Contestaţie la executare. Decizia nr. 233/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 233/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 233/R
Ședința publică de la data de 28.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - L. P.
JUDECĂTOR - D. M.
GREFIER - L. P.
Pe rolul Tribunalului se află judecarea cererii de recurs privind pe recurenta S.C. D. P. G. S.R.L., prin administrator judiciar S.C. TOP EXPERT SPRL, prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 3997/01.04.2015 pronunțată la data de 01.04.2014, de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. B., P. REPREZ LEGAL, având ca obiect „ contestație la executare”.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp, a amânat pronunțarea pentru data de 14.04.2015, 21.04.2015, 28.04.2015, când:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 3997/01.04.2014 a Judecătoriei B., s-a respins, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatoarea . SRL prin administrator judiciar ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. B..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus,_, contestatoarea . SRL a chemat în judecată pe intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. B. solicitând anularea somației nr.8/_ /_ și a titlului executoriu nr.633/2010, respective suspendarea până la soluționarea dosarului nr._ al ÎCCJ, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, aceasta și-a precizat acțiunea solicitând întoarcerea executării silite din dosarul execuțional nr._/8/_ /_ până la concurența sumei de_ lei, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele reținute pe perioada cuprinsă între data plăților și până la plata efectivă.
În motivare s-a arătat că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece, contestatoarea nu datorează sumele de bani menționate în actele sus menționate.
Examinând materialul probator, instanța a constatat că, inițial, în cauză s-a pronunțat sentința civilă nr._/2012 ce a fost casată prin decizia 721/2013 a Tribunalului B..
Așa cum s-a arătat mai sus, contestatoarea a susținut că, executarea silită începută este nelegală și netemeinică deoarece nu datorează sumele de bani menționate în actele sus menționate.
Din adresa nr.39233A/2012 (fila 113) emisă de intimată reiese că, executarea silită a încetat urmând a se continua strict în limitele stabilite de decizia civilă nr.134/2010 a Curții de Apel B., rămasă definitivă și irevocabilă (fila 92-95) și care se referă la actele care au stat la baza începerii executării silite.
Potrivit dispozițiilor art.85 alin.1 lit. a din Cod procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc “prin declarație fiscală, în condițiile art.82 alin.2 și art.86 alin.4”.
Conform art.86 alin 4 din Cod procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare “ declarația fiscală întocmită potrivit art.82 alin2 este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia”,iar potrivit art.82 alin2 din actul normative reținut “ declarațiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative”.
P. urmare, intimata va trebui să emită un nou titlu de creanță pentru diferența rămasă de plătit la bugetul de stat.
De asemenea, s-a procedat la scăderea sumelor anulate de instanță dar, pentru că contestatoarea figurează în continuare cu debite restante, executarea silită va fi reluată.
Nu în ultimul rând, prin prezenta cerere, contestatoarea nu a invocat neregularități proprii ale actelor de executare contestate, ci a invocat numai faptul că a efectuat plata debitului solicitat.
Potrivit susținerilor, o parte din debit s-a achitat, însă după emiterea actelor de executare, iar nulitatea este o sancțiune care afectează nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru emiterea valabilă a actelor de executare.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză depus la dosar rezultă că, intimata nu datorează sume de bani contestatoarei, respective fila 155 dosar.
În consecință cererea de chemare în judecată a fost respinsă, așa cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs contestatoarea, solicitând în principal admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate și casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii și admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și precizată, cu consecința anulării și desființării în parte a somației nr. 8/_ /_ și a titlului executoriu nr. 633/31.08.2010.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prin s.c._/06.11.2012 a Judecătoriei B. s-a a respins contestația la executare formulată de către contestatoare motivat de faptul că din adresa nr. 39233A emisă de către intimată reiese că executarea silită urmează a se efectua strict în limitele stabilite de decizia nr. 134/2010 care se referă la acte care au stat la baza începerii executării silite, și că tot potrivit adresei intimatei s-a procedat la scăderea sumelor anulate de instanță dar pentru că contestatoarea figurează în continuare cu debite restante executarea silită va fi reluată.
Această sentință a fost desființată și casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Urmare a rejudecării, instanța de fond a pronunțat s.c. 3997/2014, soluția fiind de respingere a contestației.
Această hotărâre este criticată de către recurentă sub aspectul incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.p.civ, respectiv acela când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, precum și acela prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.civ., respectiv acela când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au determinat respingerea contestației formulate de către contestatoarea S.C. D. P. G. SRL.
Astfel, instanța de fond nu a verificat dacă titlurile de creanță în baza cărora au fost emise titlurile executorii mai subzistă sau nu, mai ales că prin s.c. 134/F.16.07.2010,
menținută de decizia nr. nr. 4457/29.09.2011 a Curții de Apel B. s-a dispus definitiv și irevocabil desființarea deciziei de impunere și anularea sumei de 751.785 lei reprezentând impozitul pe profit și accesoriile aferente.
De asemenea, recurenta arată că pentru restul obligațiilor fiscale declarate care au generat presupuse obligații accesorii și care fac obiectul somației de plată nr. 8/_ /_ și titlul executoriu 633/31.08.2010 a făcut plata acestora conform înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța de fond nu a cercetat apărările formulate de către recurentă încălcând dispozițiile art. 129 C.p.civ., pronunțând o hotărâre prin necercetarea fondului dedus judecății.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 ind. 1, art. 312 C.p.civ.
