Contestaţie la executare. Decizia nr. 1625/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1625/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-12-2012 în dosarul nr. 1625/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1625/R/2012
Ședința publică de la 10 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. I.
Judecător C. F.
Judecător M. B.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului cauzei civile declarat de recurenta contestatoare L. V. în contradictoriu cu intimații . și B. C. R. SA, împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 26.11.2012, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 03.12.2012 și ulterior pentru data de 10.12.2012.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr._/23.08.2012 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. Comercială Română SA invocată de aceasta.
A respins excepția lipsei calității de creditor a . invocată de contestatoare.
A respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, pentru debitele mai vechi de 3 ani invocată de contestatoare.
A respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea L. V. împotriva executării silite însăși care formează obiectul dosarului execuțional nr. 1214/2011 al B. Ț. C. O., intimată fiind . București.
A respins contestația formulată de contestatoarea L. V. în ceea ce o privește pe intimata B. Comercială Română SA București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, între debitoarea . și intimata BCR SA s-a încheiat contractul de credit nr. 11/1396/27.03.2008 ( f 113-121) prin care BCR a acordat debitoarei un credit linie de credit de_ lei pentru activitatea curentă a debitoarei pe o durată de 180 de zile, instituindu-se ca și garanții un bilet la ordin avalizat în favoarea BCR Râșnov și garanția reală mobiliară pe soldul creditor al contului curent deschis la BCR Râșnov.
P. actul adițional nr. 11A/3241/26.09.2008 (f 121-123) banca a eșalonat rambursarea liniei de credit în sumă de_ lei pe o perioadă de 6 luni cu următoarele scadențe: în 17.10.2008 în valoare de_ lei; în 17.11.2008 în valoare de_ lei; 17.12.2008 în valoare de_ lei; în 19.01.2009 în valoare de_ lei; în 17.02.2009 în valoare de_ lei și în 17.03.2009 în valoare de_ lei.
La data de 26.09.2008 se încheie contractul de fidejusiune nr. 11A/3241/26.09.2008 între contestatoarea de față, L. V. și M. H. și BCR prin Sucursala Râșnov, potrivit căruia fidejusorii, renunțând la beneficiul de diviziune și discuțiune ,s-au obligat în solidar cu debitoarea . să garanteze în favoarea BCR prin Sucursala Râșnov împrumutul în sumă de_ lei, plus dobânzile aferente, comisioanele și alte speze și cheltuieli prevăzute în contractul de credit, astfel cum reiese din art. 1 al contractului de fidejusiune.
La data de 12.02.2009, ca urmare a cererii DGFP B., împotriva debitoarei împrumutate . s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, în dosarul civil nr._ al Tribunalului B., ocazie cu care BCR SA a formulat declarație de creanță pentru toate sumele datorate și calculate conform contractului de credit 11/1396/27.03.2008, cu actul adițional nr. 11A/3241/26.09.2008, fiind înscrisă în tabelul creanțelor cu suma de_,60 lei, astfel cum reiese din declarația de creanță de la fila 76.
La data de 22.10.2010 între BCR SA și intimata . s-a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 1336/22.10.2010 ( f 125-130) al cărui obiect l-a constituit, conform art. 2 din contract „vânzarea creanțelor cedate de către Cedent Cesionarului, inclusiv orice despăgubiri de asigurare de achitat de către societățile de asigurare „valoarea nominală a creanțelor cedate fiind aceea indicată în art. 2.2 din contract. Conform art. 2.3 din contractul de cesiune de creanță, s-a confirmat că transferul creanțelor a fost o cesiune în conformitate cu art. 1391 și următoarele din Codul civil, iar părțile au declarat că nu intenționează să constituie în baza contractului de cesiune de creanță, nici o garanție reală mobiliară sau alt drept sau altă sarcină asupra creanțelor cedate și nici să supună contractul de cesiune de creanță prevederilor legale privind tranzacțiile de tip factoring. Potrivit art. 1 prin „ debitori cedați „ s-a înțeles debitorii principali, împreună cu codebitorii și garanții, menționați în contractele de credit. Cesiunea de creanță a fost înscrisă în AEGRM ( f 128 verso-130).
P. cererea adresată la data de 20.12.2010 Tribunalului B., . a solicitat introducerea sa în calitate de creditor cesionar împotriva averii debitoarei . ( f 77), cerere admisă, . figurând în calitate de creditor pe poziția 4 din Tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei . astfel cum reiese din copia procesului verbal de afișare la sediul Tribunalului B., din data de 23.02.2011 ( f 78).
