Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 449/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 449/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 449/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 449/A

Ședința publică din data de 06 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. F.

Judecător A. B.

Grefier I. C.

Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri B., prin reprezentant legal, având ca obiect investire cu formulă executorie împotriva încheierii civile din data de 09.04.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea apelantei o notă de ședință, la care s-a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.

De asemenea, instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Constată că prin încheierea pronunțată la data de 9.04.2015 în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta C. Națională de A. și D. Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de D. și Poduri B..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, petenta C. Națională de A. și D. Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de D. și Poduri B. a solicitat învestirea cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție . nr._/12.07.2012.

Anexat cererii au fost depuse: procesul verbal de contravenție, dovada de comunicare.

S-a achitat taxă judiciară de timbru de 20 lei conform art.10 al.1 lit. a din OUG 80/2013.

Potrivit art. 640 indice 1 al.1 „titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”, din interpretarea textului legal rezultând că titlul a cărui investire cu formulă executorie trebuie să fie executoriu.

Or, din considerentele deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București pronunțată în procedura recursului în interesul legii, rezultă că procesele verbale de contravenție întocmite în format electronic de către CNADNR în baza OG nr. 15/2002 și comunicate contravenienților în formă scrisă, nu au valoare de titlu executoriu și ca urmare nu pot fi învestite cu formulă executorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a apelului petenta C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri B., care a solicitat schimbarea încheierii pronunțare în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie.

În motivarea cererii de apel se arată că procesul verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator al CNADNR - CESTRIN București, certificat emis de Certsign – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Apelanta mai arată că prevederile deciziei nr. 6/2015 în respingerea cererii de învestire nu au aplicabilitate la procesele verbale încheiate înainte de publicarea acestei decizii, întrucât potrivit art. 517 alin. 2 și 4 C.pr.civ., decizia se pronunță numai în interesul legii și nu au efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din aceste procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Apelanta susține că potrivit principiului neretroactivității legii civile, decizia se aplică pentru viitor, adică pentru procesele verbale emise după data de 25.03.2015, data publicării în Monitorul Oficial.

În drept s-au invocat prevederile art. 466 C.pr.civ., OG nr. 15/2002, Legea nr.455/2001, HG nr. 1259/2001.

Cererea de apel este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate, instanța constată următoarele:

Instanța de apel reține că la adoptarea soluției de respingere a cererii de învestire cu formulă executorie judecătoria a reținut dispozițiile unei decizii pronunțate în recurs în interesul legii care fusese publicată la data pronunțării hotărârii atacate în Monitorul Oficial.

La data pronunțării hotărârii, în Monitorul Oficial al Românei, partea I, nr. 199/25.03.2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6 din 16.02.2015 (Decizia nr. 6/2015) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, care a statuat că:

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Conform art. 517 alin.4 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Întrucât Înalta Curte a stabilit că procesele verbale de tipul celui pentru care petenta a solicitat învestirea cu formulă executorie sunt lovite de nulitate absolută, rezultă că, indiferent de existența certificatului emis de furnizorul de servicii de certificare acreditat potrivit legii, acest înscris nu întrunește condițiile de formă cerute de lege pentru a fi învestit cu formulă executorie, respectiv nu poate fi titlu executoriu, lipsind semnătura agentului constatator.

Susținerea apelantei în sensul că decizia în interesul legii evocată mai sus s-ar aplica doar proceselor verbale încheiate ulterior publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât se opune principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional, nu poate fi reținută. O astfel de interpretare contrazice scopului reglementării recursului în interesul legii. Potrivit art. 514 C.pr.civ., scopul acestei instituții este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești, recursul în interesul legii neputând avea ca obiect elemente de fapt ale cauzei. Decizia pronunțată în interesul legii are aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor. Or, cererea prin care se solicită învestirea cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție este pe rolul instanțelor, fiind lipsit de relevanță că data emiterii acestui act este situată anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei. Data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanțe, ceea ce însemnă că de la momentul arătat în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanțele sunt legate de dezlegarea dată de Înalta Curte. Nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii constituie abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Conform art. 517 alin.2 C.pr.civ., decizia pronunțată în interesul legii nu produce efecte asupra hotărârilor judecătorești care au fost examinate cu ocazia judecării recursului, hotărâri definitive, ceea ce nu este cazul în speță, de vreme ce hotărârea primei instanțe este una nedefinitivă.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel promovată și să păstreze soluția primei instanțe ca fiind legală și temeinică, la adăpost de orice critică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de apel formulată de apelanta C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri B., cu sediul în B. .. 13, ., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cod fiscal_, reprezentată legal prin director N. A. A., împotriva încheierii din data de 9.04.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 6.05.2015.

Președinte, Judecător,

N. F. A. B.

Grefier,

I. C.

Red. A.B./12.05.2015

Tehnored. I.C./13.05.2015; 3 ex.

Jud. fond: R. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 449/2015. Tribunalul BRAŞOV