fost sancționat de patru ori din anul 2005 și până la momentul respectiv, ultima oară fiind mutat la Cernavodă pentru 6 luni.
În cuprinsul articolului „P. cu nouă vieți de la Poliția de Frontieră Siret”, publicat la data de 14.06.2010 (filele 68-69 din același dosar), pârâtul N. S. a relatat despre revenirea reclamantului la comanda Sectorului Poliției de Frontieră Siret, în condițiile în care, anterior, potrivit autorului, în fuseseră aplicate patru sancțiuni disciplinare, respectiv cele despre care pârâtul făcuse mențiune și în articolele anterioare.
În acest articol este cuprins și punctul de vedere al reclamantului, care apreciază că sancțiunile i-au fost aplicate ca urmare a presiunilor mass-media, arată că a susținut un examen pentru ocuparea postului și a negat că ar avea vreo implicare în traficul de țigări, susținând totodată că „deranjează pentru că face ordine”.
Acest articol a apărut și în ediția online a ziarului, fiind însoțit de comentariile cititorilor (filele 70-73 din dosar).
În esență, reclamantul susține că, prin faptele sale, pârâtul persoană fizică i-a produs un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității și reputației, și de asemenea un prejudiciu constând în înrăutățirea stării sale de sănătate, cauzată de stres, precum și, indirect, un prejudiciu material, determinând prin aceste fapte detașarea sa din localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 6 luni, ceea ce a determinat efectuarea de cheltuieli suplimentare.
Potrivit prevederilor art. 998 din Codul civil aflat în vigoare la data investirii instanței, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Art. 999 prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, iar art. 1000 alin. 3 reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
Aceste dispoziții legale constituie norma generală în materia răspunderii civile delictuale, instanța reținând că reclamantul a invocat în drept și prevederile Legii nr. 3/1974, cele ale Codului deontologic al jurnalistului, precum și cele ale art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Anterior analizării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța reține că Legea nr. 3/1974 este în prezent abrogată, prin Legea nr. 95/2012.
Chiar dacă acest act normativ se afla în vigoare la data săvârșirii faptelor imputate, instanța urmează a-l înlătura din soluționarea cauzei, având în vedere evidenta sa cădere în desuetudine.
Astfel, actul normativ a fost intitulat „Legea presei din Republica Socialistă România”, iar scopul actului normativ rezultă din expunerea pe scurt a motivelor sale („Ținînd seama de misiunea social-politică pe care presa o are în înfăptuirea politicii generale a Partidului Comunist Român de construire a societății socialiste multilateral dezvoltate și de edificare a comunismului în Republica Socialistă România”), precum și din conținutul articolelor introductive, potrivit cu care:
Art. 1
În Republica Socialistă România presa îndeplinește o înaltă misiune social-politică, slujind, prin întreaga sa activitate, cauza poporului, interesele supreme ale națiunii socialiste.
Presa are menirea să militeze permanent pentru traducerea în viață a politicii Partidului Comunist Român, a înaltelor principii ale eticii și echității socialiste, să promoveze neabătut progresul, ideile înaintate în toate domeniile vieții și activității sociale.
Tribună a opiniei publice, presa exprimă concepția clasei muncitoare - clasă conducătoare a societății românești -, năzuințele întregului popor, difuzează în mase ideile și inițiativele valoroase, contribuie prin întreaga sa activitate la făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate.
Art. 2
Presa își desfășoară activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român - forța politică conducătoare a întregii societăți din Republica Socialistă România.
Conform art. 69, invocat de reclamant, libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orînduirii socialiste, ordinii de drept statornicite prin Constituție și celelalte legi, drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, moralei socialiste.
În apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presă se interzice publicarea și difuzarea prin presă a materialelor care: (…)
Raportat de momentul edictării acestui act normativ, precum și la scopul care rezultă cu evidență din textele citate, instanța apreciază că, în anul 2013, nu se poate face aplicarea unor dispoziții cuprinse într-o lege a presei datând din anul 1973, edictată în scop de cenzură și propagandă comunistă, această lege fiind evident căzută în desuetudine, chiar dacă nu a fost abrogată în mod expres.
