Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 98/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 98/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 98/2013
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 98/S
Ședința publică de la data de 23 mai 2013
Completul Civ. D4 compus din:
PREȘEDINTE –S. N. – judecător
Grefier – I. M.
Cu participarea procurorului A. B., din cadrul
Parchetului de pe lângă T. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cauzei civile de față privind soluționarea cererii formulată de reclamanții C. L., C. O., G. A. și P. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R., P. M. FINANȚELOR P., prin reprezentant legal, având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr.221/2009 .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, în aceeași compunere, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea adresată acestei instanțe, reclamantele C. L., C. O., G. A. și P. M. au chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice la care au fost supuși părinții reclamantelor, P. C. și P. A., de către regimul comunist, timp de 4 ani, 8 luni și 2 zile, prin dislocare din localitatea de domiciliu – ., fiindu-le stabilit domiciliu forțat în altă localitate, din motive etnice; să se constate caracterul politic al măsurilor luate împotriva autorilor reclamantelor prin: întocmirea de către Securitate a unui dosar penal, în decembrie 1959, identificat la CNSAS sub nr. P_, urmărirea și menținerea în evidența securității a tatălui reclamantelor, măsură dispusă prin Hotărârea emisă de MAI în data de 4.12.1959, reținerea autorilor reclamantelor în mod abuziv în localitatea în care le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu pe o perioadă de cel puțin o lună și 6 zile, îngrădirea dreptului la liberă circulație după ridicarea restricțiilor, marginalizarea și persecutarea acestora din motive etnice; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate și care nu le-au fost retrocedate: 20 oi, casa de locuit, inventar agricol complet, 1700 mp curte, cultura abandonată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele au arătat că împotriva părinților lor a fost emisă decizia MAI 200/1951.
În data de 18 iunie 1951, la ora 2 noaptea, a venit miliția, le-a luat buletinele și le-a dat termen de 2 ore pentru a strânge strictul necesar. Mama reclamantelor a avut o criză de panică și a amuțit.
Evenimentele prin care au trecut în acea perioadă le-au marcat viața atât din punct de vedere psihic și emoțional, cât și material. Daunele solicitate nu vor reda niciodată liniștea emoțională, nici sănătatea..
Au fost scoși din casă, duși la gară și încărcați în vagoane. Au călătorit în condiții extrem de grele până în satul Frumușica din județul G., de unde au fost transportați cu căruțele pe un câmp și li s-a spus să își facă bordeie.
Au locuit în condiții inumane și au muncit la câmp până ce, prin decizia MAI 6100/1955 li s-au ridicat restricțiile domiciliare. În perioada domiciliului obligatoriu,mama reclamantelor s-a îmbolnăvit de cancer și a decedat la scurt timp după ridicarea restricțiilor.
Cu privire la cel de al doilea petit al cererii s-a susținut că autorii reclamantelor au fost victimele unei privări de libertate fără a fi judecați sau condamnați pentru vreo faptă. Faptele pentru care s-a luat această măsură au avut nuanță etnică.
Chiar dacă măsura dislocării și a stabilirii domiciliului obligatoriu este recunoscută prin art. 3 lit. e din Legea 221/2009 ca având caracter politic, la CNSAS a fost identificat dosarul penal nr. P_ întocmit de securitate la 9.12.1959. P. Hotărârea din 4.12.1959 s-a dispus menținerea în evidență a tatălui reclamantelor. P. Decizia 6100/1955 s-a dispus ridicarea restricțiilor domiciliare, dar și îngrădirea dreptului la liberă circulație, iar aceasta nu are caracter politic de drept.
După ridicarea restricțiilor, măsurile abuzive au continuat prin întocmirea unui dosar penal și prin îngrădirea dreptului la liberă circulație, fără a li se da posibilitatea de a se întoarce în localitatea din care au dislocați.
Ridicarea restricțiilor domiciliare nu a avut loc la data emiterii deciziei, ci ulterior, ca urmare a intervenției fratelui tatălui reclamantelor la organele statului.
În momentul dislocării, autorii reclamantelor au abandonat 5 ha teren arabil, 20 de oi, locuință, inventar agricol complet și teren curte.
