Uzucapiune. Decizia nr. 53/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 15875/197/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 53/R
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. M. – judecător
Judecător – A. G.
Judecător –S. Ș. M.
Grefier – C. M. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul reclamant S. A., în contradictoriu cu intimatul pârât M. B. PRIN PRIMAR, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 5822/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect uzucapiune
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 ianuarie 2013, când reprezentantul convențional al recurentului reclamant a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 18 ianuarie 2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Prin sentința civilă nr. 5822/24.04.2012, Judecătoria B. a respins astfel cum a fost completată și precizată cererea formulată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin PRIMAR, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune de către defunctul său tată S. A. senior, decedat la data de 16.11.1996, asupra terenului în suprafață de 423,5 mp, situat în B., . G., nr.75, jud. B., înscris în CF nr._ B. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.1 B.) sub nr. top_/1/1/1/1/1/1; dezmembrare c.f. și înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța în acest sens, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Corespunzător înscrisului aflat în copie la filele 6 și 40 dosar, la data de 13 mai 1922, numitul Stoj (S.) F. cumpără de la Consiliul Orășenesc B., suprafața de 490 mp de sub nr. top_/1 pentru prețul de 4.900 lei, plătibil în trei rate, după care se va efectua înscrierea în cartea funciară.
Situația actuală de carte funciară asupra nr. top_/1/1/2, 6708/3/2 în suprafață totală măsurată de 490 mp, loc de curte este redată de extrasul CF nr._ B. de la filele 8-9 și de copia cărții funciare inițiale nr._ B. (filele 57-60 dosar). Rezultă astfel că, dreptul de proprietate este înscris în favoarea reclamantului asupra cotei de 2/8 parte, cu titlu de moștenire, potrivit certificatului de moștenitor nr.99 din 08.05.1997 aflat în copia la filele 30 și 31 dosar.
Din copiile actelor de stare civilă (filele 50 și 46-47 dosar), instanța de fond a mai reținut că bunicul reclamantului, numitul S. F. a decedat la 19.11.1927, că tatăl reclamantului, numitul S. A. s-a născut la 05.03.1913 și că a decedat la 16.11.1996. Reclamantul s-a născut la 23.02.1948, corespunzător filei 47 dosar.
Despre terenul în suprafață de 300 mp (inițial și apoi, în urma probei cu expertiza topografică de 423,5 mp), situat în B., . G., nr.75, jud. B., înscris în CF nr._ B. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.1 B.) sub nr. top_/1/1/1/1/1/1 – fila 29 dosar,instanța de fond a reținut că reclamantul a susținut că a fost folosit de către bunicul său, S. F. începând cu anul 1922, respectiv o dată cu cumpărarea celeilalte suprafețe de teren.
Pentru identificarea terenului pretins uzucapat, reclamantul a evocat schițele plan pe care le-a depus la filele 71-74 în dosarul cauzei, afirmând și că tatăl său a continuat să folosească terenul după decesul bunicului său S. F.. Prin joncțiunea posesiilor, termenul de 30 ani s-a împlinit în anul 1952, în favoarea tatălui său S. A..
Prin lucrarea de expertiză încuviințată, raport nr._/2011 cu răspunsul la obiecțiuni, s-a identificat terenul în litigiu, prezentând relevanță anexa nr.3 (fila 201 dosar) și anexa nr.4 (fila 202 dosar), cuprinzând planul de situație rezultat în urma dezmembrării imobilului de sub nr. top13140/1/1/1/1/1/1 în două loturi și fișa corpului de proprietate pentru suprafața de teren ce face obiectul cauzei.
În ambele schițe plan (filele 172-173 și 201 dosar), expertul a evidențiat existența unui gard din plasă pe aliniamentul punctelor 25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36. Aspectul prezintă importanță în raport de depoziția martorului R. I., care prin declarația consemnată la fila 151 dosar a făcut vorbire gardul amplasat în spatele imobilului și care și-a păstrat același aliniament. Gardul, în structura sa actuală, este redat în planșele fotografice de la filele 125-126 dosar, anexă la raportul de evaluare.
În continuare, martorul a arătat că în anul 1946 (dată la care avea 6 ani), terenul era împrejmuit și că existau acolo niște chiriași, raportat la construcția existentă pe teren. Tatăl reclamantului a folosit terenul din anul 1950, fiind cultivat în partea din spate cu niște nuci, iarbă și o mică grădină, fără să fi fost deranjat vreodată în folosință. Tatăl reclamantului a decedat în urmă cu aproximativ 25 ani. Reclamantul este cel care ocupă imobilul de 30-40 ani, iar în urmă cu 20 ani construcția a fost modernizată.
Depoziția martorului Sztoi A. a fost înlăturată de către instanță față de datele eronate și de confuziile ce la cuprinde (fila 143 dosar).
În schimb, din depoziția numitului G. G. (fila 144 dosar), instanța a reținut că martorul l-a descris pe S. F. (F.), ca fiind tatăl reclamantului și că în anul 1959 era în vârstă. S. F. a cumpărat un teren situat în B., . G., nr.75, pe care a ridicat o casă, în care a crescut reclamantul. Terenul în litigiu a fost aproximat ca având o suprafață de 800 mp, este în pantă, fiind amplasat în partea din spate a imobilului. Martorul a făcut identificarea și în raport de cele două planșe fotografice – filele 125-127 dosar, reclamantul fiind recunoscut ca proprietar al acestuia și drept moștenitor direct al lui S. F.. Acesta din urmă a decedat în anul 2007, respectiv după anul 2000, iar în anul 1959 era o persoană în vârstă. Terenul nu a suportat modificări în decursul timpului, nici în suprafață și nici în ceea ce privește gardul despărțitor din spate.
