Anulare act. Sentința nr. 14/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 102/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 102/. publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător V. M.
Grefier E. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții reclamanți R. V., S. F., C. E., împotriva sentinței civile nr._/14.09.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. B., P. P., S. R. P. MIN.FIN.PUBLICE - P. D.G.F.P. B., . SA P. L. I.-DIP SRL, . SRL, având ca obiect anulare act RJ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2013, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, când s-au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei succesiv pentru data de 04.03.2013, 12.03.2013, iar apoi pentru prezentul termen de judecată când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
P. Sentința Civilă nr._ din 14.09.2012, pronunțată de Judecătoria B., au fost respinse excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantelor R. V., S. F. si C. E., excepție invocata de parata ., lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiate .
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele R. V., S. F. și C. E., în contradictoriu cu pârâții M. B., prin P., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B. și S.C. M. T. C. S.R.L., ca neîntemeiată .
A dispus anularea acțiunii formulate de reclamantele R. V., S. F. și C. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. I. Cărnii Bârsa S.A. prin lichidator judiciar S.C. I.-DIP S.P.R.L., ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoana fără capacitate procesuală .
Au fost obligate reclamantele R. V., S. F. si C. E. la plata, în solidar, către pârâta S.C. M. T. C. S.R.L. a cheltuielilor de judecată effectuate, în valoare de 4764 lei, din care suma de 814 lei reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în apel, iar suma de 2940 lei reprezinta contravaloarea onorariului expert pentru raportul de expertiză intocmit de expert P. Garofița V., suma de 1010 lei reprezintă onorariul expert pentru raportul de expertiză întocmit de expert Scrada L..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a analizat cu prioritate excepțiile invocate de părți: excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor, excepție invocata de parata S.C. M. T. C. S.R.L. și excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, exceptie invocata de acesta prin întâmpinare, potrivit dispozitiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă .
Calitatea procesuala activă presupune existenta unei identități între titularul cererii de chemare în judecata si subiectul activ al raportului juridic dedus judecatii. Calitatea procesual pasiva presupune existența identității între parat si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii.
În ce priveste excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor, excepție invocată de pârâta . SRL, instanta a reținut că fata de obiectul cererii de chemare în judecata, titularul dreptului pretins este Barsan P. I., împrejurare necontestata de parti. Conform mentiunii de sub B+6 din CF initial nr._ B., asupra imobilului ce face obiectul prezentului litigiu compus din casa si curte in suprafata de 4248 mp identificat in CF initial nr._ B. nr. top_/1 a figurat ca proprietar tabular antecesorul reclamantelor, defunctul Barsan P. I. pana la data de 17.02.2000.
Prezenta actiune are ca finalitate revendicarea unui imobil ce a fost inscris în cartea funciara_ B. pe numele lui Barsan P. I.. Avand în vedere insă ca acesta a decedat la data de 03.01.1873, anterior datei formulării acțiunii, actiunea a fost promovata de reclamantele R. V., S. F., Cirică E., în calitate de mostenitoare ale numitului Barsan P. I., calitate ce a fost dovedita prin certificatul de mostenitor nr. 30/17.02.2000 (f. 4 dosar nr._ ).
Referitor la excepția lipsei claității procesual pasive a Ministerului Finantelor Publice, exceptie invocata de acesta prin întâmpinare, instanta constata că Ministerul Finantelor Publice a avut in prezentul litigiu calitatea de reprezentant pentru S. R., calitate conferita de lege, si nu aceea de parat in nume propriu. Astfel, avand in vedere ca reclamantii au stabilit cadrul procesual, intelegand sa formuleze actiunea în contradictoriu cu S. R., instanta apreciaza că excepția invocata este neintemeiata.
Pentru aceste considerente, instanta a respins cele două excepții .