La momentul dislocării, toată recolta a fost abandonată.
Terenul de 5 ha a fost retrocedat, însă nu și terenul intravilan de 1700 mp.
În drept au fost invocate prevederile Legii 221/2009, art. 998 și 999 cod civil, Carta Națiunilor Unite, art. 7, 8, 9, 10 și 28 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat pentru reclamantele C. L., C. O. și P. M., excepția lipsei de obiect a petitului privind constatarea caracterului politic al măsurilor luate împotriva autorilor reclamantelor și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea de acordare de despăgubiri pentru bunurile mobile pretins confiscate, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Excepțiile invocate de pârât au fost unite cu fondul la termenul de judecată din 13.03.2012.
P. nota de ședință depusă pentru termenul de judecată din 13.03.2013, reclamantele au indicat valoarea bunurilor mobile pentru care se solicită despăgubiri, a indicat componența casei de locuit și s-a susținut că terenul agricol de 5 ha a fost retrocedat în temeiul legii 18/1991.
P. nota de ședință depusă la dosar la data de 22.05.2012 reclamantele au arătat că pentru casa de locuit nu dețin acte doveditoare ale proprietății.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertize de evaluare.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, instanța reține următoarele:
Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată raportat la hotărârile pronunțate în dosarele_ ,_ și_ ale Tribunalului B..
P. sentința civilă 346/D/2011 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului B. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin care s-a solicitat să se constate caracterul politic al măsurilor abuzive prin care aceasta și părinții săi au fost persecutați de organele de securitate și obligarea pârâtului la plata sumei de_ euro, echivalent în lei, pentru prejudiciul moral suferit.
P. sentința civilă 91/2011 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului B. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 336.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferi ca urmare a persecuției politice la care a fost supusă.
P. sentința civilă 92/2011 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului B. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. O. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 342.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferi ca urmare a persecuției politice la care a fost supusă.
În acțiunile anterioare, față de care s-a invocat excepția, pretențiile au fost formulate raportat la suferințele provocate prin măsurile luate împotriva reclamantelor, iar în prezenta cauză s-au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a persecuției politice la care au fost supuși părinții reclamantei.
Există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută între ele și în contra lor în aceeași calitate.
Tripla identitate impusă de lege pentru existența autorității de lucru judecat nu este întrunită în prezenta cauză deoarece nu există identitate de cauză între acțiunile inițiale și cea înregistrată în prezentul dosar. În cauzele anterioare, fundamentul raportului litigios consta în măsurile abuzive, cu caracter politic, exercitate împotriva reclamantelor, iar prezenta cauză este fundamentată pe măsurile abuzive luate împotriva autorilor lor.
Astfel fiind, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat.
A fost invocată excepția lipsei de obiect a petitului privind constatarea caracterului politic a măsurilor luate față de autorii reclamantelor.
Obiectul unei acțiuni constă în protecția unui drept sau a unor interese, concretizată prin pretenția reclamantului.
În cererea de chemare în judecată formulată, reclamantele au indicat pretențiile concrete față de pârât și, chiar dacă pentru unele măsuri administrative legea a stabilit existența caracterului politic de drept, solicitarea constatării acestui caracter nu lipsește de obiect pretenția formulată în acest sens. În consecință, instanța va respinge și această excepție.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost acordat pentru petitul de acordare a daunelor materiale pentru bunurile mobile confiscate.
Conform prevederilor art. 5 din Legea_:
„ (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;
c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.”
La lit. b a textului de lege mai sus citat se menționează acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate, iar cererea întemeiată pe prevederile acestei legi poate fi formulată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legi.
Legea a intrat în vigoare în luna iunie a anului 2009, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.12.2011, cu respectarea termenului de 3 ani, astfel că și această excepție va fi respinsă.
Cu privire la fondul litigiului, instanța reține următoarele:
Autorii reclamantelor, P. A. și P. C., au fost supuși măsurii administrative de strămutare a domiciliului și de stabilire a domiciliului obligatoriu, prin decizia MAI 200/1951, măsură care a încetat la data de 27.07.1955 prin decizia MAI 6100/1955.