La data de 08.06.2011 contestatoarei i se notifică cesiunea de creanță, conform adresei nr. 2581/08.06.2011 ( f 252 ) expediată la data de 14.06.2011 conform copiei de pe nota de transport expres de la fila 253, punându-i-se în vedere că BCR nu mai are calitatea de creditor, astfel că toate plățile se vor efectua în contul . făcută însă dovada vreunei plăți nici cedentei până la acea dată și nici cesionarei, ulterior.
La data de 24.08.2011 . notifică . cesiunea de creanță dintre BCR SA și ., solicitându-se efectuarea plății de_,95 lei calculați la data de 22.10.2010, data cesiunii de creanță. ( f 79).
La data de 23.11.2011 . se adresează cu cerere de executare silită B. Ț. C. O. împotriva fidejusorilor, deci și a contestatoarei, formându-se dosarul execuțional nr. 1214/29.11.2011.
În cererea de executare silită ( f 111) se arată că titlurile în baza cărora s-a pornit executarea silită sunt contractului de credit 11/1396/27.03.2008, cu actul adițional nr. 11A/3241/26.09.2008 și contractul de fidejusiune nr. 11A/3241/26.09.2008, obiectul executării constituindu-l toate bunurile mobile și imobile ale fidejusorilor, cuantumul creanței fiind, la data de 18.11.2011, de_,66 lei, din care_,54 lei credit restant; 4427,6 lei dobândă restantă; creanțe credit restant (dobânzi penalizatoare)_,77 lei și dobânzi restante-comisioane restante în sumă de 1916,75 lei, la care se vor adăuga dobânzi ce se vor calcula până la recuperarea integrală a debitului și a cheltuielilor de executare. În cadrul aceluiași dosar execuțional, B. Ț. C. O. formulează cerere de încuviințare a executării silite a titlurilor executorii constând în cele trei contracte arătate mai sus, atât la Judecătoria B., cât și la Judecătoria Zărnești, executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea din data de 05.12.2011 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil_/197/2011( f 144 ), cât și prin Încheierea din data de 21.12.2011 pronunțată de Judecătoria Zărnești, în dosarul civil_ ( f 146 ) pornindu-se executarea silită prin mai multe forme de executare ( inclusiv imobiliară a unui imobil din B., aparținând fidejusoarei ) .
La data de 03.02.2012 B. Ț. C. O. întocmește Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare ( f 147) și întocmește adrese de înființare a popririi fidejusorilor M. H. și L. V., aceștia fiind încunoștințați conform adreselor de la filele 149,150, contestatoarea primind înștiințarea la data de 08.02.2012 conform procesului verbal de la fila 205 . Cei doi au fost ulterior somați, conform somațiilor de la filele 154,155, somație primită de contestatoare la data de 09.02.2012, conform procesului verbal de la fila 207.
Analizând cu prioritate, în baza art. 137 alin. 1 din C., excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA invocată de aceasta și excepția lipsei calității de creditor a . invocată de contestatoare motivat de faptul că cesiunea de creanță este nelegală prin lipsa notificării, iar . nu are un titlu executoriu în baza căruia să solicite executarea silită ( s-a invocat încălcarea art. 372 din C. ), instanța a reținut următoarele:
Contractul de credit nr. 11/1396/27.03.2008 ( f 113-121 ) prin care BCR a acordat debitoarei un credit linie de credit de_ lei pentru activitatea curentă a debitoarei . este un contract comercial, aceeași natură având-o și actul adițional și contractul de fidejusiune, acesta din urmă fiind grefat pe contractul de credit din care a izvorât obligația principală.
Contractul de cesiune de creanță este contractul prin care un creditor transmite dreptul său de creanță, cu titlul oneros, cum este în cauza dedusă judecății, unei alte persoane. Între cedent și cesionar cesiunea de creanță își produce efectele din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei față de terți fiind necesar a fi îndeplinite anumite formalități de publicitate . Conform art. 1393 din Codul civil vechi publicitatea cesiunii se poate face prin notificarea către debitorul cedat a cesiunii de creanță sau prin acceptarea de către debitor printr-un înscris autentic a cesiunii.
Principalul efect între părți este transmiterea dreptului de creanță producându-se și efectele operației juridice care se realizează prin intermediul ei, vânzarea – cumpărarea în cauza de față.