Față de cele două depoziții de martori, instanța a constatat că singura dată certă la care tatăl reclamantului a început să folosească imobilul este anul 1950 și că niciunul dintre martori nu a indicat anul 1922 ca fiind acela în care posesia asupra terenului a început, respectiv că aceasta a fost exercitată de către bunicul reclamantului, numitul S. F. (F.).
Mai mult, așa cum s-a mai arătat, bunicul reclamantului a decedat în luna noiembrie 1927, an în care, tatăl reclamantului avea 14 ani, născut fiind la 05.03.1913. Or, dacă posesia de 30 ani asupra terenului ar fi început în anul 1922, fiind exercitată de către bunicul reclamantului, rezultă că termenul s-ar fi împlinit în anul 1952, atunci când tatăl reclamantului ar fi avut 39 ani și o joncțiune a posesiilor ar fi putut opera, cel puțin teoretic, în favoarea acestuia. Însă, singura declarație de martor care nu creează confuzie între persoane, atestă ca dată la care tatăl reclamantului a început să folosească terenul, anul 1950 când era în vigoare D.L.nr.115/1938 și care, prin Legea de punere în aplicare nr.241/1947, exclude aplicarea dispozițiilor Codului civil (1864) în materie de uzucapiune pentru prescripțiile începute după anul 1947.
În egală măsură, nicio probă nu susține faptul că în anul 1927, acela al decesului bunicului reclamantului, tatăl său S. A. senior, în vârstă atunci de 14 ani, a făcut acte de continuare a folosinței terenului în litigiu. Din contră, s-a arătat că în anul 1946 în construcția amplasată pe terenul în litigiu, existau niște chiriași.
Ca urmare, față de probele administrate, instanța a constatat că cererea reclamantului nu este întemeiată și că acesta nu a probat faptul posesiei asupra terenului în litigiu, ca fiind început de către bunicul său în anul 1922, pentru ca dispozițiile Codului civil (1864) – art.1846, art.1860 și art.1890 – să fie incidente.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul S. A., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată și completată.
În motivare, recurentul a susținut că din probele administrate, se reține că reclamantul este a treia generație care posedă terenul în litigiu, posesie care se întinde pe o durată de 90 de ani (1922 – 2012). A mai arătat recurentul că posesia a fost începută de bunicul său S. F. în anul 1922, când acesta a cumpărat de la pârât (fostul Consiliu Orășenesc B.) suprafața de 490 mp și a îngrădit și terenul în litigiu.
Se precizează că uzucapiunea a fost invocată de reclamant în favoarea tatălui său, defunctul S. A. senior, care a continuat posesia începută de tatăl său, S. F. în anul 1922 și a folosit terenul până la decesul său din anul 1996, când a fost preluată folosința de reclamant.
Recurentul a susținut că martorii au arătat că terenul este bine delimitat cu gard pe același amblasament, că a fost folosit de tatăl cău netulburat, continuu, public, în nume de proprietar și că în prezent este folosit de reclamant, iar împrejurarea că un martor a arătat că în construcția aflată pe terenul alăturat celui din litigiu existau în anul 1946 niște chiriași, nu semnifică pierderea posesiei exercitată de tatăl său asupra terenului în litigiu.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinînd sentința civilă prin prisma motivelor de recurs formulate, având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Din analiza probatoriului administrat, instanța de fond a reținut întemeiat starea de fapt, interpretând judicios dispozițiile legale incidente.
Un prim aspect ce se impune a fi arătat este că, joncțiunea posesiilor reprezintă adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului, a timpului cît bunul a fost posedat de autorul său. Această regulă rezultă în mod clar din dispozițiile art. 1860 (vechiul) Cod Civil, conform cărora, ”Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”. Prin „autor” în scopul acestei prevederi legale, se înțelege persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real. Tot din dispoziția legală anterior invocată se reține că nu este posibilă joncțiunea decât a două posesii – în speță, a recurentului reclamant și a autorului său, S. A. senior.
Mai mult, decizia de a se prevala de posesia antecesorului aparține doar actualului posesor, acesta neputând invoca joncțiunea posesiei în numele autorului său, în sensul unirii a doua posesii anterioare celei începute de el.
Așa cum întemeiat a reținut și instanța de fond, din probatoriul administrat, singura dată certă a începerii posesiei de către antecesorul recurentului reclamant este anul 1950, dată ce rezultă din declarația martorului Râpea I., care a precizat că în anul 1946, posesia imobilului aparținând tatălui reclamantului a fost deținută de niște chiriași (fila 151).
Acest ultim aspect are relevanță sub aspectul stabilirii dispozițiilor legale care reglementează uzucapiunea.
Susținerea recurentului reclamant, în sensul că posesia exercitată de chiriași nu semnifică pierderea posesiei exercitate de tatăl său este neîntemeiată, deoarece, posesia exercitată de recurent și antecesorul său trebuie să fie neîntreruptă.
În ceea ce privește dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține că, potrivit art. 6 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938, prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început.
Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau codul civil austriac sau, după caz, legile locale maghiare, uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile codului civil român, iar uzucapiunilor începute după data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile art. 27 si 28 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Pentru considerentele reținute, constatând că în cauză recurentul nu a dovedit că începerea posesiei exercitate de antecesorul său a avut loc în anul 1946, pentru a fi incidente dispozițiile Codului Civil de la 1864, în baza art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, va respinge recursul declarat și va menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. A., împotriva sentinței civile nr. 5822/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 18.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. M. A. G. S. Ș. M.
GREFIER
C. M. A.
Plecat din instanță, semnează grefier șef secție, I. M.
Red. SSM/26.04.2013
Tehnored. CL/29.04.2013
- 2 ex -
Jud. fond E. B.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 770/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