Reclamantele, împreună cu părinții lor, au fost obligați să părăsească locuința din Săcălaz, jud. T. și să locuiască în Frumușica Nouă, jud. G..
Conform prevederilor art. 3 din Legea 221/2009:
„ Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.”
Măsura dispusă în baza deciziei 200/1951 are caracter politic de drept în conformitate cu prevederile art. 3 lit. e din Legea 221/2009.
Față de această dispoziție legală, nu mai este necesară intervenția instanței de judecată pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu.
Reclamantele au solicitat a se constata caracterul politic și pentru întocmirea de către securitate a unui dosar penal, nr. 27837din1959, identificat la CNSAS sub nr. P_, urmărirea și menținerea în evidența securității a tatălui reclamantelor, îngrădirea dreptului la liberă circulație și marginalizarea și persecutarea din motive etnice.
Dosarul menționat a fost întocmit în legătură cu aceeași măsură din dispoziția 200/1951, iar celelalte măsuri au la bază aceeași dispoziție sau reprezintă efecte ale acesteia, nu sunt măsuri separate și independente care să impună o analiză separată a caracterului lor politic.
Astfel fiind, instanța va respinge cererea de constatare a caracterului politic a măsurilor administrative luate împotriva autorilor reclamantelor.
Măsura cu caracter politic la care au fost supuși autorii reclamantelor le îndreptățesc pe acestea la formularea acțiunii în pretenții întemeiată pe prevederile Legii 221/2009.
În ceea ce privește solicitarea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, instanța reține următoarele:
Despăgubirile pentru prejudiciul moral sunt reglementate de prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, conform cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de data intrării în vigoarea prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului Lege 118/1990 și al OUG 214/1999 aprobată cu modificări și completări.
Textul de lege mai sus redat a fost declarat neconstituțional prin Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale.
Decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice raportat la aplicarea normei juridice în cauză. După ce se decide că prevederea legală analizată este neconstituțională, ea nu mai poate fi aplicată, procesul urmând a se judeca cu luarea în considerație a acestei noi realități juridice.
În aceste condiții, temeiul de drept al cererii de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării, fiind neconstituțional, nu mai poate fi aplicat, situație în care această cerere va fi respinsă.
S-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile abandonate la momentul părăsirii domiciliului.
P. decizia 6/2013 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii s-au stabilit următoarele:
În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi, pentru următoarele argumente:
a) Interpretarea logică a normei legale analizate susține această concluzie.
Așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus nu este aplicabilă normei analizate, întrucât ea presupune, prin ipoteză, un text legal conceput în termeni generali.
Or, deși în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul reglementează acordarea de "despăgubiri reprezentând valoarea bunurilor confiscate", fără a distinge între bunuri mobile și bunuri imobile, ulterior, prin trimiterea expresă, făcută în cadrul aceleiași norme, la dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, individualizează categoriile de bunuri pentru care pot fi acordate despăgubiri.
Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea regulii de interpretare menționate anterior.
b) Interpretarea gramaticală a normei analizate conduce la aceeași concluzie.
Astfel, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede că pot fi solicitate "despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate (...), dacă bunurile respective nu i-au fost restituite (...) în condițiile Legii nr. 10/2001 (...) sau ale Legii 247/2005".
Termenul "respective" se raportează la bunurile confiscate, pe care, ulterior, le individualizează prin trimiterea făcută la cele două legi de reparație. Legătura pe care acest termen o realizează între categoria bunurilor confiscate, pentru care pot fi solicitate despăgubiri și cea a bunurilor care nu au fost deja restituite în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu poate avea decât semnificația unei identități între cele două categorii de bunuri.
c) Concluzia este susținută și de o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit alin. (5) al acestui articol: "Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare".
Numai dacă despăgubirile acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, se referă la aceleași categorii de bunuri pentru care partea interesată poate obține reparații în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, se justifică reglementarea enunțată anterior, cuprinsă în alin. (5) al aceluiași articol, și al cărei scop nu poate fi decât acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, la acele bunuri care fac obiectul legilor speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
Interpretarea propusă nu încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că normele Convenției Europene nu impun statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să ratifice Convenția și că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției.