Față de terți, categorie în care intră și debitorul cedat și fidejusorii, cesiunea produce efecte numai din momentul efectuării publicității prin notificare sau acceptare, ca atare, până la momentul publicității, cesiunea este inopozabilă debitorului cedat, astfel că acesta poate face plata în mâna cedentului, plata fiind eliberatorie. După îndeplinirea formalităților de publicitate, debitorul cedat devine debitorul exclusiv al cesionarului.
Instanța a reținut din actele depuse că cesionarul ( și nu cedentul ) a notificat cesiunea de creanță atât debitorului cedat, cât și contestatoarei, astfel cum reiese din copia adresei nr. 2581/08.06.2011 (f 252) expediată la data de 14.06.2011 conform copiei de pe nota de transport expres de la fila 253 către contestatoare și notificarea din data de 24.08.2011 către debitoarea . ( f 79) . Mai mult, în baza cesiunii de creanță s-a întocmit și afișat la sediul Tribunalului B. conform procesului verbal de afișare din data de 23.02.2011 ( f 78), Tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei ., unde . figurează în calitate de creditor pe poziția 4 .
În jurisprudența mai nouă ,ca urmare a admiterii unor forme echipolente de notificare, respectiv acceptare în raport cu debitorul cedat, a avut loc o scindare a naturii formelor prescrise de art. 1393 din Codul civil vechi, în funcție de terții vizați, reținându-se că pentru debitorul cedat formalitatea prevăzută de art. 1393 din Codul civil reprezintă mai mult un mijloc de informare, iar pentru ceilalți terți unul de publicitate. Odată cu . Titlului VI din Legea nr. 99/1999, care în art. 2 lit. a) stabilea obligația publicării în Arhiva de Valori mobiliare a tuturor cesiunilor de creanță, capitolul 3 al Titlului cuprinzând un sistem modern de publicitate, în special însă pentru cesiunile de creanță cu titlu de garanție, pentru debitorul cedat, potrivit art. 85 din Titlul VI s-a impus notificarea, efectuată de cesionarul creanței.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății cesionara . a notificat prin adresă scrisă atât debitorul cedat, cât și fidejusoarea, contestatoarea de față, cu privire la cesiunea de creanță, astfel cum s-a arătat anterior .
Mai mult cesiunea de creanță a fost și înregistrată prin înscrierea acestuia în AEGRM, conform Legii nr. 99/1999 rep. și s-a dat eficiență cesiunii și prin înscrierea cesionarei în Tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei . în dosarul de faliment nr._ al Tribunalului B., conform procesului verbal de afișare din data de 23.02.2011 .
Ca atare scopul notificării cesiunii debitorului cedat, acela de informare, conform art. 1393 din Codul civil a fost atins, cesiunea fiind cunoscută și astfel opozabilă debitorului cedat și chiar fidejusoarei, motiv pentru care instanța reține că cerințele de publicitate a cesiunii de creanță au fost îndeplinite conform dispozițiilor legale mai sus arătate, astfel cesiunea de creanță este legală și este opozabilă terților .
Pe cale de consecință, pentru aceste motive instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA, care în calitatea sa de cedentă nu mai are calitate procesuală pasivă în prezenta contestație la executare, iar contestația față de aceasta a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală - pasivă.
Pentru aceleași motive, reținând că notificarea cesiunii de creanță s-a realizat, că debitorul cedat ( și fidejusoarea ) a fost notificat și astfel informat despre cesiunea creanței, fiind însă informat și altfel despre existența cesiunii de creanță astfel cum s-a arătat anterior (înscrierea în AEGRM, înscrierea . în Tabelul creanțelor definitive), cesionarul a devenit creditor al debitorului cedat și a garanților, motiv pentru care instanța a respins excepția lipsei calității de creditor a ..
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, pentru debitele mai vechi de 3 ani (adică primele două rate) invocată de contestatoare instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 6 și 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă ( incident în cauză conform art. 3 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 ) dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, prescripția începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Potrivit art. 405 alin. 2 din C. termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, în speță de la data la care contestatoarea trebuia să achite ratele scadente, în calitatea sa de fidejusoare.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe:
“ a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.”
Conform art. 4052 din C. cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii unui act de executare, în cursul executării.
