Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia nr. 1586/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1586/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-12-2012 în dosarul nr. 1586/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1586/R
Ședința publică din data de 06 decembrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. -judecător
JUDECĂTOR: C. F.
JUDECĂTOR: I. L.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenta . în contradictoriu cu intimații B. K. O. și D. G., împotriva Sentinței civile nr. 8832/22.06.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2012, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 6.12.2012, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 8832/22.06.2012 a Judecătoriei B. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. V. ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. O. și cu debitoarea D. G..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că prin sentința civilă nr.337 din 17.01.2008 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._/197/2007 s-a admis acțiunea formulată de către creditoare în contradictoriu cu debitoarea, aceasta fiind somată să achite suma de 281,75 USD reprezentând contravaloare facturi neachitate și penalitățile de întârziere aferente, calculate de la scadența facturilor și până la data plății efective, cu 101,5 lei cheltuieli de judecată.
Cererea petentei de executare silită a sentinței sus-menționate a fost înregistrată de către intimat sub numărul de dosar de executare 157/2009.
P. încheierea din data de 04.06.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu, iar la data de 12.06.2009 s-a procedat de către executorul judecătoresc la emiterea somației în dosarul execțional nr.157din 2009; au fost solicitate, în conformitate cu cererea de executare silită formulată de creditoare, relații de la S.E.I.P., Casa de Asigurări de Sănătate.
Instanța a mai reținut că, la data de 25.06.2009, a fost comunicată conform adresei nr._ împrejurarea că debitoarea nu figurează înregistrată în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate a Județului B. și de asemenea s-a comunicat de către Serviciul Impozite și Taxe Locale C. împrejurarea că debitoarea nu figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile.
În drept, instanța a reținut că potrivit, art. 53 alin.2 din Legea nr. 188/2000, împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de întocmire a unui act, partea interesată poate formula plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, judecarea plângerii realizându-se cu citarea părților iar executorul judecătoresc fiind obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămasă irevocabilă, iar potrivit art.50 alin.3 din același act normativ, la cerere, în cel mult 5 zile, executorul va elibera copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale oricărei persoane care justifică un interes.
În speță, instanța a considerat că nu s-a dovedit vreun refuz al intimatului de a elibera copii după actele de executare efectuate în dosarul execuțional menționat, textul de lege menționat neinstituind vreo obligație de comunicare a acestor acte de executare prin poștă către creditoare și nici aceea a întocmirii vreunui raport scris, sens în care instanța va respinge aceste pretenții ca neîntemeiate.
În ceea ce privește înființarea popririi asupra sumelor datorate de către un terț debitoarei, instanța a constatat că din comunicările efectuate la dosarul cauzei a rezultat că debitoarea nu figurează în evidențe ca fiind angajată cu contract individual de muncă.
Referitor la cererea creditoarei petente de a se proceda la efectuarea de demersuri pentru realizarea urmării silite a bunurilor imobile, instanța a reținut că astfel de demersuri au fost efectuate, fiind comunicată de Camera Executorilor Judecătorești împrejurarea că debitoarea nu figurează ca și contribuabil în evidențele Direcției de Impozite și Taxe Locale.
Față de cele reținute, constatând că nu a fost furnizată de către creditoare dovada îndeplinirii condițiilor impuse de textul citat, referitoare la existența unui refuz nejustificat al intimatului de a proceda la îndeplinirea actelor de executare, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a arătat că cererea de executare silită a fost înregistrată la intimat cu 3 ani înainte de data sesizării instanței, precum și că acesta nu a întreprins nici un demers în vederea realizării creanței, deși i-au fost adresate numeroase cereri în acest sens.
A mai arătat că, în apărare, intimatul a depus copii ale actelor din dosarul execuțional, înscrisuri care nu au fost comunicate petentei, ceea ce a fost de natură a o prejudicia, precum și că din hotărârea atacată rezultă că nici unul dintre demersurile enumerate de instanța de fond ca fiind îndeplinite de executor nu reprezintă acte de executare, ci simple demersuri de identificare a stării materiale a debitorului și a eventualilor terți popriți.
Recurenta a arătat de asemenea că executorul nu a inițiat executarea silită mobiliară, nu s-a deplasat niciodată la domiciliul debitoarei pentru identificarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul acesteia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 411 și următoarele C.pr.civ., și nici nu a făcut demersuri la instituțiile abilitate pentru determinarea situației juridice a bunurilor deținute de aceasta, după cum nu a solicitat nici relații de la serviciul de carte funciară cu privire la imobil.
În continuare, recurenta a arătat că executorul nu a efectuat demersuri la S.E.I.P. în vederea identificării domiciliului actual al debitoarei, aspect ce are consecințe directe în ceea ce privește competența executorului judecătoresc.