Reclamantul a mai invocat Codul deontologic al jurnalistului, care nu are puterea unui act normativ, fiind elaborat de Convenția Organizațiilor de Media, așadar de asociații profesionale ale jurnaliștilor, acest act producând efecte numai între părțile semnatare și neputând fi încadrat în categoria actelor normative sau administrative.
A invocat de asemenea și prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziție potrivit cu care:
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în repetate rânduri că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul „protecției reputației sau drepturilor altor persoane”, este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de „câine de pază public” (a se vedea, spre exemplu, Observer and Guardian contra Marii Britanii).
S-a mai statuat că dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „informației” sau „ideilor”, care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunității. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (a se vedea De Haes and Gijsels contra Belgiei).
Articolul 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit. Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune „obligații și responsabilități”, care, de asemenea, se aplică presei. Aceste „obligații și responsabilități” pot avea însemnătate când, la fel ca și în această cauză, există o întrebare cu privire la atacul asupra reputației unor persoane private și subminarea „drepturilor altor persoane”. Datorită „obligațiilor și responsabilităților” inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată de articolul 10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiunile de interes general este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și credibile în conformitate cu etica jurnalistică (a se vedea Goodwin contra Marii Britanii și Fressoz .).
În particular, cu referire la funcționarii publici, instanța europeană a drepturilor omului a apreciat că aceștia trebuie să beneficieze de încredere publică, în condiții lipsite de tulburări nepotrivite, ca ei să aibă succes în îndeplinirea sarcinilor lor și, astfel, poate fi dovedit ca necesar de a-i proteja de atacuri verbale ofensatoare și abuzive în timpul serviciului (a se vedea Janowski contra Poloniei), cu mențiunea că cerințele unei astfel de protecții trebuie, totuși, evaluate în comparație cu interesele libertății presei sau ale discutării deschise a chestiunilor de interes public.
Tosuși, ingerința statului în dreptul la libera exprimare trebuie să fie analizată în lumina cauzei în întregime, trebuind să se determine dacă ingerința în cauză a fost „proporțională în raport cu scopurile legitime urmărite” și dacă motivele invocate de către autoritățile naționale pentru a o justifica sunt „relevante și suficiente”.
Cu referire directă la o cauză de natura celei de față (B. contra României); C.E.D.O. a constatat că articolul litigios aborda subiecte de interes general și deosebit de actuale pentru societatea românească, iar afirmațiile jurnalistului nu se refereau la aspecte din viața privată a persoanei, ci la acțiunile sale în domeniile considerate ca având un asemenea interes; în plus, indiferent că afirmațiile reclamantului reprezintă imputări ale unor fapte sau judecăți de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de bază factuală suficientă.
În cauzele pe care le-a analizat, Curtea a acordat de asemenea importanță bunei-credințe a jurnalistului, precum și limbajului folosit, care nu trebuie să fie vădit ofensator, apreciind că afirmațiile care sale se înscriu în doza de exagerare și de provocare acceptabilă (Prager și Oberschlick contra Austriei, și, per a contrario, C. și M., S. și S. împotriva României, I. împotriva României și Titei împotriva României) se înscriu în limitele dreptului la libera exprimare.
În speță, instanța constată că articolele în care se face referire în mod concret la persoana reclamantului privesc aspecte de interes general, și anume fenomenul traficului de țigări în zona de frontieră dintre România și Ucraina, fapt generator atât de pagube importante aduse bugetului de stat, cât și de corupție în rândul angajaților statului, aspecte ce au fost confirmate de anchetele desfășurate în ultimii ani în acest domeniu și care sunt de notorietate publică, nesecurizarea frontierelor constituind și la ora actuală un subiect de larg interes.
Din analiza articolelor publicate rezultă în primul rând că pârâtul N. S. a folosit termeni care nu cuprind elemente ofensatoare sau jignitoare cu privire la persoana reclamantului, iar toate aspectele abordate au privit exclusiv activitatea profesională, în considerarea funcției deținute, fără a face nici o referire la viața personală a acestuia.