Or, adoptarea unei norme care să reglementeze dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia de acordarea de despăgubiri numai pentru anumite categorii de bunuri confiscate face parte din marja de apreciere în ceea ce privește politica economică și socială, pe care Curtea Europeană a recunoscut-o ca fiind la dispoziția statelor contractante.
Conform prevederilor art. 330 ind. 7 alin. 4 cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii sunt obligatorii.
Față de cele4 mai sus reținute,va fi respinsă cererea de acordare de despăgubiri pentru bunurile mobile abandonate la părăsirea locuinței.
Partea reclamantă a înțeles să fundamenteze pretențiile pe care le-a formulat în sensul celor mai sus arătate și pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și pe pactele internaționale cu privire la drepturile civile.
Din considerentele pe care instanța constituțională le-a reținut la adoptarea soluției pe care a pronunțat-o în decizia 1358/2010 rezultă că această instanță a analizat și conformitatea legii interne cu norma europeană și a stabilit că nu ne aflăm în prezența unui conflict între norma internă și norma europeană, conflict care trebuie soluționat în favoarea normei europene, întrucât, nu există o normă internă care să susțină pretențiile pe care reclamanta le-a formulat în cadrul prezentului proces.
De asemenea, instanța reține, în acord cu statuările făcute de instanța constituțională, că partea reclamantă poate obține măsuri reparatorii pentru prejudiciul pe care l-a încercat ca urmare a aplicării față de antecesorii său a unei măsuri administrative cu caracter politic, în condițiile stipulate de Decretul – Lege nr. 118/1991.
T. constată că nici art. 998 din Codul civil, respectiv art. 1349, 1357, 1381 și 1391 din noul cod civil nu pot constitui temei al admiterii pretențiilor supuse judecății, deoarece, acest text de lege reglementează răspundere civilă delictuală, care poate fi invocată numai în situația în care nu există un alt act normativ care să reglementeze repararea unui prejudiciu invocat.
În speța dedusă judecății, se reține că pretențiile pe care reclamantele le-au formulat provin dintr-o măsură administrativă cu caracter politic, or, așa cum s-a arătat anterior și cum instanța constituțională a reținut în deciziile pe care le-a pronunțat, dezdăunarea nu poate opera decât în condițiile reglementate de actele normative speciale pe care legislativul român le-a adoptat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.
În aceste condiții, instanța apreciază că reclamantele nu pot alege calea dreptului comun, reprezentată de acțiunea fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, ci poate doar să uzeze de dispozițiile din norma specială ce reglementează modalitatea de dezdăunare a foștilor deținuți politici.
Terenul agricol de 5 ha a fost restituit în baza legilor de reparație, iar pentru casa de locuit, reclamantele nu au fost în măsură să dovedească existența acesteia în proprietatea autorilor lor.
În ceea ce privește imobilul teren intravilan de 1700 mp reținem că acesta a constituit proprietatea numitului P. A., tatăl reclamantelor, așa cum rezultă din adeverința 4178/2.05.2012 emisă de Primăria Comunei Săcălaz, în conformitate cu registrul agricol 1947-1950. Acesta nu a fost restituit în baza legilor de reparație, astfel că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 lit. b din Legea 221/2009.
P. expertiza tehnică de evaluare, acest imobil a fost evaluat la_ euro.
T. va admite această pretenție a reclamantelor, apreciind-o ca întemeiată, și va obliga pe pârât să plătească reclamantelor această sumă.
Reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile autorității de lucru judecat, lipsei de obiect și prescripției dreptului material la acțiune.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele C. L., domiciliată în B., ., ., domiciliată în B., .; G. A. și P. M., domiciliate în B., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
Obligă pe pârât să plătească reclamantelor suma de_ euro cu titlul de despăgubiri pentru imobilul teren de 1700 mp care a aparținut autorilor lor.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantelor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.05.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
judecător S. N. I. M.
Red. S.N:- 18.01.2013
Tehnored. I.M.-18.01.2013
8 ex.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 13/2013.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 239/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
