Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 935/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 935/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 935/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 935/R/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. B.
Judecător C. R.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă P. C. în contradictoriu cu intimații reclamanți G. R., T. S. A. A., T. C. S., T. R. B., T. O. S., T. C. S., T. R. B., T. O. S. și intimații pârâți T. N., C. C. M., împotriva sentinței civile nr. 174/18.02.2014, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 05.11.2014 și 12.11.2014 și ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 174/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dos. nr._ s-a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată și completată de către reclamanții G. R., T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S. în contradictoriu cu pârâtele P. C. și T. N. și C. C. M. și, în consecință:
- s-a constatat nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare autentificate sub nr. 317/21.12.1995 și 318/21.12.1995 de către BNP S. Coriolan A.;
- s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor cu nr. 22/30.01.1996 emis de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 48/1995 și a suplimentului de certificat de moștenitor cu nr. 136/23.09.2005 emis de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 167/2005;
- s-a constatat că reclamanta G. R. și defunctul T.-S. O. identic cu T. O. au calitatea de moștenitori acceptanți ai defuncților T. G. identic cu T. G. decedat la data de 01.05.1985 și T. A. identică cu T. A. decedată la data de 28.03.1993;
- s-a constatat că reclamantei G. R. și defunctului T.-S. O. în calitate de nepoți de fiu predecedat le revine o cotă indiviză de 3/8 din masa succesorală a defunctului T. G. identic cu T. G.;
- s-a constatat că reclamantei G. R. și defunctului T.-S. O. în calitate de nepoți de fiu predecedat le revine o cotă indiviză de 1/2 din masa succesorală a defunctei T. A. identică cu T. A.;
- pârâta P. C. a fost obligată la plata către reclamanta G. R. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.098,12 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S. invocată de către pârâta P. C. a fost respinsa de instanță în primul ciclu procesual, motivat de faptul că reclamanții T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S. și-au precizat ulterior cererea de chemare în judecată solicitând să se constate că autorul acestora, defunctul T. O. identic cu T. S. O. are calitatea de moștenitor acceptant al defunctei T. A., decedată la data de 28.03.1993 ca urmare a acceptării exprese pure și simple a moștenirii conform declarațiilor notariale din data de 16.09.1993 și al defunctului T. G., decedat la data de 01.05.1983, în baza art. 13 din legea 18/1991.
Instanța a reținut că reclamanții, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de față, au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a declarațiilor autentificate sub nr. 317 și 318 din data de 21.12.1995 de către BNP S. Coriolan A., a certificatului de moștenitor 22/30.01.1996 și a certificatului de moștenitor suplimentar cu nr. 136/23.09.2005 emise de BNP S. Coriolan A. după defuncții T. A. și T. G., invocând ca motive acceptarea expresă a succesiunilor defuncților de către antecesorul reclamanților T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S., defunctul T. S. O. și de către reclamanta G. A..
Prin declarațiile autentificate la data de 16.09.1993 de către notariatul de Stat B., defunctul T. O. identic cu T. S. O. și reclamanta G. R., ambii în calitate de nepoți de fiu predecedat, au acceptat succesiunea defunctei T. A., decedată la data de 28.03.1993.
În ceea ce privește susținerile pârâtei P. C. privind nulitatea absolută a acestor declarații motivat de neînregistrarea acestor declarații la fostul Notariat de Stat al Județului B. și pentru lipsa numărului de autentificare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 20 din hotărârea cu nr. 1518 din 14 octombrie 1960 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea si funcționarea Notariatului de Stat, în vigoare la data întocmirii declarațiilor, îndeplinirea actelor notariale, in afara de redactarea si traducerea inscrisurilor, se constata prin incheiere, intocmita de notarul de stat.
Încheierea va cuprinde:
a) denumirea notariatului de stat;
b) indicarea actului notarial savirsit;
c) data indeplinirii actului notarial;
d) locul unde s-a savirsit actul notarial, daca acesta a fost efectuat in afara sediului notariatului de stat ;
e) numele notarului de stat care indeplineste actul, cu exceptia incheierilor prin care se da data certa inscrisurilor sau se legalizeaza copii de pe inscrisuri;
f) numele partilor, domiciliul sau sediul acestora si faptul prezentarii lor in persoana sau reprezentate ori asistate, precum si modul in care li s-a constatat identitatea, cu exceptia incheierilor prin care se da data certa inscrisurilor, sau se legalizeaza copii de pe inscrisuri;
g) aratarea indeplinirii conditiilor esentiale ale actului notarial savirsit, in raport cu natura acelui act;
h) mentiunea perceperii taxelor de timbru;
i) mentiunea despre savirsirea actului notarial;
j) sigiliul notariatului de stat;
k) semnatura notarului de stat care a indeplinit actul.
