Acţiune în constatare. Decizia nr. 239/2013. Tribunalul BRAŞOV

Comentarii

0

Decizia nr. 239/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 239/. publică de la 12 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. F. - judecător

Judecător: D. M.

Grefier: E. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor declarate de apelantul pârât S. R., P. M. F. P. P. DGFP B., apelanta intervenientă ..A, împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar_, în contradictoriu cu intimații reclamanți F. R. J., W. H. R. ambii prin mandatar K. FRIEDRICH F., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24.05. 2013, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, când s-au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în temeiul art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data 31.05.2013, iar apoi din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei succesiv pentru data de 07.06.2013, respectiv pentru prezentul termen de judecată când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de fată, constată că;

P. sentinta civilă nr._, pronuntată la data de 16.11.2012, în dosarul civil nr._, Judecătoria Brasov a hotărât următoarele:

A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții F. R. J. și W. H. R., prin mandatar K. Friedrich F., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., reprezentat în teritoriu de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului B. și în consecință:

A constatat nevalabilitatea titlului statului de preluare a spațiului comercial situat în B., . înscris în CF nr._ B. sub nr. top. 5593 - 5594/2 .

A dispus rectificarea CF nr._ B., nr. top. 5593 - 5594/2, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului S. ROMÂN corelativ cu restabilirea situației anterioare de carte funciară pe numele foștilor proprietari tabulari .

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta principală S.C. “R. M.“ S.A., în contradictoriu cu reclamanții F. R. J. și W. H. R., prin mandatar K. Friedrisch F., și cu pârâtul S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., reprezentat în teritoriu de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului B., ca neîntemeiată.

A luat act că reclamanții nu mai solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta această hotărâre, Judecătoria Brasov a constatat următoarele:

P. actiunea civilă formulată si inregistrată pe rolul Judecătoriei Brasov sub nr._ la data de 23.03.2011, reclamantii F. R. J. si W. H. R., prin mandatar K. Friedrich F., în contradictoriu cu paratul S. R., prin M. F. P., au solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate nevalabilitatea titlului statului asupra spatiului comercial situat in mun. Brasov, ., înscris in CF nr._ Brasov sub nr. top. 5593 - 5594/2 si rectificarea CF nr._ Brasov nr. top. 5593 - 5594/2 în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al STATULUI R. corelativ cu restabilirea situatiei anterioare pe numele fostilor proprietari, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata in caz de opunere.

În expunerea de motive, reclamantii au aratat, în fapt, că imobilul situat in mun. Brasov, ., înscris în CF nr._ Brasov sub nr. top. 5593 - 5594/2 a apartinut antecesorului acestora W. R., ulterior dobândit prin mostenire de catre succesorii săi, respectiv Bruckner Metta, W. R. si Standmuller H.. Imobilul a fost preluat de stat in baza Decretului nr. 92/1950 cu titlu de nationalizare, înscrierea dreptului de proprietate al statului în cartea funciara, facandu-se în acest temei.

Au învederat reclamantii că titlul statului de preluare a imobilului nu poate fi considerat valabil intrucat acesta nu a fost dobândit cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de catre stat asa cum statueaza art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

P. urmare, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiintat legal, iar statul nu a devenit un adevarat proprietar.

Referitor la Decretul nr. 92/1950 s-a aratat de catre reclamanti că, în anul 1950, când imobilul revendicat a fost nationalizat era in vigoarea Constitutia din 1948, care, in art. 8 prevedea ca proprietatea particulara si dreptul de mostenire erau garantate, iar proprietatea particulara agonisita prin munca si economisire se bucura de o protectie speciala.

Nu se poate afirma, în speta dedusă judecatii, ca Decretul nr. 92/1950 a constituit un mijloc legal de dobândire a proprietătii imobilului, cat timp din interpretarea prevederilor art. 480 din Codul civil rezulta că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele si de a dispune, iar potrivit art. 481 din Codul civil, nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire.

Reclamantii au aratat ca urmare a constatării nevalabilitătii titlului statului, se impune rectificarea cărtii funciare in sensul radierii dreptului de proprietate al statului si revenirea la situatia anterioara intabularii titlului constatat nevalabil, caz de rectificare prevăzut expres de art. 34 din D-l nr. 115/1938 cat si de art. 34 din Legea nr. 7/1996 .

Fată de considerentele expuse, au învederat reclamantii că actiunea intruneste conditiile de admisibilitate astfel cum rezulta si din interpretarea art. 20 si art. 21 alin. 1 din Constitutia Romaniei, cu referire la art. 1 Protocolul 1 al C.E.D.O. si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca actiunea este admisibilă si după . Legii nr. 10/2001.

Au subliniat reclamantii că prezenta actiune nu este o actiune in revendicare pe drept comun ci o actiune distincta care nu cade in aria de reglementare a Legii nr. 10/ 2001 .

Au facut referire la decizia nr. 33 a I.C.C.J. pronuntată la data de 09.06.2008 in recursul in interesul legii prin care s-a statuat cu caracter obligatoriu că, in situatia actiunilor în revendicare a imobilelor preluate in mod abuziv în perioada de referintă a Legii nr. 10/2001 întemeiate pe dreptul comun se va aplica legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordante între Legea nr. 10/2001 si C.E.D.O., Conventia are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei actiuni în revendicare de drept comun în masura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui drept de proprietate ori securitătii juridice.

În spetă, reclamantii au arătat că, imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat, astfel că nu se aduce atingere vreunui drept de proprietate al unui tert si nici securitătii raporturilor juridice.

În drept, actiunea a fost întemeiată pe disp. art. 480 din Codul civil, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din D-l nr. 115/1938, art. 34 din Legea nr. 7/1996, art. 20 din Constitutia Romaniei, art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O.

În probatiune, reclamantii au propus, s-a incuviintat si au administrat proba cu inscrisuri .

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare .

Directia Generala a F. P. Brasov, în calitate de reprezentanta in teritoriu a Ministerului F. P., în numele M.F.P., pentru S. R. a depus întâmpinare, prin care a invocat, exceptia lipsei calitătii Ministerului F. P. de reprezentant al Statului R., pe motiv ca imobilul se află situat în intravilanul Municipiului B., astfel că în acest caz S. R. este reprezentat de Municipiul Brasov, prin Primar, ca unitate teritorial administrativa si nicidecum de M. F. P., precum si exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a paratului S. R. reprezentat de M. F. P., exceptie motivata pe prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 .

Pe fond paratul a aratat ca actiunea este inadmisibila în considerarea Legii nr. 10/2001 precum si a practicii constante în aceasta materie, nefiind admisibile actiunile având ca obiect constatarea nevalabilitătii titlulu statului si revendicarea imobilelor preluate de stat după intarea în vigoare a Legii 10/2001.

A învederat paratul ca este evident ca reclamantii, prin actiunea introductiva încearcă sa obtină restituirea în natura a imobilului sau alte masuri reparatorii, actiune care este inadmisibila pe calea dreptului comun, atât timp cat exista o lege speciala care a reglementat expres calea de urmat pentru bunurile preluate de S. R..

În acest sens, pârâtul a aratat ca si jurisprudenta CEDO este constanta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statuând ca nu este o restrângere a dreptului la un proces echitabil sau a dreptului de proprietate, conditionarea accesului la justitie de dovedirea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, invocând si dispozitiile Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Paratul nu a trimis reprezentat în cauza pentru a propune si administra probe.

S.C. “R. M.“ S.A. BUCURESTI (succesoare în drepturi a S.C. “ROMARTA“ S.A. BUCURESTI, succesoarea in drepturi a S.C. “INTEX“ S.A. BRASOV) prin cerere de interventie în interes propriu formulată în contradictoriu cu reclamantii F. R. J. si W. H. R. si cu pârâtul S. R., prin M. F. P., a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta să se constate ca este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului constructie, spatiu comercial - parter, compus din magazinul nr. 5, situat în Brasov, ., înscris în CF_ Brasov, top nr. 5593 - 5594/2 sub A sub A+8, B+ 23, C+11; sa se dispună intabularea dreptului sau de proprietate asupra constructiei mai sus identificate, cu titlu art. 20 alin. 2 din Legea ne. 15/1990, cu cheltuieli de judecata .

În expunerea motivelor de fapt, intervenienta în interes propriu a arătat că dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu a suferit transmisiuni, atât de la proprietari privati catre stat, prin efectul legii - Decretul nr. 92/1950, cat si de la stat catre proprietari privati, tot prin efectului legii - Legea 15/1990 .

Astfel, imobilul in litigiu, a intrat in proprietatea STATULUI R., cu titlu de nationalizare, în anul 1959 (D. 92/1950), fiind intabulat in cartea funciara cu actul 192/1959. Ulterior imobilul a fost dat în administrarea diverselor unităti economice de stat specializate, intre care ultima a fost I.L.L. (ulterior ICRAL Brasov).

A învederat intervenienta în interes propriu ca prin decizia nr. 1052/05.12.1989 a Consiliului Judetean Brasov, s-a constituit in favoarea autoarei sale ICSM Textile Incaltaminte Brasov un drept de administrare operativa asupra spatiului in litigiu. La data de 11.12.1989 s-a încheiat procesul verbal de predare - primire a spatiului, unde s-a stipulat expresis verbis ca “efectele juridice ale transferului se vor produce când ICRAL Brasov - predatorul va scoate din evidentele sale contabile, imobilele transferate, iac ICSMTI se va inregistra cu ele“. Si într-adevar, spatiul a fost înregistrat în evidentele contabile ale acesteia.

Intervenienta în interes propriu a aratat că, odată cu . Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea fostelor unităti economice de stat în regii autonome si societăti comerciale, ICIM TEXTILE INCALTAMINTE BRASOV s-a divizat si în urma ei s-au înfiintat mai multe societăti comerciale, printre care S.C. “INTEX“ S.A. Brasov - societate comercială cu capital integral de stat si care, ulterior, a devenit societate comerciala cu capital privat, prin dobândirea pachetului de actiuni de catre o societate privată, in cadrul procesului de privatizare. În iulie 2001, prin actul constitutiv autentificat sub nr. 3330/12.07.2001 de BNP “ Meltiade Riba “, S.C. “INTEX“ S.A. Brasov a fuzionat (prin contopire) împreuna cu alte societăti din tară cu S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti, astfel încât întreg patrimoniu (inclusiv imobilul in litigiu) s-a transmis într-un mod universal în patrimoniu S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti. Ulterior, prin actul constitutiv autentificat sub nr. 275/12.02.2007 s-a înfiintat S.C. “R. M.“ S.A. BUCURESTI, prin divizarea S.C. “ ROMARTA “ S.A. Bucuresti.

In aceste conditii, începând cu anul 1959, imobilul constructie - magazinul nr. 5, situat in Brasov, ., a fost proprietatea STATULUI R., si dat în administare catre ILL (ICRAL) Brasov, apoi, prin decizia 152/1989 a fost transmis catre ICMTI Brasov, care se transformă prin decizia nr. 225/1990 în S.C. “INTEX“ S.A. Brasov, care după privatizare s-a contopit în anul 2001 cu S.C. “ ROMARTA “ S.A. Bucuresti care apoi, s-a divizat in anul 2007 în S.C. “R. M.“ S.A. BUCURESTI.

