Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 349/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 349/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 349/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ Nr. 349/R
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul R5 constituit din:
PREȘEDINTE: C. R.
Judecător - A. I.
Judecător - M. I. I.
Grefier - V. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă S. M. L. în contradictoriu cu intimata pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 5626/ 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2013 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 5626/20.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. M. L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. E. S.R.L. cu sediul în com. Teliu . nr. 382, jud. B., avînd ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat la data de 20.11.2008.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 20.11.2008 între reclamanta S. M. L., în calitate de comodantă și pârâta S.C. B. E. S.R.L., în calitate de comodatară, s-a încheiat contractul de comodat pe perioadă nedeterminată având ca obiect imobilul com. Teliu . nr. 382, jud. B.. Imobilul este coproprietatea devălmașă a reclamantei și a fostului său soț B. C..
Reclamanta a solicitat anularea contractului pentru cauză ilicită.
Potrivit art. 948 pct. 4 cod civil printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții se numără și cauza licită. Art. 968 Cod civil definește cauza ilicită ca fiind cauza prohibită de legi, contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Reclamanta a invocat și dispozițiile art. 966 Cod civil potrivit cărora obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.
P. cauza actului juridic se înțelege obiectivul urmărit la încheierea acestuia. În cazul de față obiectivul urmărit a constat în încheierea unui act care să permită stabilirea sediului societății pîrîte . în imobilul coproprietatea reclamantei. Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate a actului juridic.
Într-un prim rând instanța a constatat că actul încheiat, contract real cu titlu gratuit, nu este lipsit de cauză. În ce o privește pe pârâtă cauza contractului de comodat constă în posibilitatea procurării dreptului de a folosi imobilul cu scopul stabilirii sediului în acel imobil. În ce o privește pe reclamantă cauza constă în intenția de a procura, cu titlu gratuit, un folos comodatarului.
În al doilea rând instanța constată că scopul nu este prohibit de legi, nu este contrar bunelor moravuri și ordinii publice.
În altă ordine de idei, analiza cauzei reale a unui contract se poate face în condițiile în care părțile au încheiat respectivul act. În cazul de față reclamanta neagă semnarea actului susținând că nu a participat la încheierea acestuia. Această împrejurare poate fi asimilată lipsei totale a consimțămîntului.
Pentru a se stabili dacă semnătura de pe contractul de comodat aparține sau nu reclamantei s-a întocmit un raport de expertiză grafoscopică. Concluziile raportului de expertiză nu sunt edificatoare în sensul că nu s-a putut stabili cu certitudine dacă semnătura aparține reclamantei sau nu. Martorul B. C., fostul soț al reclamantei, actualul soț al reprezentantei S.C. B. E. S.R.L. B. C. M., a declarat că a cerut reclamantei să semneze actul pentru a putea stabili sediul societății în imobilul în care el a rămas să locuiască după divorț. Reclamanta nu a refuzat și s-a întâlnit cu martorul în parcarea magazinului Star unde i-a prezentat contractul pe care aceasta l-a semnat personal.
Semnarea efectivă a contractului nu a avut loc în condiții normale, ci în parcarea unui magazin, astfel că este posibil ca această împrejurare să explice diferențele constatate în expertiză între semnătura de pe contract și modelele puse la dispoziție pentru comparație.
În lipsa unei dovezi clare a faptului că semnătura de pe contractul de comodat nu aparține reclamantei instanța trebuie să cerceteze realitatea împrejurărilor susținute de reclamantă cu ajutorul celorlalte probe administrate în cauză. Singura probă administrată, la propunerea reclamantei, este proba testimonială cu martorul B. C.. În depoziția sa martorul a susținut că reclamanta a semnat personal, în prezența sa, contractul de comodat.
În concluzie instanța nu a putut reține lipsa consimțământului reclamantei, exteriorizat prin semnarea contractului, cererea de chemare în judecată fiind în aceste condiții neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M., considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea acesteia si trimiterea cauzei instanței de fond în vederea soluționării corecte a acțiunii pentru următoarele motive:
- instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut;
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii;
- instanța interpretând greșit actul dedus judecații a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
- hotărârea data este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă arată că a formulat acțiune in constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat în fals la data de 20.11.2008 de către reprezentanta intimatei.