Încheierea care nu cuprinde denumirea notariatului de stat, semnatura notarului, precum si aratarea indeplinirii conditiilor esentiale dupa natura actului savirsit este nula, afara de cazul cind lipsurile pot fi implinite prin continutul rezolutiei.
Or, lipsa numărului încheierii de autentificare nu conduce la nulitatea declarațiilor mai sus menționate, care sunt semnate de către notarul de stat, P. I..
Potrivit art. 1173 cod civil actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile pe care le constată, iar în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator face credință până la înscrierea în fals.
Prin urmare, instanța a prezumat ca fiind reale aceste declarații, din moment ce este vorba despre o constatare proprie a notarului public, care face dovada deplină până la anularea sa prin procedura înscrierii în fals.
Chiar și în ipoteza în care aceste declarații nu ar întruni condițiile unui act notarial autentic, forma cerută de lege pentru acceptarea expresă a succesiunii este foarte suplă, consimțământul putând fi exprimat în orice înscris, potrivit art. 689 fraza a II-a C. civ. acceptarea este expresă „când se însușește titlul sau calitatea de erede . sau privat”.
Or, ceea ce interesează este acceptarea neechivocă a succesiunii printr-un înscris, condiție îndeplinită în cauză.
Potrivit art. 964 Cod civil, cel care a acceptat succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptării, opțiunea succesorală fiind un act juridic unilateral și în principiu, irevocabil.
Sub acest aspect, din probele administrate în cauză rezultă indubitabil că defunctul T. O. identic cu T. S. O. și reclamanta G. R. au acceptat expres succesiunea defunctei T. A., decedată la data de 28.03.1993.
În ceea ce privește acceptarea succesiunii defunctului T. G., instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, "Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii", iar "moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor".
În același timp, dispoziția imperativă de la art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar, potrivit căreia, în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil, moștenitorii sunt repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, care nu este infirmată de nicio altă prevedere legală, impune concluzia că toți succesibilii autorului îndreptățit ce solicită reconstituirea dreptului sunt, la rândul lor, repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenurilor.
Astfel cum se poate observa din adeverința 281/1991 (f.12 dosar fond) reclamanta G. R. și defunctul T. O. figurează în calitate de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în calitatea acestora de moștenitori ai defunctului T. G. identic cu T. G., alături de P. C., B. Ș. și C. C.-M..
Deși pârâta P. C. susține că reclamanta G. R. și defunctul T. O. nu au formulat cerere de reconstituire, aceasta nu a probat că ar fi contestat adeverința de proprietate mai sus menționată pentru includerea acestor moștenitori.
Prin urmare, instanța a apreciat că defunctul T. O. și reclamanta G. R. sunt moștenitori acceptanți ai defunctului T. G. identic cu T. G. dar numai în privința terenurilor care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-au formulat cereri de reconstituire, întrucât prin cererea de reconstituire formulată în baza legii 18/1991 se derogă de la caracterul indivizibil al devoluțiunii succesorale, astfel încât cu privire ca bunurile defunctului T. G. precum și terenurile acestuia, care nu au format obiectul legilor fondului funciar, reclamanta G. R. și defunctul T. O. rămân în continuare renunțători.
D. urmare, declarația de renunțare a defunctului T. O. la succesiunea defuncților T. G. și T. A., precum și declarația de renunțare a reclamantei G. R. la succesiunea defuncților T. G. și T. A., ambele date ulterior acceptării, cu încălcarea dispozițiilor art. 694 Cod civil, sunt lovite de nulitate absolută, cauza acesteia fiind ilicită, conform art. 948 Cod civil.
Din aceste considerente instanța a constatat nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare autentificate sub nr. 317/21.12.1995 și 318/21.12.1995 de către BNP S. Coriolan A..
Constatând că declarațiile de renunțare date de moștenitori au fost lipsite de orice efect juridic ca urmare a actului inițial de acceptare, iar ca urmare a anulării acesteia, instanța a constatat că certificatul de moștenitor cu nr. 22/30.01.1996 și suplimentul de certificat de moștenitor cu nr. 136/23.09.2005, ambele emise în baza declarațiilor respective, considerate nule, sunt nule absolute parțial, operând principiul potrivit căruia „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”.
În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor cu nr. 22/30.01.1996 emis de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 48/1995 și a suplimentului de certificat de moștenitor cu nr. 136/23.09.2005 emis de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 167/2005.
Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză instanța a admis în parte acțiunea formulată și completată de către reclamanți și a constatat că reclamanta G. R. și defunctul T.-S. O. identic cu T. O. au calitatea de moștenitori acceptanți ai defuncților T. G. identic cu T. G. decedat la data de 01.05.1985 și T. A. identică cu T. A. decedată la data de 28.03.1993.
Instanța a constatat că reclamantei G. R. și defunctului T.-S. O. în calitate de nepoți de fiu predecedat le revine o cotă indiviză de 3/8 din masa succesorală constând exclusiv în terenurile atribuite în baza legilor fondului funciar și că reclamantei G. R. și defunctului T.-S. O. în calitate de nepoți de fiu predecedat le revine o cotă indiviză de 1/2 din masa succesorală a defunctei T. A. identică cu T. A..
Restul pretențiilor reclamanților și ale pârâtei P. C. au fost respinse.
În baza art. 276 C.pr.civ. instanța a obligat pârâta P. C. la plata către reclamanta G. R. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.098,12 lei reprezentând onorariu avocat si taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă P. C., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile, ca fiind nelegală și netemeinică iar pe fond, rejudecând, respingerea acțiunii civile formulate de reclamanți.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată următoarele:
I. Instanța de fond a admis în mod greșit petitul privind nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare la succesiune autentificate sub nr. 317/1995 și 318/1995 de B.N.P. S. Coriolan A..
Cele două declarații depuse la dosarul cauzei atestă în mod cert că numiți G. R. și Tatuiea S. O. au renunțat în mod expres la succesiunea rămasă de pe urma defunctului T. G., decedat la 01.05.1983.
Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 22/30.01.1996 al B.N.P. S. Coriolan A., rezultă că defunctul T. G., deținea în proprietate o cotă de 1/2 din imobilul casă și teren situat in Tohanul Nou, ., jud. Brasov, înscris în CF 1394 Tohanul Nou, nr. top 145, nr. top 146. Acest imobil nu a fost scos din circuital civil și nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Declarațiile de acceptare a succesiunii prezentate de reclamantă și care poartă data de 16.09.1993 se referă, fără putință de dubiu, doar la succesiunea de pe urma defunctei T. A. și nu cuprind nici o mențiune cu privire la succesiunea defunctuiui T. G..
Ca atare, singurele declarații prin care G. R. și T. S. O. și-au exprimat expres opțiunea cu privire la succesiunea defunctuiui lor bunic T. G. sunt declarațiile autentice notariale nr. 317, 318/1995 prin care cei doi au renunțat la succesiune.
Aceste declarații au produs efecte juridice, atâta vreme cât din masa succesorală a defunctului T. G. făceau parte și bunurile imobile ce nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
În motivarea sentinței civile atacate judecătorul fondului arată în mod expres că în ceea ce privește bunurile și terenurile defunctului T. G. care nu au făcut obiectul legilor Fondului Funciar, G. R. și T. S. O., rămân în continuare renunțători. Această motivare a instanței de fond este în contradicție totală cu admiterea petitului privind nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare la succesiune nr. 317 și 318/1995.
II. Instanța de fond a admis în mod greșit petitul prin care a constatat că reclamanta G. R. și defunctul T. S. O. sunt moștenitori acceptanți ai defunctului T. G. (identic cu T. G.) și petitul prin care a constatat că acestora le revine o cotă de 3/8 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului T. G..
Din certificatul de moștenitor nr. 22/1996 al BNP S. Coriolan A., reiese că T. G. a decedat la data de 01.05.1983 și nu la data de 01.05.1985, cum greșit este menționat în sentința civilă atacată.
Deși în motivarea sentintei civile se arată că potrivit art. 13 din Legea nr. 18/1991, pentru terenurile ce au facut obiectul acestei legii moștenitori sunt repuși de drept in termenul de acceptare a succesiunii prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate ce o înregistrează la Comisiile de Fond Funciar, recurenta susține că tocmai această condiție nu a fost îndeplinită de reclamanta G. R. și de defunctul T. S. O.. La dosarul cauzei sunt depuse înscrisuri de la Comisa Locală de Fond Funciar Zărnești, din care rezultă că G. R. si T. S. O. nu au formulat în termenul prevăzut de lege cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce au aparținut defunctului T. G..
