Contestaţie la executare. Decizia nr. 280/2015. Tribunalul BRAŞOV

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - I. A.

JUDECĂTOR - S. N.

GREFIER - L. P.

Pe rolul tribunalului se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta D. G. R. A F. P. B., prin reprezentant legal împotriva Sentinței civile nr. 9034/15.07.2014, în contradictoriu cu intimata C. P., având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 17.03.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp, a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2015, când:

TRIBUNALUL,

Constată că prin încheierea de ședință pronunțată în data de 08.07.2014 s-a respins cererea contestatoarei DGRFP B. de suspendare a executării silite în dosarul execuțional 653/2013 al B. S. E. D., iar prin sentința civilă nr. 9034/15.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în același dosar execuțional s-a respins contestația la executarea formulată și precizată prin cererea adițională de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. B., în contradictoriu cu intimata C. P., ca neîntemeiată, fiind obligată contestatoarea să plătească intimatei suma de 100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2051 pronunțată la data de 13.12.2010 de Judecătoria Aiud în dosarul civil nr._ parata DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B. a fost obligat să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului în sumă de 3.200 lei calculată începând cu data de 23.03.2009 și până la plata efectivă a debitului și cheltuieli de judecată în sumă de 1.277, 5 lei . Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 562/ R/ 2011 a Tribunalului A..

Creditoarea C. P. a formulat la data de 12.12.2013 cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. sentința civilă nr. 2051 pronunțată la data de 13.10.2010 de Judecătoria Aiud în dosarul civil nr._ . Cererea a fost adresata B. “ S. E. D. „ “ și a constituit obiectul dosarului de executare nr. 652/2013.

Prin încheierea pronunțată la data de 06.01.2014 în dosarul civil nr._/197/2013 ( dosar execuțional nr. 652/2013) Judecătoria B. a încuviințat executarea silită a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. sentința civilă nr. 2051 pronunțată la data de 13.10.2010 de Judecătoria Aiud, privind pe creditoarea C. P. împotriva debitoarei DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B. pentru creanța în sumă de 1.277, 5 lei + dobânda legală aferentă debitului de 3.200 lei calculată începând cu data de 23.03.2009 și până la data plății efective și accesoriile acesteia inclusiv a cheltuielilor de executare.

B. “ S. E. D. “ a emis la data de 17.01.2014 în dosarul de executare nr. 652/ 2013 încheierea 652/2013 de stabilire a cheltuielilor de judecată . S-au stabilit cheltuieli de executare în suma de 505, 24 lei .

La aceeași dată, respectiv 17.01.2014, executorul judecătoresc a emis în dosarul de executare nr. 652/2013, în baza art. 667 din NCPC, somație prin care s-a pus în vedere debitoarei ca, în termen de o zi de la primirea sau lăsarea acesteia la sediul debitoarei să achite suma de 2.759, 58 lei compusă din următoarele sume: 484, 54 lei reprezentând actualizarea cu dobânda legală conform OG nr. 9/2000 pentru perioada 23.03.2009 – 02.09.2011 aplicată sumei de 3.200 lei ; 542, 30 lei actualizată cu dobânda penalizatoare conform OG nr. 13/2011 pentru perioada 03.09._13 aplicată sumei de 3.200 lei ; 1.227, 50 lei cheltuieli de judecată ; 505, 24 lei cheltuieli de executare.

Împotriva somației și a încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, ambele emise de executorul judecătoresc la data de 17.01.2014 în dosarul de executare nr. 652/2013 și a executării silite înseși debitoarea - contestatoare a formulat prezenta contestație la executare .

Cu privire la susținerea contestatoarei că nu există temei pentru plata dobânzii legale/ penalizatore stabilită de executorul judecătoresc în somație instanța reține următoarele:

Creditoarea C. P. a notificat la data de 07.01.2010 debitoarea DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B. ( notificare înregistrată de către debitoare sub nr. 284 ) și a solicitat acesteia restituirea următoarelor sume: 3.200 lei cu dobânda legală aferentă începând cu data de la care i-au fost reținute sumele, respectiv câte 400 lei lunar începând cu luna septembrie 2007 – aprilie 2008 inclusiv ) și până la plata lor efectivă ; 826 lei cheltuieli de judecată ( 127, 5 lei stabilite prin sentința civilă nr. 263/C./2008 a Tribunalului A. ; 699 lei stabilite prin sentința civilă nr. 1180/2008 a Judecătoriei Aiud ).

