Contestaţie la executare. Decizia nr. 1308/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1308/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1308/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1308/. publică din data de 19 noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - L. S. P.
JUDECĂTOR – C. R.
Grefier – C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta S. Z. R. & P., în contradictoriu cu intimata contestatoare . Încheierii pronunțate de Judecătoria B. la data de 10.07.2015, în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. M., în substituirea d-nului avocat R. A., pentru intimata contestatoare, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, o cerere de renunțare la judecata apelului formulată de către apelantă.
Reprezentantul convențional al intimatei contestatoare depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială de substituire și împuternicirea avocațială a avocatului titular al contractului de asistență juridică încheiat cu partea.
Instanța acordă cuvântul părții intimate, prin reprezentant, asupra cererii de renunțare la judecată formulată în cauză.
Reprezentantul convențional al intimatei contestatoare solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a apelantei, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii apelantei de renunțare la judecata apelului dedus judecății.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. încheierea ședinței publice din data de 10.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ 15 s-a admis cererea având ca obiect suspendare executare silită, formulată în condițiile art. 718 alin.(1) și (6) NCPC de contestatoarea S.C. P. S.A., J/_, CUI RO_, cu sediul în municipiul B., .. 5, jud. B., în contradictoriu cu intimata S.C.A. Z. R. & P., cu sediul în municipiul București, ., Sector 2 și, pe cale de consecință, s-a dispus suspendarea executării silite înregistrate pe rolul B. C. B. M., sub dosar execuțional nr. 513/2015, până la soluționarea contestației la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub dosar nr._ 15.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 718 alin. 1 și 2 NCPC (1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației.
Instanța a reținut că cele două condiții formale de admisibilitate ale cererii deduse judecății sunt îndeplinite (existența unei contestații la executare în cadrul căreia să se fi formulat o cerere de suspendare potrivit alin. 6 al articolului citat și plata cauțiunii- deductibilă potrivit art. 718 alin.7 teza finală).
Instanța este chemată a analiza și a statua asupra îndeplinirii celei de-a treia condiție: anume aceea a “ motivelor temeinice “ , care să determine convingerea judecătorului că luarea acestei măsuri provizorii se impune a fi luată, fără însă a se aduce atingeri majore drepturilor creditorului consființite prin titlul executoriu a cărei suspendare se solicită.
Instanța, analizând îndeplinirea acestei condiții, trebuie să aibă în vedere cu prioritate criterii de ordin obiectiv, extrase desigur din susținerile fiecăreia dintre părțile litigante.
- cuantumul creanței: dacă se raportează cuantumul acestuia la rulajul financiar al contestatoarei și la valoarea activelor sale, evident acest cuantum nu este unul foarte mare, dar având în vedere modalitatea de executare ce va fi aleasă de creditor (poprire) este evident că măsura poate crea asupra activității curente a debitorului importante dezechilibre și blocaje de ordin financiar (ex. imposibilitate temporară de plată integrală a unor drepturi salariale, cote de contribuții, plata unor furnizori, plata unor taxe, impozite s.a.a,) . Remedierea lor ar fi cu atât mai anevoiosă cu cât activitatea generală a debitoarei este supusă și se desfășoară potrivit unui plan de reorganizare stabilit în procedura insolvenței, plan care deși poate comporta mici ajustări, instanța apreciază că executarea dintr-o dată a creanței, ar genera o restructurare majoră a anumitor indicatori avuți în vedere la elaborarea acestuia, aceasta cu atât mai evident, cu cât se poate reține că debitorul se confruntă cu mici întârzieri la plat unor datorii, iar executarea prin poprire a creanței în cuantum de 176.760,49 lei trebuie analizată asupra impactului pe care măsura îl va avea în privința unui rulaj financiar zilnic, cel mult săptămânal. Este evident că executarea silită va genera, din această perspectivă, un profund dezechilibru economico-financiar pentru debitor.
-interesul și dreptul creditorului : Creanța creditorului derivă dintr-un contract de asistență juridică (titlu executoriu), dar trebuie văzut când s-a născut în mod efectiv dreptul la acțiune. Sub acest spect, instanța reține că litigiu în care debitorul era reprezentat de creditor s-a soluționat în fața Curții de Apel B. prin Sentința civilă nr. 118/10.06.2013 pronunțată în dosar nr._, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță născut în patrimonial creditorului în temeiul acestui contract putea fi valorificat începând cu data de 10.06.2013. Executarea silită a cărei suspendare se solicită a fost demarată la cererea creditorului adresată executorului judecătoresc la data de 19.05.2015. Având în vedere cele două momente, instanța poate prezuma că executarea silită a acestei creanțe nu a constituit pentru creditor un deziderat major, momentul fiind amânat aproape doi ani, deși închiderea procedurii de reorgenizare prin continuarea activității debitoarei s-a dispus de către judecătorul sindic prin Sentința civilă nr. 1152/sind/29 aprilie 2013.
Se poate deci concluziona că amânarea momentului punerii în executare silită a creanței născute în baza contractului de asistență juridică nu a lezat dreptul în substanța sa, deci în mod evident aceasta nu poate fi lezat dacă realizarea lui efectivă ar fi amânată până la soluționarea contestației la executare.
