Acţiune în constatare. Sentința nr. 198/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 198/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 198/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 198/D/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M. B., reprezentat legal de P., reprezentat convențional de avocat A. R., în contradictoriu cu pârâta H. I., având ca obiect rectificare carte funciară.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2014, când reclamanta, prin reprezentantul său convențional, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 17.11.2014 iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată sub nr._, la data de 10.07.2014, reclamantul M. B., reprezentat legal de P., reprezentat convențional de avocat A. R., a chemat în judecată pârâta H. I., în calitate de succesor în drepturi al numitei A. M., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să constate că imobilul înscris în cartea funciară nr._ B., sub numărul topografic_/7385/1/1/a/1/1, compus din corpul I de clădire, magazin alimentar, depozit, cameră, bucătărie, hl, WC, pivnițe, cu cota de 50% din părțile de uz comun, din care face parte și terenul neconstruit având numărul topografic_/7385/1/1/a/1, cu suprafața înscrisă în cartea de 805, 30 mp( în realitate de 790,84 mp), a fost expropriat de facto, în anul 1989, să constate că toate construcțiile înscrise în cartea funciară au fost demolate, nemaiexistând, să dispună radierea din evidențele de carte funciară a acestor construcții, să dispună modificarea suprafeței imobilului cu destinația de teren mai sus identificat, din suprafața de 805,30 mp în suprafața de 790,84 mp, să dispună radierea din cartea funciară a numitei M. A. și înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate pe care reclamantul l-a dobândit cu titlu de expropriere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamantul a arătat că imobilul identificat în petitele acestei cereri a fost expropriat în fapt, fiind preluat de către Statul Român în anii 1989-1990 de la proprietarul de la acel moment, M. A., fără ca imobilul să facă obiectul unei decizii de expropriere.
Deși în evidențele de carte funciară acest imobil este descris ca având în compunere și construcții, în realitate, acestea au fost demolate odată cu preluarea lui în fapt, spațiul astfel rezultat fiind folosit pentru realizarea unei lucrări de utilitate publică, anume aceea de parcare auto și trotuar.
Cu ocazia efectuării acestei preluări de fapt, proprietarei imobilului, M. A., i-au fost oferite despăgubiri în cuantum de 112.536 lei, pentru construcțiile ce au fost preluate și apoi demolate, din care acesta a încasat suma de 80.000 de lei.
După data intrării în vigoare a legislației restituirilor, numita M. A. a urmat procedura prealabilă obligatorie instituită de legea nr. 10/2001, înregistrând, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul Prefecturii județului B., o notificare prin care a solicitat a-i fi acordate despăgubiri bănești, ca măsură reparatorie în echivalent pentru imobilul cu destinația de teren în litigiu.
Această notificare a fost transmisă Municipiului B., spre competentă soluționare, care, prin dispoziția nr. 3603/15.07.2011 a respins-o, constatând totodată că, urmare a intervenirii decesului titularului notificării procedura de restituire inițiată de acesta a fost continuată de succesorul său în drepturi, care este pârâta din cauza de față.
Pârâta a uzat de calea de atac a contestației împotriva dispoziției de respingere a notificării, ce a constituit obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului B., contestație în cadrul căreia a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară, sens în care a fost întocmit de către expertul judiciar C. G. raportul de expertiză nr._/25.01.2012, prin care s-a constat că construcțiile care figurează în cartea funciară nu mai există, iar imobilul a devenit de utilitate publică, fiind transformat în parcare auto și trotuar.
P. sentința civilă nr. 73/05.03.2012 a Tribunalului B., devenită definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația pe care pârâta a promovat-o în sensul celor mai sus expuse, instanța hotărând cu putere de lucru judecat ca părții menționate să îi fie acordate despăgubiri, ca măsură reparatorie în echivalent în condițiile legii nr. 10/2001.
În temeiul acestei hotărâri judecătorești a fost emisă dispoziția nr. 667/2014, ce nu a fost contestată, prin care s-a propus ca pârâtei să îi fie acordate despăgubiri și pentru imobilul cu destinația de teren, reținându-se că pentru construcțiile ce au fost demolate antecesorul acestei părți a primit despăgubiri în cuantum de 80.000 de lei.
