Contestaţie la executare. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 398/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.398/R
Ședința publică din data de 17 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. – judecător
JUDECĂTOR: S. N.
JUDECĂTOR: D. O. P.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de către recurenta contestatoare ., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. B., împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea recurentei contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.04.2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă_/2013 a Judecătoriei B. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta . împotriva sentinței civile 9468/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P. sentința civilă nr. 9468/3.08.2011 Judecătoria B. a respins cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare, ca neîntemeiată;
A respins contestația la executare, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. B., pentru Administrația Finanțelor P. Feldioara, ca neîntemeiată;
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
La data de 17.12.2010, în cadrul dosarului execuțional nr. 365, au fost emise somația nr. 8/_ /1950 și titlul executoriu nr. 12.
Conform art. 205 alin. (1) din OG nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Față de dispozițiile textului de lege sus-citat, instanța a reținut faptul că nelegalitatea stabilirii creanței pentru care au fost demarate formele de executare silită, inexistența obligației de plată a acesteia și încetarea abuzivă a contractului de finanțare pot fi invocate numai pe calea contestației administrative, în condițiile art. 205 alin. (1) din OG nr. 92/2003.
În prezenta cauză, actele de executare contestate au fost emise în baza deciziei de impunere nr. 5298/8.12.2010.
În condițiile în care partea contestatoare nu a probat faptul că decizia de impunere care reprezintă titlul de creanță a fost desființată, instanța nu a putut reține lipsa caracterului cert, lichid, exigibil al creanței, invocată în cuprinsul contestației la executare.
Împotriva acestei hotărâri și a încheierii de ședință din data de 20.07.2011 a declarat recurs contestatoarea ., care a solicitat casarea celor două hotărâri, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță sau reținere și judecarea pe fond a cauzei și modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii contestației și desființării formelor de executare contestate.
P. decizia civilă nr.98/R/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ a fost respinsă cererea de recurs formulată de recurenta-contestatoare . împotriva sentinței civile nr.9468/03.08.2011 și a încheierii de ședință din 20.07.2011, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, care au fost menținute.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:
P. precizarea acțiunii contestatoarea a invocat excepția de nelegalitate privind procesul verbal nr.1/15.06.2010 încheiat de CRPDRP 7 Centru A. I., procesul-verbal de constatare încheiat APDRP – CRPDRP 7 Centru A. I. nr._/5.08.2010, decizia de soluționare contestația nr._/5.10.2010 emisă de APDRP București și notificarea beneficiarului privind încetarea contractului de finanțare nr._/25.10.2010 emisă de APDRP București. În motivarea acestei cereri contestatoarea a arătat că actele administrative reține constatări ce nu corespund realității, respectiv încălcarea prevederilor contractului de finanțare. Toate constatările și măsurile dispuse au ca sorginte o interpretare eronată a situației reale a activității supusă controlului prin luarea în considerare și fundarea constatărilor pe înregistrări contabile parțial eronate, ulterior corectate, ignorate nejustificat, contrar legii contabilității și ordinului MFP nr.3055/29.10.2009 și Directiva IV a CEE.
În mod corect prima instanță a soluționat cererea de sesizare a instanței de contencios cu soluționarea excepției de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Ca urmare, legiuitorul a prevăzut o condiție pentru sesizarea instanței specializate pentru soluționarea excepției de nelegalitate, respectiv ca de actul administrativ atacat să depindă soluționarea litigiului pe fond.
În cauza dedusă judecății contestatoarea a solicitat anularea formelor de executare emise de Administrația Finanțelor P. a Comunei Feldioara, respectiv somația nr.8/_ /1950 și titlul executoriu nr.12/17.12.2010, documentul prin care s-au individualizat suma de plată conform dispozițiilor OG nr. 92/2003 fiind decizia de impunere nr.5298/8.12.2010.
Toate actele atacate de contestatoare pe calea excepției de nelegalitate, indiferent de calificarea juridică care le poate fi acordată (respectiv indiferent de calitatea lor de act administrativ sau de altă natură) nu au legătură cu fondul pricinii, întrucât se referă la legalitatea instituirii obligației de plată, aspect care nu poate fi cercetat pe calea contestației la executare.
Potrivit dispozițiilor art. 399 alin.3 C.pr.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. O soluție similară este adoptată de legiuitor în art. 173 alin. 3 din codul fiscal, care prevede că contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Conform dispozițiilor art.205 alin.2 din OG nr.92/2003 împotriva titlului de creanță se poate formula contestație potrivit legii.
