Partaj judiciar. Decizia nr. 487/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 487/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 487/R/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. L.
Judecător D. O. P.
Judecător L. P.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentele reclamante P. M. și P. I. C., în contradictoriu cu intimații pârâți P. Ș. și P. I., împotriva Sentinței civile nr._/28.10.2014 și a Sentinței nr. 5378/20.05.2015, pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015, când părțile, prin reprezentanții lor convenționali, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 05.11.2015 iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._ din 28.10.2014, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamantele P. M., P. I., în contradictoriu cu pârâții P. Ș., P. I., și în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamantelor următoarele sume de bani:_ de lei reprezentând contravaloare investiții, 1340 lei contravaloare instalații gaz, introducere gaz și 5100 lei, contravaloare garaj.
S-au respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut următoarele:
Reclamantele sunt moștenitoarele defunctului P. V., în calitate de soție supraviețuitoare și fiică și susțin că acesta, cu acordul pârâților care sunt părinții săi, în cursul vieții a edificat o bucătărie, hol, cămară și un dormitor de mici dimensiuni în perioada 1989-1993. Ulterior, după căsătoria cu reclamanta nr.1 imobilul edificat a fost extins, recompartimentat și au reparat imobilul vechi, proprietatea pârâților.
Pârâții prin contractul de vânzare cumpărare nr. 9268/1986 (f.124) au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din 2 camere, 2 bucătării, grajd, cămară și șopron.
Prima instanță a reținut că din coroborarea declarațiilor celor doi martori rezultă că, defunctul P. V. nu a realizat niciun imobil nou de locuit. Astfel, camera, baia și bucătăria au fost suportate financiar de pârât (f. 263-266) și, mai mult, defunctul P. nu se pricepea la zidărie sau tencuieli.
S-a reținut că în vreme ce martorul P. C. doar a auzit de la defunct că a construit, martorul pârâtului- Kapitani A.- a participat efectiv cu acesta din urmă la efectuarea diverselor lucrări (f. 263-266).
Din raportul de expertiză efectuat, s-a reținut că rezultă contravaloarea extinderii (îmbunătățiri ) de 9390 lei, a garajului de lemn și a extinderii instalației de gaz de 5100 lei, respectiv, 1340 lei, în total_ lei, lucrări efectuate în timpul căsătoriei cu reclamanta. De altfel, ele au și fost recunoscute de pârât prin întâmpinare, motiv pentru care pârâții au fost obligați la plata lor, în temeiul îmbogățirii fără just temei.
În ce privește restul pretențiilor, ele au fost respinse ca nedovedite.
Astfel, dreptul de retenție a fost respins întrucât reclamanta a părăsit imobilul.
Referitor la ieșirea din indiviziune și, a fost respinsă pentru că întreg imobilul aparține în proprietatea pârâților
P. sentința civilă nr. 5378/20.05.2015 pronunțată de aceeași instanță, a fost respinsă cererea formulată de reclamantele P. M., P. I.- C. prin ocrotitor legal în contradictoriu cu pârâții P. Ș., P. I. pentru completarea sentinței civile nr._/2014 a Judecătoriei B..
S-a admis cererea formulată de petenții P. Ș., P. I. în contradictoriu cu intimatele P. M., P. I.- C. prin ocrotitor legal și, în consecință, s-a dispus completarea sentinței civile nr._/2014 a Judecătoriei B. în sensul că, după alin. 3 a fost introdus un nou aliniat cu următorul conținut: “Obligă reclamantele să plătească pârâților suma de 4500 lei, cheltuieli de judecată. “
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantele au solicitat a se constata că antecesorul reclamantelor a edificat pe terenul pârâților înscris în cf_ S., nr. top.433/2/1 un imobil de locuit, cu acordul lor, să se constate că, în timpul căsătoriei, au extins acest imobil, să de dispună intabularea dreptului de proprietate cu titlu de bun comun și de moștenire, să se constate că s-au adus îmbunătățiri la întregul imobil (instalație gaz, zugrăveli), să se dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea către pârâți cu plata sultei corelative, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamantele au solicitat a se constata și un drept de retenție până la plata contravalorii îmbunătățirilor și a sporului de valoare.
S-a reținut că în urma deliberării, instanța a pronunțat sentința civilă nr._/2014 prin care pârâții au fost obligați numai la plata contravalorii investițiilor, a instalației de gaz, a introducerii gazului și a contravalorii garajului, restul pretențiilor fiind respinse.
