Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 167/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 167/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 167/A
Ședința publică din data de 11 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S. - judecător
Judecător A. B.
Grefier I. C.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant C. I. în contradictoriu cu intimata pârâtă ., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile numărul 22/07.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul reclamant personal și asistat de avocat N. M., lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 219 C.proc.civ. coroborat cu cele din art. 482 C.proc.civ., instanța solicită părții apelante să prezinte acesteia un act de identitate.
Partea apelantă se legitimează pe baza cărții de identitate . nr._ eliberată la data de 07.02.2007 de către SPCLEP B..
Tribunalul constată că codul numeric personal existent în acest act de identitate este identic cu cel indicat de partea apelantă prin cererea introductivă de instanță.
În conformitate cu prevederile art. 224 C.proc.civ., instanța acordă cuvântul reprezentantului convențional al părții apelante cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Reprezentanta convențională a apelantului menționează că prezenta instanță este competentă să soluționeze cererea de apel.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul reține că, în raport de prevederile existente în art. 95 pct. 2 C.proc.civ., este competent general, material și teritorial să soluționeze cererea de apel ce constituie obiectul prezentului dosar.
Tribunalul reține că, prin cererea de apel pe care a formulat-o, titularul acesteia a formulat o cerere prealabilă ce se referă la repunerea sa în termenul de exercitare a căii de atac.
În această situație, tribunalul, ținând seama de dispozițiile existente în art.248 alin. 1 C.proc.civ., va soluționa cu prioritate cererea astfel formulată, întrucât modul de soluționare a acesteia, în mod implicit, influențează soluția ce se va da în cauza de față, instanța urmând a constata tardivitatea formulării cererii de apel, în cazul în care nu va încuviința această cerere, sau va stabili termen pentru soluționarea pe fond a acesteia în cazul în care o va găsi ca fiind întemeiată, astfel că acordă cuvântul reprezentantului convențional al apelantului în susținerea acestei cereri.
Reprezentanta convențională a apelantului solicită admiterea cererii, respectiv repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.proc.civ., declară închisă dezbaterea cu privire la chestiunea prealabilă și rămâne în pronunțarea asupra acesteia.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 22/7.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins actiunea civila formulata de reclamantul C. I. in contradictoriu cu parata S.C. E. M. S.A. București, ca fiind neîntemeiata; a luat act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
P. acțiunea civila înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 31.800 / 197 / 04.12.2013, reclamantul C. I. a chemat in judecata pe parata S.C. E. M. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța pe cale de ordonanța președințiala, sa se dispună:
1.obligarea pârâților sa efectueze toate demersurile in vederea rebranșării la sistemul de alimentare cu apa si continuarea furnizării la camerele din Brasov, ., camerele 92 si 93.
2.cu cheltuieli de judecata.
În motivare, se arata ca reclamantul are calitate de locatar la adresa sus-menționata, fiind titularul dreptului de a cumpăra spațiul locativ in temeiul Legii nr. 85/1992 conform sentinței civile nr. 9.488/04.07.2012.
Reclamantul arata ca a achitat lunar cheltuielile curente, inclusiv apa.
Cu rea-credința, parata a sistat definitiv furnizarea apei potabile si menajere, fără vreun preaviz, pentru a determina părăsirea spatiilor.
Locatarii din . Companiei Apa care, insa, a răspuns in sensul in care aceste probleme sunt de natura interna si nu pot fi rezolvate de aceasta, ci doar de către parata.
In drept, reclamanta a invocat prevederile art. 996 si urm., art. 447 N.C.pr.civila.
In probațiune, s – a solicitat proba cu înscrisuri.
Parata S.C. E. M. S.A. București a formulat întâmpinare, primita la instanța după ședința, prin care a invocat o . excepții si, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
In motivare, se arata ca nu exista nici un temei de drept in baza căruia parata sa furnizeze utilități reclamantului in condițiile in care acesta refuza sa încheie contract de închiriere, sa achite chiria si sa plătească utilități.
La data de 17.04.2010, parata a cumpărat imobilul din Brasov, . de la Electromontaj S.A. București. La sfârșitul lunii aprilie 2010, parata a anunțat pe toți locatarii faptul ca imobilul a fost vândut si ca trebuie sa încheie contracte de închiriere cu noul proprietar, dar reclamanta a refuzat sa încheie un astfel de contract.
Chiria este de 120 Euro, prețul zonei, anumiți chiriași achita o chirie negociata, redusa la 400 lei/luna, dar reclamanta refuza sa contracteze.
Reclamantul depune, fără încuviințarea proprietarei, diferite sume de bani, din când in când, sume ce nu au legătura cu cuantumul chiriei. Reclamantul nu a achitat contravaloarea apei potabile, la fel ca si alți locatari, motiv pentru care Compania Apa a sistat furnizarea apei reci in întreg imobilul, radicand si aparatul de măsurat debitul (contorul).