Prin adresa nr. 1597 din data de 01.02.2010, DRAOV B. a comunicat creditoarei că pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești se impune să–i comunice originalul acestora legalizate și investite cu formulă executorie, cu privire la cheltuielile de judecată acestea vor fi achitate cu respectarea prevederilor OG nr. 22/ 2002, nu este îndreptățită la plata dobânzii legale deoarece aceasta nu a fost prevăzută prin hotărârile judecătorești .

La data de 07.09.2010 prin adresa nr._, DRAOV B. a solicitat, din nou, creditoarei să-i comunice în original sentințele judecătorești învestite cu formulă executorie.

La data de 29.10.2010, prin ordinul de plată nr. 1862, DRAOV B. a achitat creditoarei C. P. suma de 3.200 lei.

Așadar, se constată că suma de 3.200 lei a fost achitată anterior pronunțării sentinței civile nr. 2051/ 13.12.2010 care constituie titlu executoriu.

Din considerentele titlului executoriu reiese că, cuantumul debitului în sumă de 3.200 lei a fost restituit de către debitoare. Instanța a reținut că debitoarea datorează contravaloarea dobânzii legale calculată de la data de 23.03.2009 până la data plății efective a debitului fără a arăta în concret data, așa cum ar fi fost firesc în situația în care a reținut că debitoarea a restituit creditoarei suma de 3.200 lei. Nu s-a menționat nici în considerente și nici în dispozitiv data la care s-a achitat suma de 3.200 lei, și/sau ordinul de plată prin care s-a efectuat plata.

Având în vedere că dispozitivul titlului executoriu dă naștere la interpretări, în opinia instanței, ar fi necesare lămuriri cu privire înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului titlului executoriu.

În situația în care în titlu executoriu s-a avut în vedere data plății sumei de 3.200 lei, respectiv 29.10.2010, susținerile contestatoarei că nu datorează sumele stabilite cu titlu de dobândă legală ar fi întemeiate în parte, în sensul că ar datora dobânda legală calculată conform OG nr. 9/2000 pentru perioada 23.03.2009 – 29.10.2010 ( data plății ) și nu ar datora dobânda legală / penalizatoare pentru perioada 30.10.2010 – 18.12.2013 . În acest caz, s-ar impune anularea în parte a somației pentru sumele calculate de către executorul judecătoresc cu titlu de dobândă legală / penalizatoare aferente perioadei 30.10._13.

Contrar susținerii debitoarei, creditoarea are titlu executoriu cu privire la plata dobânzii aferente perioadei 23.03.2009 și până la data plății efective a debitului( executorul a calculat până la data de 18.12.2013 ). În speță, data până la care se calculează dobândă este incertă ( întinderea titlului executoriu ) și nu existența titlului executoriu .

Instanța reține și faptul că la dosarul nu s-a depus decizia civilă nr. 562/ R/ 2011 a Tribunalului A., pentru ca instanța să verifice dacă s-a clarificat în calea de atac data până la care se calculează dobânda legală.

Instanța nu poate să presupună că dispozitivul titlului executoriu se referă la data 29.10.2010, dată până la care s-ar calcula dobânda legala . Mai mult, contestatoarea nu a administrat în prezenta cauză nicio probă pentru a clarifica întinderea titlului executoriu, sarcina probei revenind acesteia potrivit art. 249 din NCPC.

Având în vedere că dispozitivul titlului executoriu este echivoc și nu se poate stabili cu certitudine dacă sintagma „ până la plata efectivă a debitului „ se referă la data de 29.10.2010 ca fiind dată plății debitului de 3.200 lei, instanța apreciază, dată fiind situația expusă, că până la clarificarea dispozitivului titlului executoriu nu se impune anularea în parte a somației de plată pentru sumele menționate în somație cu titlu de dobândă legală/ penalizatoare aferente perioadei 30.10. 2010 – 18.12.2013.

Așadar, instanța a reținut că somația a fost emisă în conformitate cu dispozitivul titlului executoriu .