Așa fiind, se impune a se constata, așa cum s-a statuat și prin hotărârea judecătorească mai sus indicată, că bunul imobil în litigiu a trecut în proprietatea părții reclamante cu titlu de expropriere de fapt, instituție juridică ce a fost invocată chiar de pârâtă în cadrul litigiului ce a constituit obiectul dosarului civil nr._/62/2011 al Tribunalului B. și care a fost recunoscută inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul a fundamentat în drept cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o pe dispozițiile art. 907, art. 914 din Codul civil adoptat în anul 2009, art. 76 din legea nr. 71/2011, art. 33 și art. 34 din legea nr. 7/1996 și art. 25 din Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În cauză, la cererea părții reclamante, a fost administrată proba cu înscrisuri, pentru considerentele de fapt și de drept expuse în încheierea termenului de judecată din data de 31.10.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 73/05.03.2012 pronunțată de Tribunalul B., pe care partea reclamantă a invocată ca temei al prezentului său demers juridic, s-au statuat că, urmând procedura prealabilă obligatorie reglementată de legea nr. 10/2001, numita M. A. a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul Prefecturii județului B., o notificare prin care a solicitat a-i fi acordate despăgubiri bănești, ca măsură reparatorie pentru imobilul situat în M. B., ., înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top._/7385/1/1/a/1/I, corpul I, în prezent demolat, compus din magazin alimentar, depozit, cameră, bucătărie, hol, WC, pivniță și cota de 50% din părțile de uz comun, din care face parte și terenul construit și neconstruit în suprafață de 790, 48 mp.
Notificarea astfel formulată a fost trimisă de către instituția pe rolul căreia a fost înregistrată spre competentă soluționare intimatului.
Întrucât, pe parcursul desfășurării procedurii de soluționare a notificării a survenit decesul titularului acesteia, această procedură a fost continuată de către contestatoarea din prezenta cauză- H. I., în calitate de succesor în drepturi al acestuia.
P. dispoziția nr. 3603/15 iulie 2011, intimatul, prin reprezentantul său legal, a respins notificarea formulată în temeiul legii nr. 10/2001 de către numita M. A. și continuată de succesorul în drepturi al acesteia, care este, așa cum am arătat, contestatoarea din prezentul proces, motivat de faptul că, la dosarul administrativ format ca urmare a notificării nu a fost depus actul normativ ori decizia administrativă în temeiul căreia s-a făcut sau s-a dispus exproprierea imobilului ce constituie obiectul material al notificării, nefăcându-se astfel dovada trecerii acestui imobil în proprietatea statului în perioada de referință a legii.
De asemenea, la adoptarea acestei soluții, intimatul a mai reținut că Decretul nr. 522/1955, pe care contestatoarea din prezenta cauză l-a indicat drept temei al trecerii imobilului în litigiu în proprietatea statului, atestă exproprierea imobilului înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top. 3931/7385/1/1/a/2, imobil diferit de cel pentru care a fost promovată notificarea soluționată prin dispoziția menționată, ce formează obiectul unei alte notificări.
Reținând faptul că prin actul de învestire a instanței partea contestatoare a susținut că bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de legea nr. 10/2001, întrucât el a fost expropriat și a fost trecut în patrimoniul statului chiar dacă în evidențele de publicitate imobiliară nu a fost înscrisă o astfel de mențiune, precum și faptul că partea intimată prin dispoziția atacată a negat că situația juridică a imobilului este cea indicată de către contestatoare, tribunalul, pentru a determina care este situația actuală a acestui imobil, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, a dispus, din oficiu, administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie.
P. raportul de expertiză ce a fost întocmit de către ing. expert. C. G., s-a arătat că, potrivit evidențelor de publicitate imobiliară, imobilul în litigiu, înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top._/7385/1/1/a/1/1, constituie obiectul dreptului de proprietate al titularului notificării- M. A., fiind dobândit de către aceasta cu titlu de partaj provenit din moștenire.