7. Prezentarea situației de fapt
P. Decizia nr. 174/27.10.1971 (f. 129), imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, identificat in CF initial nr. 266 B. nr. top_/1, a trecut din administrarea operativa a Institutului de Cercetari Pentru Cultura Cartofului și Sfeclei De Zahăr în administrarea Directiei Generale pentru Agricultura, Industrie Alimentara, Silvicultura si Ape a judetului B..
Astfel cum reiese din Decizia nr. 468 din data de 09 septembrie 1974 (f. 101) rectificata prin Hotararea nr. 154/21 decembrie 1998 a Consiliului Judetean B., imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, identificat în CF initial nr. 266 B. nr. top_/1, a trecut din administrarea operativa a Directiei Generale pentru Agricultura, Industrie Alimentara, Silvicultura si Ape a judetului B. în administrarea operativa a Întreprinderii de Industrializare a Cărnii B.-actuala . SA.
Aceste transmiteri succesive ale dreptului de administrare au avut ca premisa dreptul de proprietate al Statului R. asupra imobilului în litigiu, drept care nu a fost înscris însă în cartea funciara.
In baza dispozitiilor art. 20 alin. 2 Lg. 15/1990 si a HG 834/1991, imobilul în litigiu a devenit proprietatea . SA. Societatea a obținut titlul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 2297/21.05.1999 (f. 114) pentru suprafata de 6014 mp, suprafata din care face parte si terenul de 4248 mp ( înscris in CF nr._ B. nr. top_/1 « casa si curte la Piua de A. », ce face obiectul prezentului litigiu).
P. actul de dezmembrare si contractul de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 3317/29.12.1999 (f. 171), I. C. L. SA a dezmembrat terenul situat în municipiul B., teren in suprafata de 36.611 mp, care a primit numar cadastral definitiv 30, în doua parcele:
L.. I- nr. Cadastral nou 610/1, teren în suprafata de 30.597 mp, cu numar cadastral nedefinitiv 30/1,
L.. II- numar cadastral nou 610/2 teren în suprafata de 6.014 mp, cu numar cadastral nedefinitiv 30/2.
Totodata, I. C. L. SA a vandut paratei . SRL terenul situat în intravilanul municipiului B., Stupini, ., identificat în . 610/2, numar cadastral nedefinitiv 30/2, teren în suprafata de 6014 mp. Astfel cum reiese din cuprinsul contractului, vanzarea a fost efectuata cu scopul stingerii unor creanțe bugetare datorate de catre I. C. L. SA bugetului de stat, în prezența si cu acordul organului de executare Administratia Financiara B., prin procedura vânzării directe, în conditiile art. 60 alin. 1 OG 11/1996, vânzrea având la baza titlul executoriu nr. 24166A/12.08.1998.
Instanța a mai reținut că, potrivit mentiunii de sub B+6 din CF initial nr._ B., asupra imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, compus din casa si curte in suprafata de 4248 mp, identificat in CF initial nr._ B. nr. top_/1, a figurat ca proprietar tabular antecesorul reclamantelor, defunctul Barsan P. I. pana la data de 17.02.2000. Conform mentiunilor de la B+7, imobilul a trecut în CF_ B., carte funciara nou înființată, avand ca proprietar S. R.. Potrivit mentiunilor de la B3, B5, asupra imobilului . SA si-a întabulat dreptul de proprietate în baza Lg. 15/1990, HG 834/1991.
La data de 17.02.2000, cu act cf nr. 4713/2000 conex cu 3582-83/2000 imobilul a fost trecut in CF nr._ B. nou infiintata cu acelasi nr top in favoarea Statului R., conform mentiunii de sub B+1 (fila 11).
La aceeasi data si in baza acelorasi acte de carte funciara, conform mentiunilor de sub B+3,5, asupra imobilului s-a inscris succesiv dreptul de proprietate în favoarea . SA, in baza Legii nr. 15/1990 si HG nr. 834/1991 si apoi in favoarea paratei . SRL in baza actului de vanzare cumparare autentificat de BNP P. sub nr. 3317/1999.