Nu pot fi avute în vedere susținerile contestatoarei că nu efectuat plata cheltuielilor de judecată întrucât creditoarea nu a prezentat sentințele judecătorești în original investite cu formulă executorie, întrucât pentru sumele solicitate de creditoare prin cererea de executare silită care a constituit obiectul dosarului de executare nr. 652/2013, creditoarea nu a adresat debitoarei notificare în acest sens. Notificarea din data de 07.01.2010 adresată Direcției Regionale Vamale B. de către creditoarea se refera la alte titluri executorii care nu fac obiectul prezentei executări silite.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 instanța a reținut că potrivit art. 2 din O.G. nr. 22 / 2002 „ dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului “iar în art. 3 din același act normativ se prevede că “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie “.

Din prevederile legale precizate, termenul de grație de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor .

În speță, contestatoarea nu invocă lipsa de lichidității ca element esențial al termenului de grație prevăzut de OG nr. 22/2002. Nu a probat intenția sa de executare benevolă a obligației de plată stabilită în prezentul titlu executoriu, nu a efectuat demersuri pentru obținerea fondurilor necesare în situația în care nu ar fi dispus de fonduri, în decursul celor aproape 3 ani de la data pronunțării titlului executoriu.

Instanța a apreciat că dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002 care instituie un termen de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică pentru a-și îndeplini obligația de plată constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 alin. 1 din C.E.D.O .

În jurisprudența sa, C.E.D.O. a statuat ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6, iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului ( Bordov / Rusia ; Immobiliare Saffi/ Italia ) .

În raport de reglementările C.E.D.O instanța a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de norma internă – O.G. nr. 22/ 2002 este contrar reglementărilor internaționale.

D. urmare, constatând existența unui conflict între dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007 și prevederile art. 6 din C.E.D.O., în baza art. 11 și 20 din Constituție potrivit cărora „ dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte„ iar in alin.2 ca „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile „ instanța a dat eficiență prevederilor C.E.D.O.

În consecință, instanța a reținut că nu există motiv pentru anularea somației emisă la data de 17.01.2014 cu privire la cheltuielile de executare în sumă de 505, 24 lei, respectiv încheierea nr. 652/ 2013 din data de 17.01.2014 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare și a executării silite înseși, întrucât executarea silită a fost demarată cu respectarea dispozițiilor legale, iar executorul judecătoresc a emis somația în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

În temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept reținute instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată și precizată prin cerere adițională de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. B. în contradictoriu cu intimata C. P. ca neîntemeiată.

În baza art. 453 alin. 1 din NCPC, instanța a obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva încheierii de respingere a suspendare și împotriva sentinței civile de respingere a contestației la executare, a formulat apel contestatoarea.

Prin apelul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a executării silite, se arată că cererea de suspendare a executării silite este pe deplin justificată, având în vedere calitatea contestatoarei de instituție publică, iar orice executare silită începută împotriva acesteia este guvernată de prevederile OG 22/2002.

Așa cum a susținut și probat în fața instanței de fond, prin executarea silită s-ar produce un prejudiciu care nu s-ar mai putea recupera, înăuntrul unui termen în care, instituția publică a și executat cererea în mod benevol.

În ceea ce privește restituirea cheltuielilor de judecată de 1227,50 lei, acestea au fost achitate de ordonatorul de credite – Ministerul Finanțelor P. conform procedurii de plată reglementate de OMFP 2033/2013

Prin apelul declarat împotriva sentinței civilă nr. 9034/15.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul execuțional 652/2013 de B. S. E. D., se arată că instanța de fond, printr-o interpretare eronată a dispozițiilor OG 22/2002 a respins contestația la executare.

Totodată apelanta contestatoare arată că intimata creditoare C. P. s-a adresat direct executorului judecătoresc, fără să urmeze procedura derogatorie de la dreptul comun, generând astfel cheltuieli de executare nejustificate.

Se mai arată că plata sumei indicate în titlul executoriu s-a făcut la cerere, după îndeplinirea formalităților legale de către creditoare, procedându-se la compensarea sumelor rezultate cu obligațiile datorate de partea menționată mai sus bugetului consolidat al statului.

