Acţiune în constatare. Sentința nr. 66/2013. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 66/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 66/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 66/S DOSAR NR._

Ședința publică din data de 19.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE –V. M.

GREFIER- D. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP B., U. A. T. ., C. L. al C. Bunești și M. de E. B., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 04.03.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12.03.2013 și apoi din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 19.03.2013.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta B. A. a chemat în judecată pe pârâții . și S. R., prin C. L. al C. Bunești solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate nevalabilitatea titlului Statului Româna asupra imobilului situat în localitatea C., . CF_ Bunești (provenită din conversia de pe hârtie a CF 1730 C.) nr. top. 141,142 în raport cu dispozițiile art. 6 din Legea nr.213/1998, art.136 și art. 44 din Constituția României și art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului ;

- să constate că reclamanta este unica moștenitoare a proprietarului tabular Folberth Ernest A., în calitate de fiică și a dobândit prin succesiune dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus indicat ;

- să fie obligați pârâții să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul din C., constând din casă și grădină în suprafață totală de 1166 mp. ;

- să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Statului R. și întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, cu titlu de moștenire după defunctul Folbert Ernest A. .

Cererea a fost precizată în sensul că s-a mai solicitat restituirea în natură a bunurilor mobile rămase în casă la plecarea reclamantei în Germania sau în cazul în care aceasta nu mai este posibilă ,obligarea pârâților la plata contravalorii acestor bunuri,în valoare totală de 150.000 Euro .

Inițial, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R. care, prin Sentința civilă nr. 719/08.11.2010 a declinat-o spre soluționare, Tribunalului B. .

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 480, 481 Cod civil, art. 5 al. 2 din legea 213/1998, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, art. 17 și 34 pct. 1 din Decretul – lege nr. 115/1938 și Legea 7/1996 .

Pârâta ., a invocat inadmisibilitatea acțiunii în revendicare după apariția Legii 10/2001 raportat și la statuările din Decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J., excepțiile lipsei calității de reprezentant a Consiliului L. Bunești pentru S. R. și a lipsei calității procesuale active a reclamantei .

P. răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat prioritatea Convenției în cadrul unei acțiuni în revendicare, cum rezultă din Decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J., susținând că excepția lipsei calității de reprezentant a Consiliului L. Bunești pentru S. R. trebuie respinsă . Potrivit art. 38 din Legea 215/2001 și art. 12 din legea 213/1998, în procesele privind imobile aflate în domeniul privat al unităților administrativ teritoriale aparține consiliilor locale, în speță Consiliului L. Bunești .

Și calitatea procesuală activă a reclamantei poate fi cu ușurință verificată, pârâta deținând acte de stare civilă a acesteia .

Inițial cererea a fost înregistrată sub nr._ , dosar în care a fost pronunțată Sentința civilă 392/S din 07.11.2011 prin care a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a Consiliului L. Bunești pentru pârâtul S. R. și anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. A. .

Această sentință a fost anulată prin Decizia civilă nr. 22/..2012 a Curții de Apel B. prin care s-a reținut că prima instanță nu a cercetat fondul, cauza fiind trimisă la rejudecare, astefl că a fost înregistrată sub nr._ .

În rejudecare, cererea reclamantei a fost întregită prin chemarea în judecată a pârâților S. R. prin M. Finanțelor P., U. A. T. ., C. L. Bunești și M. de E. B. .

S. R. prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., lipsei calității de reprezentant a M. Finanțelor P. pentru pârâtul S. R. și inadmisibilității acțiunii, aceasta din urmă fiind invocată și de către pârâta U. A. T. . reprezintă o apărare de fond ce va fi tratată ca atare potrivit celor ce urmează .

Pârâtul M. de E. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei de restituire în natură a bunurilor mobile din colecția de artă populară, susținând că aceasta a fost donată de către autorul reclamantei statului român cu scutire de comunicare a acceptării, potrivit actului autentificat notarial sub nr. 9408 din 16.06.1987, alături de colecția acestuia și alte persoane din zonă au donat obiecte de artă populară, toate acestea rămânând în casa donatorului și după plecarea lui din țară . Piesele rămase urmare furturilor determinate de lipsa pazei imobilului se află în patrimoniul cultural public, ocrotit de Legea 189/2001 privitoare la patrimoniul cultural național .

Analizând excepțiile invocate și cererea reclamantei în raport de dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța va analiza cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., lipsei calității de reprezentant a M. Finanțelor P. pentru pârâtul S. R., excepții care se dovedesc neîntemeiate și vor fi respinse .și lipsei calității procesuale active a reclamantei .

Potrivit prevederilor art. 25 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, în asemenea raporturi, statul participă prin M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe .

Cererea reclamanților față de Stat vizează titlul acestuia de preluare a imobilului, reprezentarea sa neputând avea loc decât prin M. Finanțelor P., aspect ce rezultă și din dispozițiile art. 12 al. 5 din Legea 213/1998, în vigoare la data promovării acțiunii .

Potrivit art. 12 al. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „ În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare „ . La aliniatul 5 al aceluiași articol se prevede că „ În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de M. Finanțelor P., iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile ………locale … „ .

În speță, instanța a fost sesizată cu o cerere vizând dreptul de proprietate și nu dreptul de administrare, potrivit al. 4 teza I al art. 12 din Legea 213/1998, astfel că statul stă în proces în calitatea sa de proprietar fiind reprezentat potrivit normelor legale mai sus evocate .

Din conținutul cărții funciare nr._ Bunești, provenită din conversia pe hârtie a CF 1730 C., nr. top. 141,142 în natură grădină de 554 mp și casă cu curte de 612 mp, rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului reclamantei Folbert Ernest A. ( fila 7 dosar_ atașat ), preluat de statul român în baza Decretului 223/1974 și dat în administrarea legală a Biroului Executiv al Consiliului Popular al C. Bunești ( filele 15 – 18 dosar_ ) .

Rezultă justificarea chemării în judecată a celor doi pârâți care au în administrare imobilul în litigiu și nu se poate reține întemeiat că aceștia nu au calitate procesuală pasivă

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei nu a mai fost susținută de către pârâta U.A.T. Bunești, de altfel dovada acestei calități rezultă din cea de moștenitoare a proprietarului tabular anterior preluării de către stat a imobilului ( filele 8 - 10 dosar judecătorie ) .

Pe fondul cererii deduse judecății, instanța reține că aceasta este parțial întemeiată și va fi admisă ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Decretul nr. 223/1974, în baza căruia s-a procedat la preluarea de către stat a imobilului în litigiu, contravenea atât Constituției din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri, cât și Codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire și Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Înscrierea dreptului de proprietate la statului și a celui de administrare a avut loc în anul 1997, deși Decretul 223/1974 a fost abrogat prin Decretul – lege nr. 9/1989 .

Pentru aceste considerente, instanța constată temeinicia capătului de cerere relativ la nevalabilitatea titlului cu care S. R. a preluat imobilul situat în localitatea C., județul B., în natură casă, curte și grădină ( 1166 mp ) înscris în CF nr._ Bunești ( provenită din conversia pe hârtie a CF 1730 C. ), nr. top 141, 142 și calitatea de unică moștenitoare a reclamantei după antecesorul acesteia Folberth Ernest A. .

Inexistența dreptului de proprietate valid în favoarea statului determină admiterea cererii privind revendicarea acestui imobil, astfel că vor fi obligați pârâții U. A. T. . și C. L. Bunești să-l lase reclamantei în deplina proprietate și liniștită posesie .

Art. 480 din Codul Civil consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv și absolut de bunul lor putând cere tuturor celorlalți să respecte acest drept, iar prin art. 481 cod civil se prevede că unica situație în care proprietatea poate fi cedată este cea reclamată de utilitatea publică, ceea ce nu s-a dovedit în speță .

Apărarea pârâților potrivit căreia acțiunea în revendicare, după . Legii 10/2001, este admisibilă numai în cazurile reglementate de art. 47 din această lege, respectiv cele existente pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, fiind inadmisibilă după această dată, nu poate fi reținută din perspectiva dispozițiile art. 6 ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, practica CEDO în materie și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiție prevăzut și în art. 21 din Constituția României .

Chiar dacă Legea 10/2001, ca lege specială, are prioritate în fața Codului Civil, care este dreptul comun în materie de proprietate, în raport cu dispozițiile constituționale menționate și în concordanță cu cele din art. 1 al protocolului Adițional al Convenției raportat la art. 20 din Constituție, primează normele care sunt mai favorabile și justifică acțiunea reclamantei .

Din conținutul adresei nr. 301 din 04.02.2013 emisă de pârâtă UAT Bunești rezultă că reclamanta nu a urmat procedura instituită de Legea 10/2001, ceea ce nu determină inadmisibilitatea acțiunii de față din perspectiva normelor interne și internaționale mai sus evocate, neputându-se reține nici că prin admiterea acesteia s-ar aduce atingere unor raporturi juridice, potrivit Deciziei XXXIII a Î.C.C.J., dreptul asupra imobilului în litigiu fiind înscris în favoarea pârâților după abrogarea temeiul juridic al preluării de către stat .

Cererea de rectificare a unei înscrieri în cartea funciară are caracter accesoriu, fiind grefată pe acțiunea principală, care vizează constatarea nevalabilității înscrierii sau a actului în temeiul căruia s-a făcut această operațiune .

Acțiunea principală constituie suportul juridic al celei în rectificare, cum rezultă din dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, astfel că va fi admis și acest capăt de cerere și se va dispune rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra aceluiași imobil în cartea funciară, cu titlu de drept moștenire.