A subliniat intervenienta în interes propriu că, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 15/1990 bunul imobil obiect al litigiului se afla in patrimoniul antecesoarei acesteia, fiind cuprins si in listele de inventar, in conditiile art. 19 din Legii nr. 15/1990, act normativ in temeiul caruia S.C. “ INTEX “ S.A. Brasov, a devenit “ primul proprietar “ al imobilului cu destinatia comerciala, societate care a exercitat permanent si fără întrerupere atributele specifice dreptului de proprietate, posedând si folosind bunul.

A subliniat intervenienta în interes propriu ca S. R. nu a cesionat dreptul sau de proprietate cu titlu gratuit, catre noile entităti juridice, ci cu titlu oneros, în sensul ca S. R. a devenit titularul actiunilor sau al partilor sociale, în functie de forma juridica a societătii.

Concluzionand, intervenienta în interes propriu a aratat ca este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu prin efectul Legii nr. 15/1990.

În drept, interventia în interes propriu a fost întemeiata pe disp. art. 49 - 52 din C.pr.civ. si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990.

Intervenienta în interes propriu a anexat cererii de interventie inscrisuri.

Apreciind că intervenienta justifică interes în promovarea cererii în înțelesul art. 49 din C.pr.civ., la termenul de judecata din data de 19.06.2012, instanta, in temeiul art. 52 din C.pr.civ., a incuviintat în principiu cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienta principala S.C. “R. M.“ S.A. BUCURESTI în contradictoriu cu reclamantii F. R. J. si W. H. R. si cu paratul S. R.,prin M. F. P..

P. întâmpinarea formulata la cererea de interventie in interes propriu reclamantii au solicitat respingerea acesteia ca nefondata .

În motivare, în esență, s-a aratat ca intervenienta figurează in cartea funciara cu un drept de administrare, nefiind nicio înscriere referitoare la vreun drept de proprietate al acesteia asupra imobilului in litigiu. Lipsa înscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara este consecința fireasca a faptului ca antecesoarea interveneintei nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 nefiindu-i aplicabile .

Mai mult, chiar dacă prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 ar fi aplicabile, transmiterea proprietătii nu a putut opera pentru ca statul la rândul sau nu era proprietar valabil la momentul intrării in vigoare a legii, instanta urmând sa stabilească dacă, în regimul reglementarilor legale de la data dobandirii bunurilor, conform principiului tempus regit actum, bunul putea trece in proprietatea statului sau dacă, in lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietătii n-a avut loc niciodată, astfel cum a statuat Curtea Constitutională prin decizia nr. 151/17.03.2005.

Au aratat reclamantii că în conditiile in care instanta va constata nevalabilitatea titlului statului, pe cale de consecintă va constata inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 15/1990.

La termenul de judecata din data de 24.04.2012 instanta a respins exceptia lipsei calitătii de reprezentant a Ministerului F. P. pentru S. R. si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a STATULUI R. reprezentat de M. F. P. ca neîntemeiate, pentru considerentele de fapt si de drept retinute în încheierea de sedintă de la termenul respective.

Analizând actele si lucrările dosarului Judecătoria Brasov a retinut urmatoarele:

Din cartea funciara desfășurata nr._ Brasov rezultă că imobilul situat în Brasov, ., compus din casa de piatra cu 2 corpuri si teren în suprafata de 585 mp, intabulat sub nr. top 5593 - 5594 a fost proprietatea tabulara a numitului W. R., imobil dobândit prin mostenire, în părti egale, de succesorii defunctului, respective W. R. E., BRUCKNER METTA, nascută W. si STADLMULLER H., nascuta W..

Din adeverinta nr. 1583/1958 eliberata de fostul Consiliu Popular al Orașului Brasov rezultă ca imobilul situat în Brasov, ., fost proprietatea lui W. R., a fost nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950, figurând la pozitia nr. 585 din anexa.

Tribunalul Popular Orasul Stalin - Sectia Cartii Funciare a dispus prin încheierea pronuntată la data de 10.01.1959 ca asupra imobilului cu număr top 5593, 5594 cuprins in CF nr._ Brasov, proprietatea numitilor W. R. E., BRUCKNER METTA si STADLMULLER H. să se intabuleze dreptul de proprietate cu titlu de drept nationalizare in favoarea STATULUI R..

Ulterior datei la care imobilul a trecut in proprietatea statului, acesta a fost dezmembrat în nouă loturi, care au primit numere noi topografice, imobilul spatiu comercial - parter, compus din: magazin, magazin si cota de 24,78 % din PUC, intabulat în CF nr._ Brasov, sub nr. top. 5593 - 5594/2 figurând in proprietatea STATULUI R..

Asupra spatiului comercial - magazinul nr. 5, ., S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti are înscris un drept de administrare operativa .

Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 58 eliberat la data de 07.06. 2007 de B.N.P.A. “Gontea I. - Ionas A. M.“ rezultă că mostenitorii defunctului W. R. E. sunt: F. R. J., IHL SUSANNE INGEBORG si W. H. R., in calitate de descendenti de gradul I.

Reclamantii F. R. J. si W. H. R., in calitate de mostenitori ai defunctului W. R. E. au promovat prezenta actune in constatarea nevalabilității titlului statului întemeiata pe dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 si rectificarea cartii funciare.

Având în vedere hotărârea C.E.D.O. pronunțata la data de 14.12.2006 in cauza Lupas si altii impotriva Romaniei prin care s-a statuat ca actiunile prin care “unul sau mai mulți coproprietari sau unul sau mai mulți dintre mostenitorii lor, dar nu neaparat toti, pot introduce o acțiune in justitie pentru a demonstra ca statul nu detine niciun titlu de proprietate valabil (… )“ nu are nicio relevanta faptul ca prezenta actiune a fost promovata numai de o parte din mostenitori. Aplicarea strictă a regulii unanimității, fără a se tine cont de circumstanțele speciale ale spetei, ar aduce atingere dreptului de acces la o instanta a proprietarilor sau mostenitorilor proprietarilor deposedati in mod nelegal de bunurile acestora.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii în revendicarea imobilelor preluate fără titlu, formulate în conditiile dreptului comun ( art. 480 - 481 C.civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 ) după . Legii nr. 10/2001 instanta retine urmatoarele:

Prezenta acțiune este o acțiune în constatarea nevalabilității titlului statului întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998. Faptul că ea tinde la realizarea unor drepturi este de esența oricărei acțiuni civile, in lipsa acestei finalități orice acțiune ar fi respinsă ca fiind lipsita de una dintre conditiile de exercițiu ale acțiunii civile, respectiv interesul.

Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 prevede că “fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat “.

Apariția Legii nr. 10 /2001 și ulterior modificările aduse acesteia prin Legea nr. 247/2005 nu au suprimat competenta instanțelor judecătorești de a se pronunta asupra valabilității titlului statului.

Art.1 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005 determină domeniul de aplicare al acestei legi ca fiind dat de imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ceea ce nu exclude competenta instanțelor de a stabili daca preluarea s-a facut cu sau fără titlu valabil, având în vedere ca noțiunea de "preluare abuziva" cu care operează Legea nr. 10/2001 include atât preluarea cu titlu valabil, cat si preluarea fara titlu valabil, conform art.2 alin.1 lit. g si h din aceasta lege; distincția între preluările cu titlu si cele fara titlu valabil are consecințe în aplicarea Legii nr. 10/2001, astfel cum rezulta din întreaga economie a acestei legi, care se întregește cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 sub aspectul criteriilor de determinare a legalității titlului statului si a autoritatii competente sa decidă asupra acestei chestiuni. Prevederile art. 6 din Legea nr.213/1998 rămânând aplicabile si după . modificarea Legii nr. 10/2001, înseamnă ca instanțele de judecata îsi păstrează competenta de a verifica legalitatea titlului statului, cu consecința ca din acest punct de vedere nu se poate retine inadmisibilitatea unei cereri în justiție având un asemenea obiect .

Decizia nr. 33/ 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se impune cu caracter obligatoriu instanțelor judecătorești în temeiul art. 329 Cod procedură civilă. Avand un veritabil caracter normativ, ea trebuie interpretata ca și legea, in sensul producerii de efecte si nu în sens contrar. Or, decizia prevede ca in caz de neconcordanta intre legea speciala - respectiv Legea nr. 10/2001 care impune urmarea unei proceduri speciale pentru restituirea bunului ce intra in sfera ei de reglementare, acțiunea în revendicare de drept comun este admisibila in măsura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Referitor la valabilitatea titlului statului, instanta retine ca Decretul nr. 92/1950 nu poate fi apreciat ca fiind un act normativ constituțional în raport de Constitutia din anul 1948 în vigoare la acea data care stipula in art. 8 alin. 1 ca ”proprietatea particulara si dreptul de moștenire sunt recunoscute si garantate prin lege” iar potrivit dispozițiilor art. 10 ”pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publică pe baza unei legi si cu o dreapta despăgubire stabilita de justitie”.

Decretul nr. 92/1950, act normativ de rang inferior Constitutiei încalcă dispozițiile legale mai sus evocate, de vreme ce proprietarii au fost deposedați arbitrar de bunurile lor, fără sa fie incident vreun caz de utilitate publica si fara a primi vreo despagubire.

De asemenea, Decretul nr. 92/1950 este contrar si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (adoptata de Adunarea Generala O. la 10.12.1948, la care Romania este parte semnatara) si care prevedea in art. 17 pct. 1 si 2, ca ”orice persoana are dreptul la proprietate sa atât singura cat si in asociație cu alții; nimeni nu poate fi lipsit, in mod arbitrar,de proprietatea sa”. Or, Decretul nr. 92/1950 încalcă dreptul de proprietate recunoscut de aceasta convenție internaționala, de vreme ce lipsea, in mod arbitrar, împotriva voinței lor, pe cetățenii romani de un drept de proprietate juridic ocrotit.

Nu în ultimul rând, Decretul nr. 92/1950 încălcă dispozițiile art. 451 din C.civ., potrivit cărora ”nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prelabilă despăgubire” tocmai prin faptul ca trecea in proprietatea statului bunurile cetatenilor romani fara sa existe o cauza de utilitate publica.

Încălcând toate aceste acte normative mai sus evocate, Decretul nr. 92/1950 nu poate constitui un titlu valabil al statului în întelesul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

P. urmare, in temeiul dispozițiior legale mai sus evocate, instanta retine ca imobilul situat în mun. B., ., inscris in CF nr._ Brasov sub nr. top. 5593 -5594/2 a intrat in proprietatea STATULUI R. fără un titlu valabil.

Cu privire la cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta S.C. ”R. M.” S.A. BUCURESTI instanta retine urmatoarele:

P. decizia nr. 1052 din data de 05.12.1989 emisa de fostul Consiliu Popular al Judetului Brasov - privind transmiterea unor bunuri proprietatea statului s-a hotarat transmiterea din administrarea ICRAL BRASOV în administrarea ICSM Textile - Incaltaminte Brasov a spatiului comercial - magazinul ”Bebelus” din ., nr. inventar 192, valoare inventar 236.376 lei, suprafața 201 mp.

În art. 4 din decizia nr. 1052/05.12.1989 s-a prevăzut ca ”in baza prezentei decizii si a proceselor verbale de predare - primire părțile vor lua masuri de scoaterea, respectiv înregistrarea in evidentele contabile a bunurilor transferate”.

Procesul verbal de predare - primire a magazinului ”Bebelus” a fost încheiat la data de 11.12.1989.