Este adevărat că cele două persoane au formulat în 15.07.1991 o contestație pe care au înregistrat-o la Comisia de Fond Funciar. Aceasta contestație nu poate fi catalogată ca fiind o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991. Orice succesibil era îndreptățit să formuleze o asemenea contestație împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar, doar dacă anterior acestei contestații ar fi formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
În mod greșit judecătorul fondului se referă la o așa zisă adeverință de proprietate nr. 281/1991 în care ar fi cuprinși G. R. și T. S. O. in calitate de moștenitori al defunctului T. G.. O asemenea adeverință nu se regășește la dosarul cauzei și nu a fost comunicată nici de către reclamanți si nici de către Comisia Locală de Fond Funciar Zărnești. Ca atare, este fără suport legal și probator afirmația potrivit căreia pârâta P. C. nu a dovedit că a contestat adeverința de proprietate nr. 281/1991.
În schimb, la dosarul cauzei este depusă adeverința nr. 268/1991 emisă în mod excluslv pe numele pârâtei P. C., adeverință ce cuprinde terenuri pe care pârâta le-a primit prin zestre de la tatăl său T. G.. Din copia Registrului Agricol depusă la dosarul cauzei, reiese că terenurile cuprinse în adeverința nr. 268/1991 au fost înregistrate în registrul agricol pe numele pârâtei P. C.. La dosarul cauzei se regăsește și o foaie de zestre încheiată de T. G., prin care acesta a înzestrat-o pe fiica sa P. C., tocmai cu terenurile cuprinse in adeverinta nr. 268/1991.
Din răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei G. R. și a celorlalți reclamanți, reiese de asemenea că in anul 1991 G. R. și T. S. O. nu au formulat cerere de reconstitute a dreptului de proprietate pentru terenurile defunctului T. G..
Nu există nici o proba la dosar din care să reiasă că adeverința nr. 268/1991, emisă exclusiv pe numele pârâtei P. C., ar fi fost contestată în vreun fel de către reclamanți sau de autorii lor și nici că această adeverintă ar fost anulată, desfiintata, revocată prin vreo hotărâre judecătoreasca sau prin vreun act al Comisiilor de Fond Funciar. La dosar se regăsește și un exemplar al adeverinței nr. 268/1991 rămas în arhiva Comisei de Fond Funciar Zărnești, iar din acest exemplar al adeverinței rezultă că P. C. este unica beneficiară.
Cu privire la toate aceste probe menționate, judecătorul fondului nu s-a pronunțat în nici un fel și nici nu le-a analizat.
Pârâtei P. C. nu i-a fast adus la cunoștință în niciun fel, nici de Comisiile de Fond Funciar, nici de reclamanți că adeverința nr. 268/1991, a cărei unică beneflciară este, ar fi fost modificată și nici nu i-a fost comunicată vreo adeverință de proprietate nr. 281/1991. Prin urmare, pârâta nu o putea contesta.
Având în vedere întreaga situație expusă la punctele I și II, recurenta susține că reclamanta G. R. și T. S. O. nu au acceptat succesiunea ramasă de pe urma defunctului T. G. și nu au respectat procedura expres prevăzută de Legea nr. 18/1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au fost preluate de CAP.
Se mai arată că din dispozitivul sentinței civile atacate nu rezultă în nici un fel din ce sunt compuse masele succesorale rămase atât de pe urma defunctului T. G., cât și de pe urma defunctei T. A..
III. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției privind nulitatea absolută a declarațiilor de acceptare a succesiunii emise în data de 16.09.1993. în dispozitivul sentinței civile atacate nu se face nici o referire cu privire la această excepție, nici în sensul că ar fi fost admisă, dar nici în senul că ar fi fost respinsă, excepția fiind invocată prin întâmpinare de către pârâta P. C., încă din primul ciclu procesual.
Cele două declarații nu îmbracă forma cerută de lege, pentru a produce efecte juridice, atâta vreme cât nu cuprind sigiliul notariatului de Stat și nr. de act autentic, după cum în cuprinsul încheierii așa-zis pronunțată de notariatul de stat nu este arătată îndeplinirea condițiilor esențiale ale actului notarial săvârșit.
IV. În cadrul judecății în primă instanță, atât în cuprinsul întâmpinărilor formulate, cât și în susținerile orale, pârâta a arătat că nu ne aflăm în prezența nici unui motiv de nulitate absolută a celor două certificate de moștenitor contestate, ci eventual în prezența unei nulități relative, care putea fi tnvocată de reclamanți în termen de 3 ani de la data emiterii certificatelor de moștenitor contestate.