În ceea ce privește solicitarea de comunicare a copiilor actelor de executare, recurenta a arătat că au fost ignorate, deși au fost indicate expres și citate integral, dispozițiile art.388 Cod procedura civilă, care obligă executorii la întocmirea de procese verbale cu ocazia fiecărui act de executare pe care îl îndeplinesc, obligația fiind reluată de dispozițiile art.53 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, precum și că au fost ignorate, în egală măsură, dispozițiile art.53 alin. 2 din Legea nr.188/2000, care impun executorilor judecătorești obligația comunicării (independent de orice cerere formulată în acest sens) proceselor - verbale astfel dresate către persoanele interesate, calitatea sa de creditor eliminând orice interpretare a interesului față, de maniera de desfășurare a executării silite. P. chiar actul normativ care reglementează activitatea executorilor judecătorești este reglementată, expres, obligația comunicării din oficiu a proceselor - verbale ce constata efectuarea actelor de executare.
A mai arătat că a formulat zeci de plângeri împotriva executorilor judecătorești, ceea ce presupune un efort material și de timp, iar comunicare actelor de executare este necesară în ceea ce privește reluarea executării silite în interiorul termenului de prescripție, precum și că, în multe situații, executorii judecătorești au constatat perimarea executării silite, deși chiar aceștia au fost cei care au lăsat să treacă 6 luni fără a întreprinde nici un act de executare.
A arătat de asemenea că între recurentă si executor există un raport contractual, s-a născut o relație în care are calitatea de client, în schimbul obligațiilor asumate de intimat s-a obligat la plata unui onorariu, și-a îndeplinit obligația de plata a sumelor solicitate, recurenta fiind îndreptățită sa verifice, în orice moment, maniera în care intimatul își îndeplinește propriile obligații.
În continuare, recurenta a solicitat ca, în soluționarea recursului, să fie avută în vedere inclusiv jurisprudența constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hornsby contra Creciei, Immobiliare Saffi c. Italiei, S. c. României, R. Trading c. României), potrivit căreia executarea silita face parte integrantă din noțiunea de ,,proces" reglementata de art.6 par.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca dreptul de acces la un tribunal și dreptul la un proces echitabil protejează în egala măsura si punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive si obligatorii, hotărâri care nu pot rămâne fără efect, în defavoarea unei părți, într-un stat care respecta preeminenta dreptului. Astfel, deopotrivă, atât în cauza Ruianu contra României cat si în cauza O. contra României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca statul are obligația de a se dota cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce-i revin cu privire la asigurarea executării silite a hotărârilor judecătorești, iar inerția autorităților naționale competente în materia executării silite este imputabila statului, din această jurisprudență rezultând că statul, atât prin mijloace legislative, cât și prin mijloace jurisdicționale, trebuie sa se asigure ca executorii judecătorești își îndeplinesc într-o maniera adecvata obligațiile stabilite prin lege și în considerarea cărora beneficiază de avantaje multiple, primul fiind chiar monopolul executării silite, ca serviciu public.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, în limita motivelor invocate, Tribunalul constată că acesta este întemeiat, însă numai în sensul celor ce se vor expune în continuare.
Potrivit prevederilor exprese ale art.388 C.pr.civ., executorul judecătoresc este obligat să întocmească procese verbale pentru fiecare act de executare îndeplinit. Astfel, norma legală menționată prevede că:
„Pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele mențiuni:
1. denumirea și sediul organului de executare;
2. numele și calitatea celui care încheie procesul-verbal;
3. data întocmirii procesului-verbal și numărul dosarului de executare;
4. titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare;
5. numele și domiciliul ori, după caz, denumirea și sediul debitorului și creditorului urmăritor;
6. locul, data și ora efectuării actului de executare;
7. măsurile luate de executor sau constatările acestuia;
8. consemnarea explicațiilor și obiecțiunilor participanților la executare;
9. alte mențiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor;
10. menționarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau împiedicarea de a semna procesul-verbal;
11. menționarea numărului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum și a persoanelor cărora li s-a înmânat acesta;
12. semnătura executorului, precum și, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actului de executare;
13. ștampila executorului judecătoresc.
Mențiunile de la pct. 2, 3, 4, 5, 7, 12 și 13 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.
Conform dispozițiilor art.53 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești:
„(1) În îndeplinirea atribuțiilor lor executorii judecătorești întocmesc procese-verbale, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2) Un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanței de executare și celor interesați, după caz.
(3) La cerere, în termen de cel mult 5 zile, executorul va elibera copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale oricărei persoane care justifică un interes”.