P. acțiunea formulată s-a solicitat înscrierea în fals conform art. 183 C.pr.civ., întrucât recurenta a defăimat înscrisul sub semnătură privată ca fals, arătând totodată autorul falsului si solicitând instanței înaintarea dosarului parchetului în vederea cercetării, întrucât nu a încheiat niciodată cu intimata prin reprezentanta sa B. C. M., Contractul de comodat, a cărei anulare se solicită.
În cauză a fost administrată, pe lângă proba cu martorul B., proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu, instanța „uitând” că a dispus aplicarea dispozițiile art. 225 C.pr.civ., potrivit cărora, dacă partea fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățisează, instanta poate socoti aceste împrejurări ca o mărturie deplină, sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Intimata a refuzat să răspundă la interogatoriu.
De asemenea, din declarația martorului propus de recurenta reclamantă reiese fără putință de tăgadă că reclamanta a semnat „pe genunchi”, în parcarea Magazinului „Star” Contractul de comodat încheiat la data de 12.12.2006 cu S.C. B. WOOD S.R.L., prin reprezentantul său legal B. C-tin.
Recurenta susține că actul de comodat contestat nu a fost niciodată încheiat și semnat de ea, aspect ce se poate constata din întrebările la interogatoriu adresate intimatei prin reprezentanta sa legală B. C. M..
Instanța fără a ține seama de probele administrate, înscrisuri, interogatoriu, martori cât și de faptul că s-a solicitat să se dispună aplicarea dispozițiilor art. 183 C.pr.civ. cu privire la înscrierea în fals a contractului, solicitare ce a fost respinsă, a respins acțiunea in baza declarației martorului ( desi acesta se referea la un alt contract de comodat încheiat la data de 12.12.2006) cât și pe concluzia expertului care „nu a putut stabili cu certidudine dacă semnătura apartine reclamantei sau nu”. În opinia expertului criminalist „semnătura contestată ar putea fi o deghizare a semnăturii titularei, o semnătură în nume propriu a altei persoane sau o încercare de redare a semnăturii titularei de către o altă persoană”.
Hotărârea instanței se bazează pe incertitudinea expertului criminalist, care nu a solicitat intimatei să semneze cu numele comodantei pentru a se stabili dacă semnătura este făcută în fals, ci i-a cerut acesteia sa semneze cu numele său de B. C. M..
Refuzul instanței de a dispune înscrierea în fals a înscrisului privat, conform art. 183 C.pr.civ. pe motiv ca exista o plângere penală, nesolutionată de nici o instanță, întrucât s-a renunțat la ea tocmai pentru ca instanța civilă să procedeze la înscrierea in fals a actului, dovedește lipsa imparțialității judecătorului și lipsa rolului activ al acestuia.
Distrugerea justului echilibru ce trebuie menținut între drepturile reclamantului și drepturile concrete și efective protejate deopotrivă de art. l din Protocolul nr. l CEDO, au condus la încălcarea legii de către cel care avea îndatorirea potrivit art. 129 pct. 5 și 6 C.pr.civ. „să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea in întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecații”.
În speță, intimata nu s-a apărat în nici un fel, nici prin întâmpinare, nici nu a răspuns la interogatoriu si nici nu a solicitat administrarea vreunei probe în cauză, iar instanța de fond s-a substituit intrutorul intimatei, fără a respecta legea și fără a ține seama de prevederile art. 225 C.pr.civ., socotind această împrejurare ca o mărturisire.
Atâta timp cât Contractul de comodat nu a fost încheiat și semnat de către recurenta reclamantă, nu se poate vorbi de un act încheiat valabil.
Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul, or reclamanta nu a știut de existența acestui contract, aspect ce poate fi constatat cu ușurință din imitarea semnăturii de pe contract, semnătură ce aparține reprezentantei intimatei.