P. decizia nr. 225 emisa la data de 11.11.1990 de Prefectura B. in temeiul art. 17 si 18 din Legea nr. 15/1990 si ale H.G. nr. 1040/1990 s-a hotărât înființarea societății comerciale pe acțiuni S.C. ”INTEX” S.A. B. (s-a desprins din ICSMTI Brasov). In anexa 3 a - pct. 4 s-a prevăzut ca inițial capitalul social al societatii comerciale este de 300 mil. lei si este format din mijloace fixe si circulante deținute integral de S. R..

Spațiul comercial - magazinul ”Bebelus” nr. 5, situat in Brasov, ., in suprafata de 201 mp, a fost cuprins ca mijloc fix in capitalul social al S.C. ”INTEX” S.A. Brasov.

Ulterior S.C. ”INTEX” S.A. Brasov a devenit societate comerciala cu capital privat, prin dobândirea pachetului majoritar de acțiuni de catre o societate privata, in cadrul procesului de privatizare, potrivit afirmației intervenientei principale.

P. actul constitutiv autentificat sub nr. 3330/12.07.2001 de B.N.P. Meltiade Riba S.C. ”INTEX” S.A. Brasov a fuzionat împreuna cu alte societati din tara (prin contopire) cu S.C. ”ROMARTA” S.A. Bucuresti, astfel încât întregul patriomoniu al S.C. ”INTEX” S.A. Brasov s-a transmis in patrimoniul S.C. ”ROMARTA” S.A. Bucuresti.

Ulterior, prin actul constitutiv autentificat sub nr. 275/12.02.2007 de B.N.P.A. R. C. si B. Batran s-a infiintat S.C. ”R. M.” S.A. BUCURESTI - intervenienta principala, prin divizarea S.C. ”ROMARTA” S.A. Bucuresti.

Imobilul obiect al prezentului litigiu a fost transferat din patrimoniul S.C. ”ROMARTA” S.A. Bucuresti în patrimoniul intervenientei principale S.C. ”R. M.” S.A. BUCURESTI potrivit listei anexe a proiectului de divizare a S.C. ”ROMARTA” S.A. Bucuresti.

Art. 20 din Legea nr. 15/1990 stiplulează în alin. 2 ca “bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu“.

În raport de prevederile legale precitate imobilul din litigiu a intrat in proprietatea S.C. “INTEX“ S.A. Brasov ope legis.

Constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului in litigiu are ca efect desființarea cu efect retroactiv a titlului de proprietate al statului considerându-se, astfel, că foștii proprietari nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului.

Ca atare, bunul din litigiu nu putea fi dobândit in proprietate de la S. R., ope legis, de catre S.C. “INTEX“ S.A. Brasov .

Însă, având in vedere Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si faptul ca reclamanții nu au urmat procedura instituita de Legea nr. 10/2001, instanta pentru soluționarea acțiunii si a cererii de intervenție in interes propriu prin care intervenienta principala invoca un drept de proprietate asupra imobilului in litigiu are obligația de a analiza daca acțiunea de nevalabilitate a titlului statului promovată de reclamanți aduce atingere vreunui drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

S.C. “INTEX“ S.A. B. nu si-a intabulat in cartea funciara dreptul de proprietate asupra spațiului comercial obiect al litigiului .

Lipsa intabulării in cartea funciara a dreptului de proprietate al S.C. “INTEX“ S.A. B., nu impietează asupra existentei dreptului in patrimoniul acestuia, intrucat aceasta a dobândit un drept de proprietate extratabulară, ca o excepție de la principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii in cartea funciara, consacrat de art.17 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Însa, pentru a putea dispune de imobil S.C. “INTEX“ S.A. B. avea obligația de a se supune condițiilor de forma si fond prevazute de D-l nr. 115/1938.

În speța sunt aplicabile prevederile D-l nr. 115/ 1938, act normativ in vigoare la data dobandirii dreptului de proprietate de catre S.C. “ INTEX “ S.A. B. si care conferea intabulării in cartea funciara un caracter constitutiv de drepturi.

În acest sens a statuat si I.C.C.J. in recursul in interesul legii - decizia nr. 21/2005 potrivit căreia actele juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv D-l nr. 115/ 1938.

Sub acest aspect este deosebit de relevant din punct de vedere juridic, art. 26 din Decretul - lege nr. 115/1938 (in vigoare la vremea respectiva), care prevedea dispoziții imperative in sensul ca „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.

Societățile comerciale care au dobândit imobile în proprietate, in temeiul Legii nr. 15/1990 aveau aceiași obligație, aidoma tuturor persoanelor fizice si juridice de a-si intabula in cartea funciara dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile din patrimoniu, pentru ca aceste drepturi sa fie perfect valide (raportat la efectul constitutiv) opozabile si apte de a fi transmise terților.

Neintabulându-si dreptul de proprietate în cartea funciara, S.C. “INTEX“ S.A. Brasov nu a transmis S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti dreptul de proprietate asupra spațiului comercial in litigiu, astfel ca la rândul sau S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti nu a putut transmite intervenientei principale S.C. “R. M.“ S.A. Bucuresti dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, drept pe care aceasta nu l-a avut niciodată.

Mai mult, instanța reține că S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti și-a intabulat in cartea funciara, in anul 2002, un drept de administrare asupra spațiului comercial .

Pasivitatea de care au dat dovada atât autoarele intervenientei principale, cat si intervenienta principală, în sensul ca nu au procedat la intabularea dreptului lor de proprietate in cartea funciara din anul 1990 si pana in anul 2011 ( 21 ani ) echivalează, în regim de carte funciara, cu inexistenta acestui drept .

Neînscrierea de catre autoarele intervenientei principale a titlului lor in cartea funciara echivalează cu inopozabilitatea dreptului de proprietate al autoarei intervenientei - S.C. “INTEX“ S.A. B. fată de reclamanți.

În acest sens dispun si prevederile art. 57 din Legea nr. 7/1996 republicata, cu modificările si completările ulterioare potrivit cărora “actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni ori, după caz, neînscris în cartea funciară, își produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit prevederilor prezentei legi “.

Instanta retine ca prin titlul de proprietate al autoarei intervenientei principale, respectiv S.C. “INTEX“ S.A. B., bunul in litigiu nu a intrat in proprietatea S.C. “ROMARTA“ S.A. Bucuresti, intrucat S.C. “INTEX“ S.A. B. nu era proprietara tabulara, si ca atare, fiind in regim de carte funciara, acesta nu se putea transmite interveneintei principale mai înainte ca autoarele acesteia sa devina proprietare tabulare.

Astfel, in lipsa înscrierii, actul care are ca obiect transferului unui drept real imobiliar nu da naștere decât la drepturi de creanța, iar nu la drepturi reale, fiind opozabil numai debitorului ce este tinut de obligatia de a preda creditorului toate documentele necesare pentru intabulare, si deci, dobandirea dreptului .

Pentru considerentele expuse nu se poate retine ca intervenienta principala este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcție, spațiu comercial, compus din magazinul nr. 5, situat in B., ., înscris in CF nr._ Brasov, nr. top. 5593 - 5594/2 sub A + 8, B + 23, C + 11.

În concluzie, privitor la Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, instanta retine ca dispozitivul acestei decizii stabilește, in caz de neconcordanta, prioritatea Conventiei Europene a Drepturilor Omului in raport cu dispozitiile legii interne. Cat priveste partea finala a dispozitivului, care condiționează aceasta prioritate prin aceea de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice instanta considera ca, atât timp cat intervenienta principala nu are un drept de proprietate asupra imobilului din litigiu nu se poate vorbi de inculcarea vreunui drept de proprietate sau de securitatea raporturilor juridice (nu exista o hotărâre definitiva referitoare la imobilul din litigiu).

Desigur, daca autoarele intervenientei principale si-ar fi intabulat in cartea funciara, in ordinea dobandirii (principiul relativității cărții funciare), dreptul de proprietate în favoarea acestora asupra imobilului - spatiu comercial, atunci se aducea atingere unui drept de proprietate în întelesul deciziei instantei supreme.

În temeiul tuturor considerentelor de fapt si de drept reținute instanta a admis acțiunea civila formulată de reclamanții F. R. J. si W. H. R., prin mandatar K. Friedrich F., în contradictoriu cu paratul S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., si in consecința va constata nevalabilitatea titlului statului de preluare a spațiului comercial situat in B., . înscris în CF nr._ Brasov sub nr. top. 5593 - 5594/2, iar in temeiul art. 34 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 republicata, cu modificările si completările ulterioare in forma existenta la momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, va dispune rectificarea CF nr._ B., nr. top. 5593 - 5594/2, în sensul radierii inscrierii dreptului de proprietate in favoarea paratului S. ROMÂN corelativ cu restabilirea situației anterioare de carte funciara pe numele foștilor proprietari tabulari .

De asemenea, a respins cererea de intervenție in interes propriu formulată de intervenienta principală S.C. “R. M.“ S.A BUCURESTI in contradictoriu cu reclamantii F. R. J. si W. H. R. si paratul S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., reprezentat in teritoriu de Directia Generala a F. P. a Judetului Brasov, ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel pârâtul S. ROMÂN, prin M. F. P., reprezentat de D.G.F.P. Brasov, precum si intervenienta S.C. R. M. S.A.

P. cererea de apel formulată apelantul S. ROMÂN, prin M. F. P., reprezentat de D.G.F.P. Brasov, a solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea sentintei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanti ca fiind neîntemeiată.

În expunerea de motive apelantul a arătat următoarele:

Nu își însușesc motivarea instanței de judecata în condițiile în care din probele administrate în cauza nu rezulta modul în care a fost naționalizat acest imobil.

Deși se face afirmația de preluare abuziva, totuși reclamanții nu precizează contextul in care a fost naționalizat acest imobil. Simpla afirmație ca trecerea bunului în proprietatea statului cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la acea data este insuficienta pentru a justifica si a proba ca titlul statului nu ar putea fi considerat ca fiind valabil.

Nu toate naționalizările potrivit acestui act normativ sunt abuzive.

Decretul 92/1950 reglemetează condițiile de forma si fond in care putea opera naționalizarea. Reclamanții nu au precizat instanței elemente edificatoare, care ar putea demonstra că . fost abuzivă.

Pe cale de consecință, apreciază că titlul statului este valid, ca nu poate fi desființat pe calea acestei acțiuni doar ca urmare a unei simple afirmații nedovedite.

Solicită a se observa că sub acest aspect acțiunea nu este motivata, afirmațiile sunt absolut gratuite, nedovedite.

În apărarea paratului S. R., precizează faptul ca instanța de judecata nu a stabilit corect cadrul procesual al pricinii. Astfel, reiterează în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R., reprezentat de M.F.P.

Având în vedere obiectul cauzei deduse judecații, este evident faptul ca S.

R. reprezentat de M. Finanțelor P. nu poate avea calitate procesuala

pasiva, legitimitatea procesuala revenindu-i Municipiului B. prin Primar, aspect ce

rezultă si din conținutul cererii de chemare in judecata.

M. Finanțelor P., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată nici nu poate reprezenta S. R.. In plan local, fiind vorba de bunuri de interes local, statul este reprezentat de unitatea administrativ teritorială, care în speța este Municipiul B., potrivit legii. Reiterează, de asemenea, excepția privitor la lipsa calității de reprezentant a statului de către M.F.P. potrivit Legii 215/2001 privind administratia publică locala, potrivit H.G.R. nr. 34/2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor P..

Mai mult, S. R. prin M.F.P. nu dispune asupra acestui

imobil în nici un fel, nu îl are în posesie, nu are nici un fel de informații cu privire la

destinația acestuia, cine îl are în proprietate, administrare sau folosință, etc.