În fapt, imobilul mai sus descris se constituie într-o suprafață de teren ce are destinația de parcare auto, construcțiile și împrejmuirile descrise în cartea funciară fiind demolate în totalitate.
De asemenea, prin lucrarea de expertiză ce a fost administrată ca probă, s-a stabilit că bunul imobil în litigiu nu a făcut obiectul Decretului nr. 522/1995, el fiind preluat în fapt de către stat, având, în prezent, următoarea destinație: 72, 04 mp.- trotuar . mp.- parcarea existentă la intersecția .. Poienelor.
În drept, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 al 1 din Legea nr. 10∕2001, obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139∕1940 asupra rechizițiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 10∕2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art.4 alin 2 din același act normativ stipulează că de prevederile Legii nr. 10∕2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Art. 22 din Legea nr. 10∕2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării de către antecesorul contestatoarei a notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv și a expirat la data de 1.07.2003.
Aceste dispoziții legale au fost modificate prin Legea nr. 247∕2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10∕2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la soluționarea notificării.
De asemenea, în urma modificării Legii nr. 10∕2001 prin Legea nr. 247∕2005, art. 24 al 1 și 2 din actul normativ menționat statuează că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
De asemenea, art. 1 lit. e din Normele metodologice ce aplicare unitară a legii nr. 10/2001 stipulează:,, în procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite, instituțiile și persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea următoarelor principii și proceduri necesare aplicării corecte și unitare a legii: (..)sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă(…).
Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, instanța se va raporta în analizarea contestației dedusă ei spre soluționare și la dispozițiile legale anterior menționate, deoarece conform regulilor juridice ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. P. urmare, efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se realizează fiecare efect în parte.
Raportat la considerentele ce preced, Tribunalul reține că, în aprecierea temeiniciei acțiunii formulată de către contestatoare în temeiul Legii nr. 10∕2001, trebuie avute în vedere și dispozițiile legale în vigoare la data soluționării acesteia, o concluzie contrară determinând lipsirea de eficiență a dispozițiilor legii noi și înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a calității de succesor în drepturi al fostului proprietar al acestuia, art. 22.1 lit. d din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10∕2001 prevede că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau de ascendentul∕ testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoria de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
De asemenea, art. 22.1 lit. h din actul normativ menționat prevede că, prin acte doveditoare se înțelege și declarațiile notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea investită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
În ceea ce privește actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, art. 22.1 lit. b din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10∕2001, statuează că acestea constau în certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesorului contestatoarei asupra imobilului revendicat, preluarea acestuia de către stat în perioada de referință a legii și calitatea părții menționate de succesor în drepturi al acestuia.
Astfel, așa cum am arătat, la dosarul cauzei, a fost depusă copia integrală și legalizată a cății funciare în care este identificat imobilul din litigiu,din care rezultă că antecesorul contestatoarei a avut calitatea de proprietar al acestuia.
De asemenea, prin probatoriul ce a fost administrat, s-a dovedit că imobilul ce a aparținut titularului notificării M. A., a fost preluat în fapt de către stat, care a demolat construcțiile ce intrau în compunerea acestuia, dând imobilului astfel format destinația de drum public( trotuar) și destinația de parcare auto.
În aceste condiții, instanța constată că imobilului din litigiu îi este aplicabilă prezumția instituită de art. 1 lit. e din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, text de lege pe care l-am redat anterior.
De asemenea, contestatoarea a depus la dosarul constituit ca urmare a notificării promovată de către persoana mai sus identificată acte doveditoare al calității de succesor în drepturi al acesteia.
Așa fiind, tribunalul constată că partea menționată este persoană îndreptățită la restituirea imobilului mai sus identificat, în calitate de moștenitori al proprietarului inițial al acestuia, conform art. 3 alin. (1) lit. a coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 102001 .
În raport această statuare, instanța va analiza pretenția formulată de contestatoare sub aspectul restituirii imobilului din litigiu, iar, în acest sens, constată următoarele:
Art. 1alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.
De la această regulă, actul normativ menționat instituie o excepție prin art. 10 alin. 2, prevăzând că, pentru terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Măsurile reparatorii prin echivalent constau, potrivit art. 1 alin.3 din Legea nr. 10/2001, în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării.