Instanța a denaturat înțelesul actului, reținând că acest contract a fost încheiat de recurentă. Redactarea unui act nu poate fi asimilată cu încheierea de către părți a acestuia, cu atât mai mult cu cât între recurenta reclamantă și reprezentanta legală a intimatei nu a existat niciodată o convenție încheiată. Nu există consimțământul acordat de recurenta reclamantă, întrucât nici măcar nu a fost contactată de reprezentanta intimatei pentru a i se propune un astfel de contract, faptul ca acest act este încheiat in fals, nefiind semnat de recurenta reclamantă, nu poate complini consimțământul recurentei.
Instanța de fond trebuia să distingă cu privire la semnătura de pe cele două contracte de comodat, respectiv semnătura de pe Contractul de comodat din data de 11.12.2006 încheiat de recurenta reclamanta și martorul B. C. în parcarea magazinului Star, la solicitarea acestuia, pentru stabilirea sediului S.C. B. WOOD S.R.L. în imobilul în care el a rămas să locuiască după divorț, și semnătura de pe Contractul de comodat din data de 20.11.2008 încheiat în fals de către reprezentanta legală a intimatei și care nu a fost semnat niciodată de recurenta reclamantă, diferența de semnătură fiind vizibilă cu ochiul liber.
Instanța a refuzat nejustificat să dispună înscrierea in fals a contractului de comodat, pe motiv că a dispus din oficiu verificarea de scripte și în baza art. 179 C.pr.civ. întocmirea unui Raport de expertiză grafoscopică, care însă nu a dovedit că semnătura aparține recurentei reclamante.
În consecință, se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile și pe fond, admiterea acțiunii, în sensul anulării contractului de comodat fals, întrucât acesta nu a fost încheiat și semnat de recurenta reclamantă.
Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Recursul este legal timbrat.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a administrat toate probele utile soluționării cauzei, propuse de reclamantă, le-a coroborat și a făcut o corectă apreciere a acestora.
Astfel, după ce instanța de fond a verificat semnătura defăimată de pe înscrisul a cărui nulitate se solicită și semnăturile făcute în fața ei de către reclamantă, nefiind lămurită, în temeiul art. 179 alin. 1 Cod proc. civ. a dispus ca verificarea să se realizeze de un expert, depunându-se înscrisuri necontestate ca model de comparație.
P. raportul de expertiză criminalistică nr. 16/02.02.2012 s-a arătat că datorită gradului redus de complexitate și rezistenței scăzute la contrafacere a semnăturii în litigiu, aceasta fiind accesibilă oricărei persoane cu abilități grafice medii, s-a concluzionat că nu se poate formula o opinie pertinentă cu privire la autorul acesteia. În acest context s-a arătat că semnătura contestată ar putea fi o deghizare a semnăturii titularei, o semnătură în nume propriu a altei persoane sau o încercare de redare a semnăturii titularei de către o altă persoană, motiv pentru care nu s-a putut stabili dacă semnătura de pe contractul de comodat încheiat între părțile litigiului la data de 20.11.2008, aferentă mențiunii „Comodant S. M. L.”, aparține sau nu reclamantei S. M. L. (f. 94 – 99 dos. de fond).
Deoarece la aceeași concluzie s-a ajuns și prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 23.06.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B. în dosarul penal nr. 7057/P/2010, privind pe făptuitoarea indicată de reclamantă B. C. M., în mod corect instanța de fond a respins cerere reclamantei de aplicare a prevederilor art. 183 Cod proc. civ., deși aceasta a indicat drept autoare a falsului în instanța civilă pe aceeași B. C. M. (f. 87 și 101 dos. fond).
Este adevărat că, potrivit art. 183 Cod proc. civ., dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
Însă înscrisul a fost cercetat de procuror rapotat la făptuitorul indicat, iar rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nu a fost atacată de reclamantă.