Reclamanții se limitează a afirma că preluarea a fost abuziva, dar nu precizează

circumstanțele in care s-a realizat aceasta, condițiile naționalizării, etc.

Nu s-a făcut nicio referire la aceasta, nu s-a depus nici un înscris in susținere, astfel încât apreciază că se impune precizarea acestor elemente, care sunt edificatoare în soluționarea cauzei.

Pe fond.

Acțiunea este inadmisibilă în considerarea Legii nr. 10/2001, precum si a practicii judiciare constante în aceasta materie. Ulterior intrării în vigoare a acestei legi nu se mai pot formula cereri având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statuii si revendicarea imobilelor preluate de stat.

Menționează că acest act normativ a epuizat toate posibilitățile de revendicare a imobilelor care fac obiectul lor, în cadrul unor proceduri speciale si derogatorii de la dreptul comun.

Având în vedere aceasta procedură specială, instanța de judecata nu poate analiza chestiuni legate de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor care fac obiectul acestei legi, precum nici cereri privind revendicarea acestor imobile, având în vedere că după . acestui act normativ, toate acțiunile pentru imobilele preluate de stat, cu titlu valabil, nevalabil, sau fără titlu, se soluționează numai pe calea prevederilor acestei legi, urmând o faza necontencioasa si apoi, eventual una contencioasă, în această împrejurare, in fata instanței de judecata nu mai pot fi formulate in mod direct cereri de natura acestei spete dedusa judecații.

Învederează instanța de judecata ca Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, completata, reglementează toate categoriile de imobile preluate de stat in perioada 06.03._89, indiferent de modul de preluare, instituind o procedura speciala si obligatorie.

Procedura administrativa reglementata în art. 20, 21 si următoarele din lege

este obligatorie, textele de lege fiind imperative.

In mod greșit reclamanții s-au adresat direct instanței de judecată, neurmând mai întâi procedura administrativa necontencioasa în termenele legale stabilite.

Consideră că au stat în pasivitate, ca nu au fost diligenți, neinteresându-i situația acestui imobil. La acest moment este tardiv de a formula o asemenea cerere pe dreptul comun. Apreciază că după . Legii nr. 10/2001, persoanele care se consideră îndreptățite la restituirea imobilelor sau la acordarea de masuri reparatorii în echivalent nu se mai pot adresa în mod direct instanțelor de judecata pentru valorificarea drepturilor lor asupra unor imobile de natura celor prevăzute de Legea nr. 10/2001. Sunt însă în drept, în ceea ce privește accesul la justiție, de a formula contestații potrivit legii, după parcurgerea procedurii prealabile necontencioase. Urmează ca instanța de judecata să dea în acest sens eficientă dispozițiilor art. 109 Cod procedură civilă.

De altfel, solicită a se observa că datorită dezinteresului, a stării de pasivitate a acestora, a neformulării de cereri în termenul legal, potrivit legilor proprietății, imobilul ce a declanșat acest litigiu a intrat in circuitul civil. Astfel, pentru spatiile cu destinație de locuința, deținute cu titlu de închiriere, potrivit legii, s-au încheiat contracte de vânzare - cumpărare potrivit Legii nr. 112/1995. Aceste acte juridice încheiate în mod valabil au produs efecte, dobândirea proprietății, în condițiile legii, de către chiriași a fost înregistrate si în cartea funciara, asa cum rezulta din probatoriul comunicat.

P. aceste acte juridice legale nu s-a produs nicio încălcare a normelor comunitare, neconstatându-se nicio neconcordantă între Convenția Europeana a Drepturilor Omului si legislația interna care a fost aplicată în mod legal si corect.

Evident că reclamanții, prin acțiunea introductiva încearcă să obțină restituirea în natură sau alte masuri reparatorii pentru imobilul descris prin acțiunea introductiva, fără a respecta dispozițiile imperative cuprinse in Legea nr. 10/2001.

De altfel, solicită a se observa că nu au făcut nicio referire la aceste acte juridice care s-au încheiat pe seama acestui imobil, nu au menționat care este destinația lui actuala, cine îl are în proprietate, cine îl folosește în fapt si în baza căror titluri. Sunt elemente foarte importante în aceasta cauză, care se cer analizate în pronunțarea unei soluții legale.

De asemenea, pe calea dreptului comun realizarea solicitărilor reclamanților este inadmisibilă, atâta timp cat o lege speciala reglementează expres calea de urmat pentru bunurile preluate de S. R..

Onorata instanța, urmează sa constatați ca reclamanții au ales calea sesizării directe a instanței de judecata printr-o acțiune de constatare a nevalabilității titlului statului, dar care tinde la realizarea unor drepturi, înainte de a iniția, sau epuiza procedura prevăzuta de Legea nr. 10/2001.

Din conținutul acțiunii introductive nu rezultă dacă a fost sau nu urmata calea prevăzuta de Legea nr. 10/2001.

De asemenea, si jurisprudența CEDO s-a pronunțat în mod constant ca nu este o restrângere a dreptului la un proces echitabil sau a dreptului de proprietate, condiționarea accesului la justiție de dovedirea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.

Urmează a se avea în vedere dispozițiile art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice: ”Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Or, cum aceasta lege speciala de reparație este Legea nr. 10/2001, prezenta acțiune este inadmisibila.

Solicită a fi avută în vedere si Decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție referitoare la stabilitatea raporturilor juridice. În cadrul soluționării cauzei nu s-a făcut dovada existentei vreunei neconcordante între dispozițiile interne si dispozițiile CEDO.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si următoarele C.pr.civ.

P. cererea de apel apelantul nu a solicitat administrarea de probe noi în apel.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar potrivit art. 15 llit. r din Legea nr. 146/1997 si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Apelanta S.C. R. M. S.A., prin cererea de apel formulată a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanti si admiterii cererii de interventie principală, astfel după cum a fost formulată.

Cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive apelanta a arătat următoarele:

1. S. istoric al litigiului

Din evidentele de carte ale Cf. nr._ B. rezultă că imobilul situat in B., ., compus din casa de piatra cu 2 corpuri si teren în suprafața de 585 mp, intabulat sub nr. top 5593 - 5594 a fost proprietatea tabulara a numitului W. R..

Succesorii lui W. R. sunt W. R. E., BRUCKNER METTA, născuta W. si STADLMULLER HELOA, născuta W..

Imobilul a fost naționalizat de S. R., în baza Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția nr. 585 din anexa, dreptul astfel dobândit de Stat fiind înscris in CF., prin încheierea Tribunalului Popular Orașul Stalin - Secția Cărtii funciare din 10.01.1959.

Ulterior datei la care imobilul a trecut în proprietatea statului, acesta a fost dezmembrat în mai multe corpuri funciare noi, care au primit numere noi topografice.

Imobilul spațiu comercial magazinul nr. 5, ., parter, compus din: magazin, magazin si cota de 24,78 % din PUC, intabulat în CF nr._ B., sub nr. top. 5593 - 5594/2 este înscris in cartea funciară ca fiind proprietatea STATULUI R..

Succesorii lui W. R. sunt W. R. E., BRUCKNER METTA (născuta W.) si STADLMULLER HELOA (născuta W.)

Intimatii - reclamantii F. R. J., IHL SUSANNE INGEBORG si W. H. R., sunt mostenitori doar ai lui W. R. E. - cf certificatului de calitate de moștenitor nr. 58 eliberat la data de 07.06. 2007 - B.N.P.A. Gontea I. - Ionas A. M..

BRUCKNER METTA (născuta W.) si STADLMULLER H. (născuta W.) sau moștenitorii acestuia nu au formulat acțiune.

P. acțiunea de fata reclamanții F. R. J. si W. H. R., prin mandatar K. Friedrich F. au solicitat in contradictoriu cu paratul S. R., prin M. Finanțelor P., ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nevalabilitatea titlului statului asupra spațiului comercial situat în mun. B., ., înscris în CF nr._ B. sub nr. top. 5593 - 5594/2 si rectificarea CF nr._ B. nr. top. 5593 - 5594/2 în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al STATULUI R. corelativ cu restabilirea situației anterioare pe numele foștilor proprietari.

Reclamanții au arătat ca imobilul situat in mun. B., ., înscris în CF nr._ B., sub nr. top. 5593 - 5594/2 a aparținut antecesorului acestora W. R., ulterior dobândit prin moștenire de către succesorii săi, respectiv Bruckner Metta, W. R. si Standmuller H..

Au învederat reclamanții ca titlul statului de preluare a imobilului nu poate fi considerat valabil intrucat acesta nu a fost dobândit cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat asa cum statuează art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

În cauză, S.C. "R. M." S.A. (succesoare în drepturi a S.C. ROMARTA S.A. București, succesoarea în drepturi a S.C. INTEX S.A. B.) a formulat cerere de intervenție în interes propriu si a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate ca este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcție, spațiu comercial - parter, compus din magazinul nr. 5, situat in B., ., înscris în C.F._ B., top nr. 5593 - 5594/2 sub A sub A+8, B+23, C+11; să se dispună intabularea dreptului sau de proprietate asupra construcției mai sus identificate, cu titlu art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990.

De asemenea s-a apărat fată de acțiunea reclamanților invocând inadmisibilitatea ei.

2. Soluția instanței. Nelegalitate. Netemeinicie.

2.1. Introducere

Soluția instanței este una contradictorie, daca nu in dispozitiv, in considerentele ei.

Astfel, analizând obiectiv izvorul pretențiilor sale si cercetând si interpretând corect prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 care stiplulează în alin. 2 că ”bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, instanța trage o concluzie corecta si legala: ”In raport de prevederile legale precitate imobilul din litigiu a intrat in proprietatea S.C. INTEX S.A. B. ope legis”.

Corect mai retine instanța S.C. INTEX S.A. B. nu si-a intabulat in cartea funciara dreptul de proprietate asupra spațiului comercial obiect al litigiului, si la fel de corect statuează ca lipsa intabulării in cartea funciara a dreptului de proprietate al S.C. INTEX S.A. B., nu impietează asupra existentei dreptului in patrimoniul acestuia, intrucat aceasta a dobândit un drept de proprietate extratabulară, ca o excepție de la principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii in cartea funciara, consacrat de art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938.

Insă, ulterior acestor corecte rețineri si aprecieri, instanța analizează operațiuni juridice care nu au avut loc: acte juridice de dispoziție juridică a imobilului.

Si continua, de data aceasta greșit instanța că neintabulându-si dreptul de proprietate în cartea funciara, S.C. INTEX S.A. B. nu a transmis S.C. ROAMARTA S.A. București dreptul de proprietate asupra spațiului comercial în litigiu, astfel ca la rândul sau S.C. ROMARTA S.A. București nu a putut transmite intervenientei principale S.C. R. M. S.A. dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, drept pe care aceasta nu l-a avut niciodată.

Ulterior, într-o frază inexplicabilă anulează analiza corecta anterior făcuta cu referire la dreptul extratabular dobândit de S.C. INTEX S.A. ”Pasivitatea de care au dat dovada atat autoarele intervenientei principale, cat si intervenienta principala, in sensul ca nu au procedat la intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciara din anul 1990 si pana in anul 2011 (21 ani) echivalează, în regim de carte funciara, cu inexistenta acestui drept.”

2.2. Fuziune si divizare v.s. vânzare cumpărare etc.

De plano, învederează că S.C. INTEX S.A. nu a încheiat acte de dispoziție juridica in legătura cu imobilul.