Ca urmare, pe calea contestației la executare nu se poate anula sau modifica însuși titlul executoriu pentru contestarea căruia există calea contestației administrative. Instanța competentă a statua asupra contestației la executare nu poate examina împrejurări care vizează legalitatea titlului executoriu, iar excepția de nelegalitate se referă chiar la aceste aspecte. Excepția de nelegalitate se referă la fondul litigiului prin care s-ar putea contesta titlul executoriu, iar nu la fondul contestației la executare, în care se poate analiza doar legalitatea actelor de executare.
Recurenta contestatoare a susținut că decizia de impunere nr.5298/8.12.2010 nu i-ar fi fost comunicată, chestiune neinvocată cu ocazia judecării în primă instanță, astfel încât nu poate fi supusă cercetării pentru prima oară în calea de atac extraordinară a recursului.
Prima instanță nu a încălcat nicio normă de competență atunci când a dispus respingerea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, toate considerentele reținute la adoptarea acestei soluții fiind în concordanță cu dispozițiile art.4 din Legea contenciosului administrativ. Astfel, instanța nu este obligată să sesizeze instanța de contencios ori de câte ori se invocă excepția de nelegalitate, ci trebuie să aprecieze asupra acestei cereri, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente. În consecință, nu a existat niciun motiv de nulitate a încheierii de ședință din data de 20.07.2011, nefiind incidente dispozițiile art.305 pct.5 C.pr.civ.
Considerentele reținute de judecătorie nu contravin prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004, ci, dimpotrivă, astfel cum s-a arătat mai sus, constituie o aplicare legală a acestor dispoziții. În același context instanța de control judiciar a reținut că, prin respingerea cererii de sesizare a instanței de control judiciar nu a fost împiedicată stabilirea corectă a stării de fapt și nici nu a fost încălcat dreptul de apărare al contestatoarei, întrucât aceasta poate să atace pe cale separată, conform procedurii speciale instituite de lege, decizia de impunere care a stat la baza emiterii titlului executoriu și toate actele care au stat la baza acestei decizii. Nu s-a putut vorbi nici de încălcarea dreptului la apărare, în condițiile în care excepția de nelegalitate a fost pusă în discuția contradictorie a părților, respingerea excepției a fost temeinic motivată și, de asemenea, contestatoare a avut posibilitatea de a ataca această soluție pe calea recursului.
Prima instanță nu a săvârșit nicio eroare de judecată, ci a aplicat corect legea, hotărârea pronunțată fiind la adăpost de orice critică.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța a respins cererea de recurs, și a menținut atât încheierea de ședință din data de 20.07.2011, cât și sentința nr. 9468/3.08.2011, ca fiind legale și temeinice.
Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive sau irevocabile, în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Revizuenta și-a întemeiat cererea pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5, teza I C.pr.civ., potrivit căruia se poate exercita reviziurea „ dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților „.
Acest motiv are în vedere situația în care la data pronunțării hotărârii atacate instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natura a schimba soluția dată.
Așadar, pentru a se putea invoca acest motiv si a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; b) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;c) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; d) înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată ; e) înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea.
În speță „înscrisul nou” pe care își întemeiază revizuenta cererea este adresa nr. 22109A/11.07.2013 emisă de intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. B..
P. această adresă, la solicitarea revizuentei de a-i fi comunicată decizia nr. 5289/08.12.2010, intimata a comunicat faptul că această decizie nu reprezintă un act administrativ fiscal ci un instrument informatic de operare în evidența fiscală, că acest instrument nu urmează regimul de comunicare prevăzut de codul de procedură fiscală, că prin intermediul acestui instrument au fost încărcate în evidența curentă obligațiile de plată menționate în titlul de creanță emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, respectiv procesul verbal de constatare nr._/05.08. 2010, în baza căruia a fost pornită executarea silită.
Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile mai sus menționate, cu precădere cea de la pct. c, cererea de revizuire fiind inadmisibilă.
Astfel, nimic nu a împiedicat-o pe revizuentă să obțină adresa despre care afirmă că este un înscris nou pe parcursul soluționării contestației la executare.
Împrejurarea că titlul de creanță în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită este procesul verbal de constatare nr._/05.08.2010 emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, era cunoscută de revizuentă, având în vedere nota de ședință depusă de intimată la dosarul nr._ .
Această notă de ședință a fost depusă la solicitarea instanței care la termenul din data de 04.05.2011 a pus în vedere reprezentantului intimatei, să depună dovada comunicării deciziei de impunere nr. 5279/2010.