Potrivit art. 184 Cod proc. civ., când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
În speță, falsul a fost cercetat de instanța civilă, după cum s-a arătat mai sus, iar reclamanta, deși asistată de avocat, nu a solicitat efectuarea unei noi expertize criminalistice la Institutul Național de Expertize Criminalistice București (INEC).
În consecință, instanța a coroborat concluziile expertului cu declarațiile martorului B. C., propus de reclamantă, care a declarat că s-a întâlnit cu reclamanta într-un loc public și că aceasta a semnat actul defăimat în parcarea magazinului „Star” din municipiul B.. Acest martor s-a referit în declarația sa, la contractul de comodat din 2008, ce face obiectul litigiului iar nu la cel din 2006, depus la fila nr. 43 în dos. de fond, cum în mod eronat a susținut recurenta (f. 38 dos. fond). Aceasta deoarece contractul de comodat din 2006 a fost semnat pentru societatea pârâtă de martorul B. C., fostul soț al reclamantei iar contractul de comodat din 2008 ce face obiectul litigiului a fost semnat în numele societății pârâte de numita B. C. M., actuala soție a martorului, martorul arătând că acest contract a fost semnat mai întâi de reclamantă iar apoi de actuala sa soție, în calitate de administrator al societății, pentru a evita ca cele două femei să se întâlnească. P. urmare, martorul nu se putea referi în declarația sa la contractul de comodat din 2006.
Art. 225 Cod proc. civ. nu putea fi aplicat astfel cum a solicitat recurenta reclamantă, respectiv refuzul societății pârâte de a răspunde la interogatoriu nu putea fi calificat ca o mărturisire deplină. Astfel, prezumția de recunoaștere tacită, dedusă din lipsa la interogatoriu sau din refuzul de a răspunde la interogatoriu, este o prezumție simplă (iar nu legală), de vreme ce ea este opera judecătorului, iar legiuitorul doar o recomandă, prevăzând însă și o altă posibilitate pentru judecător. În cazul în care este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde trebuie socotite numai ca un început de dovadă care urmează să fie completat cu alte probe spre a se stabili împrejurările cauzei.
Însă astfel de probe au fost administrate, după cum s-a arătat anterior, fără ca acestea să conducă la concluzia certă că semnătura de pe contractul de comodat, obiect al litigiului, nu ar aparține reclamantei.
În contextul probatoriu administrat, instanța de fond nu putea realiza o comparație a semnăturilor aplicate în dreptul numelui reclamantei pe cele două contracte de comodat, din data de 12.12.2006 și din data de 20.11.2008 și nu putea ajunge astfel la o concluzie care să contrazică cele constatate de expertul criminalist, astfel cum a sugerat reclamanta prin motivele de recurs.
Potrivit art. 129 alin. 5 și 5/1 Cod proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.”
Având în vedere cele reținute anterior, critica recurentei referitoare la lipsa rolului activ al instanței de fond este neîntemeiată, deoarece exercitarea rolului activ impune administrarea probelor în vederea stabilirii unei corecte stări de fapt, premisă a legalității, în limitele învestirii. Procedând în acest mod de către prima instanță, nu s-a cauzat nici o încălcare a dreptului la apărare sau a justului echilibru între drepturile părților, întrucât respingerea unei probe inutile sau faptul că recurenta este nemulțumită de rezultatul raportului de expertiză, nu echivalează cu încălcarea acestor principii, cum eronat susține recurenta.
De asemenea, faptul că partea pârâtă nu s-a apărat, nu conduce în mod automat și obligatoriu la admiterea cererii părții reclamante, temeinicia acesteia trebuind a fi dovedită, potrivit art. 1169 din Codul civil: „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.”
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul declarat de recurenta reclamantă S. M. L. urmează a fi respins ca nefondat iar sentința civilă pronunțată de instanța de fond va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S. M. L. împotriva sentinței civile nr. 5626/20.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. A. I. I. M. I.
GREFIER
pentru V. D. aflată în concediu
semnează grefier șef secție
I. M.
Red.C.R./03.09.2014
Tehnored.V.P./03.09.2014
- 2 ex –
Jud. fond B. M. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 845/2016. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
