Cereri. Sentința nr. 7/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-10-2012 în dosarul nr. 239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 239/. publică din05 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M. - judecător
JUDECĂTOR C. R.
GREFIER E. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă A. E. O. D., în contradictoriu cu intimata D. R. V. B., împotriva sentinței civile nr. 7737/31.05.2012, pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect alte cereri dizolvare persoane juridice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. B. G. pentru apelanta pârâtă, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare este nulă cu intimata, pe dovada de îndeplinire a acestui act ne fiind menționat numele și calitatea primitorului actului.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței notă de ședință din partea intimatei reclamante prin care solicită a se constata tardivitatea introducerii cererii de apel, astfel invocată de instanță la termenul anterior de judecată.
Dl. B. G. depune la dosar împuternicire de reprezentare din partea apelantei pârâte, la care se atașează sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr. 6250/2005, dovada de comunicare a acesteia, și două înscrisuri emise de Direcția Generală a Vămilor Interjudețeană B..
Instanța pune în discuția părții prezente cu prioritate excepția de tardivitate a formulării cererii de apel.
Reprezentantul apelantei pârâte arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată de instanță din oficiu.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 7737/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a respins excepția prescripției extinctive a creanțelor, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția Regională Vamală B. în contradictoriu cu pârâta Asociația Evanghelică O. D. și, în consecință, s-a dispus dizolvarea și lichidarea Asociației Evanghelice O. D., fiind numit în calitate de lichidator expertul T. P., lichidator autorizat, din Câmpina, jud. Prahova, membru al CECCAR – filiala Prahova, care să îndeplinească atribuțiile prevăzute în capitolul IX, art. 61 – 71 din O.G. nr. 26/2000, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 246/2005.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a creanțelor, cererea introductivă de instanță nu reprezintă un act de executare silită, ci este o cerere formulată în procedura specială a O.G. nr. 26/2000, instanța având de analizat exclusiv dacă din probe rezultă că pârâta este solvabilă ori insolvabilă, fără a putea analiza dacă creanța era datorată sau nedatorată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, cauzele acțiunilor finalizate prin pronunțarea sentințelor civile nr._/09.12.2005 în dos. civil nr. 6250/2005 și nr._/10.11.2010 în dos. civil nr._/197/2009 ale Judecătoriei B., sunt diferite de cauza din acțiunea dedusă judecății.
De asemenea, starea de insolvabilitate se analizează față de actele dosarului la momentul investirii instanței de judecată și față de fiecare dintre momentele de pe parcursul procesului.
Pe fond, prima instanță a reținut că asociația pârâtă are debite bugetare, respectiv taxe vamale neachitate, în valoare de 48.905 lei, constatate prin actul constatator nr. 543/20.12.2001 și procesele verbale de constatare a contravenției nr. 522/1999, 107/2011 și 373/2011 emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B..
Creditoarea a comunicat pârâtei titlul de creanță și debitul însă debitoarea nu l-a achitat. Creditoarea a pornit executarea silită în contra debitoarei â, dar nu s-a reușit încasarea creanței. Creanța este certă lichidă și exigibilă, în timp ce debitorul se afla în stare vădită de insolvabilitate.
Pârâta nu a făcut dovada că a promovat și câștigat plângeri împotriva proceselor verbale de constatare a contravențiilor sau contestații la executarea silită ori contestații administrative și apoi pe cale judiciară la tribunal și prin care instanța de judecată să stabilească cu autoritate de lucru judecat împrejurarea că pârâta nu datorează debitele care fac obiectul executării silite.
Măsura de dizolvare și lichidare se impune a fi luată față de împrejurarea că scopul pentru care asociația a fost înființată nu se mai poate realiza și pentru că aceasta se găsește în incapacitate vădită de plată a datoriilor, fiind incidente prevederile art. 54, 56 și 61 din O.G. nr. 26/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Asociația Evanghelică O. D., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că prima instanță în mod eronat a respins excepția autorității de lucru judecat, atâta timp cât prin sentința civilă nr. nr._/09.12.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dos. civil nr. 6250/2005, cererea de dizolvare a fost respinsă, pe motiv că Direcția Regională Vamală nu a dovedit starea de insolvabilitate a apelantei.
Din desfășurarea proceselor amintite, rezultă că mașinile au fost vândute având taxele vamale plătite, astfel că pretențiile reclamantei sunt nedovedite.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 8 a dosarului, intimata reclamantă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B., a solicitat respingerea apelului declarat de asociația pârâtă, a nefundat.
Apelul este legal timbrat.
La termenul de judecată din data de 07.09.2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării apelului.
Examinând cu prioritate această excepție absolută și peremptorie, potrivit art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 284 alin. 1 Cod proc. civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Calea de atac și termenul de declarare a acesteia au fost corect menționate în dispozitivul sentinței civile apelate.
Termenul de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 1 raportate la prevederile art. 101 alin. 1 și 5 Cod proc. civ. s-a împlinit la data de 02.07.2012, sentința civilă apelată fiind comunicată apelantei la data de 15.06.2012 (f. 45 dos. fond).
Cererea de apel a fost depusă la prima instanță la data de 10.07.2012, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
Această cerere a fost depusă direct la registratura instanței de judecată, neexistând atașat vreun plic. D. urmare nu s-a făcut dovada expedierii prin poștă, recomandat, a cererii de recurs înaintea împlinirii termenului legal mai sus menționat, potrivit art. 104 Cod proc. civ.
Apelanta nu a solicitat repunerea sa în termenul de apel potrivit art. 103 Cod proc. civ. iar calea de atac este dată de lege, apelanta neputându-se apăra prin invocarea necunoașterii dispozițiilor legale.
De altfel, apelanta nu a făcut nici o apărare relativ la excepția tardivității deși i s-a adus la cunoștință anterior că instanța va pune în discuție această excepție.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând a fi admisă, iar apelul declarat de apelanta pârâtă va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu și, în consecință:
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă ASOCIAȚIA EVANGHELICĂ O. D. împotriva sentinței civile nr. 7737/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, ca fiind tardiv formulat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2012.
Președinte, P. M. | Judecător, C. R. | |
Grefier,
E. M.
Red. C.R./08.10.2012
Tehnored. E.M./08.10.2012
- 4 ex. -
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1223/2012. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