Întrucât în cauza dedusă judecății, contestatoarea fidejusoare a renunțat la beneficiul diviziunii și discuțiunii și s-a obligat în solidar cu debitorul, sunt incidente și dispozițiile art. 1872 alin. 1 și ale art. 1873 alin. 1 din Codul civil vechi ,astfel întreruperea cursului prescripției față de debitor întrerupe și cursul prescripției față de fidejusor. Față de debitor, cursul prescripției s-a întrerupt la data la care creditorul BCR SA a depus declarația de creanță, declarație admisă în dosarul civil_ al Tribunalului B., în martie 2009 . P. urmare și față de contestatoarea fidejusoare a operat întreruperea prescripției termenului în care se putea porni executarea silită, motiv pentru care, avându-se în vedere că executarea silită a fost pornită la data de 23.11.2011, instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, pentru debitele mai vechi de 3 ani și, pe cale de consecință și cererile privind reducerea proporțională a sumei și a cheltuielilor de executare, pe acest temei.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei din art. 1 din contractul de fidejusiune prin care fidejusoarea a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune, aspect care ar atrage nulitatea absolută a clauzei, instanța a reținut că apărarea este neîntemeiată.
Contestatoarea, în calitate de fidejusoare a garantat personal restituirea creditului acordat debitoarei, al cărei asociat era și fidejusoarea . În calitatea sa de fidejusoare și față de caracterul comercial al contractului de credit, contestatoarea este ținută solidar cu debitoarea pentru restituirea creditului conform art. 42 alin. 1 din Codul Comercial .
Pe de altă parte prin încheierea contractului de fidejusiune contestatoarea nu a vizat un interes personal, prin urmare nu are calitate de „ consumator „ în înțelesul art. 2 din Legea nr. 193/2003 pentru a invoca caracterul „ abuziv „ al clauzei, Motivele invocate de contestatoare în susținerea caracterului abuziv și, pe cale de consecință, a nulității clauzei prin care ea a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune, în sensul că are doar studii medii și nu a înțeles noțiunile din contract nu pot fi primite de instanță în condițiile în care contractul de fidejusiune a fost accesoriu contractului de credit nr. 11/1396/27.03.2008 prin care debitoarea . luat o linie de credit de_ lei, contestatoarea semnând contractul în calitate de reprezentantă legală a debitoarei alături de M. H. A.. Este greu de crezut că contestatoarea nu a avut cunoștință că sumele nu au fost restituite la termenele stabilite întrucât ea a semnat și actul adițional încheiat după 6 luni, act care eșalona linia de credit și nu a invocat că pregătirea medie pe care o are ar fi împiedicat-o să înțeleagă anumiți termeni din cele două contracte, deși și acestea au termeni specifici.
Se poate observa că contestatoarea nu a invocat un motiv de nulitate a clauzei prin care a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune, pornind de la motivele de nulitate ale convențiilor, ci a indicat doar că această clauză a fost abuzivă, iar acțiunea băncii de a o pune să semneze o astfel de clauză a fost un abuz. Susținerile contestatoarei ( f 104) în sensul că nu a cunoscut semnificația termenilor, iar B. i-a prezentat contractul ca „ fiind o formalitate necesară pentru obținerea creditului „ sunt neîntemeiate, în condițiile în care linia de credit fusese aprobată prin semnarea contractului, iar contractul de fidejusiune a fost semnat după încheierea actului adițional, prin care se eșalona restituirea creditului întrucât, reiese din actul adițional, linia de credit fusese trasă de către debitoare și se impunea restituirea acesteia .
Invocarea lipsei de „ cunoaștere „ a termenilor juridici și a abuzului Băncii doar în ceea ce privește contractul de fidejusiune, nu face decât să întărească convingerea instanței că contestatoarea a cunoscut exact ce a semnat și a încercat protejarea intereselor societății debitoare, care însă nu a reușit să se redreseze și să își achite datoriile ajungându-se în situația de față.
Contestatoarea își invocă propria culpă, ceea ce este inadmisibil, în condițiile în care raporturile cu banca creditoare BCR erau relativ vechi la data încheierii contractului de fidejusiune, astfel cu un minim de diligență avea posibilitatea refuzării semnării contractului în ipoteza în care aprecia că îi este dezavantajos. Faptul că contestatoarea nu ar fi participat la desfășurarea activității firmei și că nu a ar fi avut nici un beneficiu, astfel cum a arătat în contestație ,este lipsit de relevanță juridică în ceea ce privește executarea silită declanșată, în condițiile în care contestatoarea era asociată la firma debitoare și avea posibilitatea să se informeze cu privire la întreaga activitate desfășurată de societate . Față de aceste considerente, instanța a respins ca fiind neîntemeiate apărările contestatoarei privind caracterul abuziv al clauzei prin care aceasta a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, și pe cale de consecință nu a reținut că această clauză este nulă, reținând că executarea silită putea fi pornită împotriva fidejusorilor.