Imobilul nu a fost înstrăinat niciodată din patrimoniul acestei persoane juridice.

Astfel, asa cum a arătat în cererea de intervenție si cum a probat ulterior, S.C. INTEX S.A. devine societate comercială cu capital privat, prin dobândirea pachetului de acțiuni de către o societate privată, în cadrul procesului de privatizare.

În iulie 2001, prin actul constitutiv autentificat sub nr. 3330/12.07.2001 BNP Meltiade Riba, S.C. INTEX S.A. fuzionează (prin contopire), împreună cu alte societăți din țară, cu S.C. ROMARTA S.A. București, astfel încât ca efect al acestui act comercial, întreg patrimonial S.C. INTEX S.A. (inclusiv imobilul in litigiu) se transmite într-un mod universal (transfer universal) în patrimonial S.C. ROMARTA S.A. Bucuresti.

Deci are loc o operațiune în viata societății comerciale - fuziunea - si nu o transferare a dreptului de proprietate ut singuli.

Ulterior, prin actul constitutiv autentificat sub nr. 275/12.02.2007 se înființează S.C. R. M. S.A., prin divizarea S.C. ROMARTA S.A.

Si din nou nu are loc un act juridic translativ de proprietate în legătură cu bunul privit ut singuli, ci o operațiune juridica in viata societății comerciale - divizarea.

Capitolul II al Titlului VI, intitulat ”Fuziunea și dizolvarea societăților”, din L. nr. 31/1990 consacră modalitățile de reorganizare a societăților comerciale aflate în prag de insolvență sau a căror activitate se dovedește mai puțin productivă.

Reorganizarea societăților comerciale este reglementată de dispozițiile art. 238 - 251¹ din LSC, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de art. 103 - 106 din Legea nr. 85/2006, republicată, dar și de prevederile art. 40 și urm. din Decretul nr. 31/1990 (in vigoare la data actelor), care consacră principiile generale care guvernează reorganizarea persoanelor juridice.

Dispozițiile art. 238 alin. (1) și (2) din LSC reglementează doar două proceduri de reorganizare: fuziunea și divizarea.

Dispozițiile art. 238 alin. (1) lit. a) și b) din LSC reglementează la nivel principial modalitățile, trăsăturile și efectele fuziunii societăților comerciale.

În concordanță cu dispozițiile prezentului text de lege, fuziunea este o operațiune juridică prin care se realizează o concentrare a societăților comerciale, în scopul de a face față cerințelor activității comerciale.

Tot astfel, din interpretarea ad litteram a prevederilor art. 238 alin. (1), se observă faptul că legiuitorul societar reglementează două modalități de fuzionare a societăților comerciale:

a) fuziunea prin absorbție reglementată de dispozițiile art. 238 alin. (1) lit. a;

b) fuziunea prin contopire reglementată de dispozițiile art. 238 alin. (1) lit. b;

Fuziunea prin absorbție, denumită și fuziune prin anexare sau comasare, reprezintă acea operațiune prin care o societate comercială înglobează una sau mai multe societăți comerciale, având drept consecință faptul că societățile absorbite își încetează existența. Reprezintă procedeul cel mai des utilizat, deoarece societățile care fuzionează sunt adesea de importanță diferită, iar cea mai puternică le absoarbe pe celelalte. Ca urmare a fuziunii prin absorbție, societățile absorbite se vor dizolva fără lichidare, încetându-și astfel existența, iar societate absorbantă își mărește patrimoniul cu patrimoniile societăților absorbite.

Fuziunea prin contopire (cum este si cazul în speța) reprezintă acea operațiune juridică ce constă în reunirea a două sau mai multor societăți comerciale, care își încetează existenta pentru constituirea unei societăți comerciale noi. P. intermediul acestei operațiuni, societățile comerciale fuzionate se vor dizolva fără lichidare, iar patrimoniile lor vor forma patrimoniul unei noi societăți comerciale, ce se va constitui în urma acestei fuzionări. Niciuna dintre societățile fuzionate nu-și menține ființa, deoarece se creează o nouă societate, distinctă de cele care o formează.

In consecință, fuziunea reprezintă o operațiune juridică complexă, ce are ca finalitate:

- dizolvarea fără lichidare a societăților, care își încetează existența;

- transmiterea universală între subiectele de drept care își încetează existența și subiectul de drept nou-format, a elementelor de activ și de pasiv. Astfel, societatea nou formată preia integral de la cea dintâi bunurile, drepturile, obligațiile, inclusiv contractele deja încheiate, devenind astfel răspunzătoare pentru neexecutarea lor;

- în schimbul drepturilor patrimoniale, societatea absorbantă sau care ia naștere prin contopire emite și atribuie asociaților societății care încetează acțiuni sau părți sociale într-un anumit raport de schimb;

- în final, capitalul societății absorbante se mărește corespunzător valorii noilor acțiuni sau părți sociale emise.¹

Întocmai cum s-a precizat mai sus, societățile care își încetează existența vor fi dizolvate fără lichidare, având loc transmiterea patrimoniului acestora către societatea absorbantă sau către noua societate rezultată din contopire.

De plano, în concordanță cu dispozițiile art. 238 alin. (1), apreciază că transmiterea patrimoniului în acest caz va avea un caracter universal, întrucât textul de lege prevede în mod expres faptul că operațiunea de fuzionare presupune transferul ”totalității patrimoniului” societăților absorbite sau contopite către societatea absorbantă, respectiv societatea contopită. Astfel, societatea beneficiară dobândește întregul patrimoniu, adică totalitatea drepturilor si obligațiilor care au aparținut societăților care își încetează existenta.

În acest sens, consideră că transmiterea va avea loc ex lege.

In consecință, societatea beneficiară va deveni proprietara bunurilor dobândite de drept.

Patrimoniul societății care își încetează existența se va transmite în starea în care se găsește la luarea deciziei de fuziune.

Ca efect al acestei transmiteri, acționarii, respectiv asociații societăților dizolvate fără lichidare vor primi noi acțiuni, respectiv părți sociale emise de către societatea absorbantă sau de către cea rezultată din fuziune prin contopire. În conformitatea cu dispozițiile art. 238 alin. (1), asociații sau acționarii societății care își încetează existența pot primi pe lângă acțiunile sau părțile sociale emise de noua societate comercială, o sumă de bani care să reprezinte maximum 10 % din valoarea nominală a acțiunilor, respectiv părților sociale astfel repartizate. Dreptul la aceste sume se stabilește în urma negocierilor ce stau la baza realizării operațiunilor de fuziune, având drept scop ”satisfacerea integrală a drepturilor lor”

Din punct de vedere juridic, noua structură rezultată din fuziune se va implementa printr-un singur set de documente care să cuprindă toate drepturile și obligațiile asociaților sau acționarilor societății rezultate în urma fuziunii prin absorbție sau contopire.

Divizarea reprezintă un mod de reorganizare a unei societăți comerciale prin împărțirea patrimoniului acesteia, între două sau mai multe societăți. Divizarea unei societăți comerciale poate fi de două feluri: totală sau parțială.

Divizarea totală reprezintă operațiunea prin care se realizează împărțirea întregului său patrimoniu intre mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel ființă. În acest caz, persoana juridică divizată încetează de a avea ființă, iar patrimoniul său se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporție. În cazul divizării în favoarea unor societăți existente, patrimoniile acestora se vor mări cu partea cuvenită din patrimoniul societății divizate, din acest motiv, această modalitate de reorganizare judiciară mai este denumită și divizare prin absorbție, în cazul divizării în favoarea unor societăți noi, societatea divizată se dizolvă, fără lichidare, iar patrimoniul său se împarte între două sau mai multe părți pentru a constitui noi societăți comerciale.

Divizarea parțială (cum este cazul in speța) este reglementată în cadrul dispozițiilor art. 250¹ din LSC și reprezintă operațiunea care se realizează prin desprinderea unei părți din patrimoniul persoanei juridice și transmiterea acesteia către una sau mai multe persoane juridice sau care ia (iau) astfel ființă. În acest caz, persoana juridică ce a suferit divizarea nu își încetează existenta.

Împărțirea patrimoniului în cazul divizării parțiale se face în raporturile dintre persoana juridică divizată și persoana sau persoanele juridice dobânditoare în proporția părții desprinse, care se transmite celei sau celor din urmă. Dacă sunt mai multe persoane juridice dobânditoare, împărțirea subsidiară în raporturile dintre ele a părții de patrimoniu arătat se face în mod egal, dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporție.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 238 alin. (2¹) din LSC, cele două modalități de divizare reglementate prin textul analizat se pot întâlni în cadrul aceleiași operațiuni, în sensul că societatea divizată poate transfera o parte din patrimoniul său către societăți deja existente și o altă parte din patrimoniu către societăți nou înființate. Observă astfel că legiuitorul societar lasă la latitudinea asociaților/acționarilor a decide modalitatea de divizare, întrucât din interpretarea gramaticală a dispozițiilor acestui alineat reiese faptul că această modalitate de divizare are caracter facultativ.

În scopul completării acestui peisaj juridic, menționează cele mai importante consecințe juridice ale divizării:

- potrivit dispozițiilor art. 238 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 233 din LSC, prin divizare se realizează dizolvarea fără lichidare a societății care își încetează existența și se realizează o transmitere universală a patrimoniului de la aceasta la societățile beneficiare existente sau care iau astfel naștere (cazul divizării totale);

- în schimbul acestor drepturi patrimoniale, societățile care iau naștere prin divizare sau societățile existente care sunt beneficiare ale divizării emit și atribuie asociaților societății care încetează acțiuni sau părți sociale într-un anumit raport de schimb. În concordanță cu dispozițiile art. 238 alin. (2) lit. a) și b) din LSC, asociații, respectiv acționarii societății divizate au dreptul de a primi în numerar, în plus, o sumă care să reprezinte maxim 10 % din valoarea nominală a acțiunilor, respectiv a părților sociale emise în condițiile prezentate mai sus;

- capitalul societății supusă unei divizări parțiale se reduce, iar capitalul unei societăți existente, beneficiare a divizării se mărește corespunzător valorii noilor acțiuni sau părți sociale emise.

Ca si în cazul fuziunii, divizarea unei societăți comerciale presupune transmiterea patrimoniului acesteia către mai multe societăți beneficiare, însă de această dată transmiterea nu va avea un caracter universal, ci se va face cu titlu universal. În consecință, societățile beneficiare vor dobândi anumite părți din patrimoniu, mai precis fracțiuni din totalitatea drepturilor și obligațiilor care au aparținut societății divizate.

Transmiterea patrimoniului va opera tot ex lege ca și în cazul fuziunii, în starea în care acesta se găsește la data divizării. In acest mod, societăților beneficiare vor deveni proprietare asupra bunurilor dobândite pe această cale, de drept, fără îndeplinirea altor formalități.

Pe cale de consecință, societățile beneficiare ale fracțiunilor de patrimoniu primite de la societățile supuse divizării parțiale trebuie să emită acțiuni, respectiv părți sociale corespunzătoare părții de patrimoniu dobândite.

În conformitate cu dispozițiile art. 250¹ din LSC, acționarii, respectiv asociații societății divizate parțial vor dobândi aceste acțiuni, respectiv părți sociale, proporțional cu contribuția lor la capitalul social al societății care efectuează această transmitere către alte societăți existente sau nou constituite.