Rezultă că atât instanța, cu ocazia judecării pricinii, cât și revizuenta, au cunoscut care este titlul de creanță pus în executare, respectiv procesul verbal de constatare nr._/05.08.2010, contestat de către revizuentă la data de 09.09.2010, așa cum rezultă din adresa emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
Revizuenta, deși cunoștea care este titlul de creanță nu a invocat faptul că în titlul executoriu ar fi fost menționat în mod eronat, un alt titlu de creanță iar pe calea revizuirii nu poate invoca alte motive de nelegalitate a actelor de executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta, invocând următoarele motive:
În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut aspecte contrare realității, străine de natura pricinii.
Considerentul potrivit căruia nimic nu a împiedicat-o pe revizuentă să obțină adresa despre care afirma că este un înscris nou pe parcursul soluționării contestației la executare este absolut nerelevant față de motivul de revizuire invocat, respectiv art. 322 pct. 5 cod procedură civilă.
Pe de altă parte s-a reținut, hilar și contrar realității, împrejurarea că titlul de creanță în temeiul căruia s-a declanșat executarea silită este procesul verbal de constatare nr._/2010, emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, era cunoscut de către revizuentă, având în vedere nota de ședință depusă la dosar.
Revizuenta a arătat că respectivul proces verbal este adevăratul Titlu de Creanță, devenit titlu executoriu la scadența plății și a invocat față de acesta și alte acte administrative conexe, excepția de nelegalitate prevăzută de art. din Legea 554/2004 cu modificările ulterioare, însă prima instanță, potrivnic realității și susținerilor recurentei, a reținut absolut eronat că actele administrative atacate pe calea excepției de nelegalitate nu au legătură cu titlul executoriu exhibat în dosarul cauzei și că de acestea nu ar depinde soluționarea pe fond a litigiului, refuzând nejustificat și nelegal deferirea excepției spre soluționare instanței de contencios administrativ.
Nu este adevărat că prima instanță ar fi cunoscut, cu ocazia judecării pricinii, care este titlul de creanță pus în executare; este fără dubiu că dacă instanța ar fi cunoscut că titlul de creanță pus în executare este procesul verbal de constatare nr._/2010, contestat pe cale administrativă, alta ar fi fost aprecierea excepției de nelegalitate invocată și rezolvarea cererii de sesizare a instanței competente.
Este fără dubiu și faptul că atât revizuenta cât și prima instanță nu a cunoscut că decizia de impunere 5298/2010 nu este declarație de impunere și nu are valoare de titlu de creanță.
Considerentele instanței sunt în cea mai mare parte un simplu excurs privind etapele anterioare ale procesului și enunțuri, la modul general, privind condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
Singurele considerente se referă la aspectele cunoscute ale cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate și nu la aspecte necunoscute, relevate prin înscrisurile depuse la dosar în calea de atac a revizuirii, potrivit art. 322 pct. 5 cod procedură civilă.
De esența revizuirii, în cazul prevăzut de acest articol, este existența unor împrejurări anterioare hotărârii pronunțate relevate de conținutul unor noi înscrisuri doveditoare, rămase necunoscute primei instanțe la pronunțarea hotărârii, care modifică în mod hotărâtor elementele cauzei și nu aspectele atunci cunoscute, acestea din urmă fiind nerelevante.
Hotărârea este cantonată, în motivare, tocmai pe aceste aspecte atunci cunoscute, nerelevante în cazul revizuirii.
Instanța nu contestă existența unor înscrisuri noi, preexistente hotărârii supusă revizuirii, din care rezultă fără echivoc împrejurări și aspecte noi, de natură să determine o altă desfășuare a procesului și implicit o altă dezlegare a pricinii, însă nu le reține și nu se oprește la acestea și divaghează pe un aspect absolut nerelevant în chestiunea revizuirii, respectiv faptul că ar fi cunoscut care este adevăratul titlu de creanță.
Instanța de revizuire a omis că atât prima instanță cât și revizuenții nu au cunoscut natura și valoarea deciziei de impunere 5298 și că, reținând sorgintea creanței bugetare pusă în executare, a invocat excepția de nelegalitate a procesului verbal16427 al APDRP, considerată în mod nejustificat fără impact asupra valabilități formelor de executare contestate, fiind încălcat dreptul la apărare.
Din această perspectivă, considerentele instanței sunt fie inconsistente, fie confuze și străine de natura pricinii.
Instanța a deplasat analiza pe aspecte nerelevante, străine cauzei și nu s-a pronunțat punctual pe motivele de revizuire enunțate, grava greșeală de judecată în fapt și în drept.
S-a mai susținut că instanța de fond nici nu s-a pronunțat asupra motivelor de revizuire invocate, reținând, la modul general, că nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de revizuire.
Nicăieri în considerente nu se regăsesc concluzii pe motivele și argumentele înfățișate în cuprinsul cererii de revizuire și a notelor de ședință depuse la dosar, aspect ce duce la concluzia că hotărârea nu este motivată.
