Pretenţii. Decizia nr. 468/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 468/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 468/R
Ședința publică din data de 8 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. - judecător
JUDECĂTOR: C. F.
JUDECĂTOR: S. N.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă . în contradictoriu cu intimatul pârât S. C. A., împotriva sentinței civile nr._/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 07.04.2014, o notă de ședință formulată de către recurenta reclamantă, prin care aceasta înaintează la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 249,77 lei și a timbrului judiciar de 6 lei.
De asemenea, la dosarul cauzei a fost comunicată prin registratura instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât la data de 30.04.2014.
Instanța procedează la anularea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, constatând că recurenta reclamantă și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin rezoluția administrativă aflată la fila 4 din dosar, cererea de recurs fiind legal timbrată.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin cererea de recurs recurenta reclamantă a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze și în lipsă, astfel că reține incidența în speță a dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța constată că întâmpinarea formulată de intimat nu este semnată de către acesta și nu cuprinde apărări ale acestuia față de recurs, ci doar solicitarea de respingere a căii de atac, motiv pentru care apreciază că nu se impune comunicarea actului de procedură menționat către partea adversă.
Tribunalul reține, totodată, că niciuna dintre părți nu au formulat cereri în probațiune, astfel că, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs dedusă judecății.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă_/2012 a Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul Sânpăleanu C. A..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P. rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 27.03.2012 dată în dosarul nr. 7424/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul SÂNPĂLEANU C. A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă, faptă prevăzută de art. 276 alin. 1 și 4 din C. penal.
A reținut procurorul că în data de 03.08. 2011, numitul Sânpăleanu C. A., angajat în calitate de escavatorist la . M., in timp ce efectua lucrări de escavare la km 153 + 950, cap Y, lângă stația C. Timișul de Sus, a rupt cu cupa escavatorului cablul urban 4x4x1,2 și cablul 11x4x1,2+ 4x2x1,3, cablul proprietatea acesteia cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1.943,92 lei. La audieri Sânpăleanu C. A. a susținut că la începutul programului de lucru i s-a atras atenția să aibă grijă de cablurile ce aparțin Romtelecom, dar nu i s-a spus nimic cu privire la cablurile ce aparțin C. și care erau îngropate la o adâncime mai mare, fapt confirmat și de șeful de echipă B. I. care a susținut că lucrările de escavare s-au efectuat strict pe proiectul primit în copie de la ..R.L.
Întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă, faptă prevăzută de art. 276 alin. 1 și 4 din C. penal, în condițiile în care escavatoristul Sânpăleanu C. A. nu a avut cunoștință de existența cablurilor la momentul efectuării lucrărilor de escavație, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul SÂNPĂLEANU C. A.
P. prezenta acțiunea reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 1.943,92 lei, reprezentând prejudiciu cauzat de pârât acesteia, în baza răspunderii civile delictuale.
Conform devizului întocmit de reclamantă costul lucrării de remediere a cablului urban distrus totalizează 1.943, 92 lei.
Având în vedere succesiunea de legi, instanța la soluționarea prezentei cauzei a avut în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți - art. 6 alin. 2 din NCC actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
În raport de prevederile invocate, în speță sunt incidente dispozițiile art. 998 – 999 din vechiul Cod civil.
Conform art. 998 din vechiul C. civil ‘’ orice fapta omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-l repara ‘’ iar conform art. 999 din vechiul C. civil ‘’ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa ‘’.
Pentru a opera răspunderea civilă delictuală trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciu sau imprudența cu care a acționat.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă vinovăția pârâtului, fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Pe considerentul că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 998 – 999 din vechiul cod civil instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. „ TELECOMUNICAȚII C. „ S.A. București în contradictoriu cu pârâtul SÂNPĂLEANU C. A. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o sub următoarele aspecte:
În soluționarea cauzei, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile OUG 12/1998 și Legea 289/2005 care stabilesc o obligație generală în sarcina tuturor persoanelor care execută lucrări la nivel cu calea ferată sau în zona căii ferate.
P. art. 29 alin. 4 din OUG 12/1998 a fost instituită: „ Zona de protecție a infrastructurii feroviare publice cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limita a maximum 100m de axa căii ferate, precum și terenurile destinate sau ca servesc sub orice formă la asigurarea funcționării acesteia.” În același sens sunt și dispozițiile art. 1 din Legea 289/2005 în care se prevede că este interzis accesul persoanelor neautorizate în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, la alin. 2 din același act se statuează că zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâșiile de teren, în limita a 20 m fiecare, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranță a circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului.
Recurenta a suferit pagube în valoare de 1943,92 lei reprezentând contravaloarea materialelor și lucrărilor necesare repunerii în situația anterioară în sensul punerii în funcțiune a rețelei de telecomunicații. Remedierea trebuia să se execute rapid, iar repunerea în situația anterioară nu reprezintă doar cumpărarea materialelor sustrase, fiind necesare aparatură și consumabile aferente aparatelor folosite.