P. urmare, oprirea apei reci nu se datorează paratei, nefiind efectuata ilegal de către aceasta, ci se datorează neplății din partea unei părți a locatarilor.
Abia in data de 05.09.2013 s-au depus niște sume la CEC cu titlu de utilități, dar care nu acoperă in întregime debitul reprezentând contravaloarea utilităților.
Reclamantul a fost notificat despre necesitatea de a încheia contract de închiriere, in caz contrar, refuzul urmând a conduce la părăsirea locuinței si la sistarea furnizării utilitatilor.
In urma opririi furnizării apei de către Compania Apa, unii locatari au scos țevile de pe traseul lor, făcând imposibila reluarea furnizării apei potabile.
In drept, a invocat prevederile art. 996 NCPC.
In probațiune, a propus proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul C. I. locuiește fără a deține vreun titlu locative in imobilul situate in Brasov, ..
Întregul . găsește in proprietatea paratei S.C. E. M. S.A.
La data de 17.04.2010, parata S.C. E. M. S.A. a cumpărat imobilul din Brasov, . de la Electromontaj S.A. București. La sfârșitul lunii aprilie 2010, parata a anunțat pe toți locatarii faptul ca imobilul a fost vândut si ca trebuie sa încheie contracte de închiriere cu noul proprietar, dar reclamantul a refuzat sa încheie un astfel de contract.
Reclamantul a fost notificat despre necesitatea de a încheia contract de închiriere, in caz contrar, refuzul urmând a conduce la părăsirea locuinței si la sistarea furnizării utilităților.
Chiria este de 120 Euro, prețul zonei, anumiți chiriași achita o chirie negociata, redusa la 400 lei/luna, dar reclamanta refuza sa contracteze.
Reclamantul depune, fara încuviințarea proprietarei, diferite sume de bani, din când in când, sume ce nu au legătura cu cuantumul chiriei. Reclamantul nu a achitat contravaloarea apei potabile, la fel ca si alți locatari, motiv pentru care Compania Apa a sistat furnizarea apei reci in întreg imobilul, radicand si aparatul de măsurat debitul (contorul).
P. urmare, oprirea apei reci nu se datorează paratei, nefiind efectuata ilegal de catre aceasta, ci se datorează neplății din partea unei părți a locatarilor.
Abia in data de 05.09.2013 s-au depus niște sume la CEC cu titlu de utilități, dar care nu acoperă in întregime debitul reprezentând contravaloarea utilităților.
In urma opririi furnizării apei de catre Compania Apa, unii locatari au scos țevile de pe traseul lor, făcând imposibila reluarea furnizării apei potabile.
In drept:
Art. 996 NCPC prevede ca instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri […]
Or, in speța, instanța a reținut ca, in favoarea reclamantei, nu operează nici măcar aparenta de drept. Reclamanta locuiește in imobilul proprietatea paratei ca tolerata, fără a deține vreun titlu locativ.
Instanța a reținut ca activitatea de furnizare a apei se face numai pe baza de contract si numai daca acest contract este respectat de către beneficiar, in sensul in care obligația principala a beneficiarului, adică a paratei, aceea de a plăti contravaloarea consumului, este respectata.
Instanța a reținut ca nu exista nici un temei de drept in baza căruia parata sa furnizeze utilități reclamantului in condițiile in care acesta refuza sa încheie contract de închiriere, sa achite chiria si sa plătească utilități.
Este de remarcat împrejurarea ca nici reclamantul nu invoca vreun temei de drept material in baza căruia proprietara S.C. E. M. S.A. ar avea obligația legala de a asigura furnizarea apei potabile unor terți cu care nu are nici un raport juridic locativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a apelului reclamantul C. I., care a solicitat repunerea în termenul de apel, iar pe fondul cauzei, desființarea sentinței și rejudecând, admiterea cererii de ordonanță președințială.
În motivarea cererii de repunere în termenul de apel se arată că apelantul și apărătorul său au luat la cunoștință de soluția pronunțată la data de 9.01.2014. Termenul de apel fiind de 5 zile de la pronunțare, ultima zi de declarare a apelului a fost la data de 13.01.2014. În noaptea de 12/13.01.2014, apărătorul reclamantului s-a prezentat la serviciul urgențe și a avut probleme medicale până în data de 20.01.2014, fiind în imposibilitatea de a declara apelul, aspect dovedit cu adeverința medicală atașată cererii .