În al doilea rând, se constată că, în cuprinsul articolelor referitoare la posibila implicare a reclamantului în fenomenul traficului de țigări, pârâtul nu a folosit exprimări care să denote existența unei certitudini cu privire la săvârșirea unor asemenea fapte, ci a exprimat mai curând dubii, suspiciuni, bănuieli, reluând informații care circulau în rândul populației din zonă, iar faptul că asemenea bănuieli existau rezultă și din comentariile postate pe site-ul pârâtei persoană juridică, opiniile cititorilor fiind împărțite, în sensul că traficul de țigări este o realitate, iar autoritățile statului sunt implicate, prin participare directă sau prin neluarea măsurilor necesare pentru stoparea fenomenului; dintre aceștia, o bună parte fac referire la complicitatea unor polițiști din zonă, cunoscuți și nominalizați, inclusiv reclamantul.
În acest sens, se reține că pârâtul a folosit expresii ca „cititorii ziarului afirmă că „tata Fedea” nu este altul decât șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret”, „zvonurile îl plasează printre cei care cunosc tot ce mișcă la frontieră în privința traficului de țigări”, „tata Fedea pare să fie personajul…”, „N. F., acuzat că protejează…” etc.
Aceste suspiciuni exprimate de pârât nu sunt lipsite de orice temei, având în vedere că, din înscrisurile depus la dosar de pârâți în apărare (filele 1-132 din volumul II al dosarului), rezultă că reclamantul a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și luare de mită prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. 2 din Codul penal, precum și a infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în privința acestuia și a altor persoane cauza fiind disjunsă.
Fără a ignora nici un moment prezumția de nevinovăție și independent de soluția finală în această cauză, instanța reține că, în acest context, și dată fiind importanța și amploarea fenomenului contrabandei, cu toate implicațiile acestuia, precum și natura funcției deținute de reclamant, interesul față de subiectele abordate este unul major, iar afirmațiile pârâtului nu apar ca fiind pur subiective și lipsite de orice suport.
Două dintre articolele incriminate, respectiv cel referitor la plângerea formulată împotriva reclamantului de către femeia care pretinde că i s-a cerut mită și favoruri sexuale, respectiv cel referitor la ancheta jurnalistică întreprinsă de „Realitatea TV”, cuprind exclusiv reluarea unor afirmații ale altor persoane, fără exprimarea nici unei opinii personale ale pârâtului.
Articolele intitulate „Care sunt hoții și care sunt vardiștii la Siret?” și respectiv „La Poliția de frontieră gunoiul ascuns sub preș un an se curăță în 24 de ore” nu cuprind nici o referire la reclamant și nici la funcția de conducere deținută de acesta, afirmațiile jurnalistului fiind de ordin general.
De asemenea, instanța reține că, la publicarea articolelor intitulate „Comisarul N. F., acuzat că protejează contrabandiștii de țigări” și „P. cu nouă vieți de la Poliția de Frontieră Siret”, pârâtul a solicitat și opinia reclamantului, acesta susținându-și nevinovăția sa nedorind să comenteze.
În ceea ce privește faptul că reclamantul a fost sancționat disciplinar, inclusiv prin detașarea timp de 6 luni într-o altă unitate de poliție, instanța constată că din cuprinsul articolelor rezultă că aceste informații au fost obținute de pârât de la autoritățile statului, nefiind de altfel negate de reclamant.
Faptul că acesta a depus la dosar inclusiv hotărârea judecătorească pronunțată în cauza aflată pe rolul Curții de Apel S. sub nr._, prin care s-a dispus anularea Dispoziției nr. S/_/14.04.2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care a fost obligat la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior, nu este de natură a conduce la concluzia că informațiile publicate de pârât ar fi fost false, situația relatată de acesta întemeindu-se pe date reale, existente în acel moment; se reține de asemenea că dispoziția a fost anulată pe perioada soluționării litigiului de față, iar susținerea reclamantului în sensul că sancțiunile i-ar fi fost aplicate „ca urmare a presiunilor mass-media” nu poate fi primită, în cuprinsul dispoziției atacate, expus în considerentele hotărârii judecătorești, fiind expuse motivele concrete pentru care a fost luată măsura sancționării disciplinare, măsură ce a fost anulată de instanță din considerente referitoare la necompetența autorității care a dispus-o.