Acest termen de 3 ani era de mult împlinit la data promovării acțiunii de către reclamanți. G. R. si T. S. O. au fost prezenți la data emiterii certificatului de moștenitor nr. 22/1996 al BNP S. Coriolan A., iar la acea dată cunoșteau că în anul 1993 acceptaseră succesiunea de pe urma T. A., astfel că puteau să arate notarului public declarațiile depuse în prezenta cauză. Mai mult decât atât, le-a fost comunicat certificatul de moștenitor nr. 22/1996, motiv pentru care, este inexplicabil de ce nu l-au contestat până în anul 2009.
Cu privire la aceste aspecte rezultate din probele administrate, judecătorul fondului nu s-a pronunțat în nici un fel.
V. Recurenta, în final, consideră că instanța de fond a stabilit în mod greșit cuantumul cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât a admis doar în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți.
Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 29 a dosarului, intimații reclamanți G. R. și T. S. A. A. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că, din moment ce în1991, prin admiterea contestației formulate de către reclamanta G. R. și soțul reclamantei T. S. A., T. S. O., le-a fost recunoscută calitatea de moștenitori alături de P. C. și celelalte moștenitoare, în 1995, când s-au redactat declarațiile de renunțare nr. 317 și 318/1995, nu se mai putea discuta de renunțare, existând deja o acceptare expresă.
Dacă ar fi fost renunțători, nu ar mai fi primit cota din prețul casei, aspect recunoscut și de pârâta P. C..
Contestația formulată la data de 15.07.1991, soluționată de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și admisă prin Hotărârea nr. 48/23.08.1991, echivalează cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate. Ca urmare a admiterii contestației, reclamanta G. R. și numitul T. S. S. O. au fost înscriși în Anexa nr. 3, la poz. 94 și li s-a eliberat Adeverința nr. 268/1991, cu mențiunea „duplicat”, această adeverință de proprietate având forță juridică până la emiterea titlului de proprietate.
Hotărârea nr. 48/23.08.1991 nu trebuia să-i fie comunicată recurentei P. C., aceasta fiind făcută publică prin afișare iar recurenta a luat cunoștință de existența acesteia când s-a emis cea de-a doua adeverință, care le-a cuprins și pe reclamante și care i-a fost înmânată recurentei.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a declarațiilor de acceptare a succesiunii defunctei T. A., făcute de G. R. și T. O. la 16.09.1993 la Notariatul de Stat B., instanța de fond a motivat în sentință de ce nu este admisibilă această excepție.
Raportat la prevederile art. 964 Cod civil, reclamanta G. R. și defunctul T. O., care au acceptat succesiunea în 1993, nu mai puteau reveni asupra acestei acceptări în anul 1996, care are caracter irevocabil.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este legal timbrat.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin declarațiile autentificate la data de 16.09.1993 de către Notariatul de Stat B., defunctul T. O. identic cu T. S. O. și reclamanta G. R., ambii în calitate de nepoți de fiu predecedat, au acceptat în mod expres succesiunea defunctei T. A., decedată la data de 28.03.1993, identică cu T. A. (f. 9 dos. fond).
Ulterior, prin declarațiile autentificate sub nr. 317/21.12.1995 și 318/21.12.1995 de către BNP S. Coriolan A., aceleași persoane – T. O. identic cu T. S. O. și reclamanta G. R., în calitate de nepoți de fiu predecedat ai defuncților T. G. și T. A. – au susținut că nu au făcut nici un fel de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii acestora, de care înțeleg să rămână străini (f. 10 – 11 și 115 – 118 dos. fond).
Prin urmare, în baza acestor declarații de renunțare la succesiune, s-au emis certificatul de moștenitor cu nr. 22/30.01.1996 de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 48/1995 și suplimentul de certificat de moștenitor cu nr. 136/23.09.2005 de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 167/2005 de pe urma defuncților T. G. și T. A., în cuprinsul cărora reclamanta G. R. și defunctul T. O. sunt menționați ca străini de succesiune prin neacceptare.
În mod corect a reținut instanța de fond incidența prevederilor art. 694 Cod civil (dintr-o eroare materială menționându-se în considerentele sentinței civile art. 964 Cod civil), potrivit cărora, cel care a acceptat succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptării, opțiunea succesorală fiind un act juridic unilateral și în principiu, irevocabil.
De aceea, cel care a acceptat moștenirea nu mai poate reveni asupra acceptării decât în cazurile prevăzute de art. 694 C.civ.
Dacă a acceptat moștenirea, renunțarea la succesiune este lipsită de orice efect juridic asupra actului inițial de acceptare.