Cu privire la fondul cauzei, apelantul apreciază că instanța de fond a soluționat greșit cererea. La dosarul cauzei reclamantul a depus o . înscrisuri care nu au fost analizate în integralitatea lor. Nu se face referire la sentința civilă prin care pârâta a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la locuința în litigiu. Apelantul reclamant mai arată că aparența dreptului este în favoarea sa, întrucât a deținut locuința în baza unui contract de închiriere și, la acest moment, în baza Legii nr.85/1992 a obținut hotărâre judecătorească în favoarea sa. A depus, cu sau fără acordul pârâtei, chitanțe din care rezultă că a achitat utilitățile până în momentul întreruperii furnizării acestora. Blocarea în mod nejustificat a accesului la utilități, respectiv nefurnizarea apei, reprezintă un act samavolnic al pârâtei, atitudine care nu poate primi o confirmare din partea instanței de judecată, astfel cum se arată și în decizia civilă nr. 15/A din dosarul civil nr._/197/2013. Apelantul menționează că odată cu acesta alți locatari au promovat la aceeași instanță cereri cu același obiect, care au fost soluționate prin admiterea acestora (de ex. dos. civ._/197/2013).
Apelantul mai arată că în considerentele hotărârii judecătorești atacate apar numai aspecte învederate în întâmpinarea pârâtei, fără probe în susținere.
Cererea de repunere în termenul de apel și cererea de exercitare a căii de atac sunt timbrate cu câte 20 lei, taxă judiciară de timbru.
La termenul de judecată din 11.04.2014 instanța a pus în discuția contradictorie a părții prezente cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac și excepția tardivității formulării acesteia.
Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de apel, instanța constată următoarele:
Hotărârea apelată a fost pronunțată la data de 7.01.2014 și comunicată reclamantului la data de 17.02.2014, astfel cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la fila 34 din dosarul primei instanțe. Întrucât sentința a fost pronunțată în procedura ordonanței președințiale, sunt incidente prevederile art. 999 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. În cauza dedusă judecății judecarea cauzei s-a realizat cu citarea părților, astfel încât termenul de exercitare a căii de atac curge de la data pronunțării hotărârii atacate. Calculând acest termen pe zile libere, astfel cum dispune art. 181 alin.1 pct.2 C.pr.civ., rezultă că partea nemulțumită de soluția pronunțată putea exercita calea de atac până în ziua de 13.01.2014, cum de altfel se arată și cererea de apel exercitată. Apelul a fost promovat la data de 20.01.2014, cu depășirea termenului instituit de dispozițiile legale citate mai sus.
Apelantul reclamant a solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, întrucât în noaptea de 12/13.01.2014 apărătorul său s-a prezentat la serviciul urgențe și avut probleme medicale până în data de 20.01.2014, fiind în imposibilitatea de a declara apelul. În dovedirea acestei împrejurări apelantul a depus la dosarul cauzei adeverința emisă la data de 20.01.2014 de dr. V. C. – medic stomatolog, din care rezultă că apărătorul reclamantului s-a prezentat în data de 13.01.2014 ora 2.oo la Clinica Stomatologică Es Dent în regim de urgență cu diagnostic de abces vestibular. Potrivit acestei adeverințe, avocatul ales al reclamantului a urmat tratamentul medicamentos pentru perioada 13-20 ianuarie, perioadă pentru care a necesitat un repaus al activității obișnuite.
Potrivit art. 186 alin.1 C.pr.civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Conform alineatului 3 al aceluiași articol, cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.
În respectarea textului legal care reglementează repunerea în termen, pentru a se dispune în acest sens, în primul rând este necesar ca partea care nu a săvârșit actul de procedură înăuntrul termenului legal trebuie să facă dovada că a fost împiedicată de motive temeinic justificate, care s-au produs înainte de împlinirea termenului. Or, legiuitorul a avut în vedere titularul cererii formulate în justiție, iar nu apărătorul său ales. Apelantul reclamant avea posibilitatea să angajeze un alt avocat pentru formularea cererii de apel sau să solicite apărătorului său în vederea declarării apelului desemnarea unui avocat în substituire în condițiile instituite de legea care reglementează profesia de avocat.
În consecință, instanța apreciază că imposibilitatea apărătorului ales de a formula cererea de apel nu se circumscrie dispozițiilor legale care permit repunerea în termenul de promovare a căii de atac. Partea însăși, ca titular al cererii de exercitare a căii de atac, trebuia să facă probe în sensul că s-a aflat în imposibilitatea de a formula cererea de apel datorită unei împrejurări mai presus de voința sa.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de repunere în termenul de apel ca nefondată.
Ca o consecință, în temeiul art. 248 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția de tardivitate a formulării cererii de apel, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, promovarea acestei cereri s-a realizat cu depășirea termenului instituit de lege în acest sens, și să respingă cererea de apel ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului formulată de apelantul C. I..
Admite excepția tardivității formulării cererii de apel și, în consecință:
Respinge ca tardiv formulată cererea de apel promovată de apelantul reclamant C. I., CNP_, cu domiciliul ales în B. ., ., jud. B., reprezentat de av. N. M., în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în București, ., sector 4, CUI RO_, J_, reprezentată legal de președintele consiliului de administrație Caunii M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2014.
Președinte, Judecător,
L. S. A. B.
Grefier,
I. C.
Red. A.B./14.04.2014
Tehnored. I.C./14.04.2014; 4 ex.
Jud. fond: A. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 389/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