Punând în balanță cele două aspecte analizate, instanța a apreciat că motivele invocate de contestatoare sunt întemeiate, suspendarea executării silite neafectând dreptul creditorului în substanța sa, resursele debitorului, generate de baza tehnico-materială și fondul de comerț, fiind îndestulătoare și suficiente pentru realizarea creanței, iar dacă temporalitatea realizării lui este amânată, termenul nu este unul incert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea S.C.A. Z. R. & P., solicitând admiterea apelului și modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite, ca nefondată.
În motivarea apelului creditoarea arată că, în speță, contractul de asistență juridică a fost semnat de către administratorul judiciar al societății contestatoare, dat fiind că aceasta se afla la momentul respectiv în procedura insolvenței.
P. Hotărârea nr. 648/08.02.2012 a Adunării Creditorilor S.C. P. S.A. a fost confirmat mandatul acordat consorțiului format din Info – Dip Insolvency S.P.R.L. și RVA Insolvency Specialist S.P.R.L., desemnate în calitate de administrator judiciar prin Sentința civilă nr. 207/CC/SIND din 28.11.2011 pronunțată în dosarul de insolvență nr._/62/2011.
Ulterior, la data de 03.08.2012 prin Sentința civilă nr. 1733/SIND/03.08.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr._/62/2011 a fost ridicat dreptul de administrare al societății P., astfel încât administratorul judiciar a dobândit dreptul de administrare al societății.
Așadar, față de împrejurarea că la data încheierii contractul de asistență juridică, respectiv 12.10.2012, dreptul de administrare al S.C. P. S.A., aparținea administratorului judiciar, contractul a fost perfectat în mod legal, fiind semnat de reprezentanții legali ai societății.
Scopul suspendării executării în cadrul contestației la executare este acela de a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave, efect al continuării executării pornite nelegal.
În situația de față, instanța nu a observat faptul că S.C. P. S.A. nu și-a motivat în nici un fel cererea de suspendare a executării silite. De asemenea, nu au fost depuse în probațiune nici un fel de înscrisuri care să susțină cele afirmate în cadrul concluziilor orale, referitor la prejudiciul grav la care s-ar expune dacă s-ar finaliza executarea: situația financiară dificilă în care se află societatea.
Pentru a se putea solicita suspendarea executării silite este necesar ca debitorul să facă dovada anumitor motive care să justifice oprirea cursului executării, respectiv urgența acestei măsuri și iminența prejudiciului pe care îl poate suferi ca urmare a începerii formelor execuționale.
Suspendarea executării silite nu este o măsură firească a fazei execuționale a procesului civil, ci reprezintă o măsură de excepție care se dispune doar în cazul unor încălcări flagrante și evidente ale prevederilor legale pentru aprecierea cărora nu este necesară o verificare amănunțită a validității actelor execuționale.
În cazul de față nu există nicio pagubă iminentă, prejudiciul invocat de contestatoare fiind unul eventual și cu un înalt grad de incertitudine, dat fiind că prin contestația formulată nu invocă nici un act prejudiciabil.
Cu atât mai mult cu cât în prezent sumele sunt deja indisponibilizate în conturile debitoarei, ca efect al popririi iar contestatoare nu a reușit să arate care sunt în concret pagubele produse asupra societății ca urmare a acestui fapt. Simpla argumentare referitoare la prejudiciu, plăți și salarii restante pentru angajați, în lipsa oricăror înscrisuri care să susțină afirmațiile, ni poate fi primită.
Apelant arată în continuare că deține o creanță certă lichidă și exigibilă, actele de executare nefiind afectate de nici un viciu de nelegalitate și că instanța de fond nu a observat că debitoarea, fiind o societate care a trecut printr-o procedură de reorganizare și oricând este posibilă o reîntoarcere la acel stadiu, situație care este de natură a pune în pericol chiar interesul creditoarei, care nu va mai putea să își recupereze creanța decât în cadrul procedurii speciale a insolvenței.
S-a mai arătat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru existența pactului de quota litis.
La termenul de judecată din data de 19.11.2015 apelanta creditoare a depus o cerere de renunțare la judecata apelului, ca urmare a respingerii contestației la executare introdusă de către debitoarea S.C. P. S.A., prin sentința civilă nr._/29.10.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ 15, cererea de suspendare a executării rămânând fără obiect (f. 27).
În drept s-au invocat prevederile art. 406 NCPC (f. 37).
Potrivit art. 406 alin. 1 Cod proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut (alin. 3).
Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți (alin. 4).
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod proc. civ., după pronunțarea hotărârii, chiar și după declararea căii de atac, partea poate renunța în instanță la calea de atac, prin înfățișarea părții înaintea președintelui sau prin înscris autentic. În această ipoteză, partea achiesează la hotărârea primei instanțe.
În speță ne aflăm în această din urmă situație, iar instanța urmează să ia act de retragerea apelului, pronunțând o decizie, pe considerentul că instanța se dezinvestește de judecarea pricinii, definitivându-se totodată hotărârea primei instanțe.
Intimata contestatoare, prin reprezentantul său în instanță, nu s-a opus față de actul de dispoziție al apelantei și nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea apelantei creditoare S.C.A. Z. R. & P., cu sediul în București, ., sector 2, la judecata apelului declarat împotriva încheierii ședinței publice din data de 10.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ 15
Ia act că intimata contestatoare S.C. P. S.A. B., cu sediul în mun. B., .. 5, jud. B., nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. P. C. R.
Grefier,
C. N.-D.
Red. CR/25.11.2015
Tehnored. CND/25.11.2015
Ex. 4
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1278/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-11-2015, Tribunalul... → |
|---|