Art. 694 C.civ., dispune că „majorul nu poate să-și atace acceptarea expresă sau tacită a succesiunii decât în cazul când această acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuințat în privința-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cerințe de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micșorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut in momentul acceptării.”
Or, această ipoteză vizează anulabilitatea opțiunii dacă este opera unui incapabil neabilitat sau dacă este rodul unei voințe viciate prin dol sau constrânsă prin violență, situație care nu este incidentă în prezenta cauză.
Cum in speță reclamanta G. R. și defunctul T. O. identic cu T. S. O. au acceptat expres succesiunea defunctei T. A., decedată la data de 28.03.1993, potrivit declarațiilor autentice din data de 16.09.1993 (f. 9 dos. fond) iar în ceea ce privește succesiunea defunctului T. G., au acceptat-o potrivit art. 13 din Legea nr. 18/1991, emițându-se în favoarea lor adeverința nr. 268/1991 – Duplicat, declarațiile ulterioare ale acestora în sensul că nu au făcut nici un act sau fapt de acceptare tacită, expresă sau forțată, nu pot produce efectele juridice ale unor renunțări la succesiune, fiind nule absolut. Nulitatea nu poate fi relativă, raportat la caracterul irevocabil al actului unilateral de acceptare a succesiunii.
Mai mult decât atât, faptul că succesiunea defunctei T. A. a fost acceptată de reclamanta G. R. și defunctul T. S. O. rezultă și din răspunsul la interogatoriu al pârâtei P. C., care a recunoscut că a fost de acord să predea acestora sume de bani rezultate din vânzarea casei ce a făcut parte din masa succesorală. Or, dacă aceștia ar fi fost renunțători, nu ar fi primit cota din prețul casei (întrebarea nr. 5 din interogatorul de la f. 96 dos. fond I și f. 49 dos. fond II).
Inițial, Comisia Locală Zărnești pentru aplicarea legilor fondului funciar a emis adeverința nr. 268/1991 prin care se atesta stabilirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 1,58 ha, numai pe numele recurentei pârâte P. C., în calitate de moștenitoare a defunctului T. G. (identic cu T. G.), prin Hotărârea nr. 46/23.08.1991, anexa nr. 3, poziția 94 (f. 42 și 54 dos. fond II).
Reclamanta G. R., pârâta C. C. M., defunctul T. S. O. și numita B. Ș. au contestat această adeverință, contestație admisă prin Hotărârea nr. 46/23.08.1991 – anexa nr. I a Comisiei Județene B. de aplicare a legilor fondului funciar și pusă în aplicare prin Hotărârea nr. 67/14.02.2013 a aceleiași comisii (f. 36 – 40 dos. fond II, f. 50, 69 - 74 dos. recurs II) iar în urma contestației s-a eliberat o nouă adeverință cu nr. 268/1991 – Duplicat, în care au fost trecuți ca beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate după defunctul T. G. și ceilalți moștenitori G. R., C. C. M., T. S. O. și numita B. Ș. (f. 41 dos fond II, f. 69 – 74 dos. recurs II).
Aceste împrejurări au fost confirmate și prin adresele nr._/2009 și nr._/2014 emise de Primăria Or. Zărnești (f. 39 dos. fond II și f. 69 dos. recurs).
Prin urmare, susținerile recurentei pârâte cu privire la necontestarea adeverinței nr. 268/1991 și inexistența unei adeverințe emise pe numele reclamantei G. R. și a defunctului T. S. O. sunt nefondate.
Este adevărat că instanța de fond, în considerentele sentinței civile recurate a făcut referire la o adeverința de proprietate cu nr. 281/1991, făcând trimitere la fila nr. 12 a dosarului de fond, unde se regăsește însă adeverința nr. 268/1991 – Duplicat. Astfel, menționarea adeverinței nr. 281/1991 care nu se regăsește la dosarul cauzei s-a făcut dintr-o eroare materială, în realitate fiind vorba despre adeverința nr. 268/1991 – Duplicat, emisă pe numele tuturor moștenitorilor defunctului T. G..
Faptul că reclamanta G. R. și defunctul T. S. O. nu ar fi depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nu are relevanță în prezenta cauză și nu mai poate face obiectul discuțiilor deoarece pe numele acestora s-a eliberat o adeverință prin care li s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, adeverință care produce efecte juridice, din moment ce nu există dovezi că aceasta ar fi fost contestată și anulată. Astfel, la interogatoriu, pârâta P. C. a recunoscut faptul că nu a contestat Hotărârea nr. 46/23.08.1991 prin care au fost trecuți în anexa nr. 3, la poziția 94 și ceilalți moștenitori alături de pârâtă (întrebarea nr. 7, interogatoriu, f. 97 dos. fond I).