Pentru efectuarea oricărei lucrări în zona de protecție și în zona de siguranță a infrastructurii feroviare, indiferent de natura acestora, este necesară aprobarea acestora de către CN C. conform art. 29 raportat la art. 7 din OUG 12/1998 care stabilesc că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are ca atribuții în domeniul transporturilor feroviare în sensul că autorizează efectuarea de lucrări care se execută în zonele de siguranță și de protecție a infrastructurii căilor ferate române. Art. 30 statuează că în zona de protecție a infrastructurii feroviare se interzice efectuarea oricăror lucrări care, prin natura lor ar putea provoca alunecări de teren, surpări sau afectarea stabilității solului. Art. 36 - Compania Națională avizează orice fel de lucrări de construcții și instalații care se execută în zona infrastructurii feroviare sau care pot afecta stabilitatea și siguranța căilor ferate și a instalațiilor feroviare. În consecință, este insuficientă existența unui proiect și a certificatului de urbanism nr. 191/2007 pentru efectuarea oricăror lucrări în zona de siguranță sau în zona de protecție a infrastructurii feroviare.
S-a mai susținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sensul că: există un prejudiciu; există fapta ilicită identificată prin acțiunea de distrugere a cablurilor; există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs; există vinovăția sub forma intenției pentru faptele săvârșite întrucât trebuia să prevadă că prin fapta sa în zona de protecție a infrastructurii feroviare și în zona de siguranță feroviară există posibilitatea avarierii cablurilor rețelelor de telecomunicații feroviare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința recurată raportat la criticile formulate, instanța reține că recursul nu este întemeiat.
Motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu a ținut cont, la soluționarea cererii de chemare în judecată, de prevederile OUG 12/1998 și ale Legii 289/2005 nu poate fi avut în vedere deoarece în fața instanței de fond nu s-a invocat incidența acestora și nici aspectele legale de necesitatea avizării lucrărilor de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și aprobării de către Compania Națională C..
Procesul civil este supus principiului disponibilității și în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 6 cod procedură civilă judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Conform art. 316 raportat la art. 294 cod procedură civilă în fața instanței de recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
În fața primei instanțe s-a formulat o cerere în răspundere civilă delictuală, fapta ilicită invocată fiind aceea de distrugere a unui cablu interurban și a unui urban, ca urmare efectuării unei lucrări de escavare, care a produs reclamantei un prejudiciu în valoare de 1943,92 lei.
Nu s-a susținut că prejudiciul a fost produs ca urmare a lipsei avizelor pentru lucrare, astfel că instanța de fond nu a fost investită cu analizarea acestui aspect. De altfel, obținerea avizelor pentru lucrarea care a avut ca efect distrugerea cablurilor, nu cădea în sarcina pârâtului, care era angajat în calitate de escavatorist la ..
În ceea ce privește întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite două condiții: vinovăția și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Între fapta intimatului pârât, care a mânuit utilajul cu ocazia efectuării lucrărilor, și ruperea cablurilor există legătură de cauzalitate dovedită prin însăși natura activității și a rezultatului său.
În ceea ce privește vinovăția reținem că în fața instanței de fond reclamanta nu a arătat în ce constă această.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susținut că există vinovăție sub forma intenției pentru faptele săvârșite, întrucât pârâtul trebuia să prevadă că prin fapta sa, în zona de protecție a infrastructurii feroviare și în zona de siguranță feroviară, exista posibilitatea avarierii cablurilor rețelei de telecomunicați.
Această susținere nu este întemeiată deoarece, din probele administrate în cauză nu rezultă că intimatul pârât a avut posibilitatea concretă de a cunoaște că în locul în care i s-a spus să efectueze săpăturile existau cablurile ce au fost rupte. Înainte de începerea lucrărilor i s-a comunicat să aibă grijă de cablurile ce aparțin Romtelecom, dar nu i s-a spus nimic cu privire la cablurile ce aparțin C. și care erau îngropate la o adâncime mai mare, fapt confirmat și de șeful de echipă B. I. care a susținut că lucrările de escavare s-au efectuat strict pe proiectul primit în copie de la ..R.L.
Lucrările au fost efectuate în baza unui proiect, cu respectarea acestuia, iar pârâtul, în calitate de angajat al firmei care a executat lucrarea, a efectuat săpăturile conform indicațiilor și proiectului pus la dispoziție de către superiorii săi. În aceste condiții, în sarcina intimatului pârât nu se poate reține existențe vreunei culpe, cu atât mai puțin a vinovăției sub forma intenției.
Vinovăția este un element în lipsa căruia nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, în conformitate cu prevederile art. 998 – 999 cod civil, astfel că pârâtului nu i se poate pretinde repararea prejudiciului produs în condițiile în care fapta sa nu a fost săvârșită cu vinovăție.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile_/2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. C. F. S. N.
Grefier,
C. N.-D.
Red. SN/06.06.2014
Tehnored. CND/06.06.2014
Ex. 1
Jud fond – A. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 92/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1625/2012. Tribunalul... → |
|---|
