Contestaţie la executare. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 247/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 247/R
Ședința publică din data de 07 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - I. L. - judecător
JUDECĂTOR - D. O. P.
JUDECĂTOR – M. I. B.
Grefier - C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul B. E. Judecătoresc G. G. C., în contradictoriu cu intimata contestatoare B. C. R. Sa și cu intimații M. C. F. și S. F. M., împotriva sentinței civile nr._/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Din analiza întâmpinării se constată că intimata contestatoare a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze și în lipsă. De asemenea, prin întâmpinare, partea anterior menționată a solicitat admiterea probei cu înscrisurile existente la dosar și cele anexate întâmpinării.
Instanța constată că înscrisurile atașate întâmpinării de către intimata contestatoare reprezintă practică judiciară.
Din analiza cererii de recurs rezultă că recurentul a solicitat proba cu înscrisuri, însă nu a atașat la dosarul cauzei niciun înscris.
În urma deliberării, tribunalul nu încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurent, având în vedere faptul că acesta nu a depus la dosar niciun înscris și nu a indicat teza probatorie, astfel că instanța nu poate aprecia asupra utilității, pertinenței și concludenței acestei probe în soluționarea cauzei. Respinge proba cu înscrisuri solicitată de intimata contestatoare, având în vedere că noțiunea de înscris, ca instrumentum probationis, are în vedere un înscris care are o valoare probatorie prin el însuși, de natură a conduce la dovedirea raportului juridic dedus judecății, or înscrisurile atașate întâmpinării reprezintă practică judiciară, fiind depuse de către intimată cu intenția de a o orienta soluția instanței. În consecință, aceste înscrisuri nu au semnificația juridică menționată anterior.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs dedusă judecății.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr._/29.10.2014, Judecătoria B. a admis contestația la executare formulată de contestatoarea B. COMERCIALA R. SA, cu sediul în B., ..5, sector 3, în contradictoriu cu intimații B. E. J. G. G. C., cu sediul în B., ..66, ., ., M. C. F., cu domiciliul în Ghimbav, ., nr. 584, jud. B. și S. F. M., cu domiciliul în S., . jud. B. și, în consecință:
A anulat procesul - verbal de cheltuieli suplimentare încheiat la data de 2 07 2014, emis de B. E. J. G. G. C..
A obligat intimatul B. E. J. G. G. C. la plata sumei de 214,44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:
Între contestatoare și intimatul B. G. G. C. s-a încheiat Contractul Cadru de Colaborare nr.68/25 04 2012, având ca obiect punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii, în vederea recuperării creanțelor datorate de debitorii urmăriți, prin procedura executării silite.
P. art. 4. 1 din contract au convenit cu privire la onorariu și alte cheltuieli de executare că sunt stabilite relativ la cuantum prin Anexa 1 la contract.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, distinct de onorariul de executor, la pct.1 (i), (ii), (iii) și( xiii) se constată că părțile contractante au convenit ca pentru fiecare debit de executat creditoarea contestatoare să pună la dispoziția executorului judecătoresc o sumă de 750 lei, cu titlu de avans onorariu și cheltuieli de executare. Respectiv cheltuielile de executare incluse în avansul acordat de creditor vor fi determinate pentru fiecare debit în parte prin luarea în calcul a actelor ce generează o cheltuială( enumerate exemplificativ în clauza de la pct.1(1ii), iar suma estimată în acest sens a fost de 600 lei, prin calcularea în raport de nivelul minimal al costurilor necesare efectuării procedurilor, pentru ca prin clauza de la pct.1(x) și respectiv (xiii), în mod expres și fără echivoc cuantumul cheltuielilor de executare silită ( cu excepția onorariului de executor) a fost limitat la valoarea avansului agreat, respectiv a sumei plătită cu titlu de avans, adică la suma de 750 lei, conform pct.1 (i).
La data de 2 07 2014, intimatul B. a întocmit procesul - verbal de cheltuieli suplimentare în dosarul execuțional nr. 84/2012, pentru cheltuieli de executare suplimentare de 565,20 lei, act ce a fost comunicat contestatoarei la data de 24 07 2014 prin email .
De asemenea prin notificarea nr.9/15 07 2014, care a fost înregistrată la contestatoare cu nr._ la data de 17 07 2014, intimatul B. a denunțat unilateral Contractul Cadru de Colaborare nr.68/25 04 2012.
Contestatoarea a promovat împotriva acestui act de executare prezenta contestație considerând că intimatul B. a întocmit actul cu încălcarea clauzelor contractuale din Contractul Cadru de Colaborare nr.68/25 04 2012, prin care cuantumul cheltuielilor a fost plafonat la suma de 750 lei, și este de natură să o prejudicieze chiar dacă aceste cheltuieli s-ar realiza de la debitor deoarece prin deducerea lor din suma realizată din executare s-ar ajunge și aceea ca îndestularea creanței să fie diminuată.