De asemenea, faptul că prin depunerea contestației, comisiile de aplicare a legilor fondului funciar au apreciat că reclamanta G. R. și defunctul T. S. O. sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate alături de recurenta pârâtă P. C. și i-au considerat titulari ai unor cereri de reconstituire, nu mai poate fi cenzurat de instanță în prezentul litigiu, aceste chestiuni nefiind contestate și analizate într-un litigiu special de fond funciar care să conducă la cenzurarea actelor comisiilor. Aceste acte nu pot fi analizate în prezentul litigiu, în lipsa unor petite specifice și a atragerii în proces, în termen legal, a comisiilor județeană și locală de aplicare a legilor fondului funciar care au emis Hotărârile nr. 46/23.08.1991 – anexa 1 și nr. 67/14.02.2013 și adeverința nr. 268/1991 – Duplicat.
În acest context, instanța nu poate da eficiență și nu poate analiza înscrisurile invocate și depuse de recurentă, respectiv registrul agricol și foaia de zestre prin care pretinde că a probat dreptul său exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate.
În consecință, raportat la prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, reclamanții, fiind titulari ai unei adeverințe emise în temeiul Legii nr. 18/1991, sunt considerați acceptanți ai moștenirii defunctului T. G. (identic cu T. G.), după cum în mod corect a argumentat instanța de fond.
În ceea ce privește nulitatea absolută a declarațiilor de acceptare a succesiunii din data de 16.09.1993, invocată de pârâtă în fața instanței de fond, pentru considerente formale, respectiv lipsa sigiliului fostului notariat de stat și a numărului de act autentic, contrar susținerilor recurentei, în cuprinsul sentinței civile recurate se regăsesc ample considerente pentru care instanța de fond a înlăturat această apărare. Faptul că nu s-a reținut și în dispozitivul sentinței civile soluționarea acestei excepții, nu poate constitui un motiv de casare a sentinței civile, câtă vreme excepția a fost analizată de instanța de fond.
Omisiunea notarului public de a numerota încheierea de autentificare, nu atrage nulitatea acesteia, din moment ce declaranții au fost identificați de notar, care a confirmat prezența personală a declaranților și conținutul declarațiilor lor, a datat și a semnat încheierea și a perceput taxa pentru autentificarea declarațiilor.
De altfel, prin rezoluția din data de 13.11.2012 a Parchetului de lângă Curtea de Apel B. în dos. nr. 265/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe notarul public P. I., cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu, în legătură cu viciile formale ale declarațiilor de acceptare a succesiunii mai sus menționate, reținându-se că nu se confirmă comiterea faptelor reclamante (f. 38 – 39 dos. recurs I).
A mai susținut recurenta pârâtă faptul că, în dispozitivul sentinței civile nu s-a arătat compunerea masei succesorale rămase de pe urma defuncților T. G. și T. A., însă în cauză, prin cererea introductivă de instanță nu s-au formulat petite privind constatarea masei succesorale și nici o cerere reconvențională în acest sens. Mai mult decât atât, componența masei succesorale este descrisă în certificatele de moștenitor ce fac obiectul cauzei, certificate care urmează a fi modificate potrivit sentinței civile recurate și potrivit prezentei decizii civile.
Prin urmare, motivele de recurs menționate parțial la pct. I și cele de la pct. II, III și IV sunt nefondate, judecătorul fondului realizând o corectă analizare a situației de fapt și a prevederilor legale, în raport cu probele administrate în cauză.
În ceea ce privește motivul de recurs prezentat în finalul pct. I de către recurenta pârâtă, acesta este întemeiat.
Într-adevăr, deși în motivarea sentinței civile atacate judecătorul fondului arată în mod expres că în ceea ce privește bunurile și terenurile defunctului T. G. care nu au făcut obiectul legilor Fondului Funciar G. R. și T. S. O., rămân în continuare renunțători, în dispozitivul sentinței civile s-a dispus nulitatea absolută totală iar nu parțială a declarațiilor de renunțare la succesiune nr. 317 și 318/1995.
Astfel, reclamanta G. R. și defunctul T. S. O. nu au formulat declarații exprese de accepatare a moștenirii defunctului T. G., astfel cum formulaseră după defuncta T. A. la data de 16.09.1993 (f. 9 dos. fond I).