Cu privire la aceste îmbunătățiri, s-a reținut că au fost recunoscute de pârâți prin întâmpinare, la primul termen de judecată ( f. 28 ), astfel că, potrivit art. 275 C.pr.civilă., ei nu mai pot fi obligați la plata acestor cheltuieli.
În consecință, în baza art.274, coroborat cu art. 275 C.pr.civilă instanța a respins cererea reclamantelor.
Cât privește cererea formulată de cele două petente, instanța a constatat că, intimatelor le-a fost admis doar un singur petit dintre cele mai înainte menționate, astfel că, în temeiul art. 274 C.pr.civ. se impune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, dovada efectuării lor aflându-se la filele 273-280, dosar și constând în 7 chitanțe de câte 500 lei, respectiv, o chitanță de 1000 lei, reprezentând plata onorariului de avocat.
Împotriva acestor sentințe, precum și a încheierii din 07.10.2014, au declarat apel, calificat recurs, în termen legal, reclamantele P. M. și P. I.-C., prin care au solicitat modificarea în parte în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs privind sentința civilă nr._ din 28.10.2014, recurentele reclamante au învederat, în esență, că nu a fost motivată, nefiind indicate considerentele pentru care instanța a admis în parte cererea, cuprinzând chiar elemente de nelegalitate, ceea ce nu corespunde nici doctrinei formate și nici practicii.
Au precizat că după decesul fiului intimaților pârâți, respectiv fostul său soț, relațiile cu aceștia s-au tensionat, aceștia solicitându-le să părăsească imobilul, au fost deconectate de la alimentarea cu curent electric.
Din înscrisurile anexate și declarațiile martorilor coroborate cu constatarea expertului, rezultă că a fost edificat un spațiu de locuit, care include baie și bucătărie care le va rămâne intimaților conducând la îmbogățirea lor fără justă cauză dacă nu le va achita o sultă în calitatea lor de moștenitoare ale persoanei care a efectuat investiția și în nume propriu.
Au menționat că au dovedit faptul că defunctul P. V. a avut venituri și preocupări pentru a construi, sens în care se impune declarația martorului nesincer.
Instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și constatarea la fața locului și suplimentul la raportul de expertiză, din care rezultă valoarea unității locative de 57.600 lei.
Recurentele au menționat că în mod nelegal prima instanță le-a respins probele propuse, nemotivând considerentele pentru care a avut în vedere susținerile intimaților pârâți, cum că nu s-a edificat un corp de locuit, deși a fost efectuată o cercetare locală din care a rezultat acest aspect.
Totodată, prima instanță nu a motivat de ce nu a acordat suma de 57.600 lei, nemotivând de ce nu a acordat contravaloarea unității locative.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 282 și urm., 287 și urm., 274 C.p.civ.
În motivarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 5378/20.05.2015, recalificat recurs, recurentele au menționat că cererea lor de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată în condițiile în care aceste cheltuieli au fost dovedite prin înscrisurile atașate la dosar, iar din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză rezultă contrariul. Această probă a fost necesară tocmai pentru că pârâții au contestat pretențiile lor. De altfel, soluția pe fond a fost pronunțată ca urmare a administrării acestei probe.
Au precizat că art. 275 C.p.civ. nu este aplicabil pentru că intimații pârâți au fost notificați cu privire la pretențiile lor, anterior declanșării litigiului.
Recurentele au arătat că toate cheltuielile pe care le-au avansat pe parcursul procesului, au fost într-un cuantum extrem de ridicat pentru a mai putea achita și suma de 4.500 lei, soluția urmând a fi una de reducere sau de compensare a acestora.
În drept, au fost nvocate dispoz. art. 282 și urm. C.p.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 173,5 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
În apărare, intimații pârâți nu au depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie conform art. 308 al. 2 C.p.civ.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, conform art. 305 C.p.civ.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
P. cererea introductivă de instanță, recurentele reclamante au solicitat ieșirea din indiviziune privind imobilul situat în S., ., jud. B., prin atribuirea acestuia către intimații pârâți cu obligarea acestora corelativă la plata sultei, imobil care a fost extins ca bun comun de către recurenta P. M. împreună cu defunctul său soț, P. V., fiul intimaților, cu acordul acestora din urmă, precum și asupra căruia aceștia au efectuat îmbunătățiri care au condus la sporirea valorii întregului imobil.