Față de cele ce preced, instanța constată că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea unor fapte ilicite, cu intenție (activitatea de publicare a unor articole de presă presupunând un proces deliberativ, care exclude culpa), care să fi cauzat reclamantului un prejudiciu de ordin moral, și cu atât mau puțin unul de ordin material, în condițiile în care dauna materială invocată de acesta constă în cheltuielile suplimentare efectuate cu ocazia deplasărilor pe care le-a făcut între localitatea de domiciliu și cea în care fusese detașat; ori, această măsură fiind luată printr-un act administrativ, în ipoteza în care este dovedită nelegalitatea acestuia cauza prejudiciului o constituie actul însuși, iar nu faptele pârâților din cauza de față.
Sub aspectul depășirii limitelor dreptului la libera exprimare, alegată de reclamant, instanța reține că, în raport cu criteriile instituite de par. 2 al textului convențional citat, sancționarea exercitării dreptului la liberă exprimare nu se impune, având în vedere că o atare sancțiune nu constituie, în concret, în cauza dedusă judecății, o măsură necesară într-o societate democratică.
În acest sens, instanța apreciază că subiectele de presă abordate de pârâtul persoană fizică și publicate în ziarul editat de pârâta persoană juridică sunt și rămân subiecte de interes public (corupția, traficul ilegal de mărfuri, evaziunea fiscală), că, prin natura funcției deținute la acel moment, reclamantul era o persoană publică, natura activității și importanța funcției sale justificând interesul publicului; că pârâtul nu a folosit un limbaj inadecvat, ofensator sau insultător, că informațiile publicate de acesta nu sunt lipsite de orice suport, că acesta nu a exprimat opinii proprii cu privire la persoana reclamantului, iar o parte din informațiile publicate proveneau fie din surse oficiale, fie reproduceau afirmațiile altor persoane.
Cu privire la acest din urmă aspect, C.E.D.O. a statuat că pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la diseminarea declarațiilor făcute de o altă persoană într-un interviu ar afecta serios contribuția presei la discutarea chestiunilor de interes public și nu ar trebui să fie admisă decât dacă există motive deosebit de întemeiate pentru a face acest lucru (cauza Jersild contra Danemarcei din 1994).
Instanța reține de asemenea că, în contextul în care buna-credință se presupune, iar cel care alegă reaua-credință trebuie să facă dovada susținerii sale, în cauză nu s-a dovedit că pârâții ar fi acționat cu rea-credință în ceea ce privește publicarea informațiilor referitoare la reclamant, respectiv că aceștia ar fi urmărit un alt scop decât acela legitim vizând informarea publicului.
În ceea ce privește prejudiciile personal-nepatrimoniale aduse reclamantului sub aspectul înrăutățirii stării de sănătate a acestuia, instanța reține că în cauză nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâților și situația medicală a acestuia, în sensul că nu au fost administrate probe din care să rezulte etiologia afecțiunilor acestuia, respectiv să reiasă cu certitudine științifică faptul că aceste boli au fost cauzate sau agravate de stres.
Referitor la faptul cauzator de prejudicii constând în publicarea imaginii reclamantului, imagine cu privire la care acesta susține că a fost surprinsă cu ocazia participării acestuia la un eveniment privat, instanța constată că reclamantul nu a administrat nici un fel de dovezi referitoare la contextul în care a fost surprinsă imaginea sa și care ar fi fost modalitatea în care pârâții l-ar fi prejudiciat prin publicarea imaginii respective.
În raport cu cele ce preced, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, privitoare la fapta ilicită a pârâților și la vinovăția acestora, și dat fiind că aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, neîndeplinirea uneia singură este suficientă pentru ca răspunderea delictuală să nu poată fi antrenată.
În consecință, în cauză nu se poate pune nici problema răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Față de aceste considerente, în baza art. 998 din Codul civil aflat în vigoare la data introducerii acțiunii, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Tribunalul urmează a respinge acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul F. N., cu domiciliul ales în B., .. 102, ., la sediul Cabinetului de Avocat „J. M.”, în contradictoriu cu pârâții N. S., citat la locul de muncă, în S. .. 1, și .., cu sediul în S. .. 1.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
judecător C. F. I. M.
Red. C.F.- 22.03.2013
Tegnored. – I.M:- 25.03.2013
4 ex.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 11-03-2013, Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 329/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