Intimatul B. a recunoscut convenția dintre părți, respectiv că în raport de creditoarea contestatoare s-a convenit limitarea cheltuielilor de executare silită la valoarea de 750 lei, dar a considerat că prin stabilirea cheltuielilor suplimentare prin procesul - verbal contestat, care se realizează de la debitorul urmărit, creditoare nu este vătămată prin acest act pentru a fi anulat.
Apărarea intimatului B. este neîntemeiată.
P. art. 371/7 al.2 C.pr.civ. se prevede că sunt în sarcina debitorului urmărit cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, inclusiv cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar și prin executare voluntară, iar conform art.371/7 al.3 C.pr.civ. aceste cheltuieli de executare prin procesul - verbal de către executorul judecătoresc, procesul - verbal care pentru sumele stabilite a fi plătite cu acest titlu constituie titlu executoriu.
Pe cale de consecință, această situație atrage aplicabilitatea art. 563 C.pr.civ.,prin care se reglementează distribuirea sumei realizată din executarea silită potrivit unei anumite ordini de preferință în conformitate cu care( dispoziția legală de la lit.a) au prioritate în a fi îndestulate creanțele provenind din cheltuieli de executare. P. urmare, deși art. 562 C.pr.civ. dispune că suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului, în cazul din speță, se creează premiza ca din suma realizată din executarea silită intimatul B. să rețină suma pentru cheltuielile de executare suplimentare și diferența să fie eliberată creditorului până la concurența creanței sale și în acest fel suma de eliberat creditorului să fie astfel diminuată, cu toate că prin convenția încheiată de contestatoare cu intimatul B. aceste cheltuieli nu numai că au fost plafonate la valoarea de 750 lei, dar au și fost achitate, conform chiar recunoașterii acestui intimat.
Așadar, se relevă fără echivoc că stabilirea cheltuielilor de executare într-un alt cuantum decât cel stabilit prin convenție cu creditorul, întemeiat pe aceea că se realizează de la debitor, se tinde la eludarea acordului dintre părți în acest sens ce a fost materializat prin contractul cadru și în vigoare la data întocmirii procesului - verbal contestat, de natură să prejudicieze creditoare prin diminuarea în acest fel a sumei rezultate din executare și în acest fel a posibilității de realizare în totalitate a creanței deținute în condițiile în care valoarea cheltuielilor de executare pentru întreaga executare silită a fost prestabilită și chiar și plata primită.
Astfel, în considerarea celor expuse, instanța va dispune conform cu dispozitivul.
Văzând și art. 274 C.pr.civ., intimatul B. fiind în culpă procesuală va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare constând în taxa judiciară de timbru și contravaloarea costurilor aferente copierii dosarului execuțional ce a fost comunicat la dosar.
Relativ la restituirea taxei judiciare de timbru se reține potrivit art. 45 lit.f din OUG nr. 80/2013, că o astfel de cerere este admisibilă în cazul în care este în discuție o hotărâre definitivă, cerință care nu este îndeplinită la data pronunțării prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul B. E. JUDECĂTORESC ,,G. G. C.”, care a solicitat modificarea sa și respingerea contestației la executare, pentru următoarele motive:
Onorariile executorilor judecătorești și cheltuielile de executare silită sunt reglementate de art. 371 ind. 7 cod procedură civilă și art. 39 din Legea 188/2000, precum și de anexa 1 din Statutul Executorilor Judecătorești și Anexa Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul 2561/2012.
Ținând seama de actele normative care prevăd cheltuielile de executare și modalitatea de stabilire a acestora, în contractul cadru de colaborare încheiat cu contestatoarea s-a stabilit o modalitate de lucru care plafona sumele de bani pe care creditoarea contestatoare le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu.
Plafonarea și stabilirea sumelor din Contractul de Colaborare se referă exclusiv la pretențiile pe care recurentul le poate avea față de creditoare.
De comun acord au stabilit plafonarea sumelor avansate de către creditor și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea pe care recurentul o desfășura.
Actele normative menționate anterior sunt dispoziții legale imperative în funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul precum și celelalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine, așa cum reiese și din cuprinsul copiei dosarului execuțional.
Chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare, în mod expres, faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege.
Contractul de colaborare limitează dreptul recurentului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitorii.
Contractul de colaborare este un act juridic civil încheiat între recurent și creditoare și nu reprezintă o normă legală care să reprezinte activitatea și actele de executare silită pe care le efectuează.
Activitatea execuțională desfășurată se circumscrie dispozițiilor codului de procedură civilă și actelor normative menționate, și s-a realizat cu respectarea întocmai a acestora.
Contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia.
Cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor iar raporturile juridice născute între el și recurent, în ceea ce privește cheltuielile de executare sunt reglementate de către normele legale.
P. contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între recurent și debitori.
Nu există o încălcare a dispozițiilor legale.
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare nu încalcă nici o dispoziție legală, nici un texte de lege imperativ care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Valorile prevăzute și justificate de altfel ca și cheltuieli de executare sunt stabilite în limitele maximale prevăzute de lege și au fost cuprinse într-un act procedural de asemenea legal, un proces verbal încheiat ca și act de executare.
În acest context se poate observa că prezenta contestație este îndreptată împotriva unui act de executare încheiat în condițiile legii, aducându-se critici străine de noțiunea de nelegalitate a actelor de executare.
Or, contestația la executare, modalitate procedurală pusă la dispoziția participanților la executarea silită, are ca scop anularea actelor de executare nelegale, adică încheiate în disprețul unui text legal imperativ.
Atâta vreme cât nu există un text legal imperativ încălcat, nu se poate aprecia decât că sunt nefondate criticile părții adverse.
Recurentul nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu, ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată.
Nu s-a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate.
Nu s-a emis vreo factură către creditoare pentru cheltuielile de executare suplimentare.
Aceste cheltuieli au fost stabilite în aceeași manieră în care au fost stabilite și cheltuielile de executare inițiale și au la bază activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional.
Actele de executare au fost efectuate și sunt justificate.
A afirma că este nelegală stabilirea de cheltuieli suplimentare de executare este echivalentul afirmației că și efectuarea de acte de executare suplimentare este nelegală și lipsită de necesitate, având în vedere că aceste cheltuieli pe de o parte există, iar pe de altă parte executorul judecătoresc are dreptul de a le percepe.
Instanța de fond nu a analizat și a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății precum și efectele sale.
Nu s-au solicitat creditoarei sume suplimentare celor deja avansate; cheltuielile de executare au fost stabilite potrivit dispozițiilor legale; contractul de colaborare nu limitează dreptul recurentului la perceperea unui onorariu stabilit în limitele legii, precum și la recuperarea cheltuielilor efectuate, ci limitează doar posibilitatea de a solicita avansarea acestora de către creditoare; contractul de colaborare este în mod eronat interpretat și invocat, recunoscându-se în mod expres dreptul recurentului la perceperea onorariului maximal în limitele legii; contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia; cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorilor, iar raporturile dintre recurent și debitor sunt reglementate de normele legale; prin contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între executor și debitor; procesul verbal a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legii și este legal; nu este încălcată nici o normă legală imperativă; contestația la executare este nefondată.
Intimata contestatoare BCR SA a depus întâmpinare la data de 26.03.2015, prin acest act de procedură solicitând respingerea recursului (f.14-18).
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând cererea de recurs formulată prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe și a motivelor de recurs invocate de către recurent, tribunalul constată că cererea este nefondată.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că, prin contractul cadru de colaborare încheiat între părțile în litigiu, acestea au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 750 lei, ceea ce rezultă în mod explicit din prevederile art.1 pct.i), ii) și xiii) din Anexa 1 la același contract.
În contract se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, ceea ce duce la concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Chiar dacă debitorii creditoarei BCR SA nu au fost parte în acest contract, prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că, potrivit art.371 ind.7 Cod procedură civilă, cheltuielile privind executarea silită sunt suportate în principal de către debitori, iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare însă, potrivit art.563 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe. Așadar, se poate ajunge la situația în care cheltuielile de executare sunt suportate tot din patrimoniul creditoarei, diminuându-se în acest fel creanța ce urmează a fi recuperată de către creditoare.
Lg. nr.188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/2006 stabilesc cuantumul cheltuielilor ce pot fi solicitate pentru actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc, dar aceste prevederi legale nu au un caracter imperativ, astfel că executorul judecătoresc poate renunța la dreptul de a percepe contravaloarea serviciilor prestate printr-o convenție încheiată în acest sens cu creditorul.
P. urmare, chiar dacă actul de executare contestat nu încalcă prevederile Codului de procedură civilă sau ale Lg. nr.188/2000, acesta a fost întocmit cu nerespectarea convenției încheiate de executorul judecătoresc cu creditorul, contract care constituie legea părților conform art.1270 Cod civil.
P. contractul de colaborare încheiat între creditor și executor nu s-au stabilit obligații în sarcina debitorului, astfel că susținerea în sensul că acest contract nu îi este opozabil debitorului nu este relevanță în cauză.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, față de prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului declarat de către recurentul intimat și menținerea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurentul B. E. JUDECĂTORESC ,,G. G. C.” împotriva Sent. civ. nr._/29.10.2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 07.05.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P. M. I. B.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. DP/14.09.2015
Tehnored. CND/15.09.2015
2 ex.
Jud fond – D. I. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 438/2015. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Sentința nr. 78/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