P. cererea de recurs supusă analizei de față, recurentele au criticat soluția primei instanțe, sub aspectul respingerii probatoriului solicitat în susținerea cererii, precum și prin prisma nereținerii caracterului de unitate locativă distinctă a extinderii imobilului, menționând că judecătorul fondului nu a motivat soluția pronunțată.
Tribunalul reține că recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014, nu este fondat pentru considerentele care succed.
În mod corect, prima instanță, la pronunțarea soluției, a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert tehnic judiciar B. M. (f. 182-187 vol.I dosar de fond), conform cărora recurenta P. M. împreună cu defunctul său soț, P. V., nu au construit o unitate locativă distinctă, aceasta fiind realizată de către intimații pârâți prin desființarea grajdului și micșorarea șopronului existente la momentul cumpărării imobilului, în sensul reamenajării în trei încăperi, respectiv cameră, baie și hol, rezultând astfel o garsonieră.
Expertul a arătat că recurenta reclamantă și defunctul său soț au efectuat în locuința existentă, lucrări de construcție și instalații, prin care au îmbunătățit confortul, prin extinderea camerei cu 1m, micșorând suprafața șopronului, executând, totodată, finisaje.
Totodată, prin răspunsul la obiecțiunile ce au fost încuviințate în cauză, expertul a concluzionat că unitatea locativă disputată de părți nu reprezintă o extindere nouă, ci aceasta a fost amenajată pe structura de rezistență existentă, prin transformarea unui fost grajd și a unei părți din șopron.
Concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză se coroborează cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei de către intimații pârâți reprezentând Memoriu justificativ (f.125 vol. I dosar de fond), anexă (f.126), plan parter (f.133), din analiza cărora rezultă configurația inițială a imobilului achiziționat de către intimații pârâți. Astfel, la nivelul anului 1985 (f.126), deci anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către intimații pârâți cu fostul proprietar, pe locul actualei unități locative care face obiectul litigiului, se afla un șopron și o cameră care, ulterior, au fost recompartimentate.
Totodată, din planul parterului imobilului întocmit în anul 1993, cu ocazia întocmirii Memoriul justificativ privind branșamentul de gaze (f.131-132 vol. 1 dosar de fond), rezultă că unitatea locativă disputată de părțile litigante în care recurenta reclamantă P. M. s-a mutat cu ocazia căsătoriei sale cu defunctul fiu al intimaților pârâți, P. Ș., în 1998, era deja amenajată, fiind formată din baie, cameră în suprafață de 19,25 mp, hol și bucătărie de 21,56 mp.
Mai mult, prin răspunsul la întrebarea 8 la interogatoriul administrat recurentei reclamante P. M.( f.86 vol. I dosar de fond), aceasta recunoaște parțial situația de fapt, arătând că, la data la care s-a mutat în imobilul aparținând intimaților pârâți, apartamentul pe care l-a ocupat împreună cu soțul său era compus dintr-o cameră mică, ce a fost modificată și nu exista baie. P. urmare, prin negarea existenței băii, raportat la modul de formulare a întrebării, partea recunoaște implicit că unitatea locativă era formată din cameră, bucătărie și hol.
În același sens sunt și declarațiile martorului Kapitany A. (f.61-62 vol. II dosar de fond), acesta învederând că în 1987, în locul unității locative litigioase, exista în 1987, un grajd și o bucătărie de vară care au fost modernizate.
Martorul a mai menționat că el a fost cel care l-a ajutat pe defunctul P. V. să amenjeze o baie, prin transformarea unei cămări, după Revoluție, în perioada în care era căsătorit cu recurenta reclamantă P. M..
A mai precizat că în camera unde a locuit defunctul, a existat sobă, încă de pe vremea când acesta locuia împreună cu fosta soție.
În ceea ce privește declarația martorului P. C. (f.63 vol.II), Tribunalul are în vedere două aspecte deosebit de importante de natură a o înlătura, și anume: pe de o parte, din întreaga sa declarație, rezultă că nu a perceput situația de fapt relatată în mod direct, ex propriis sensibus, ci indirect, din povestirile defunctului P. V., așa încât proba testimonială nu are caracterul cerut de lege de probă directă, iar pe de altă parte, cu privire la caracterul unității locative disputate de părți, de bun comun, contravine întregului material probator administrat în cauză, respectiv înseși susținerilor recurentei reclamante P. M., în condițiile în care martorul a povestit că știe de la defunct că acesta a amenajat unitatea locativă în anii 1986-1987, în condițiile în care căsătoria celor doi s-a încheiat în 1998.