În ceea ce privește chestiunea legată de întinderea creanței urmărite de executorul judecătoresc instanța a reținut următoarele .
De esența contractului de fidejusiune, ca și contract accesoriu contractului principal ( în speță de credit ) este că fidejusiune urmează soarta obligației principale, că întinderea fidejusiunii nu poate fi mai mare decât datoria debitorului. Fidejusiunea din contractul exhibat în cauza dedusă judecății este una determinată, astfel că în art. 1 și 2 din contract fidejusorii s-au obligat în solidar cu debitorul să garanteze debitul, dobânzile aferente, comisioanele, alte speze și cheltuieli.
Debitorul este în faliment. Potrivit art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, în ceea ce privește datoria celui față de care s-a pornit procedura instituită de Legea nr. 85/2006, adică a debitorului .. Cu toate acestea, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 „ creditorii conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și a fidejusorilor debitorului„, ceea ce înseamnă că fidejusorii, cum este în cauza dedusă judecății pot fi urmăriți pentru întreaga valoare a creanței astfel cum s-au obligat prin contractul de fidejusiune ( în caz contrar garanția personală care o reprezintă fidejusiunea ar fi golită de conținut ) creditorul care deține o asemenea garanție având dreptul de a o executa.
Ca atare executarea silită pornită de B. Ț. C. O. în dosarul execuțional nr. 1214/2011 privind suma de_,09 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare este în conformitate cu dispozițiile legale.
Față de considerentele expuse mai sus și față de actele depuse de la dosar, instanța a reține, pe fondul cauzei ,că contestația la executare este neîntemeiată.
Creditoarea cesionară s-a prevalat de dreptul său de a proceda la executarea silită a fidejusoarei ( în speță) dat fiind faptul că nu s-a restituit suma cu care a fost creditată debitoarea, executarea silită fiind făcută cu respectarea art. 372 din C., titlul executoriu fiind contractele de credit, actul adițional și contractul de fidejusiune, în condițiile în care fidejusorii s-au obligat în solidar cu debitoarea și au renunțat la beneficiile de discuțiune și diviziune. Urmărirea oricăruia dintre fidejusori se face, conform art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, pentru întreaga valoare a creanței astfel cum s-au obligat prin contractul de fidejusiune pentru că, în caz contrar, garanția personală care o reprezintă fidejusiunea ar fi golită de conținut .Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată cedenta a declarat creditul scadent, a cedat creanța, iar cesionara a pornit executarea silită a fidejusorilor, fiind respectate dispozițiile art. 969, 1039,1042, 1662 și 1666 din Codul civil vechi.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța văzând și dispozițiile art. 399 alin. 2 din C. interpretate per a contrario, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea L. V. ca fiind neîntemeiată față de intimata . și ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce o privește pe intimata B. Comercială Română SA.
Față de soluția pronunțată în cauză, instanța, în baza art. 274 C., a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta contestatoare L. V. considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că prima instanță în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei BCR SA deoarece, în conformitate cu prevederile art.399 alin.3 C.proc.civ., a fost invocată nulitatea absolută a clauzei din contractul de fidejusiune încheiat cu BCR SA prin care contestatoarea a renunțat la beneficiul de diviziune și de discuțiune . Pentru soluționarea acestei excepții în cauză trebuia să figureze BCR SA și nu . care nu avea nicio legătură cu acel contract.
De asemenea, în mod greșit a respins excepția lipsei calității de creditor a . față de recurenta contestatoare, câtă vreme aceasta nu are calitatea de terț în cadrul raportului juridic, ci de parte, astfel că trebuia să-i fie notificată cesiunea de creanță prin intermediul executorului judecătoresc, nefiind suficientă doar notificarea debitoarei . în dosarul de faliment și publicitatea cesiunii contractului.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita executarea silită pentru ratele a căror scadență este mai veche de 3 ani, în situația în care se vor admite susținerile recurentei contestatoare privind nulitatea clauzei prin care aceasta a renunțat la beneficiul de diviziune și de discuțiune, urmează să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1872-1873 și, prin urmare, sunt întrunite condițiile prescripției pentru primele două rate ale creditului, cu accesoriile aferente acestora.