3. Despre inadmisibilitatea acțiunii reclamanților.

Asa cum de altfel corect a sesizat si instanța de fond, această chestiune a fost tranșata cu putere absoluta prin Decizia 33 din 9 iunie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 60/2007 având ca obiect recurs în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești.

In legătură cu această chestiune Secțiile Unite au decis:

„Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea speciala. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) si Convenția Europeană a Drepturilor Omului convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni m revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”

In ceea ce o privește, a susținut si susține că acțiunea în revendicare, fondată pe dreptul comun, este admisibilă numai în cazurile reglementate prin art. 47 din Legea nr. 10/2001, respectiv a acțiunilor existente pe rolul instanțelor la data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001 și este inadmisibilă dacă este introdusă după . acestei legi.

Argumentele unei asemenea teze, abordate inclusiv de instanța suprema, pornesc de la principiile constituționale ale aplicării legii civile în timp si de la rezolvarea conflictului intre legea speciala si cea generala, potrivit principiului generalia specialibus derogant.

Astfel, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea civilă dispune numai pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind cuprinsă în art. 1 C.civ. conform căruia legea civilă nu are putere retroactivă.

Aceste texte consacră teza, unanim acceptată, că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, așa încât legea nouă nu poate nimici sau modifica trecutul juridic și, invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acțiunea noii legi civile se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.

Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr. 10/2001 vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restitutio în integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art. 480 - 481 Cod civil.

Deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul său de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial si cu o procedură administrativă - obligatorie - prealabilă sesizării instanței.

Legea nouă suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speță, si fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc.

Cum o asemenea reglementare interesează ordinea publica, rezulta ca este de imediată aplicare, soluție consacrată legislativ și prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Cu toate acestea, în condițiile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită se poate prevala de acțiunea legii vechi (C.civ.), dar numai în cazul acțiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii. In acest caz, numai caracterul respectiv al normei și voința legiuitorului fac posibilă supraviețuirea, prin excepție, a legii vechi. Ca atare, odată cu . Legii nr.10/2001 rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele care formează obiectul acestei legi. În consecință, accesul la un proces echitabil cu privire la asemenea imobil, poate fi exercitat, cu excluderea acțiunii civile în revendicare, sub toate formele ei de redactare, cum este cazul în speță, numai în condițiile și pe căile prevăzute de legea nouă.

Așa fiind, rezultă că nu mai este admisibilă acțiunea în revendicare, în întregul său, ce poate cuprinde și cereri prealabile în constatare, dar toate având aceeași finalitate, întemeiată pe prevederile C. civ., după . Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, fiind de imediată aplicare, întrucât interesează, atât procedural, cât și substanțial, ordinea publică.

Aceasta rezultă neechivoc și din dispozițiile art. 6 alin. (2), ale Legii nr. 213/1998, care prevăd că bunurile preluate de stat, fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații. D. consecință, după 14 noiembrie 2001 data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 acțiunea în retrocedare a imobilelor pe care le vizează, nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun.

Pe de altă parte, acțiunea fondată pe noua Lege nr. 10/2001 este supusă epuizării fazei necontencioase, adică a procedurii administrative prealabile și obligatorii. Or, în speță obiectul acțiunii este revendicare, temeiul invocat îl constituie art. 480 - 481 C.civ., iar reclamanții nu au urmat prima fază a procedurii obligatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001.

O asemenea condiție prealabilă de admisibilitate nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție și, deci, principiul și dreptul fundamental al accesului liber la justiție, căci vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nici substanța dreptului garantat constituțional și prin art. 6 alin. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificate de România prin Legea nr. 30/20 iunie 1994.

În apel intimatii F. R. J. și W. H. R., au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ambelor apeluri cu consecinta păstrării hotărârii apelate.

În cuprinsul întâmpinării intimatii au arătat următoarele:

Hotărârea pronunțata este legala si temeinica fiind rezultatul unei analize minuțioase a probatoriului si a dispozițiilor legale aplicabile in cauza.

În ceea ce privește apelul declarat de paratul S. R. prin M. Finanțelor P., acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Instanța de fond în mod corect a apreciat ca aceasta parte justifica calitate procesuala pasiva fiind titularul pasiv in raportul de drept litigios dedus judecații.

P. cererea formulata au solicitat instanței sa constate nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului în litigiu precum si rectificarea cărtii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. corelativ cu restabilirea situației anterioare de carte funciara pe numele foștilor proprietari.

F. de obiectul cererii de chemare in judecata, in mod evident, S. R. are calitate procesuala pasiva, susținerile apelantului sub acest aspect neavând nici un suport.

In ceea ce privește motivul de apel referitor la admisibilitatea acțiunii formulate invederează următoarele:

Imobilul a fost preluat de stat in baza Decretului 92/1950 cu titlul de naționalizare, înscrierea dreptului de proprietate al statului in cartea funciara făcandu-se in acest temei.

Titlul statului asupra imobilului este nevalabil pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 6 alin (1) din Legea nr. 213/ 1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrative-teritoriale si bunurile dobândite de stat in perioada 06.03._89, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat.

Reglementare pe care o consacra textul citat pornește de la constatarea ca, in lumina principiilor juridice unanim cunoscute categoria de bunuri la care se refera articolul menționat aparțin in proprietate statului roman, numai daca aceste bunuri au fost dobândite cu respectarea condițiilor enunțate de textul examinat.

In caz contrar, in situația imobilelor preluate de stat fără respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat iar statul nu a devenit un adevărat proprietar.

Aceasta constatare reprezintă o prerogativa pe deplin compatibila cu competenta instanțelor judecătorești de a stabili, în fiecare caz în parte, valabilitatea actului de preluare si daca, la speța dedusa judecații, prevederile Decretului 92/1950 erau în concordanta cu reglementările amintite.

Astfel in anul 1950, când imobilul revendicat a fost naționalizat era in vigoare Constituția din 1948, care în art. 8 prevedea ca proprietatea particulara si dreptul de moștenire erau garantate, iar proprietatea particulara agonisita prin munca si economisire se bucura de o protecție speciala.

Nu se poate afirma, in speța dedusa judecații, ca Decretul 92/1950 a constituit un mijloc legal de dobândire a proprietății imobilului, cat timp din interpretarea prevederilor art. 480 cod civil rezulta ca proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de ai culege fructele si de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din același Cod, nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire.

De aceea, trecerea bunului imobil in proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale amintite, conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare, astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil.

Ca urmare a constatării nevalabilității titlului statului se impune rectificarea cărtii funciare in sensul radierii dreptului de proprietate al statului si revenirea la situația anterioara intabularii titlului constatat nevalabil.

Acest caz de rectificare a cărtii funciare este prevăzut expres atât în art. 34 din Decretul -lege nr. 115/1938 cat si în art. 34 din Legea nr. 7/1996 unde se menționează ca ”orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din Cartea Funciara daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a făcut inscrierea nu a fost valabil”.

Ca urmare a constatării nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului in litigiu, instanța desființează cu efect retroactiv titlul de proprietate al statului si statuează faptul ca foștii proprietari înscrisi in Cartea Funciara nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, rectificarea de Carte Funciara fiind operațiunea fireasca, necesara, pentru aducerea Cârtii Funciare in conformitate cu starea de drept existenta.

F. de aceste considerente, acțiunea de fata întrunește condițiile de admisibilitate asa cum rezulta si din interpretarea art. 20 si 21 alin (1) din Constituția României, cu referire la art. 1 Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudența CEDO, dreptul lor de proprietate în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari fiind necesar a fi recunoscut si respectat.

In acest context se impune a se sublinia ca prezenta acțiune este admisibila si după . Legii nr. 10/ 2001.

Trebuie remarcat ca acțiunea de fata nu este o acțiune in revendicare de drept comun ci o acțiune distincta care nu cade in aria de reglementare a Legii nr. 10/2001.

Chiar daca am aprecia ca acțiunea de fata ar fi asimilata unei acțiuni clasice de revendicare, pronuntandu-se asupra unui Recurs in interesul legii la 09 iunie 2008, înalta Curte de Casație si Justiție a statuat cu caracter obligatoriu ca in situația acțiunilor in revendicare a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada de referința a Legii nr. 10/ 2001 întemeiată pe dreptul comun se va aplica legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre Legea nr. 10/ 2001 si Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate, prioritate ce poate fi data in cadrul unei acțiuni in revendicare de drept comun in măsura in care, astfel nu s-ar aduce atingere unui drept de proprietate ori securității juridice.

In acest context trebuie precizat ca potrivit art. 6 alin.3 din Legea nr. 213/1998 instanțele sunt deplin competente sa stabilească valabilitatea titlului statului, făra ca in cadrul acestui demers judicar sa fie aplicabile dispoziții din legea speciala invocata de parat respectiv legea nr. 10/2001.

Pe de alta parte, odată ce instanța constata nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, reclamantului i se recunoaște existenta unui bun actual in sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului ceea ce conduce la concluzia ca acestea pot face obiectul protecției normei din Convenție.

In acest sens jurisprudența Curții (CEDH, 20.11.2002, Posti si Rahko c/Finlandei) a statuat ca dreptul reclamanților rezultat dintr-un drept acordat potrivit legislației naționale, este un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. l.

P. prisma celor arătate, a declara acțiunea ca inadmisibilă ar echivala deopotrivă cu anihilarea nejustificată a caracterului absolut, exclusiv și perpetuu al dreptului de proprietate si ar însemna afectarea substanței dreptului lor de proprietate, nefiind respectat un raport de proporționalitate între scopul urmărit (respectarea dreptului de proprietate încălcat) și mijlocul procedural ales (trimiterea exclusiv la procedura Legii nr. 10/2001 care limitează în timp și formal dreptul de a cere restituirea).

Chiar si in situația revendicărilor îndreptate împotriva subdobânditorilor de la stat Curtea a admis ca exista încalcarea dreptului prevăzut de disp. art. 1 din Primul Protocol. Astfel, în cauza S. și alții împotriva României, cauza D. impotriva României, Curtea a considerat ca vâzarea de către stat a bunului altuia unor terți de buna - credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmării in justiție in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, coroborat cu lipsa totala a despăgubirii, reprezintă o privare de proprietate contrara art. 1 al Protocolului nr. 1.

Decizia nr. 33/2008 a ICCJ sus-menționată se impune cu caracter obligatoriu instanțelor judecătorești în temeiul art.329 Cod procedură civilă. Având un veritabil caracter normativ, ea trebuie interpretată ca și legea, în sensul producerii de efecte și nu în sens contrar. Or, decizia prevede că în caz de neconcordanță între legea specială - respectiv Legea nr. 10/2001 care impune urmarea unei proceduri speciale pentru restituirea bunului ce intră în sfera ei de reglementare, apartenență ce nu a fost negată de Tribunal - și Convenție, acțiunea în revendicare de drept comun este admisibilă în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Pe calea cererii de chemare în judecată, au solicitat și constatarea nevalabilitatii titlului statului iar admiterea acetui petit determina faptul ca statul nu mai poate invoca în favoarea sa un drept de proprietate apt de a nu suporta o atingere în sensul celor mai sus arătate.

La fel, având in vedere ca fata de imobilul ce face obiectul litigiului, nu s-au stabilit raporturi juridice ulterioare preluării (de exemplu prin valabilă înstrăinare către un terț), prezenta cerere de chemare în judecată nu mai poate fi supusă excepției inadmisibilității.