În concluzie, apelanta consideră că nu există niciun temei legal pentru ca executorul judecătoresc să întocmească proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, astfel că în mod eronat și nelegal instanța de judecată a respins contestația la executare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând hotărârile atacate raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul apreciază calea de atac promovată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prima critică a apelantei, raportată la soluția de respingere a cererii de suspendare a executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 652/2013 al B. S. E. D. pana la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, se referă la faptul că instanța de fond a omis faptul că debitoarea apelantă în cauză este instituție publică, iar executarea silită îndreptată împotriva unei asemenea instituții este guvernată de OG 22/2002din punctul de vedere al termenelor de executare, cât și de soluționare a uneia asemenea cereri.

În cadrul legislativ actual, Ordonanța de Guvern nr. 22/2002 reglementează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Astfel, creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor si autorităților publice se achită din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectiva iar in măsura în care “executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni,sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului” (art. 2 din O.G. nr. 2/2001).

In fine, legiuitorul a prevăzut in art. 3 al actului normativ în discuție ca “In cazul in care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie”.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-amintite s-ar putea trage concluzia ca orice persoana (fizica sau juridica) sau alta entitate care deține împotriva unei instituții publice o creanța in baza unui titlu executoriu (ca si regula, de cele mai multe ori, o hotărâre judecătorească definitiva), anterior demarării procedurii execuționale (in măsura in care creanța nu este satisfăcuta de buna voie de către debitorul instituție publica) este necesar a urma procedura prealabila instituita de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Deși poziția procesuala a instituțiilor publice debitoare, in cadrul contestațiilor la executare promovate este in sensul admiterii acestor cai de atac întrucât procedura execuțională a fost demarata prematur, astfel de argumente nu au absolut niciun fundament juridic.

În primul rând, legiuitorul a instituit termenul de 6 luni in care poate fi îndestulată creanța creditorului pe seama instituției publice debitoare exclusiv in ipoteza in care “executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri”; prin urmare, termenul in discuție nu își găsește aplicabilitatea in cazul tuturor creanțelor care izvorăsc din titluri executorii si cu privire la orice instituție publică ci, eventual, in ipoteza in care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca autoritățile statale sunt cele care trebuie sa efectueze toate demersurile si diligentele necesare punerii in executare a hotărârilor judecătorești si ca nu este oportun să se solicite, unei persoane care deține o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare sa angajeze o noua procedura pentru a obține suma ce i-a fost acordata, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutila a îndestulării creditorului pe seama statului debitor (a se vedea in acest sens, cauzele Metaxas contra Greciei, Sacaleanu contra Romaniei, O. contra Romaniei).

Autoritatea statală nu poate invoca in beneficiul sau prevederi legale de natura a aduce atingere drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor – fie ele fizice ori juridice -, in condițiile în care au urmat procedura judiciara prevăzută de lege in vederea recuperării sumelor de bani datorate de către stat ori instituțiile publice ale acestuia.

Curtea, in cauza S., a reamintit ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, sa recurgă la procedura de executare silita pentru a obține satisfacție.

Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plații debitului constituie si o atingere adusa dreptului prevăzut de art. I Protocolul I., iar statul nu poate sa refuze, sa omită sau sa întârzie . executarea unor hotărâri irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.

În fine, existenta unui conflict intre dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22 / 2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 si prevederile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, este evidentă iar in baza art. 11 si 20 alin. 2 din Constituția României, având in vedere si forța supralegislativa a tratatelor internaționale in materia drepturilor omului in dreptul intern, normele in discuție urmează a fi înlăturate de la aplicare.

Instanțele naționale au atât rolul dar și obligația de a interveni ori de cate ori drepturile persoanele fizice sau juridice, îndreptățite la respectarea lor, fie sunt nesocotite, fie nu pot fi valorificate in mod real si obiectiv, întâmpinând impedimente, fie ele si de ordin procedural sau legal.

Normele legale internaționale (însușite prin tratate si convenții de către statul roman) este necesar a fi aplicate cu prioritate, in măsura in care contravin legilor interne si ordinii legislative naționale.