În privința dobânzilor și penalităților care, odată cu deschiderea procedurii falimentului, potrivit art.41 alin.1 din Legea nr.85/2005, și-au întrerupt cursul, prima instanță nu a mai aplicat același raționament privind caracterul accesoriu al contractului de fidejusiune invocat ca argument principal pentru respingerea cererilor contestatoarei și arată că, potrivit art.102 alin.2, datorează și aceste sume. Or, nu se poate crea fidejusorului o situație mai grea decât debitorului principal.
Recurenta contestatoare apreciază că prima instanță ar fi trebuit să admită cererea acesteia privind constatarea nulității absolute a clauzei din contractul de fidejusiune prin care aceasta a renunțat la beneficiul de diviziune și de discuțiune. Din probele administrate în cauză rezultă că recurenta contestatoare, ținând seama de pregătirea sa, nu avea cum să înțeleagă semnificația acestor termeni și nu s-ar fi obligat niciodată la plată în condițiile în care nu a fost niciodată implicată în administrarea societății, având doar calitatea de asociat.
În final, recurenta contestatoare apreciază că executarea silită este prematură de vreme ce creditoarea a ales să-și valorifice creanța în cadrul procedurii falimentului debitoarei, împrejurare ce nu i-a fost adusă la cunoștință acesteia, încercând să-și recupereze pretențiile din ambele părți.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatele BCR SA și . au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta contestatoare și menținerea hotărârii primei instanțe, aceasta fiind temeinică și legală atât în ceea ce privește soluția dată excepțiilor invocate în cauză, cât și soluția dată fondului contestației la executare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține următoarele:
În ce privește prima critică invocată de recurenta contestatoare privitoare la modul de soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei BCR SA tribunalul constată că nu este fondată deoarece părțile în cadrul executării silite contestate, care formează obiectul dosarului execuțional nr.1214/29.11.2011 al B. Ț. C. O., sunt intimata . în calitate de creditor cesionar și recurenta contestatoare L. V. în calitate de debitor cedat – fidejusor. Chiar dacă recurenta contestatoare a invocat în contestația la executare formulată nulitatea absolută a clauzei din contractul de fidejusiune încheiat de aceasta cu BCR SA prin care a renunțat la beneficiul de diviziune și de discuțiune, pentru soluționarea ei nu este necesară prezența în cauză a creditorului cedent deoarece, ca efect al cesiunii de creanță cesionarul a devenit creditor în locul creditorului cedent, deci al BCR SA, preluându-i acestuia toate drepturile, iar creanța a trecut în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, rămânând neschimbată cu privire la natura ei, la garanțiile care o însoțeau și la faptul că, fiind o creanță ce constă într-o sumă de bani, este producătoare de dobânzi.
Nici critica referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității de creditor a . față de recurenta contestatoare nu poate fi primită având în vedere faptul că, la data de 14.06.2011, creditorul cesionar . a comunicat recurentei contestatoare notificarea nr.2581/08.06.2011 prin care i se aducea la cunoștință, în conformitate cu prevederile art.1391-1398 C.civ., faptul că toate creanțele și drepturile BCR SA rezultate din împrumuturile de care a beneficiat . au fost cedate cesionarului ., astfel că toate plățile ce urmau a fi efectuate către BCR SA vor fi efectuate către . (f.252-253 dosar fond).
De asemenea, cesiunea de creanță a fost și înregistrată prin înscrierea acesteia în AEGRM, conform Legii nr. 99/1999 republicată, dându-se eficiență cesiunii și prin înscrierea cesionarei în Tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei . în dosarul de faliment nr._ al Tribunalului B., conform procesului verbal de afișare din data de 23.02.2011 .
Din cele ce preced rezultă că scopul notificării cesiunii debitorului cedat, acela de informare, conform art. 1393 din Codul civil a fost atins, cesiunea fiind cunoscută și astfel opozabilă atât debitorului cedat, cât și contestatoarei fidejusoare. Pe cale de consecință, de la acest moment, intimata . a devenit creditor al recurentei contestatoare.