In concluzie, se impune a se constata ca protecția acordata de Convenție dreptului de proprietate prin art. 1 din Protocol se impune a fi prioritara dispozițiilor din dreptul intern. încercarea legiuitorului de a impune judecătorului prin lege promovarea unei soluții in favoarea statului, se impune a fi sancționată de puterea judecătoreasca prin înlăturarea efectelor unei astfel de legi, aplicând cu întâietate dispozițiile Convenției.

Referitor la apelul declarat de intervenienta S.C. R. M. S.A. solicită sa se dispună respingerea acestuia pentru următoarele motive:

Intervenienta pretinde ca a dobândit dreptul de proprietate de la antecesoarea sa S.C. ROMARTA S.A. în urma divizării acestei din urma societăți care la rândul sau a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu prin efectul legii.

Asa cum arata si intervenienta in cererea formulata, in Cartea Funciara, S.C. ROMARTA S.A. figurează cu drept de administrare, nefiind nici o înscriere referitoare la vreun drept de proprietate al acesteia asupra imobilului in litigiu.

Atat la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 15/1990 cand se pretinde ca a luat naștere dreptul de proprietate in favoarea antecesoarei interveniente cat si in prezent, in cazul acțiunii de fata sunt aplicabile prevederile Decretului - lege nr. 115/ 1938.

Aplicabilitatea în timp a acestor prevederi a fost tranșata prin Decizia nr. XXI/2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție în recursul în interesul legii prin care s-a stabilit ca acțiunile de carte funciară (în prestație tabulară și în rectificare tabulară), având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul-lege nr. 115/1938.

De altfel, așa cum retine si instanța suprema, legea nr. 7/1996 prevede in mod expres in dispozițiile art. 72 alin. 2 si 3 faptul ca actele normative care reglementează vechile sisteme de publicitate imobiliara „îsi încetează aplicabilitatea pentru fiecare județ in parte, la data finalizării lucrărilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara pentru intreg teritoriul administrativ al unui județ”, urmând ca aceleași acte normativ sa se abroge numai „dupa definitivarea cadastrului la nivelul intregii tări”(anexa 1).

Ori pana in prezent aceste lucrări nu au fost finalizate astfel încat Decretul Lege nr. 115/1938 continua sa se aplice.

In aceste condiții, prezintă deosebita importanta efectul înscrierii in cartea funciara a unui drept real sub imperiul decretului lege nr. 115/1938.

Transmiterea unui drept real care formează obiectul supus înscrierii se produce, în sistemul reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, numai datorită efectului constitutiv al înscrierii iar efectul constitutiv (atributiv) al înscrierii înseamnă nașterea necondiționată a dreptului real (jus in re).

Sub aspectul menționat mai este de observat că prin art. 26 din aceeași lege se reglementează ca "drepturile reale se vor dobândi fară înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere", însă, în aceste din urmă cazuri, "titularul nu va putea ... dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea".

F. de aceste dispoziții legale menționam ca dreptul de proprietate al intervenientei sau al antecesoarei acesteia nu a fost înscris in cartea funciara iar pe de alta parte, pretinsa dobândire a dreptului de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990 nu constituie o excepție de la regula înscrierii, legea ca mod de dobândire nefiind menționata printre cazurile limitativ enunțate de art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938.

Țin să precizeze ca intervenienta incearca sa inducă instanța in eroare cu privire la acest aspect susținând ca atât pretinsa dobândire a dreptului de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990 de către antecesoarea sa cat si ulterior transmiterea dreptului de proprietate prin fuziune sau diviziune ar fi excepții de la regula dobândirii dreptului de proprietate prin înscriere în cartea funciara. Aceasta susținere este contrazisa de prevederile art. 26 care instituie ca excepție de la regula inscrierii doar moartea, accesiunea, vânzarea silită și exproprierea.

De altfel, antecesoarea S.C. Romarta S.A. si-a inscris in cartea funciara in anul 2002 dreptul de administrare si nu dreptul de proprietate.

Lipsa înscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara este consecința fireasca a faptului ca antecesoarea intervenientei nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 nefiindu-i aplicabile.

Conform art. 20 din Legea nr. 15/1990 ”Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, iar imobilul in litigiu a fost dobândit de societatea respectiva cu alt titlu respectiv cu drept de administrare.

Mai mult, chiar daca prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 ar fi aplicabile, transmiterea proprietății nu a putut opera pentru ca statul la rândul sau nu era proprietar valabil la momentul intrării in vigoare a legii.

Soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, Curtea Constituțională prin decizia nr. 151 din 17 martie 2005, respingând excepția de neconstituționalitate, a statuat că, în ceea ce privește cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăților comerciale respective și al regiilor autonome, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, chestiunea de a știi dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anumit bun a putut deveni proprietatea societății comerciale este de competența instanței judecătorești. Examinând această problemă, instanța va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunurilor, conform principiului tempus regit ac turn, acestea au putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietății n-a avut loc niciodată.

Ori prin cererea ce face obiectul prezentei cauze noi tocmai acest aspect 1-am invocat, faptul ca titlul de preluare nu a fost valabil.

In condițiile in care instanța va constata nevalabilitatea titlului statului, pe cale de consecința va constata si inaplicabilitatea prevederilor legale menționate de intervenineta ca mod de dobândire a proprietății, aceste prevederi aplicându-se restrictiv, in condițiile prevederilor art. 20 din legea nr. 15/1990 anterior enunțate, numai asupra bunurilor asupra cărora S. poate justifica un titlu de proprietate valabil.

Așadar, nici antecesoarele intervenientei si nici intervenienta nu au dobândit in mod legal dreptul de proprietate asupra bunului in litigiu, întreaga teorie dezvoltata de către intervenienta cu privire la diviziune si fuziune neavând nici o relevanta in speța, fata de situația de fapt si de drept anterior expusa.

P. întâmpinare, intimatii nu au solictat administrarea de probe.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința apelată în raport cu motivele de apel invocate de apelanți, actele și lucrările dosarului, instanța constată ambele cereri de apel sunt nefondate, având în vedere următoarele:

I. În ceea ce privește cererea de apel formulată de apelantul S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.F.P. B..

Esențial, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități, între persoana titulară a obligației, în cazul acțiunii în realizare, respectiv cea care pretinde titulară al dreptului, ori este recunoscută în mod public ca si titulară a dreptului, în cazul acțiunii în constatarea nevalabilității acestui drept, și persoana chemată în judecată.

Pretențiile intimaților - reclamanți F. R. J. și W. H. R., au fost: constatarea nevalabilității titlului STATULUI ROMÂN asupra imobilului situat în mun. Brasov, ., înscris în C.F. _ B., sub nr. top. 5593 - 5594/2; rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al apelantului - pârât S. ROMÂN si corelativ restabilirea dreptului fostilor proprietari, asupra aceluiași imobil.

Imobilul situat în mun. Brasov, ., înscris în C.F. _ B., sub nr. top. 5593 - 5594/2, a intrat în proprietatea apelantului - pârât S. ROMÂN, cu titlu de drept de naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950, recurentul - pârât fiind înscris și în prezent ca și titular al dreptului de proprietate.

Asupra acestui imobil S.C. ROMARTA S.A. are înscris un drept de administrare operativă.

Având în vedere că în speță a fost contestat titlu de dobândire a proprietății de către S. ROMÂN în conditiile Decretului nr. 92/1950, și că intimatul - reclamant a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate împotriva aceluiași apelant - pârât, văzând și dispozițiile art. 20 alin. 3 și art. 22 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în mod evident legitimare procesuală activă nu putea avea decât uzurpatorul dreptului de proprietate al antecesorului intimaților - reclamanți, respectiv apelantul - pârât S. ROMÂN, astfel după cum corect a reținut prima instanță, critica referitoare la lipsa calitătii procesuale pasive a STATULUI ROMÂN neputând fi primită.

În ceea ce priveste reprezentarea apelantului - pârât S. ROMÂN, prima instantă a retinut în mod corect că în spetă reprezentarea acestuia nu putea fi asigurată decât de M. F. P.. Astfel, tribunalul constată că la data sesizării primei instante era în vigoare Decretul nr. 31/1954, care, prin dispozitiile cuprinse în art. 25 stabilea că atunci când S. ROMÂN participă în nume propriu ca subiect de drepturi si obligatii, reprezentarea acestuia este asigurată de M. F. P., cu exceptia situatiilor în care potrivit legii reprezentarea este asigurată de alte organe.

Cum dispozițiile Legii nr. 215/2001 sau o altă reglementare, nu contin prevederi relative la reprezentarea STATULUI ROMÂN de către unitătile administrativ teritoriale, reprezentarea acestui pârât în cauză nu putea fi asigurată decât de către M. F. P., conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, astfel încât si sub acest aspect criticile apelantului sunt de neprimit.

Sub aspectul valabilității titlului STATULUI ROMÂN, este de notorietate împrejurarea că Decretul nr. 92/1950, nu putea constitui un titlu valabil, prevederile acestuia fiind contrare atât dispozițiilor Constituției în vigoare la momentul edictării decretului, dar si tratatelor si reglementărilor internationale la care România era parte, care garantau dreptul de proprietate, precum si imposibilitatea deposedării de proprietate în în lipsa unei prealabile si reale despăgubiri.

Cum prevederile acestui decret au ignorat atât prevederile Constituției în vigoare la momentul deposedării autorilor intimatilor - reclamanti de proprietate, ale Codului civil, precum si cele internaționale recunoscute de Romania, caracterul abuziv al respectivei deposedări a fost evident, prima instantă stabilind în mod legal si temeinic acest aspect.

În ceea ce priveste problema admisibilitătii cererii de chemare în judecată după . Legii nr. 10/2001, instanta de apel constată, în primul rând, că obiectul principal al cererii de chemare în judecată nu a vizat în mod direct revendicarea imobilului ci constatarea nevalabilității titlului statului cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară.

Cu toate acestea, prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanții - intimați F. R. J. și W. H. R., au urmărit însă valorificarea drepturilor lor relative la imobilul mai sus identificat, în calitate de succesori în drepturi ai unuia dintre foștii coproprietari ai imobilului, respectiv redobândirea proprietătii preluate de la autorul lor, în conditiile Decretului nr. 92/1950, ceea ce, în mod inevitabil pune implică analiza admisibilitătii raportat existenta unei legii speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001.

Cu privire la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 a stabilit că „pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație”.

P. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul a instituit un cadru legal special în materia măsurilor reparatorii referitoare la imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, urmărind să asigure repararea în natură sau prin echivalent a prejudiciilor cauzate foștilor proprietari ai imobilelor vizate de această reglementare, ori succesorilor lor, ca o consecință a preluării abuzive, în urma naționalizării, confiscării, exproprierii sau în orice alt mod, a respectivelor bunuri, astfel încât, în mod formal, după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu ar mai putea constitui temei pentru introducerea unor cereri de revendicare pe cale jurisdicțională.

Legea nr. 10/2001, astfel după cum a fost modificată și completată, a instituit o procedură specială și obligatorie în contextul căreia persoanele vizate de lege sunt obligate, în primul rând, să notifice unitatea deținătoare, într-un anumit termen defipt de lege, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent, indiferent dacă preluarea imobilelor a fost făcută cu sau fără titlu valabil.

Această procedură specială și obligatorie reprezintă o așa numită procedură administrativă prealabilă, care în caz de nerespectare, ar fi trebuit să aibă ca efect pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, fără a deosebi dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil ori fără nici un titlu, adică în baza unui titlu nevalabil ori chiar în fapt.