Intimata a depus întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de recurs, arătând că recursul este vădit nefondat, întrucât executarea silită cu privire la sumele stabilite prin somației de plată nr. 8/_ /_ și titlul executoriu 633/31.08.2010 a încetat, fapt ce reiese din adresa nr. 39233A/2012 emisă de către intimată, iar executarea silită urmează a fi continuată strict în limitele stabilite prin decizia nr. 134/2010 a Curții de Apel B..
Instanța de fond a apreciat în mod just că intimata a procedat la scăderea sumelor anulate de către instanță, dar, întrucât contestatoarea figurează în continuare cu debite restante executarea silită va fi reluată, fapt menționat de către intimată prin adresa transmisă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 23.05.2012, precum și prin nota de ședință pentru termenul de judecată din data de 31.10.2012.
De asemenea, se arată în cuprinsul întâmpinării că instanța de fond a motivat temeinic hotărârea, reținând că din materialul probator administrat executarea silită a încetat, aceasta urmând a se continua în limitele stabilite prin decizia civilă nr. 134/2010 a Curții de Apel B..
În consecință, intimata solicită respingerea cererii de recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile speței, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
P. contestația la executare ulterior precizată (f. 96, 125 dosar fond) contestatoarea . SRL a solicitat anularea și desființarea în parte a somației nr. 8/_ /_ și a titlului executoriu nr. 633/31.08.2010 emise de către intimată, pentru suma de 62.567 lei, compusă din 61.945 lei reprezentând accesorii la impozitul pe profit, calculate în baza deciziei nr. 71/12.02.2009 și suma de 622 lei reprezentând accesorii la impozitul pe profit calculate în baza declarațiilor contestatoarei nr. 100 (înregistrate sub nr._/26.04.2010, nr._/27.07.2009, nr._/25.01.2010, nr._/26.10.2009), întoarcerea executării silite pentru suma de 62.607 lei.
În mod corect prima instanță a reținut că, în urma pronunțării s.c. nr. 134/F/16.07.2010 a Curții de Apel B. s-a dispus anularea parțială a deciziei de impunere nr. 71/7.02.2008 pentru suma de 751.785 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și penalități de întârziere aferente anilor 2005 și 2006, sentința fiind definitivă prin respingerea cererilor de recurs formulate în cauză, prin decizia nr. 4457/29.09.2011 a Î.C.C.J.
Ca urmare a pronunțării acestor hotărâri judecătorești, intimata a emis adresa nr. 39233A/22.05.2012, prin care, în ceea ce privește aceste sume pentru care se emisese decizia ACC nr.._/09.07.2010, ce a stat la baza emiterii somației nr. 8/_ /_ și a titlului executoriu nr. 633/31.08.2010 s-a dispus încetarea executării silite, ca urmare a anulării debitului principal pentru care se calculaseră aceste penalități, în baza dispozițiilor art. 148 alin. 4 C.p. fiscală care dispun că executarea silită încetează dacă:
a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desființat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
Însă, contestatoarea nu și-a achitat integral obligațiile fiscale, inclusiv cele cuprinse în decizia nr. 71/12.02.2009, care nu a fost anulată de către instanță decât parțial, pentru suma de 751.785 lei,
iar diferența până la suma totală de 1.444.471 lei stabilită în baza acestei decizii de impunere este debit datorat bugetului de stat.
P. urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se poate dispune în cauză întoarcerea executării silite pentru suma de 62.607 lei solicitată de către contestatoare, deoarece executarea silită va fi reluată pentru sumele datorate, urmând a fi aplicate dispozițiile art. 114-115 Codul de Procedură Fiscală în ceea ce privește ordinea de stingere a obligațiilor fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 174 alin. 4 Cod procedură fiscală în cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseși și al anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reținerile prin poprire.
P. urmare, nu este o obligație a se dispune restituirea sumelor executate silit, ci, instanța poate dispune restituirea acestor sume. In cauza de față, cum în mod cert contestatoarea nu și-a achitat integral obligațiile stabilite prin decizia de impunere nr. 71/12.02.2009, după cum s-a arătat anterior, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu se impune întoarcerea executării, contestatoarea având în continuare calitatea de debitor fiscal.
În consecința celor expuse anterior, instanța de recurs apreciază că hotărârea recurată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale și în concordanță cu probele administrate în cauză.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.p.civ, respectiv acela când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, instanța constată că este neîntemeiat.
Motivarea instanței de fond în adoptarea soluției pronunțate, deși este sumară, răspunde în esență motivelor invocate în contestație, și reține corect starea de fapt în sensul că intimata a procedat la încetarea executării silite, iar întoarcerea executării nu poate fi dispusă pentru că aceasta figurează cu debite restante.
În consecință, instanța de recurs apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.p.civ. este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.civ., respectiv acela când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, pentru considerentele expuse anterior, și avându-se în vedere dispozițiile legale incidente în cauză anterior redate, instanța de recurs de asemenea îl găsește ca fiind nefondat.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 C.p.civ se va respinge cererea de recurs formulată de către recurenta . SRL, împotriva sentinței civile nr._14 a Judecătoriei B., aceasta urmând a fi menținută ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de recurs formulată de recurenta contestatoare . SRL, împotriva s.c. 3997/01.04.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ , pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR M. B. L. P. D. M.
GREFIER
L. P.
RED. L.P./04.06.2015/Dact. L.P.05.06.2015
Jud. fond Boștean O. M. L./Judecătoria F.
2 exemplare
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 384/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








