Evacuare. Decizia nr. 320/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 320/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 27639/197/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 320/R

Ședința publică din 5 martie 2013

Completul de judecată R5 compus din:

PREȘEDINTE – C. R.

Judecător – A. I.

Judecător – M. I. I.

Grefier - V. P.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr. 8655, pronunțată de Judecătoria B. la data de 5 iulie 2011, în dosarul nr._, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant personal, lipsă fiind intimata pârâtă S. E. .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului și pune în discuția părții prezente această excepție.

Recurentul reclamant solicită respingerea excepției întrucât a efectuat acte de procedură de la data suspendării judecății.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocată de oficiu.

T R I B U NA L U L,

Deliberând asupra excepției perimării cererii de recurs ce formează obiectul prezentului dosar, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 86e55/05.07.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, în temeiul art. 252 alin. 2 raportat la art. 248 alin. 1 Cod proc. civ. s-a admis excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și, în consecință, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta S. E. având ca obiect „evacuare”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. C..

La termenul de judecată din data de 15.11.2011 judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 155/1 alin. 1 Cod proc. civ., motivat de faptul că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs și nu a depus încă un exemplar al recursului pentru a fi comunicat intimatei pârâte (f. 25).

Recurentul nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ca urmare a îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanța de judecată în condițiile art. 155/1 alin. 2 Cod proc. civ. în termenul de 1 an, în temeiul dispozițiilor art. 245 pct. 1 și 248 alin. 1 Cod proc. civ.

La termenul de judecată de astăzi, 05.03.2013, instanța a invocat din oficiu excepția perimării judecății recursului, excepție de procedură, absolută și peremptorie, asupra căreia instanța este ținută a se pronunța cu precădere, în condițiile prevăzute de art. 137 alin. 1 Cod proc. civ.

Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Perimarea sancționează numai neglijența manifestată prin abandonarea procesului.

Art. 248 alin. 1 Cod proc. civ. prevede că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, însă partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

De asemenea, termenul de perimare nu a fost întrerupt prin efectuarea vreunui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes, potrivit art. 249 Cod proc. civ. iar în cauză, nu se impunea îndeplinirea din oficiu a vreunui act de procedură.

În speță sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea perimării judecății apelului, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, iar această împrejurare se datorează culpei recurentului reclamant, care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de către instanța de judecată.

Față de aceste considerente, în baza art. 252 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., instanța urmează a admite excepția invocată din oficiu și, în consecință, a constata perimată judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu și, în consecință:

Constată perimarea recursului declarat de recurentul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr. 8655/05.07.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/226/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR

C. R. A. I. M. I. I.

GREFIER

V. P.

Red.C.R./20.03.2013

Dact.V.P./25.03.2013

- 2 ex -

jud.fond M. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 320/2013. Tribunalul BRAŞOV