În realitatea, aplicarea Legii nr. 10/2001 nu a produs efectul scontat de legiuitor, respectiv rezolvare unitară la nivel național a chestiunilor privind imobile preluate de abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii, obligatorie potrivit art. 330⁷ alin. 4 C.pr.civ., a statuat, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după . Legii nr. 10/2001, după cum urmează:

Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Din considerentele și dispozitivul acestei decizii, rezultă în mod indubitabil că nu se poate reține împrejurarea că existența Legii nr. 10/2001 exclude ab initio, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, lăsând practic instanțelor de judecată o consistentă putere de apreciere de la speță la speță, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui litigiu dedus judecății, dacă procedura prevăzută Legea nr. 10/2001 a constituit o cale efectivă și concretă în vederea obținerii reparației urmărite, sau aceasta s-a dovedit a fi iluzorie pentru obținerea pretinsei reparații, fiind contrară art. 1 sau art. 6 din Convenție.

În cauza Faimblat c. României, (hotărârea din 13 ianuarie 2009) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.

P. Hotărârea pilot din 12.10.2010, pronunțată în Cauza M. A. și alți împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a identificat încă o dată cauzele care determină sesizarea sa cu numărul mare de plângeri formulate împotriva STATULUI ROMÂN, plângeri care au la origine procedurile referitoare la materia retrocedării imobilelor preluate abuziv.

În opinia Curții, reglementarea actuală a procedurilor de restituire cuprinse în Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, etc. nu oferă justițiabililor un parcurs care să se încadreze într-un termen rezonabil și care să aibă o finalitate previzibilă.

Această situație este determinată de lipsa unor termene în care autoritățile competente să fie obligate să efectueze diverse operațiuni, ori ineficiența unor astfel de termene (de exemplu, nereglementarea unui termen în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele persoanei îndreptățite titlul de despăgubire, ori încălcarea de către autoritățile competente, în mod repetat, a obligațiilor care le reveneau, în sensul de a răspunde la cererile de restituire sau de despăgubire în termenul legal de 60 de zile), dar și de funcționarea defectuoasă a unor entități implicate (cum ar fi lipsa de eficiență a Fondului Proprietatea).

Referitor la acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile civile de drept comun, Curtea a apreciat că respingerea sa motivată de necesitatea de a asigura aplicarea coerentă a legilor de reparație nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanță garantat de art. 6§1 din Convenție, cu condiția ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie privită ca o cale de drept efectivă. Or, din practica națională a rezultat faptul că, autoritățile competente și-au încălcat în mod repetat obligațiile care le reveneau, în sensul de a răspunde la cererile de restituire sau de despăgubire în termenul legal de 60 de zile, aspecte care au constituit problema sistemică și care a împiedicat funcționarea procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 punând persoanele interesate în imposibilitatea de a supune deciziile administrative controlului jurisdicțional prevăzut de lege.

Tot Curtea a reținut că, neregularitățile de ordin juridic, grefate pe situația economică incertă a României, dar și pe o practică juridică neunitară în materie (generată, în cele mai multe cazuri, tot de deficiențele de ordin normativ, datorită modificărilor legislative mult prea frecvente) au creat și creează premisele sesizării “în .>

De asemenea, Curtea constatat că este necesar ca România să reformeze legislația din materie, astfel încât aceasta să respecte prevederile art. 6.1 din Convenție și cele ale art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, într-un interval de 18 luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, suspendând pe durata acestei perioade judecarea tuturor cererilor „care izvorăsc din aceeași problematică generală”.

În concret, în speța dedusă judecății intimatii - reclamanti F. R. J. si W. H. R., nu au urmat procedura administrativă prealabilă instituită de legiuitor, astfel după cum rezultă din probele administrate în cauză, optând pentru o cale certă si predictibilă, respectiv cea jurisdicțională.

P. urmare, în raport cu cele expuse nu li se poate imputa intimatilor - reclamantii refuzul de a urma procedura anevoioasă si incertă prescrisă de Legea nr. 10/2001, astfel încât acestora să le fie negat dreptul la o instantă.

Împrejurarea că prin Decizia nr. XX din 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a confirmat că, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestațiile formulate împotriva deciziilor/dispozițiilor de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și cererile persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, nu constituie o garanție de eficiență a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere că obținerea unei hotărâri judecătorești de obligarea a entității autorizate în emiterea respectivei decizii/dispoziții este la fel de ineficientă ca și nerecurgerea la instanță, neexistând mijloace efective de obligare în sensul urmărit, după cum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în Hotărârea pilot din 12.10.2010, pronunțată în Cauza M. A. și alți împotriva României.

Raportat la argumentele expuse, tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod întemeiat neconcordanța dintre prevederile Legii nr. 10/2001 și cele ale prevederile art. 6.1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, procedând în mod pertinent la a da prioritate dispozițiilor din Convenție, în acord cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituția României și Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, reținând în consecință admisibilitatea acțiunii reclamantilor, cu atât mai mult cu cât acestia nu au vizat în mod direct revendicarea imobilului ci doar constatarea nevalabilitătii titlului statului, cu consecinta firească a restabilirii situatiei anterioare de carte funciară, întemeiată pe dispozitiile art. 34 pct. 1 din Decretul - lege nr. 115/1938 si art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 în forma existentă la data introducerii cererii de chemare în judecată.

P. recunoașterea admisibilității și admiterea acțiunii intimaților - reclamanți nu a fost afectată stabilitatea raporturilor juridice, respectiv a drepturilor unor terți dobânditori de bună - credință, deoarece imobilul a fost transmis cu titlu gratuit de către uzurpatorul proprietății - S. ROMÂN, în puterea legii, dreptul dobândit de antecesorii apelantei - interveniente S.C. R. M. S.A., fiind la fel de viciat ca și cel al uzurpatorului, aceste vicii putând fi lesne cunoscute de apelanta - pârâtă din studiul cărtii funciare a imobilului.

II. Referitor la cererea de apel formulată de apelanta - intervenientă S.C. R. M. S.A..

În cadrul procesului de transformare a vechilor intreprinderi de stat, în societăți comerciale, în conformitate cu Legea nr. 15/1990, imobilul situat în mun. B., ., înscris în C.F. _ B., sub nr. top. 5593 - 5594/2, a fost cuprins ca si mijloc fix in capitalul social al S.C. INTEX S.A., făcând parte din patrimoniul acesteia.

Art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 a stabilit că bunurile aflate în patrimoniul nou înființatelor societăți comerciale sunt proprietatea acesteia.

Însă, în regiunile în care se aplica sistemul de publicitate imobiliară reglementat de Decretul - lege nr. 115/1938, dobândirea dreptului de proprietate era condiționată de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, deoarece nici Legea nr. 15/1990 si nici Decretul - lege nr. 115/1938, nu au instituit excepții de la principiul efectului constitutiv al înscrierii în cartea funciară, reglementat de art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938 - relativ la imobilele dobândite ope legis.

Dreptul de creanță dobândit S.C. INTEX S.A. în conditiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, nu a fost valorificat, astfel încât această entitate să devină titulara unui drept real asupra imobilului mai sus identificat, nefiind realizate niciodată formalitătile de publicitate imobiliară.

Prima instantă a retinut corect acest aspect, însă în mod inadecvat a calificat dreptul dobândit de S.C. INTEX S.A. ca fiind un drept de proprietate extratabular, deoarece singurele drepturi de proprietate extratabulară recunoscute de lege erau cele prevăzute de art. 26 din Decretul - lege nr. 115/1938, orice alte drepturi dobândite ex lege, precum cel dobândit de S.C. INTEX S.A. în conditiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, fiind drepturi de creantă în temeiul cărora titularii lor aveau posibilitatea să obtină înscrierea în cartea funciară si astfel să să devină titularii unor drepturi reale.

Conform celor mai sus evocate, dobândirea ope legis de către S.C. INTEX S.A., antecesoare a apelantei - interveniente, a imobilului în litigiu, nu a constituit o exceptie de la principiul efectului constitutiv al înscrierii în cartea funciară reglementat de art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938, după cum a susținut apelanta - intervenientă S.C. R. M. S.A., deoarece această modalitate de dobândire nu făcea parte din categoria celor enumerate de art. 26 din același decret - lege, a căror dobândire era recunoscută fără îndeplinirea formalității de înscriere în cartea funciară.

P. urmare, în mod justificat prima instantă a retinut că dreptul dobândit ope legis de S.C. INTEX S.A., a fost unul neconstituit în conditiile art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938 si prin urmare inopozabil terților.

Cum S.C. INTEX S.A. nu a dobândit niciodată în conditiile art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. Brasov, ., înscris în C.F. _ B., sub nr. top. 5593 - 5594/2, nici succesoarea acesteia S.C. ROMARTA S.A., nu putea dobândi un astfel de drept, prin fuziune, universalitatea drepturilor transmițându-se astfel după cum se găseau în patrimoniul societătii absorbite - prin fuziune neputându-se transmite mai multe drepturi decât avea societatea absorbită.

De asemenea, nici în urma divizării ulterioare a S.C. ROMARTA S.A., societatea rezultată din această procedură, respectiv apelanta - intervenientă S.C. R. M. S.A., nu putea dobândi mai multe drepturi decât cele care se aflau în patrimoniul antecesoarei sale.

Astfel în patrimoniul antecesoarelor apelanta - intervenientă S.C. R. M. S.A. nu s-a aflat decât cel mult un drept de creantă ce îi conferea acesteia dreptul de a obtine înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus identificat, drept pe care apelanta intervenintă nu la valorficat în decursul timpului, în conditiile art. 20 din Decretul - lege nr. 115/1938, astfel încât si în prezent S. ROMÂN este înscris în cartea funciară ca si proprietar al acestui imobil.

Aspectele referitoare la admisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de intimatii - reclamanti F. R. J. si W. H. R., au fost analizată în cadrul apelului STATULUI ROMÂN, pentru identitate de rațiune, considerentele avute în vedere cu ocazia analizării apelului acestuia fiind pertinente si relativ la apelul declarat de apelanta - intervenientă S.C. R. M. S.A.

Având în vedere considerentele expuse, tribunalul constată că hotărârea primei instante este legală si temeinică, astfel încât, văzând si dispozitiile art. 296 C.pr.civ., cererile de apel formulate de apelantii S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.F.P. B. si S.C. R. M. S.A. urmează a fi respinse, hotărârea apelată urmând a fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererile de apel formulate de apelanții S. ROMÂN, prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.F.P. B., cu sediul în mun. B., .. 7 și S.C. R. M. S.A., cu sediul în București, .. 34, .. 8, . sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. la data de 16.11.2012, în dosarul civil nr._, pe care o păstrează.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 iunie 2013.

Președinte, Judecător,

N. F. D. M.

Grefier,

E. M.

Detașată la Judecătoria B., semnează

grefier șef Secția I Civilă, I. M.

Red. D.M./08.01.2014

Tehnored. M.D./09.01.2014

- 6 ex. –

Jud. Fond: A. M.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 98/2013....		Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 849/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Decizia nr. 1059/2013. Tribunalul BRAŞOV Evacuare. Decizia nr. 1197/2013. Tribunalul BRAŞOV Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 13/2013. Tribunalul BRAŞOV Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 98/2013. Tribunalul BRAŞOV Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 849/2013. Tribunalul BRAŞOV Contestaţie la executare. Decizia nr. 846/2013. Tribunalul BRAŞOV Pretenţii. Decizia nr. 910/2013. Tribunalul BRAŞOV Fond funciar. Decizia nr. 911/2013. Tribunalul BRAŞOV