Aceste dispoziții din legea specială se coroborează cu prevederile legii generale anterior citate, respectiv art.388 C.pr.civ. Toate conduc la concluzia că pentru fiecare act de executare efectuat executorul judecătoresc are obligația de a întocmi un proces verbal în care consemnează, printre altele, măsurile luate sau constatările sale.
În conformitate cu prevederile art.53 alin.2 din Legea nr.188/2000 un exemplar al proceselor verbale rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanței de executare și celor interesați, după caz.
Formularea „se comunică” este imperativă și impune comunicarea necondiționată a proceselor verbale față de creditor, în calitatea sa de persoană interesată, fără cerere expresă din partea acestuia din urmă. Concluzia rezultă atât din analiza gramaticală a normei legale în discuție cât și din compararea cu prevederile alin.3 al aceluiași articol din lege, conform cărora executorul va elibera, „la cerere”, copii de pe actele (iar nu procesele verbale) întocmite oricărei persoane ce justifică un interes.
Este evidentă diferența de exprimare în ceea ce privește cele două norme, respectiv diferența dintre expresia „se comunică” și formularea „La cerere … va elibera copii…”.
Procesele verbale în discuție trebuie să cuprindă, conform celor de mai sus, mențiuni cu privire la măsurile luate de executor sau constatările acestuia, deci reprezintă în sine dovezi ale îndeplinirii actelor de executare solicitate de către creditor.
Ca urmare, cererea recurentei de obligare a intimatului la comunicarea dovezii îndeplinirii tuturor actelor de executare solicitate prin cererea de executare silită cu care a fost investit este temeinică, întrucât o astfel de obligație nu a fost adusă la îndeplinire de către intimat și legală întrucât dreptul reclamat este prevăzut de lege.
În ceea ce privește poprirea, se constată că, odată ce creditoarea i-a solicitat urmărirea silită a creanței sale inclusiv prin poprire, executorul judecătoresc era obligat să depună toate diligențele pentru a identifica veniturile debitorului și a realiza executarea silită. Solicitarea de relații de la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului B. se circumscrie acestui scop. Nu există niciun temei pentru a aprecia că obținerea unor informații de la Casa de Asigurări de Sănătate B. este suficientă și face de prisos alte demersuri pentru aflarea eventualului loc de muncă al debitorului, în condițiile în care, pe de o parte, evidența contractelor individuale de muncă și registrul electronic de evidență a salariaților se țin la inspectoratele teritoriale de muncă județene, iar pe de altă parte, este de notorietate că nu toți angajatorii declară și achită întocmai, respectiv la termen, obligațiile față de bugetul asigurărilor de sănătate.
În funcție de rezultatul cercetărilor privitoare la veniturile debitorului, necesitatea înființării popririi se impune de la sine în cazul identificării unui debitor al debitorului urmărit. La fel, solicitarea validării popririi cade atât în sarcina creditorului cât și a executorului judecătoresc, potrivit prevederilor art.460 alin.1 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, este întemeiată și în mod greșit a fost respinsă de către prima instanță solicitarea recurentei privind obligarea intimatului să înființeze poprirea asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitoarei de către terți ce urmează a fi identificați prin solicitarea de relații de la I.T.M. B.
În fine, se constată că executarea mobiliară este unul dintre modurile în care se poate desfășura procedura executării silite, prevăzut de codul de procedură civilă și solicitat de către recurentă. Executorul judecătoresc intimat nu făcut decât un singur demers pentru a o urma, respectiv a cerut relații de la Serviciul de Impozite și Taxe C. cu privire la bunurile mobile și imobile cu care ar putea figura debitoarea în evidențele acestui serviciu. Restul operațiunilor care cădeau în sarcina sa și fără de care nu se poate efectua urmărirea silită le-a ignorat complet, refuzând tacit să le efectueze.
Mai mult, Tribunalul constată că toate relațiile solicitate de intimat de la autorități în ceea ce o privește pe debitoare sunt foarte vechi, respectiv datează din anul 2009, iar între timp debitoarea și-a schimbat și domiciliul, aspect de care s-a luat cunoștință doar pe parcursul soluționării în fond a cauzei, cu ocazia solicitării de către instanță a relațiilor cuvenite.
Privitor la urmărirea bunurilor mobile, instanța de fond s-a rezumat a constatat că debitoarea nu figurează ca și contribuabil în evidențele Direcției de Impozite și Taxe Locale, în condițiile în care, potrivit Codului fiscal, sunt supuse declarării la organele fiscale, în scopul taxării, exclusiv anumite bunuri expres nominalizate, în afara acestor categorii de bunuri putând exista în patrimoniul debitorului alte bunuri mobile, nesupuse înscrierii în evidențele unor autorități ori instituții publice și neexceptate de la executare silită, cum ar fi bunurile de uz casnic, aparatele electronice, obiectele de artă, mobilierul, bijuterii de valoare etc.