Potrivit prevederilor cuprinse în art. 26 alin. 1 din actul normativ menționat, măsura reparatorie a acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor eferente imobilelor preluate în mod abuziv se acordă în situația în care măsura reparatorie a acordării în compensare de bunuri sau servicii nu este posibilă sau aceasta nu este agreată de către persoana îndreptățită la restituire.
În speța de față, se reține că partea contestatoare a optat pentru măsura reparatorie prin echivalent, constând în acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel că, în conformitate cu prevederile legale mai sus menționate, aceasta va fi măsura reparatorie pe care instanța o va stabili.
Așa fiind, în baza acestor considerente de fapt și de drept, instanța care a soluționat litigiul ce a constituit dosarului civil nr._/62/2011 al Tribunalului B., a admis, astfel cum a fost ulterior precizată, contestația pe care pârâta din prezenta cauză a promovat-o în condițiile reglementate de legea nr. 10/2001 și pe cale de consecință a anulat dispoziția nr. 3603/15 iulie 2011 pe care reclamantul din litigiul de față a emis-o prin reprezentantul său legal în soluționarea notificării pe care antecesorul pârâtei a formulat-o în cadrul procedurii instituite de legea nr. 10/2001 și l-a obligat pe acesta să emită o nouă dispoziție prin care să facă pârâtei din cauza de față o ofertă de restituire în echivalent sub forma acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv a imobilului înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top._/785/1/1/1/1.
Sentința civilă mai sus indicată a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii căii de atac a recursului ce a fost exercitată împotriva sa de către reclamanta din prezentul proces, prin decizia civilă nr. 1447/12.09.2012 a Curții de Apel B..
În executarea obligațiilor ce au fost stabilite în sarcina sa prin sentința civilă nr. 73/2012 a Tribunalului B., partea reclamantă, M. B., prin reprezentantul său legal, a emis dispoziția nr. 667/20.02.2014, prin care a propus la părții pârâte să îi fie acordate despăgubiri în condițiile legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor eferente imobilelor preluate în mod abuziv, ca măsură reparatorie în echivalent pentru imobilul cu destinația de teren ce intră în compunerea imobilului mai sus identificat, reținând că, pentru construcțiile ce au intrat în compunerea acestui imobil și care au fost demolate după ce imobilul a fost preluat în fapt, antecesoarea acestei părți a fost despăgubită cu suma a de 80.000 de lei, conform unei chitanțe emise de CEC în data de 3 mai 1990.
Potrivit susținerilor părții reclamante, ce nu au fost contrazise de către partea pârâtă, dispoziția astfel emisă a devenit irevocabilă ca urmare a neexercitării împotriva sa a căii de atac a contestației instituită de legea nr. 10/2001.
Față de considerentele ce preced, prezenta instanță observă că, potrivit art. 1200 pct. 4 din Codul civil adoptat în anul 1864, în vigoare la data la care a fost pronunțată sentința civilă mai sus indicată:,, sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat”, iar, potrivit art. 166 din codul de procedură civilă adoptat în anul 1865, de asemenea în vigoare la data la care a fost pronunțată această hotărâre judecătorească, :,, excepția puterii de lucru judecat se poate ridica, de către părți sau de către judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
În doctrină, s-a arătat că efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesual, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu; și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Lucrul judecat are următoarele efecte:1 ) exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între același părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; 2) incontestabilitatea, care face ca o hotărâre judecătorească irevocabilă să nu mai poate fi atacată; 3) executorialitatea, care face ca o hotărâre judecătorească să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat procesul și 4) obligativitatea, care face ca părțile să se supusă hotărârii judecătorești.
Așa fiind, tribunalul constată că există o statuare judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat în ceea ce privește situația juridică reală a imobilului din litigiu, astfel că se impune ca situația de carte funciară a acestui imobil să fie pusă în acord cu situația lui reală, sens în care, în conformitate cu prevederile art. 33 și 34 din lege nr. 7/1996, instanța va admite cererea supusă judecății și va dispune conform dispozitivului prezentei sentințe.