P. urmare, raportat la întregul material probator analizat, Tribunalul reține că instanța de fond a reținut corect situația de fapt din speță, sentința atacată fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește susținerea recurentelor în sensul că instanța de fond nu a ținut seama de starea de fapt constată cu ocazia cercetării locale, Tribunalul reține că, într-adevăr conform procesului verbal încheiat cu ocazia acestei cercetări (f.121 vol.I), prima instanță a constatat numai caracterul acestei unități locative de unitate locativă distinctă, în mod evident, la data deplasării în acest scop, însă nu și persoana care a realizat-o, acest aspect neputând rezulta decât din ansamblul probator ce a fost administrat în cauză.
Pe de altă parte, din ansamblul probator administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză și suplimentul la acesta, sus menționate, înscrisurile atașate la dosar reprezentând chitanțe, răspunsurile la interogatoriile administrate, inclusiv recunoașterea intimaților pârâți, rezultă că cei doi soți, recurenta reclamantă P. M. și defunctul Poghonescu V., au realizat în timpul căsătoriei lor, anumite investiții la imobilul în litigiu, care au fost evaluate de expertul tehnic desemnat în cauză și la plata cărora intimații au fost obligați, aceștia recunoscându-le, de altfel, pe întreg parcursul procesului, nefăcând obiectul recursului de față și intrând astfel în autoritatea de lucru judecat.
Deosebit de important este faptul că, în niciun caz, în speță, nu se pune problema existenței unei stări de indiviziune, raportat la petitele formulate prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost completată.
Astfel, chiar și în ipoteza în care s-ar fi constatat construirea de către cei doi soți a unității locative distincte, pentru constatarea dreptului lor de proprietate asupra acesteia și intabularea acestui drept în cartea funciară, se impunea formularea unui petit având ca obiect constatarea unui drept de superficie asupra terenului proprietatea intimaților pârâți, ceea ce nu s-a întâmplat.
Or, în cauza de față, în condițiile în care un astfel de petit nu a fost formulat, dar s-ar fi dovedit buna-credință, respectiv acordul intimaților pârâți pentru construire, cel mult se putea constata calitatea recurentelor reclamante de titulare ale unui drept de creanță .
Mai mult, nefiind vorba despre existența unui drept de proprietate asupra aceluiași bun aparținând simultan mai multor persoane, care dețin cote părți ideale și abstracte de proprietate, nu se poate vorbi despre existența unei indiviziuni, așa încât, de plano, cererea formulată de recurentele reclamante, având ca obiect ieșirea din indiviziune și obligarea intimaților pârâți la plata unei sulte, nu era admisibilă.
P. urmare, tribunalul reține că și în ipoteza dovedirii construirii unității locative distincte de către recurenta reclamantă P. M. împreună cu defunctul său soț, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată nu putea fi admisă față de modalitatea sa de formulare, neimpunându-se obligarea intimaților la plata unei sulte raportată la valoarea de circulație a unității locative de 57.600 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Relativ la cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează încheierea de ședință din data de 07.10.2014 (f.72) prin care prima instanță a respins proba testimonială cu un martor în persoana fostei soții a defunctului P. Ș., tribunalul reține că măsura dispusă a fost legală și temeinică, proba nefiind utilă soluționării cauze, în condițiile în care instanța de fond era lămurită asupra situației de fapt din speță, în baza întregului material probator administrat și dată fiind teza probatorie indicată, respectiv așa-numita „consolidare a probatoriului”.
Cât privește motivarea soluției adoptate de prima instanță, se reține că deși este succintă, aceasta conturează opinia instanței, putând face obiectul controlului judiciar de față, în condițiile în care au fost analizate mijloacele de probă administrate în cauză și care au format convingerea judecătorului fondului.
Raportat la toate aceste considerente, față de dispoz. art. 312 al.1 C.p.civ., Tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentele reclamante Pogonecu M. și P. I. C., asistat de ocrotitor legal P. M. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 28.10.2014, pe care o va menține.
În ceea ce privește recursul declarat de aceleași recurent împotriva sentinței civile nr. 5378 pronunțată de aceeași instanță la data de 20.05.2015, tribunalul reține următoarele:
În mod corect, prima instanță a reținut că raportat la cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și soluția pronunțată pe fondul cauzei, precum și recunoașterea de către intimații pârâți a petitului ce a fost admis, se impune obligarea recurentelor reclamante la plata către intimații pârâți a sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat și respingerea cererii celor dintâi de obligare a celor din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În aceste sens, se are în vedere faptul că litigiul de față a fost provocat de recurentele reclamante, acestora aparținându-le culpa procesuală, raportat la pretențiile afirmate prin cererea introductivă de instanță astfel cum a fost completată și soluția pronunțată, precum și recunoașterea petitului admis de către intimații pârâți, prin întâmpinarea depusă în cauză.