Instanțele de fond, în ambele cicluri procesuale, au apreciat că reclamanta G. R. și defunctul T. S. O. sunt acceptanți ai moștenirii bunicului lor, defunctul T. G., numai în temeiul art. 13 din Legea nr. 18/1991, deci numai cu privire la terenurile care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-a emis adeverința nr. 268/1991 – Duplicat, după cum reclamanții înșiși au susținut, în condițiile în care în masa succesorală a acestuia intră și alte bunuri care nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Nici reclamanta G. R. și nici moștenitorii defunctului T. S. O. – reclamanții T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S. – nu au recurat sentința civilă sub acest aspect.
Prin urmare, declarațiile de renunțare autentificate sub nr. 317/21.12.1995 și 318/21.12.1995 de către BNP S. Coriolan A., sunt nule absolut numai cu privire la moștenirea după defuncta T. A. iar în ceea ce privește moștenirea după defunctul T. G., numai în privința terenurilor care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-a emis adeverința nr. 268/1991 – Duplicat, iar nu în întregul lor.
În continuare, instanța de fond trebuia să constate că reclamanta G. R. și defunctul T.-S. O. identic cu T. O. au calitatea de moștenitori acceptanți ai defuncților T. G. identic cu T. G. decedat la data de 01.05.1985 numai în privința terenurilor care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-a emis adeverința nr. 268/1991 – Duplicat iar certificatul de moștenitor cu nr. 22/30.01.1996 emis de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 48/1995 și suplimentul de certificat de moștenitor cu nr. 136/23.09.2005 emis de BNP S. Coriolan A. în dosarul succesoral cu nr. 167/2005 sunt nule absolut parțial numai în acest context: reclamanta G. R. și defunctul T.-S. O. identic cu T. O. au calitatea de moștenitori acceptanți a defunctului T. G. identic cu T. G. decedat la data de 01.05.1985 numai în privința terenurilor care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-a emis adeverința nr. 268/1991 – Duplicat iar a defunctei T. A. cu privire la întreaga masă succesorală.
În ceea ce privește modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, chiar dacă cererea reclamanților a fost admisă în parte, instanța de recurs constată că, în realitate, toate pretențiile acestora au fost realizate, astfel cum acestea au fost susținute și motivate prin cererea introductivă de instanță și prin precizările ulterioare, anularea doar parțială a actelor contestate realizându-se doar în măsura anulării parțiale a declarațiilor de renunțare la succesiune, astfel cum reclamanții înșiși și-au argumentat petitele.
Prin urmare, instanța de fond a acordat toate cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta G. R., respectiv onorariul avocațial în cuantum de 1.000 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.098,12 (f. 57, 68 și 150 dos. fond I).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul declarat de recurenta pârâtă P. C. împotriva sentinței civile nr. 174/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dos. nr._ va fi admis iar sentința civilă va fi modificată în parte, potrivit dispozitivului și argumentelor expuse anterior.
Celelalte dispoziții ale sentinței civile vor fi menținute
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, având în vedere că din cinci motive de recurs formulate de aceasta instanța a apreciat ca fiind fondat doar unul, din totalul cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 1.102,5 lei (500 lei onorariu avocațial și 602,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar – f. 8, 48, 99 și 100 dos. recurs II), Tribunalul îi va acorda 1/5, respectiv suma de 220,5 lei.
În consecință, în temeiul art. 276 Cod proc. civ., intimații reclamanți G. R., T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S. vor fi obligați să plătească recurentei pârâte P. C. suma de 220,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă P. C. împotriva sentinței civile nr. 174/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dos. nr._, pe care o modifică în parte, astfel:
Constată nulitatea absolută parțială a declarațiilor de renunțare autentificate sub nr. 317/21.12.1995 și 318/21.12.1995 de către BNP S. Coriolan A., numai cu privire la moștenirea după defuncta T. A. iar în ceea ce privește moștenirea după defunctul T. G., numai în privința terenurilor care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-a emis adeverința nr. 268/1991 – Duplicat.
Constată că reclamanta G. R. și defunctul T.-S. O. identic cu T. O. au calitatea de moștenitori acceptanți ai defuncților T. G. identic cu T. G. decedat la data de 01.05.1985 numai în privința terenurilor care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care s-a emis adeverința nr. 268/1991 – Duplicat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Obligă intimații reclamanți G. R., T. S. A. A., T. C. S., T. R. B. și T. O. S. să plătească recurentei pârâte P. C. suma de 220,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2014.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. B. | Judecător, C. R. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. CR/05.06.2015
Tehnored. NC/05.06.2015
Jud. fond EI
2 ex.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 909/2014. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 198/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