Executorul judecătoresc are obligația logică și subînțeleasă de a identifica orice astfel de bunuri mobile existente în patrimoniul debitorului, pe lângă bunurile supuse taxării ori impozitării, iar executarea acestei obligații nu se poate realiza fără deplasarea la domiciliului debitorului. În acest sens a fost formulată solicitarea recurentei, iar depistarea bunurilor mobile ale debitorului neînscrise în evidențele fiscale nu are nici o tangență cu verificarea legalității nedeclarării lor la aceste organe. Din punctul de vedere al creditorului este lipsit de relevanță dacă un bun mobil urmăribil al debitorului este sau nu supus impozitării sau taxării, respectiv dacă este sau nu declarat de către debitor la organele financiare, în concordanță cu reglementările speciale din materia taxelor și impozitelor.
Astfel, și din perspectiva celor de mai sus contestația la executare de față apare ca fiind întemeiată în parte.
Restul pretențiilor contestatoarei sunt neîntemeiate, respectiv aceea de obligare a intimatului executor judecătoresc la continuarea executării silite imobiliare fără a condiționa urmărirea de partajarea anterioară a imobilului care s-ar găsi, eventual, în patrimoniul debitoarei, deoarece aceasta este numai o posibilitate, iar nu o certitudine, iar acest aspect nu poate fi anticipat, întrucât un eventual terț ce ar fi prejudiciat prin executarea silită imobiliară are oricum dreptul de a formula contestație la executare.
De asemenea, instanța va respinge cererea de amendare a executorului judecătoresc, în temeiul prevederilor art. 108 ind. 1 alin. 2 lit. g C.pr.civ., apreciind că este suficientă constrângerea acestuia potrivit prezentei decizii, la efectuarea actelor de executare menționate.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a admite recursul declarat de recurenta S.C. V. România S.A. împotriva sentinței civile nr. 8832/22.06.2012 a Judecătoriei B., care va fi modificată în totul, în sensul admiterii în parte a plângerii formulată de petenta S.C. V. România S.A. în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc K. O. și cu debitoarea D. G., și în consecință urmează a obliga intimatul să comunice petentei dovezile de îndeplinire a actelor de executare solicitate prin cererea de executare silită, să obțină relații actuale cu privire la domiciliul debitoarei, să înființeze poprirea asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și altor bunuri mobile incorporale datorate debitoarei de terțe persoane fizice sau juridice, ce urmează a fi identificate de intimat prin obținerea de relații de la I.T.M., C.J.P. și C.A.S., la urmărirea silită mobiliară a debitoarei prin identificarea bunurilor mobile taxabile și netaxabile, la urmărirea silită imobiliară a debitoarei, prin identificarea bunurilor imobile ale acesteia, prin obținerea de relații de la organul fiscal.
De asemenea, se va dispune obligarea intimatului ca, în situația în care constată că debitoarea este insolvabilă, la întocmirea și comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate, însoțit de copia actelor de executare, restul pretențiilor petentei urmând a fi respinse.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga intimatul să plătească petentei suma de 8,3 lei cheltuieli de judecată în fond și 4,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, cu titlul de taxe de timbru și timbre judiciare, cuantumul celorlalte cheltuieli (onorariu de avocat) nefiind dovedit prin depunerea chitanțelor corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta S.C. V. ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 8832/22.06.2012 a Judecătoriei B., pe care o modifică în totul, în sensul că:
Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. V. ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. O. și cu debitoarea D. G., și în consecință:
Obligă intimatul să comunice petentei dovezile de îndeplinire a actelor de executare solicitate prin cererea de executare silită, să obțină relații actuale cu privire la domiciliul debitoarei, să înființeze poprirea asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și altor bunuri mobile incorporale datorate debitoarei de terțe persoane fizice sau juridice, ce urmează a fi identificate de intimat prin obținerea de relații de la I.T.M., C.J.P. și C.A.S., la urmărirea silită mobiliară a debitoarei prin identificarea bunurilor mobile taxabile și netaxabile, la urmărirea silită imobiliară a debitoarei, prin identificarea bunurilor imobile ale acesteia, prin obținerea de relații de la organul fiscal.
Obligă intimatul ca, în situația în care constată că debitoarea este insolvabilă, la întocmirea și comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate, însoțit de copia actelor de executare.
Respinge restul pretențiilor petentei.
Obligă intimatul să plătească petentei suma de 8,3 lei cheltuieli de judecată în fond și 4,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. C. F. I. L.
Grefier,
C. N.-D.
Red. CF /06.01.2013
Tehnored. CND/16.01.2013
Ex. 2
Jud fond – M. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1625/2012. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 859/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