Sub acest aspect este de menționat că noțiune de expropriere de facto a unui imobil în perioada regimului comunist din România este consacrată, așa cum s-a arătat anterior, de către legislația ce reglementează restituirea imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv în timpul acestui regim politic, respectiv de către legea nr. 10/2001, astfel că ea constituie temei al transferului dreptului de proprietate, în ceea ce privește imobilele ce au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
De asemenea, instanța observă că, în raport cu prevederile art. 19 din legea nr. 215/2001 și art. 4 din legea nr. 213/1998, reclamantul M. B. este actualul titular la dreptului de proprietate al imobilului din litigiu, el având, în virtutea legii, calitatea de succesor în drepturi al statului pentru toate bunurile imobile ce s-au aflat în patrimoniul acestuia la data de 1 ianuarie 1990, bunuri care se află situate din punct de vedere administrativ în această unitate administrativ – teritorială și care nu fac parte din domeniul public al statului, astfel că este îndreptățit să obțină înscrierea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
În ceea ce privește cererea părții reclamante de instituire în sarcina părții pârâte a obligației de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, ce se constituie în cuantumul onorariului avocatului ce are calitatea de reprezentat convențional al părții menționate, tribunalul apreciază că aceasta este nefondată, astfel că o va respinge, pentru considerentele ce succed:
La baza acordării cheltuielilor de judecată culpa procesuală, parte din vina căreia a fost declanșată procedura judiciară fiind obligată să achite cheltuielile pe care partea adversă le-a efectuat în mod justificat.
P. urmare, pentru analizarea acestei cereri, se impune a se stabili dacă prezentul proces a fost declanșat din cauza unei acțiuni sau inacțiuni culpabile a părții pârâte, iar în acest sens se reține, în raport cu situația de fapt mai sus redatată, că o astfel de culpă nu poate fi reținută în persoana părții pârâte, întrucât, așa cum am subliniat, prezentul proces a fost declanșat de reclamantul M. B. pentru reglementarea, din punct de vedere al situației de carte funciară, a regimului juridic al bunului imobil anterior identificat, bun imobil pe care antecesorul său l-a preluat în mod abuziv din patrimoniul antecesorului pății pârâte.
În aceste condiții, instanța apreciază că revine reclamantului obligația de a suporta costul efectuării demersurilor juridice necesare reglementării situației juridice a bunului imobil în litigiu, inclusiv a celor care au ca finalitate reglementarea regimului de carte funciară a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. B., reprezentat legal de P., reprezentat convențional de avocat A. R., în contradictoriu cu pârâta H. I., domiciliată în M. B., .. 25, în calitate de succesor în drepturi al numitei A. M., și în consecință:
Constată că imobilul înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top._/7385/1/1/a/1/1, compus din Corpul I de clădire- magazin alimentar, depozit, cameră, bucătărie, hol, WC, pivnițe, cu cota de 50% din părțile de uz comun, din care face parte și terenul neconstruit, a cărui suprafață înscrisă în cartea funciară este de 805,30 mp., având nr. top._/7385/1/1/a/1, a fost expropriat în fapt, în anul 1989.
Constată că toate construcțiile ce intră în compunerea imobilului mai sus identificat, respectiv Corpul I de clădire- magazin alimentar, depozit, cameră, bucătărie, hol, WC, pivnițe, au fost demolate, nemaiexistând și dispune radierea acestora din cartea funciară.
Dispune modificarea suprafeței imobilului cu destinația de teren înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top._/7385/1/1/a/1 din 805, 30 mp, cât este menționat în evidențele de publicitate imobiliară, în 790, 84 mp, cât există în realitate.
Dispune radierea din cartea funciară a numitei A. M., menționată în calitate de proprietar al imobilului mai sus identificat.
Dispune întabularea dreptului de proprietate al pârâtului M. B. asupra imobilului, drept ce a fost dobândit cu titlu de expropriere.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată, azi 18.11.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
L. StroiaDorina P.
Red. L.S. 12.02.2015
Tehnored.D.P. 13.02.2015 – 4 ex.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 935/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 917/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