Anterior acestui demers judiciar al reclamantelor, prin sentința civilă nr. 3228/18.03.2003 pronunțată de Judecatoria B. în Dosarul nr._/2002, Judecătoria B. a respins acțiunea formulată de reclamantele R. V., S. F. si C. E. în contradictoriu cu pârâții M. B., prin P., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ., acțiune ce avea ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului Statului R. privind dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilului înscris în CF nou înfiintat_ B., cu nr. Top_/1, rectificarea tuturor înscrierilor ulterioare din CF_ B. și revenirea la situația anterioara, obligarea paratilor sa lase în deplină proprietate si posesie imobilul. Acțiunea formulata de reclamante a fost întemeiată pe dispozitiile Decretului Lege nr. 115/1938, Lg. 10/2001, art. 480 C.civ..
P. Decizia civila nr. 1253/A/03.12.2003 (f. 35), Tribunalul B. a respins apelul declarat de apelantele reclamante, mentinand sentinta civila nr. 3228/18.03.2003 pronunțată de Judecatoria B..
P. Decizia civila nr. 2004/R/16.12.2004, Curtea de Appel B. a respins recursul formulat de recurentele reclamante, menținând Decizia civila nr. 1253/A/03.12.2003.
8. Chestiuni de drept
Potrivit dispozițiilor art. 34 Decret Lege 115/1938, “Rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată:1. Dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile”.
Potrivit dispozitiilor art. 37 Decretul Lege 115/1938, “Acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 punctul 1 și 2, dacă a fost intentată în termenul legiuit, își va produce efectele și față de terțele persoane, care au dobândit de bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare”.
Potrivit dispozițiilor art. 948 C.civ., „ condițiile esentiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. Consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauza licită”.
Potrivit dispozițiilor art. 966 c.civ., „Obligatia fãrã cauzã sau fondatã pe o cauzã falsã, sau nelicitã, nu poate avea nici un efect”.
Potrivit dispozițiilor art. 968 c.civ., „Obligatia fãrã cauzã sau fondatã pe o cauzã falsã, sau nelicitã, nu poate avea nici un efect”.
Potrivit dispozitiilor art. 480 C.civ., “ Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege “.
Potrivit dispozițiilor art. 1899 C.civ., „ 1)Buna credință este credinta posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. 2)Buna credinta se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea credință”.
9.Analiza instanței
9.1. Constatarea nevalabilității înscrierii dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilului inscris in CF initial nr._ B. nr. Top._/1 trecut in CF nou infiintata nr._ B. cu acelasi nr. top
Soluționarea unei cereri de constatare a nevalabilității titlului statului în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, poate crea posibilitatea pentru părțile litigante care nu au uzat de dispozițiile Legii 10/1001 sa obțină, în afara cadrului legal stabilit prin actul normativ, satisfacerea pretențiilor lor legate de imobile și situații ce cad sub incidenta legii speciale. Aceasta ipoteză ar duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, cat si la încălcarea principiului prevalenței legii speciale fata de legea generala.
Instanța apreciază așadar că un demers judiciar ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv nu poate fi parcurs decât în condițiile si cu respectarea procedurii instituite de Legea 10/2001.
Foștii proprietari au avut asigurat accesul la justiție, având la dispoziție o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, în condițiile în care termenul de depunere a notificărilor a fost prelungit succesiv. Stabilirea acestor termene în care foștii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii 10/2001 a fost de natura să asigure respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice în materia proprietății.
P. decizia în interesul legii nr. XXXIII/09.06.2008 (decizie obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite a stabilit că nu există posibilitatea de opțiune între aplicarea Legii 10/2001 si aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv a dispozițiilor Codului civil, deoarece ar însemna să se încalce principiul specialia generalibus derogant. S-a stabilit, însă, că nici nu se poate aprecia că existenta Legii 10/2001 exclude în toate cazurile posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, deoarece este posibil ca reclamantul, într-o astfel de acțiune să se poată prevala de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului și trebuie să i se asigure accesul la justiție. Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei în ce măsura legea nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ocrotit sau securității raporturilor juridice.