Astfel, se are în vedere faptul că raportul de expertiză specialitatea construcții a fost întocmit în cauză ca urmare a cererii formulate și completate de recurente, pentru determinarea caracterului de bun comun al celor doi soți a extinderii la imobilul aparținând intimaților pârâți, precum și evaluarea sa, în condițiile în care aceștia din urmă au recunoscut efectuarea unor investiții fiind de acord să le plătească.
Totodată, taxa judiciară de timbru a fost achitată în raport cu petitul având ca obiect ieșire din indiviziune, care conform considerentelor menționate anterior, de plano, nu putea fi admis, raportat la modul de formulare a cererii și regimul juridic și noțiunea de indiviziune.
În ceea ce privește onorariul de avocat achitat de recurentele reclamante, Tribunalul reține că, în mod corect, prima instanță a reținut incidența dispoz. art. 275 C.p.civ., de vreme ce intimații pârâți au recunoscut petitul care a și fost admis, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pe tot parcursul judecății, de altfel, aceștia fiind de acord cu plata investițiilor efectuate de cei doi soți.
Cât privește punerea în întârziere a intimaților pârâți printr-o notificare emisă anterior formulării cererii de chemare în judecată, invocată de recurentele reclamante, din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond și a celui de față, rezultă că nu au făcut dovada în acest sens, așa încât simplele lor afirmații nu sunt de natură a produce consecințe juridice.
Relativ la obligarea recurentelor la plata către intimați a sumei de 4.500 lei cu titlu de onorariu de avocat, se reține că a fost corect dispusă de prima instanță, față de considerentele expuse mai sus, respectiv culpa procesuală a celor dintâi, ca parte căzută în pretenții, precum și faptul că valoarea acestui onorariu nu este disproporționat de mare raportat la munca depusă de avocat, gradul de complexitate al cauzei sau valoarea pricinii.
Se are în vedere, astfel, că raportat la valoarea pricinii indicate de recurentele reclamante prin nota de ședință atașată la fila 24 din dosar, cuantumul onorariului de avocat este rezonabil, fiind inferior pragului maxim de 10% stabilit conform jurisprudenței în materie.
Totodată, procesul a trenat în fața instanței de fond circa trei ani, fiind acordate mai multe termene de judecată, munca depusă de avocat fiind semnificativă în tot acest interval însemnat de timp.
Relativ la gradul de complexitate al cauzei, tribunalul reține că deși acesta este redus, acest criteriu nu poate fi analizat în mod separat de celelalte două mai sus prezentate, așa încât raportat la toate aceste considerente, se reține că onorariul de avocat în valoare de 4.500 lei nu este disproporționat, conform art. 274 al. 3 C.p.civ., motiv pentru motivul de recurs analizat nu este întemeiat.
Cât privește cererea recurentelor de compensare a cheltuielilor de judecată, tribunalul reține că aceasta nu este întemeiată față de culpa lor procesuală, raportat la considerentele expuse și dispoz. art. 276 C.p.civ., cu aplicarea dispoz. art. 275 C.p.civ, conform celor menționate.
Față de considerentele expuse, Tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentele reclamante Pogonecu M. și P. I. C., asistat de ocrotitor legal P. M. împotriva sentinței civile nr. 5378 pronunțată de aceeași instanță la data de 20.05.2015, pe care o va menține.
Față de soluția ce se va pronunța și dispoz. art. 274 al. 1 C.p.civ., constatând culpa procesuală a recurentelor ca parte căzută în pretenții, tribunalul va dispune obligarea lor la plata către intimații pârâți a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat recurs, conform chitanței atașate la fila 37 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentele reclamante Pogonecu M. și P. I. C., asistat de ocrotitor legal P. M. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 28.10.2014 și a sentinței civile nr. 5378 pronunțată de aceeași instanță la data de 20.05.2015, pe care le menține.
Obligă recurentele la plata către intimați a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2015.
Președinte, I. L. | Judecător, D. O. P. | Judecător, L. P. |
Grefier, C. N.-D. |
Red.IL/Thred.CNDP-13.01.2016-2ex.
Jud.fond L. M.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-11-2015, Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 149/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