Convenția este necesar a fi aplicata cu prioritate, in caz contrar, drepturile si interesele persoanei îndreptățite urmând nu numai a nu mai putea fi valorificate dar o valorificare, mult ulterioara, cu întârziere poate echivala cu lipsa acesteia, devenind strict teoretica si iluzorie.

Judecătorul național este “primul judecător european” care are posibilitatea si, implicit, obligația, de a aplica cu prioritate Convenția in detrimentul unor dispoziții legale naționale contrare.

Chiar dacă prevederile legale amintite sunt in vigoare si, in mod logic, aplicabile in ordinea internă, ele sunt in totala contradicție atât cu prevederile Convenției Europene dar si cu jurisprudența Curții, astfel cum am arătat.

În speță, însă, mai mult, apelanta contestatoare a solicitat suspendarea executării silite, doar având în vedere aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 OG 22/2002, fără ca măcar, cel puțin teoretic, să invoce lipsa fondurilor necesare, lipsă, care ar fi trebuit, oricum și dovedită, iar prejudiciul - paguba iminentă care nu ar putea fi remediată pe cale întoarcerii executării în condițiile în care, prin absurd, s-ar fi pornit o executare silită nelegală, nu a fost invocat și detaliat pentru a se verifica îndeplinirea motivelor temeinice necesare în vederea suspendării executării silite.

Pe fondul cauzei, nu se impune anularea somației în situația în care în titlu executoriu nu s-a avut în vedere data plății sumei de 3.200 lei, respectiv 29.10.2010, susținerile contestatoarei că nu datorează sumele stabilite cu titlu de dobândă legală putând întemeiate în parte, în sensul că ar datora dobânda legală calculată conform OG nr. 9/2000 pentru perioada 23.03.2009 – 29.10.2010 ( data plății ) și nu ar datora dobânda legală / penalizatoare pentru perioada 30.10.2010 – 18.12.2013.

Însă, contrar susținerii debitoarei, creditoarea are titlu executoriu cu privire la plata dobânzii aferente perioadei 23.03.2009 și până la data plății efective a debitului( executorul a calculat până la data de 18.12.2013 ) data până la care se calculează dobândă fiind incertă ( întinderea titlului executoriu ) și nu existența titlului executoriu.

Având în vedere că dispozitivul titlului executoriu este echivoc și nu se poate stabili cu certitudine dacă sintagma „ până la plata efectivă a debitului „se referă la data de 29.10.2010 ca fiind dată plății debitului de 3.200 lei, instanța de fond în mod corect a apreciat că până la clarificarea dispozitivului titlului executoriu nu se impune anularea în parte a somației de plată pentru sumele menționate în somație cu titlu de dobândă legală/ penalizatoare aferente perioadei 30.10. 2010 – 18.12.2013, somația fiind emisă în conformitate cu dispozitivul titlului executoriu

Nu pot fi avute în vedere susținerile contestatoarei că nu efectuat plata cheltuielilor de judecată întrucât creditoarea nu a prezentat sentințele judecătorești în original investite cu formulă executorie, întrucât pentru sumele solicitate de creditoare prin cererea de executare silită care a constituit obiectul dosarului de executare nr. 652/2013, creditoarea nu a adresat debitoarei notificare în acest sens. Notificarea din data de 07.01.2010 adresată Direcției Regionale Vamale B. de către creditoarea se refera la alte titluri executorii care nu fac obiectul prezentei executări silite.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat împotriva sentinței civile, precum și cel declarat împotriva încheierii de ședință din 08.07.2014, acesta urmează a fi respins, fiind pe de – o parte lipsită de interes analiza motivelor de apel formulate împotriva acestei hotărâri din moment ce, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă suspendarea executării putea fi dispusă până la soluționarea definitivă a contestației la executare, iar pe de altă parte ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta contestatoare Direcția Generală a Finanțelor P. B., având cod de înregistrare fiscală_, cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B., în contradictoriu cu intimata C. P., împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria B. în 08.07.2014, și a sentinței civile 9034/15.07.2014 în dosarul civil nr._ pe care le păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 31 martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR

A. I. S. N.

GREFIER

L. P.

Red. A.I./06.10.2015

Dact.L.P./ 07.10.2015

…..exemplare….comunicări efectuate către toate părțile conform citativ

Jud. fondAnca Neroiu/Judecătoria B.