Jurisprudența recentă a Curții europene a Drepturilor Omului este relevanta pentru definirea noțiunii de bun in sensul art. 1 Protocol 1 la Convenție. Dacă în practica anterioară, simpla pronunțare a unei hotărâri judecătorești, prin care s-a constatat nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil înainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificată de proprietate, apreciindu-se totodată că reclamanții au chiar un „bun actual” ori doar un „interes patrimonial”de a obține restituirea în natură, cu aceeași valoare ca și un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în cazurile în care vânzarea a operat înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești (cauza P., par. 83 – 87; cauza P. par. 339), în cauza A. și alții contra României (Hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în M.Of. nr. 778/22 noiembrie 2010), Curtea și-a schimbat practica.
Astfel, în cauza A. și alții contra României (Hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în M.Of. nr. 778/22 noiembrie 2010), Curtea și-a nuanțat modalitatea de abordare a cauzelor în care se pune în discuție noțiunea de bun. S-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul reclamanților deposedați abuziv de stat doar dacă în prealabil s-a pronunțat o hotărâre definitivă și executorie, prin care constatându-se calitatea de proprietar, s-a dispus expres și restituirea bunului (par. 140 și 143).
Într-adevăr, demersul judiciar al reclamanților urmărește chiar această recunoaștere a bunului, astfel cum a fost noțiunea definita de Curte. Tocmai pentru aceste considerente, petitele acțiunii sunt interdependente.
În cauza Pincova și Pinc v. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ (…) acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim (…) cu toate acestea consideră necesară a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate”. În acest scop, „legislația trebuie să facă posibilă, luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună – credință să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod concret statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri” (paragraful 58 citat și în cauza R. contra României).
În cauza, cererea in revendicare este formulată sub forma petitului subsidiar cererii având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului si constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare. Acțiunea trebuie însă privită în ansamblu, finalitatea urmărită de reclamante fiind redobândirea unui bun ce a fost preluat de stat înainte de 1989.
Așadar, fata de împrejurarea că reclamantele aveau la îndemână dispozițiile legii speciale, Legea 10/2001, precum si față de împrejurarea ca bunul nu se mai afla la momentul formulării acțiunii, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, în patrimoniul Statului, demersul judiciar al reclamantelor apare ca fiind inadmisibil, fiind de natura a aduce atingere securității raporturilor juridice civile.
Bunul imobil nu numai că a ieșit din patrimoniul Statului R., trecând, în baza legii, în patrimoniul pârâtei I. Cărnii Bârsa SA, dar a fost înstrăinat si de către această pârâtă către pârâta ., având loc așadar, alte doua transmisiuni ale dreptului de proprietate asupra imobilului. Totodată, in cuprinsul raportului de expertiza tehnică specialitatea construcții nr._/2010 întocmit de expert Scrada L. F. (f. 46, vol III), reiese că pe terenul în litigiu, pârâta . a edificat sediul birouri, construcție în regim S+P+E, hala service autocamioane, parte si etaj, spatii betonate parcare si circulații auto, alei pietonale, zone verzi amenajate.
Așadar, cu atât mai mult se impune adoptarea soluției protejării securității raporturilor juridice civile.
Totodată, instanța a apreciat că cererea având ca obiect constatarea nevalabilității înscrierii dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilului inscris in CF initial nr._ B. nr. Top._/1 trecut in CF nou infiintata nr._ B. cu acelasi nr. top apare ca fiind lispita de interes în contextul mentionat.