Înscrisul reprezentat de decizia de impunere 5298/2010 nici nu putea fi „produs” deoarece nu este act administrativ fiscal, ci un simplu număr de borderou, nu este Titlu de Creanță – Titlu executoriu ajuns la scadență, adică act administrativ ca atare, producător de efecte juridice și că toate aceste aspecte juridice reprezintă împrejurări noi,pe deplin doveditoare a nulității Titlului Executoriu exhibat de pârâtă și pe cale de consecință, temeiuri consistente, în fapt și în drept, a contestației la executare formulată.
De asemenea, corectitudinea și deplina întemeiere a excepției de nelegalitate a adevăratului titlu de creanță: PV_/2010 și a actelor administrative conexe acestuia, individualizate în cuprinsul contestației la executare și a cererii de revizuire.
Dacă instanța s-ar fi aplecat cu atenție asupra motivelor de revizuire pe care le-au invocat, și ar fi reținut corect semnificația și valoarea probatorie a înscrisurilor noi depuse la dosar, ar fi fost imposibil să nu constate că acestea relevă împrejurări noi, necunoscute la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii și că sunt hotărâtoare în ceea ce privește validitatea titlului executoriu.
Dacă instanța revizuirii ar fi reținut aceste aspecte, ar fi constatat că însăși procesul în fața primei instanțe ar fi avut o altă desfășurare și soluționare, respectiv că de soluționarea excepției de nelegalitate a procesului verbal_/2010 depindea în mod hotărâtor soluționarea pe fond a cauzei, că instanța nu a făcut aplicarea art. 174 și 175 cod procedură civilă și că titlu executoriu exhibat de pârâtă și supus analizei este lovit de nulitate absolută și că față de toate acestea, cererea de revizuire este admisibilă, deplin întemeiată în fapt și în drept.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința criticată raportat la motivele de recurs invocate, instanța reține că recursul nu este întemeiat.
Instanța de fond, investită cu soluționarea cererii de revizuire, a analizat cu prioritate dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii, prioritate impusă de prevederile art. 326 alin. 3 cod procedură civilă conform căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Motivul de revizuire invocat este prevăzut de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, care prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Înscrisul invocat de revizuent ca fiind înscris nou este adresa nr. 22109A/11.07.2013 emisă de intimată.
P. înscris nou se înțelege înscris descoperit după darea hotărârii, care să fi existat însă la acea dată.
Adresa emisă după judecarea cauzei nu constituie înscris nou în înțelesul normei mai sus citată, astfel că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a revizuirii.
Înscrisul menționat a fost obținut în urma unei cereri formulată de revizuentă. În cauză nu susținut și nu s-a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința părților care a împiedicat-o pe revizuentă să solicite comunicarea deciziei de impunere, după declanșarea executării silite, însă anterior sau în timpul soluționării litigiului având ca obiect contestație la executare.
Acest aspect, corect reținut de instanța de fond, este, contrar susținerilor recurentei, relevant în cauză deoarece se referă la respectarea uneia din condițiile de admisibilitate a revizuirii.
S-a susținut în motivele de recurs că este de esența revizuirii, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, existența unor împrejurări anterioare hotărârii pronunțate, relevate în conținutul unor noi înscrisuri doveditoare, rămase necunoscute primei instanțe, care modifică hotărâtor împrejurările cauzei.
Această susținere este corectă, însă nu este aplicabilă prezentei cauze deoarece, așa cum am arătat anterior și cum a reținut instanța de fond, înscrisul putea fi procurat și depus la dosar prin diligența părții interesate.
Celelalte motive de recurs se referă la efectele pe care le-ar fi produs, asupra litigiului inițial, cunoașterea situației relevată de adresa invocată drept înscris nou, la faptul că instanța de fond nu a analizat detaliat aceste aspecte și la modul în care le-a fost încălcat dreptul la apărare prin nesoluționarea excepției de nelegalitate.
Condițiile de admisibilitate expuse de instanța de fond trebuie să fie îndeplinite cumulativ și neîndeplinirea uneia din condiții atrage respingerea revizuirii ca inadmisibilă.
În atare situație, nu era necesar ca instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire să analizeze toate aspectele invocate în cerere, aspecte care nu se concretizează în invocarea altor motive de revizuire, ci în justificarea și dezvoltarea celui întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 cod procedură civilă și raportat la înscrisul reprezentat de adresa nr. 22109A/11.07.2013 emisă de intimată.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta . împotriva sentinței civile_/2013 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. S. N. D. O. P.
Grefier,
C. N.-D.
Red. SN /20.05.2014
Tehnored. CND/20.05.2014
Ex. 2
Jud fond – I. V.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 349/2014.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
