Contestaţie la executare. Decizia nr. 299/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 299/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 299/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 299/R

Ședința publică din data de 02 iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. N.- judecător

JUDECĂTOR: A. G.

JUDECĂTOR: R. C.

Grefier C. N.-D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenta . I. SA, în contradictoriu cu intimata contestatoare N. B., împotriva Sentinței civile nr. 804/28.01.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._ *, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.06.2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Constată că prin sentința civilă 804/2015 a Judecătoriei B. a fost admisă contestația la executare formulată de reclamanta N. B. în contradictoriu cu pârâta E. R. S. I. SA; a fost anulată somația și procesul verbal din data de 22.01.2015 emise în dosar 978/2012 de B. Filofie L..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Executarea silită se efectuează în temeiul contractului de credit nr._/14.09.2006 semnat de debitoare și de Ceredex Finantari I. SA ca mandatar al . I. SA, actuala . I. SA.

Contestatoarea apreciază că susmenționatul contract nu are natura unui contract de credit ci este un contract civil, deci nepurtător de dobânzi comerciale ci legale, întrucât creditoarea nu avea calitatea cerută de lege pentru a desfășura activități de creditare, respectiv nu avea autorizație specială pentru a efectua astfel de operațiuni comerciale.

Pentru a obține lămuriri cu privire la autorizarea creditoarei să desfășoare activități de creditare instanța a cerut relații Băncii Naționale a României, Această instituție a comunicat instanței că . I. SA a fost luată în evidență și înscrisă în Registrul General și în Registrul Special ținut de BNR la 22.06.2007, fiind supusă de la această dată prevederilor legale aplicabile instituțiilor financiare nebancare.

Potrivit art. 22 alin 2 din OG 28/2006 instituțiile financiare nebancare pot desfășura activitățile specifice prevăzute în obiectul de activitate numai după primirea de la Banca Națională a României a documentului care atestă înscrierea în Registrul general.

Cum creditoarea a încheiat contractul de credit nr._ în 14.09.2006, deci după aprobarea ordonanței prin legea de aprobare nr. 266/29.06.2006, iar notificarea BNR, în temeiul art. 22 din OG 28/2006, a fost făcută ulterior înregistrării creditoarei în Registrul General ținut de BNR, înregistrarea fiind operată în 22.06.2007, rezultă că activitatea creditoarei de după 29.06.2006 dar anterioară datei de 22.06.2007 nu intră sub incidența OG 28/2006. Ca atare contractele încheiate de aceasta înainte de notificarea înscrierii creditoarei în Registrul General ținut de BNR nu sunt titluri executorii, nefiind incidente față de acestea dispozițiile art. 45 din OG 28/2006.

În lipsa acestei dispoziții exprese, contractele încheiate de reclamantă, în afara cadrului instituit de OG 28/2006 rămân sub incidența Legii 289/2004, care nu atribuie caracter de titlu executoriu contractelor de credit. Aspectele legate de întinderea contractului și natura acestuia, cu referire la posibilitatea aplicării de dobânzi comerciale sau civile creditului contractat de contestatoare, nu pot face obiectul analizei pe cale contestației la executare, câtă vreme actul în temeiul căruia se face executarea nu constituie titlu executoriu, art. 399 alin 3 cod procedură civilă conținând dispoziții exprese care limitează analiza apărărilor de fond în cadrul contestației la executare numai în privința titlurilor executorii (care nu sunt hotărâri judecătorești), deci nu privește orice titlu de creanță.

Contractul nr._/14.09.2006 nefiind titlu executoriu, executarea silită față de contestatoare s-a efectuat în lipsa unui titlu executoriu fiind încălcate dispozițiile art. 372 cod procedură civilă care stabilește că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al altui înscris care constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

În consecință, lipsind un titlu executoriu, câtă vreme contractul încheiat între părți nu are această calitate, contestația la executare formulată de N. B. este întemeiată.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs E. R. S. I. SA, criticând-o sub următoarele aspecte:

La data de 11.03.2006, contestatoarea a încheiat cu recurenta un contract de credit în vederea achiziționării unui produs electronic în valoare de 2299,9 lei, sumă la care s-a adăugat și costul de finanțare.

Pentru acest produs volumul total al creditului s-a stabilit la 3964,54 lei, rambursabil în 60 luni, cu o rată de 66,08 lei.

Pe lângă această tranzacție, contestatoarea a mai efectuat și retrageri de numerar de pe card, în valoare totală de 640,5 lei.

Achiziționarea cardului și achitarea în tranșe lunare fixe a creditului contractat a fost posibilă ca urmare a semnării cererii pentru emiterea unui card de credit și a condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline între contestatoare, în calitate de destinatar și societatea recurentă, în calitate de emitent.

Cererea pentru emiterea unui card de credit și condițiile generale, semnate de contestatoare, reprezintă un contract.

Aceste documente, precum și garanțiile accesorii la acestea, constituiau la data încheierii contractului, titluri executorii, în baza prevederilor art. 45alin. 1 din OG 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar fiscale, astfel cum a fost aprobată prin, modificată și completată de Legea 266/2006, în vigoare la data încheierii contractului și în continuare titluri executorii în baza art. 52 alin. 1 din Legea 93/2009, care a abrogat vechile dispoziții.

Deoarece la nivelul lunii decembrie 2012 suma totală necesar a fi rambursată de către contestatoare era în valoare de 5511,3 lei și aceasta refuză în mod constant achitarea debitului, recurenta s-a adresat executorului judecătoresc, în vederea declanșării executării silite.

Constatând în mod corect că există un titlu executoriu, instanța a încuviințat executarea silită.