9.2. Nulitatea absolută a contractului de vânzare cumparare nr. 3317/22.12.1999 încheiat între pârâții 2, 3 si 4
Cauza, ca si condiție de fond esențiala, de validitate și generala a actului juridic civil trebuie să existe, să fie reala, licita și morala. Sancțiunea care intervine în situația cauzei ilicite a actului este nulitatea absolută.
În contractele de vânzare cumpărare, una dintre condițiile referitoare la lucrul vândut, ca obiect al contractului, este ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut individual determinat. În caz contrar, vânzătorul nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului. În situația în care vânzătorul înstrăinează bunul individual determinat care aparține altei persoane, soluțiile adoptate diferă după cum consimțământul părților a fost afectat de viciul erorii sau încheierea contractului a avut loc în cunoștință de cauza.
În doctrina s-a stabilit că vânzarea cumpărarea lucrului altuia, în cunoștință de cauza, reprezintă o operațiune speculativa, având o cauza ilicită și, deci, este nula absolut în temeiul art. 968 C.civ.. Așadar, pentru a interveni sancțiunea nulității absolute a unui astfel de contract, cel care o invoca trebuie să dovedească „cunoștința de cauza” a vânzătorului, dar și a cumpărătorului, deci reaua credința a acestora. Acolo unde exista o culpa, oricât de ușoara, nu poate exista buna credință. Buna credință rezultă, deci, din convingerea loiala unita cu lipsa de orice culpa și trebuie să fie întreaga, lipsită de cea mai mică îndoiala în momentul dobândirii bunului. Îndoiala exclude convingerea loiala și viciază buna credință.
Din analiza probelor administrate în cauza, prima instanță a reținut că la data încheirii contratului de vânzare cumpărare autentificat la BNP P. sub nr. 3317/1999, vanzatoarea, I. C. B. SA, era proprietara imobilului, titlu ce era justificat la acea data prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 2297, emis la data de 21.05.1999 de Ministerul Industriei si Alimentatiei, în temeiul dispozitiilor art. 20 alin. 2 Lg. 15/1990 si a HG 834/1991. Aparenta dreptului era asadar în favoarea vanzatoarei, aparenta ce a fost consolidata si prin pozitia creditoarei vanzatoarei, Administratia Financiara B., reprezentata la încheierea contractului de vanzare cumpărare.
Argumentul de care se prevalează reclamantele în susținerea temeiniciei cererii avand ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vanzare cumpărare este acela ca în cartea funciara, la momentul încheierii contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 3317/1999, era înscris ca si proprietar autorul reclamantelor, Barsan P. I..
Articolul 28 din Legera 7/1996, în forma avută la data intrarii în vigoare, respectiv la momentul la care ne raportam in analiza bunei credinte, acorda însă pârâtei o justificare legala a atitudinii avute. Astfel potrivit dispozitiilor legale menținate, “Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele. În aceleași condiții sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești”.
Așadar, dreptul Statului era opozabil si fără înscrierea în cartea funciara, iar în măsura în care la momentul încheierii contractului de vanzare cumpărare, vanzatoare s-a prevalat de acest drept, exhiband in acest sens titluri justificative, garantate de creditoarea sa, Administratia Financiara B., instanta apreciaza că nu a existat, în aparenta, nicio îndoiala aupra titlului vanzatoarei. La momentul încheierii contractului de vanzare cumpărare, reclamantii nu formulasera cerere de restituire a imobilului preluat de S. R. anterior anului 1989.
Apărările formulate de parata M. T. C. privind modalitatea de dobandire ope legis a dreptului de proprietate nu pot fi reținute încauza. Deși dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost obținut de autoarea paratei în baza unor dispozitii legale, nu se poate aprecia că în situatia din speță aceasta modalitate de dobandire este una originara. Aceasta deoarece în baza legii a avut loc numai o transmitere a dreptului de proprietate din patrimoniul Statului în patrimoniul paratei I. C. B. SA.