Cererea de obligarea a pârâtului M. de E. B. la restituirea în natură a bunurilor mobile din colecția de artă populară sau plata despăgubirilor despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora se dovedește neîntemeiată și va fi respinsă .

Din documentația depusă de acest pârât rezultă că bunurile evocate au fost donate de către autorul reclamantei statului român cu scutire de comunicare a acceptării, potrivit actului autentificat notarial sub nr. 9408 din 16.06.1987, autorul menționând în mod expres că această colecție va rămâne în satul său natal și în administrarea Muzeului Județean B. și Consiliului popular al C. Bunești ( filele 54 – 55 ) .

Potrivit art. 99 din Legea nr. 182/2000 – republicată - privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, ( 1) Bunurile culturale mobile depuse în custodia unor instituții publice după data de 31 decembrie 1947 vor fi restituite de către instituțiile deținătoare persoanelor fizice sau juridice care le-au depus, potrivit dreptului comun, la cererea scrisă a acestora, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

(2) Bunurile culturale mobile preluate înainte de 6 septembrie 1940 de autorități ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorități ale statului după data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept și vor fi restituite acestora de către instituțiile care le dețin, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive. Acțiunile în justiție pentru revendicare sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Instituțiile deținătoare de arhive privind bunurile culturale mobile sunt obligate să permită accesul la documentele privind proveniența și preluarea acestora . „

Din aceste prevederi legale, rezultă posibilitatea reclamantei de a revendica bunurile mobile solicitate, procedură la care aceasta nu apelat și nici nu pot fi restituite pe calea dreptului comun, în raport de prevederile convenționale mai sus evocate, întrucât nu fac parte dintre cele preluate ilegal de stat, cum s-a arătat mai sus, fiind donate acestuia de către autorul reclamantei .

Reclamanta și pârâtul M. de E. B. nu au solicitat cheltuieli de judecată, iar ceilalți intimați le vor suporta pe cele proprii, conform art. 274 Cod procedură civilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., lipsei calității de reprezentant a M. Finanțelor P. pentru pârâtul S. R. și lipsei calității procesuale active a reclamantei .

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta B. A., cu domiciliul ales la avocat Gunther D. din Timișoara, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor P. B., cu sediul în B., .. 7, U. A. T. ., cu sediul ales în B., ., C. L. Bunești, cu sediul în ., județul B. și M. de E. B., cu sediul în B., . și, în consecință:

Constată nevalabilitatea titlului cu care S. R. a preluat imobilul situat în localitatea C., județul B., în natură casă, curte și grădină (1166 mp) înscris în CF nr._ Bunești (provenită din conversia pe hârtie a CF 1730 C.), nr. top 141, 142 și calitatea de unică moștenitoare a reclamantei după antecesorul acesteia Folberth Ernast A..

Obligă pârâții U. A. T. . și C. L. Bunești să lase reclamantei în deplina proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus identificat .

Dispune rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra aceluiași imobil în cartea funciară, cu titlu de drept moștenire .

Respinge aceeași acțiune a reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul M. de E. B. .

Fără cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din data de 19.03.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. M. D. A.

RED. VM/18.06.2013

Tehnored.CL/19.06.2013

EX.7

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale

Dosar nr._

EXTRAS DE PE MINUTA SENTINȚEI CIVILE NR. 66/AS

Ședința publică din data de 19.03.2013

.

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., lipsei calității de reprezentant a M. Finanțelor P. pentru pârâtul S. R. și lipsei calității procesuale active a reclamantei .

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta B. A., cu domiciliul ales la avocat Gunther D. din Timișoara, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor P. B., cu sediul în B., .. 7, U. A. T. ., cu sediul ales în B., ., C. L. Bunești, cu sediul în ., județul B. și M. de E. B., cu sediul în B., . și, în consecință:

Constată nevalabilitatea titlului cu care S. R. a preluat imobilul situat în localitatea C., județul B., în natură casă, curte și grădină ( 1166 mp ) înscris în CF nr._ Bunești ( provenită din conversia pe hârtie a CF 1730 C. ), nr. top 141, 142 și calitatea de unică moștenitoare a reclamantei după antecesorul acesteia Folberth Ernast A. .

Obligă pârâții U. A. T. . și C. L. Bunești să lase reclamantei în deplina proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus identificat .

Dispune rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra aceluiași imobil în cartea funciară, cu titlu de drept moștenire .

Respinge aceeași acțiune a reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul M. de E. B. .

Fără cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din data de 19.03.2013 .

PREȘEDINTE

SS indescifrabil

Cu votul consultativ al asistenților judiciari

SS indescifrabil SS indescifrabil

Pentru conformitate

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 66/2013. Tribunalul BRAŞOV