Actele semnate de contestatoare reprezintă contractul încheiat între părți și reglementează emiterea, acordarea și utilizarea unui card EuroLine.

Aceste documente cât și garanțiile accesorii la acestea constituie titluri executorii în baza art. 52 alin. 1 din Legea 93/2009.

Textul de lege este aplicabil și contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare, întrucât în materie contractuală sunt supuse reglementării date prin legea în vigoare la momentul încheierii contractului numai condițiile necesare valabilității nașterii raportului juridic, precum și conținutul său juridic, înțeles ca suma de drepturi și obligații corelative pe care părțile și le-au asumat sau care le erau impuse de legea în vigoare la momentul respectiv.

Textul de lege nu retroactivează asupra raporturilor juridice dintre părți, care rămân intacte, ci doar își produce efectul strict în cadrul procedurii executării silite, ca măsură excepțională luată în cazul nerespectării de către debitor a obligației de plată rezultată din contractul de credit.

Prevederile art. 52 alin. 1 din Legea 93/2009 nu disting în raport de momentul în care a luat naștere raportul juridic de drept bancar și nici nu aduce atingere drepturilor private determinate prin contractele de credit încheiate cu instituțiile financiare nebancare, valabil și definitiv încheiate sub imperiul legi vechi.

Acțiunea în timp a textului de lege menționat cuprinde și efectele viitoare ale unor raporturi juridice trecute, ceea ce conduce la concluzia că legea nouă este de imediată aplicare, iar procedura de executare fiind de ordine publică, rezultă existența unei situații juridice obiective legale, cu privire la care orice lege nouă are un efect imediat.

Dispozițiile legale ce conferă contractului de credit caracter executoriu sunt dispoziții de procedură, întrucât privesc executarea silită și nu executarea voluntară a contractului, ca efect al acestuia.

Astfel, dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data încheierii contractului de credit, fiind dispoziții de procedură, sunt de imediată aplicare, fără a se putea reține retroactivitatea sa, întrucât vizează efectele viitoare ale unei situații juridice în curs de desfășurare.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia XIII din 20 martie 2006.

Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 372 Cod procedură civilă, contractul de credit fiind un titlu executoriu care poate fi pus în executare silită.

Conform contractului semnat și agreat de contestatoare, pe lângă rata lunară stabilită la data semnării acestuia este necesar a se achita orice sumă rezultată în urma acordării și utilizării limitei de creditare, cum ar fi comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorată, comisionul pentru plata întârziată.

Pentru cadrul de credit emis, recurenta emite și transmite lunar contestatoarei un extras de cont prin care informează cu privire la tranzacțiile efectuate, intervalul de plată, eventualele promoții.

Modalitatea de funcționare a acestui card precum și sistemul de rambursare al sumelor utilizate din limita de creditare au fost aduse la cunoștință și prin intermediul broșurii de prezentare.

Intmata contestatoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentința recurată raportat la criticile formulate, instanța reține că recursul nu este întemeiat.

Contractul de credit nr._, în baza căruia a început executarea silită contestată, a fost încheiat la data de 14.09.2006.

La acea dată era în vigoare OG 28/2006, iar la art. 22 alin. 2 din acest act normativ prevede că instituțiile financiare nebancare pot desfășura activitățile specifice prevăzute în obiectul de activitate, numai după primirea de la BNR a documentului care atestă înscrierea în Registrul general.

Recurenta a fost avizată pentru efectuarea acestor operațiuni la data de 22.06.2007, ulterior încheierii contractului cu contestatoarea, astfel că acest contract este supus reglementării anterioare OG 28/2006, aspect corect reținut de prima instanță.

Legea 289/2004 nu acorda acestor contracte valoarea de titlu executoriu.

Susținerile recurentei în sensul că în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 2 din Legea 93/2009 contractele de natura celor încheiate cu contestatoarea sunt titluri executorii, nu sunt întemeiate.

Legea 93/2009 a fost adoptată și a intrat în vigoare la aproape 3 ani după încheierea contractului.

A aprecia că actele încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi devin titluri executorii în temeiul acesteia echivalează cu retroactivitatea legii.

Contractele nu pot avea alte efecte sau caractere în afara celor convenite de părți sau date de lege la data încheierii acestora.

Principiul neretroactivității civile este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare. O situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data procedurii ei, regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum.

Norma juridică prin care se atribuie caracter de titlu executoriu unui act juridic nu este o normă de procedură de aplicare imediată, contrar susținerilor recurentei, ci este o normă de drept material, care reglementează doar actele încheiate după ..

Decizia XIII/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii se referă la contractele de credit bancar, astfel că nu reglementează situații precum cea din prezenta cauză.

În lipsa unui titlu executoriu, instanța de fond în mod corect a dispus anularea actelor de executare.

Celelalte chestiuni prezentate în memoriul de recurs privind modalitatea de emitere a cardului, funcționarea acestui contract, transmiterea lunară a extrasului de cont, sancțiunile pentru nerespectarea obligațiilor de plată, existența unei creanțe certă lichidă și exigibilă nu au constituit aspecte analizate de instanța de fond și care să determine soluția criticată, astfel că nu reprezintă motive de recurs care să fie analizate și care să fie apte de a duce la modificarea sentinței de fond.

În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.

Cererea intimatei Nemti B. de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă deoarece la dosar nu există dovada efectuării a unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta . I. SA împotriva sentinței civile 804/2015 a Judecătoriei B., pe care o menține.

Respinge cererea intimatei Nemti B. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. N. A. G. R. C.

GREFIER,

C. N.-D.

Red. SN /30.06.2015

Tehnored. CND/01.07.2015

Ex. 2

Jud fond – C. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 299/2015. Tribunalul BRAŞOV