9.3 Cererea avand ca obiect obligarea paratei . SRL să lase in deplina proprietate si folosinta imobilul identificat mai sus, cu cheltuieli de judecata
Față de considerentele reținute la pct. 9.1, 9.2, instanța a apreciat că aceasta cerere este inadmisibila. Așa cum s-a arătat, de admiterea acestui petit ar fi depins invocarea de către reclamante a noțiunii de bun în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenție. Însă, în măsura în care reclamantele nu au urmat procedura speciala, stabilită de dispozițiile Legii 10/2001, în măsura în care bunul nu se mai afla în patrimoniul Statului R., fiind înstrăinat unui terț care a efectuat investiții, de natura unor construcții destinate obiectului de activitate, instanța a apreciat că la acest moment aceasta cerere este inadmisibila.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantelor a dispus obligarea acestora, în solidar, la plata către pârâta . SRL a cheltuielilor de judecata efectuate, în valoare de 4764 lei, din care suma de 814 lei reprezinta contravaloarea taxei judiciare de timbru achitata in apel, iar suma de 2940 lei reprezinta contravaloarea onorariului expert pentru raportul de expertiza intocmit de expert P. G. V., suma de 1010 lei reprezinta onorariul expert pentru raportul de expertiza întocmit de expert Scrada L..
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele R. V., S. F. și Cirică E. solicitând admiterea lui și schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată .
Instanța de fond a respins acțiunea reținând o stare de fapt aparentă și interpretând eronat legea în sensul că parcela nr. top_/1 a intrat în proprietatea statului care nu și-a înscris dreptul în cartea funciară, acesta rezultând și din Decizia nr. 468/1974, act administrativ care nu se referă la terenul în litigiu ci la cel din CF 266, fiind în puterea de lucru judecat că statul nu are titlu nici valabil nici nevalabil asupra acestui teren .
P. Deciziile 174/1971 și 468/1974 nu s-a transmis dreptul de administrare operativă asupra nr. top_/1 în favoarea S.C. I. Cărnii Bârsa S.A., astfel că acest teren nu poate face obiectul Legii 15/1990, H.G. 834/1991 .
Terenul nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind preluat de stat nici cu titlu valabil nici cu titlu nevalabil, astfel că, înlăturând Legea 10/2001, acestui teren i se aplică legea de drept comun, adică art. 480 cod civil și Legea 7/1996 .
Lipsa oricărui titlu al statului nu mai poate fi pusă în discuție, prin Sentința civilă nr. 3228/2003 a Judecătoriei B., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 125/2003 a Tribunalului B. fiind respinsă acțiunea reclamantelor cu motivarea inexistențe unui astfel de titlu ceea ce determină nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului cu consecința radierii acestuia .
Contractul de vânzare – cumpărare prin care S.C. M. T. C. S.R.L. a dobândit aparent dreptul de proprietate asupra acestui teren cu nr. top_/1 este nul absolut, statul neavând titlu asupra terenului nu puatea să-l vândă către S.C. I. Cărnii L. S.R.L. care la rândul său l-a vândut S.C. M. T. C. S.R.L., aceast neputând invoca buna credință în contracte .
Rectificarea de carte funciară se impune urmare admiteri primelor două cereri, posesorul neproprietar S.C. M. T. C. S.R.L. fiind obligat să respecte proprietatea reclamantelor, rămânându-i acțiune în evicțiune împotriva celui care a dobândit dreptul aparent, iar desființarea construcțiilor originale și edificarea altora nu poate paraliza acțiunea în revendicare, părțile urmând să se desocotească ulterior după regulile accesiunii imobiliare artificiale .
Intimatul S. Român a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, potrivit prevederilor Decretului – lege 31/1954, susținând că această calitate o are S.C. M. T. C. S.R.L. care a dobândit proprietatea prin vânzare directă prin adjudecare în dosarul de executare nr._/1998 al D.G.F.P. B. .