Referitor la critica modului de soluționare a cererii de constatare a nulității clauzei prin care recurenta contestatoare a renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune din contractul de fidejusiune încheiat cu BCR SA, tribunalul constată că nu este fondată, invocarea ca motiv de nulitate a acestei clauze a lipsei de pregătire a recurentei contestatoare necesară înțelegerii semnificației acestor termeni neputând fi primită. Aceasta deoarece, la momentul încheierii contractului de fidejusiune, nimic nu a împiedicat-o pe recurenta contestatoare să solicite personalului băncii explicații cu privire la înțelesul noțiunilor de beneficiu de diviziune și beneficiu de discuțiune, sau să solicite acordarea unui termen necesar pentru a studia acest contract în prezența unei persoane de specialitate care să o consilieze.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din actele dosarului, chiar dacă recurenta contestatoare are numai calitate de asociat al debitoarei . B., iar nu de administrator așa cum susține în contestația la executare, atât contractul de credit nr.11/1396/27.03.2008, cât și Actul adițional nr.11A/3241/26.09.2008 la contractul de credit nr.11/1396/27.03.2008 încheiate de BCR SA cu . B. au fost semnate de recurenta contestatoare L. V. și M. H. A., în calitate de asociați, ca și reprezentanți legali ai societății debitoare, astfel că este greu de presupus că recurenta contestatoare nu a înțeles termenii din contractul de fiejusiune, însă a înțeles termenii din contractul de credit și actul adițional la acesta pe care, de asemenea, le-a încheiat cu banca, fără a fi asistată de o persoană de specialitate, care să-i explice termenii și clauzele contractuale inserate în aceste acte juridice.
Așa fiind, tribunalul constată că prima instanță a respins în mod corect nulitatea clauzei anterior arătate din contractul de fidejusiune.
Referitor la excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită pentru primele două rate ale creditului, tribunalul constată că prima instanță a soluționat-o în mod corect, în sensul că și în raport cu recurenta contestatoare a operat întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere executare silită cu consecința începerii curgerii unui nou termen de prescripție, fiind îndeplinite prevederile art.1872 și 1873 C.civ. Astfel, recurenta contestatoare are calitate de fidejusor al debitorului principal și, după cum rezultă din prima condiție inserată în contractul de fidejusiune, recurenta contestatoare a renunțat la beneficiul diviziunii și discuțiunii, obligându-se în mod solidar cu debitorul să garanteze în favoarea BCR împrumutul plus dobânzile aferente, comisioanele și alte speze și cheltuieli așa cum sunt prevăzute în contractul de credit anterior arătat. Ori, dacă fidejusorul s-a obligat în mod solidar cu debitorul principal, sunt aplicabile regulile solidarității (art.1662 C.civ.).
Efectul principal al solidarității pasive este obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime deoarece, deși există o pluralitate de debitori, ei sunt ținuți de o prestație unică. Așa încât, consecința imediată a acestui efect este faptul că fiecare debitor în parte poate fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei care alcătuiește obiectul obligației. Creditorul are dreptul să urmărească pe acel debitor pe care și l-a ales deoarece toți debitorii sunt debitori principali, iar debitorul urmărit nu poate opune creditorului beneficiul diviziunii, care l-ar obliga pe creditor să-și dividă urmărirea (art.1042 C.civ.)
De asemenea, urmărirea unuia dintre codebitori nu împiedică urmărirea și a celorlalți codebitori solidari (art.1043 C.civ.). Dacă debitorul urmărit este insolvabil, creditorul poate urmări pe fiecare din ceilalți debitori până va obține realizarea întregii creanțe.
Având în vedere dispozițiile legale precitate, tribunalul constată nefondată critica recurentei contestatoare în sensul că aceasta nu putea fi urmărită și pentru dobânzi și penalități, deoarece statutul ei de debitor obligat solidar face ca ea să poată fi urmărită pentru întreaga creanță plus accesoriile acesteia. Pentru acest motiv nu poate fi primită nici susținerea recurentei contestatoare conform căreia cererea de executare față de ea ar fi prematură, câtă vreme legea îi dă dreptul creditorului să urmărească concomitent pe toți codebitori solidari.
Pentru considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta contestatoare, ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta contestatoare L. V. împotriva sentinței civile nr._/23.08.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2012.
Președinte, M. I. I. | Judecător, C. F. | Judecător, M. B. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. IMI/06.03.2013
Tehnored. CN/07.03.2013
Jud. fond L. S.
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 468/2014. Tribunalul BRAŞOV | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