Pe fond, solicită respingerea apelului pentru motivele reținute de prima instanță în considerentele sentinței atacate, care solicită a fi menținută ca fiind temeinică și legală .
Și intimata S.C. M. T. C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru motive identice celor reținute în motivarea sentinței apelate, făcând și un istoric al litigiilor dintre părți, cu privire la imobilul menționat mai sus, solicitând și cheltuieli de judecată .
Analizând excepția invocate în conformitate cu prevederile art. 137 alin.(1) din codul de procedură civilă și sentința apelantă în raport de criticile formulate prin cererea de apel, dispozițiile legale în materie și probele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Legitimitatea procesuală pasivă este una dintre condițiile instituite de lege pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități între cel chemat în judecată și persoana titulară a obligației în raportul juridic dedus judecăți.
În cauză, prin cererea pe care au promovat-o, reclamantele au solicitat instanței să constate nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din CF inițial nr._ B., nr. top._/1 trecut în CF nou înființată nr._ B. cu același nr. top . Din această perspectivă, nu se poate reține că pârâtul S. Român nu justifică legitimitate procesuală pasivă, calitate determinată de cea de proprietar a acestuia asupra imobilului în litigiu, distinct de temeiul juridic al acțiunii reclamantelor.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, excepție invocată, de altfel și în fața instanței de fond și respinsă de aceasta, fără ca pârâtul să atace soluția pe calea apelului .
Prezenta acțiune este una complexă, cu capete de cerere diferite, dar care converg spre una tipică de revendicare, invocându-se dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, reclamantele solicitând să se constate nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din CF inițial nr._ B., nr. top._/1, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare prin care intimata S.C. M. T. C. S.R.L. a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu, asupra căruia se cerere radiera dreptului pârâților și respectarea proprietății în favoarea reclamantelor .
Prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală reținând prioritatea aplicării prevederilor speciale în materie de restituiri imobile preluate abizuiv de stat, potrivt Legii 10/2001, din perspectiva jurisprudenței Curții Eouropene a Drepturilor Omului și Deciziei XXXIII/09.06.2008, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite .
Principala critică a apelantelor este în sensul că parcela nr. top_/1 nu a intrat în proprietatea statului, pin Deciziile 174/1971 și 468/1974 nu s-a transmis dreptul de administrare operativă asupra acestui teren în favoarea S.C. I. Cărnii Bârsa S.A., astfel că acesta nu poate face obiectul Legii 15/1990 și H.G. 834/1991 .
Se mai susține că terenul nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind preluat de stat nici cu titlu valabil nici cu titlu nevalabil, astfel că, înlăturând Legea 10/2001, acestui teren i se aplică legea de drept comun, adică art. 480 Cod civil și Legea 7/1996 .
Contrariul acestor susțineri rezultă din însăși Notificarea depusă de reclamante sub nr. 2442/09.05.2001, prin care solicită despăgubiri pentru terenul în litigiu, făcând și un istoric al proprietarilor ulteriori preluării de către stat în persoana inclusiv a pârâtelor din prezenta cauză ( fila 71 vol. 1 dosar fond ) .
Lipsa titlului de preluare de către stat a terenului este susținută doar din perspectiva înscrierilor de carte funciară, din Decizia nr. 468/1974, rectificată prin Hotărârea nr. 154 nu echivalează cu excluderea acestuia de la aplicarea prevederilor /1998 ale Consiliului Județean B., rezultând transmiterea în administrarea fostei Întreprinderi de Industrializare a Cărnii B. ( filele 99 – 100 dosar_ atașat ) .
Chiar dacă s-ar admite lipsa existenței unui astfel de titlu, cum susțin reclamantele, din documentația dosarului și însăși poziția acestora exprimată prin notificare rezultă că imobilul s-a găsit în patrimoniul statului și administrarea societăților menționate, la data apariției Legii 10/2001, aceasta constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă, cum rezultă din prevederile Capitolului 1 - Principiile de soluționare a notificărilor – pct. 1 lit. e al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat .
Rezultă că transmiterile de proprietatea asupra terenului s-au făcut de către deținătorul în drept al acestuia anterior apariției legii speciale și nu se poate susține întemeiat că vânzarea este nulă ca fiind făcută de un neproprietar .
Distinct de faptul că preluarea s-a făcut fără titlu, cum susțin apelantele – reclamante sau în baza deciziilor administrative menționate, imobilul în litigiu face obiectul prevederilor Legii 10/2001, așa cum rezultă din art. 2 al. 1 lit. i, potrivit căruia „ În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: ……. orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat „ .
Caracterul abuziv al măsurii luate de către stat în sensul preluării imobilelor de la foștii proprietari a determinat edictarea Legii 10/2001 și a creat posibilitatea acestora sau moștenitorilor lor de a uza de prevederile sale în scopul restituirii proprietății în natură sau alte modalități prevăzute de legiuitor, în această situație aflându-se și reclamantele, odată cu formularea cererii administrative .
Corespunde realității că, prin art. 2 al. 2, raportat la art. 4, din Legea 10/2001, se prevedea, la data promovării acțiunii ( în prezent art. 2 al. 2 este abrogat prin Legea 1/2009 ), păstrarea calității de proprietar avută la data preluării în favoarea persoanelor ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, calitate pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi .
Aceste prevederi legale, la care face trimitere art. 2 al. 2, sunt reprezentate de art. 25 al. 4 din lege care prevede că „ Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară „ .
Rezultă, din cele mai sus expuse, că reclamantelor au ales calea specială de restituire a proprietății preluate de către stat, sub modalitatea despăgubirilor, atitudine ce semnifică investirea autorităților abilitate în acest sens, reclamantelor rămânându-le posibilitatea continuării acestei proceduri în calitate de succesoare în drepturi ale autorului lor, funcție de stadiul de soluționare a cererii în raport de prevederile legale în materie .
În acțiunea în revendicare imobiliară nu este suficientă invocarea calității de fost proprietar, ori a prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în dovedirea titlului ce ar urma să fie supus metodei comparării. De altfel, această ultimă normă asigură continuitatea calității de proprietar numai în situația uzării de către persoana îndreptățită de procedura reglementată de legea specială în materie, nu și în cazul apelării la normele de drept comun pe care se fondează revendicarea (art. 480 Cod civil ).
Netemeinicia criticilor potrivit cărora terenul în litigiu nu face obiectul Legii 10/2001, determină același caracter și celorlalte cu referire la capetele de cerere a căror soluție depinde de cea privind nevalabilitatea titlului transmițătorului, respectiv a statului român, prima instanță reținând în mod corect aplicabilitatea prevederilor legii speciale în raport cu cele de drept comun cu raportare la practica CEDO și soluția dată de instanța supremă în recurs în interesul legii .
Rămânerea în ființă juridică a contractului de vânzare – cumpărare atacat, coroborată cu nesolicitarea restituirii în natură a imobilului semnifică inexistența dreptului de proprietate al reclamantelor asupra acestuia, condiție esențială pentru admiterea cererii de restabilire a situației anterioare de carte funciară și a unei acțiuni în revendicare cu consecința obligării posesorului neproprietar la predarea bunului .
Deși intimata S.C. M. T. C. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată, nu a făcut dovada acestora în condițiile art. 274 Cod procedură civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Economiei si Finanțelor, invocată de acesta prin întâmpinare .
Respinge apelul declarat de reclamantele R. V., S. F. și Cirică E. împotriva Sentinței civile nr._ din 14.09.2012, pronunțată de Judecătoria B. .
Fără cheltuieli de judecată .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.03.2013.
Președinte, A. G. | Judecător, V. M. | |
Grefier, E. M. |
Red. V.M./28.05.2013
Tehnored.CL/28.05.2013
Jud. fond: E. I.
9 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 387/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
