Contestaţie la executare. Decizia nr. 255/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 255/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 255/R
Ședința publică din 13.05.2015
PREȘEDINTE – D. M.
JUDECĂTOR –M. B.
JUDECĂTOR- C. R.
GREFIER – C. Ș.
Pe rol este soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât O. F. Z. A. O. FACTORING SRL, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. G. împotriva sentinței civile nr._ din data de 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.04.2015, din 27.04.2015, din 05.05.2015 și din 12.05.2015 acestea fiind consemnate în încheierile de ședința de la data respectivă, ce fac parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera conform dispozițiilor 396 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.05.2015, când a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că,
P. Sentința civilă nr._, pronunțată la data de 17.10.2014, în dosarul civil cu numărul de mai sus, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A admis în parte contestația la executare formulată de F. G. în contradictoriu cu intimata O. F. Z.R.T. prin agent O. FACTORING Z.R.T., împotriva executării silite din dosar 242/2012 deschis la B.E.J. D. D..
A constatat în baza raportului de expertiză contabilă nr._/10.01.2014 întocmit de expert P. A., că suma de achitat drept creanță, creditoarei, este de 4.646,03 CHF debit și 1.747,27 CHF dobânzi.
A constatat ca abuzivă clauza de la art. 7 pct. 1 din contractul C 2203/2100/_/07.06.2007 pe care a anulat-o.
A stabilit că onorariul restant al expertului de 7.000 lei, se achită de contestator în cuantum de 3.500 lei și de intimată în cuantum de 3.500 lei în contul B.L.E.T. B. pentru expert P. A..
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria B. a constatat următoarele:
Pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrată la data de 27.06.2012 contestația la executare formulată de F. G. în contradictoriu cu intimata O. F. Z.R.T. împotriva executării silite din dosar 242/2012 deschis la B.E.J. D. D. prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare, lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării art. 7 pct. 7.1, pct. 7.3 și 7.7 din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit C 2203/2100/_/07.06.2007 în sensul stabilirii sumei datorate și anularea acestor dispoziții ce reprezintă clauze abuzive.
În motivarea în fapt a contestației legal timbrate esențial se arată că suma urmărită nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă, împrumutatul nu și-a dat acordul să plătească oricât i-ar cere Banca, clauzele contestate sunt abuzive deoarece nu au fost negociate, Banca nu a propus un act adițional care să respecte dispozițiile legii.
În drept, au fost invocate Legea nr. 193/2000 și art. 399 Cod procedură civilă 1865.
În probațiune, contestatorul a solicitat, iar instanța a încuviințat și administrat proba cu actele depuse în copie la dosar și expertiza contabilă, pentru stabilirea debitului real.
Partea a subliniat că înțelege să conteste suma de 8.436,54 CHF pretinsă de Bancă - nota de ședință de la fila 83.
Contestatorul a achitat suma de 400 lei onorariu avans expert - fila 97 dosar chitanță TTG_/11.12.2012 emisă la CEC BANK.
A fost întocmit raportul de expertiză contabilă nr._/10.01.2014 conform căruia suma de plată restantă este: 4.646,03 CHF debit și 1.747,27 CHF dobânzi. (fila 123).
Onorariul restant are valoarea de 7.000 lei, conform devizului depus la fila 135.
Intimata a invocat prin reprezentant convențional excepția tardivității (fila 77), asupra căreia contestatorul a formulat în scris concluzii de respingere (fila 83).
Față de aspectul invocat, instanța constată că la data de 07.06.2012 au fost comunicate prin înmânare rudei contestatorului, următoarele acte de executare: somație, copie titlu executoriu, proces verbal cheltuieli de executare.
Debitorul a expediat contestația prin poștă în ziua de 25.06.2012, o zi de luni, cu respectarea termenului legal de 15 zile calculat pe zile libere.
Se constată că excepția tardivității nu este întemeiată, instanța examinând contestația pe fond.
Analizând actele dosarului, Judecătoria B. a reținut următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi personale C 2203/2100/ 6830/07.06.2007 prin care contestatorul a luat un împrumut de 16.460 CHF pe 60 luni (fila 30).
La art. 7 pct. 1 din contract se arată că dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (LIBOR, EURIBOR) fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii la duce la recalcularea dobânzii datorate.
La art. final din contract se arată însă că orice modificare a contractului poate fi făcută cu condiția existenței acordului părților, prin încheierea unui act adițional.
În drept, instanța reține prevederile Legii nr. 193/2000: art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv; art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Clauza tip prevăzută de art. 7 pct. 1 din contractul părților este prestabilită de Bancă, clientul nu a participat la stabilirea ei, ci a acceptat-o prin semnarea contractului, în speranța că
Banca va avea în vedere dispoziția contractuală prevăzută de art. final din convenție conform căreia “contractul poate fi modificat numai prin act adițional, semnat de părțile contractante”.
Din textele legale sus-amintite reiese faptul că pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța mai constată că motivul întemeiat prevăzut în contractul analizat se referă doar la starea Băncii, nicidecum și la starea clientului consumator.
Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar și determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație ce reprezintă motiv de majorare a ratei dobânzii, chiar s-a produs.
Or, așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată astfel încât consumatorul să se poată anticipa că dacă o anumită situație va interveni, o anumită consecință se va produce. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.
Se constată că este abuzivă clauza de la art. 7 pct. 7.1 din contractul de credit C 2203/2100/_/07.06.2007.
Clauzele de la art. 7 pct. 7.3 și 7.7 din contractul părților privesc sancțiunile pe care Banca le poate aplica în cazul în care împrumutatul nu-și execută obligațiile, de aceea raportat la Legea 193/2000 nu pot fi declarate ca abuzive, ele nu cuprind măsuri pe care Banca le-ar aplica discreționar, după bunul plac, unilateral, ci le-ar aplica doar în anumite condiții ce țin de comportamentul împrumutatului.
În data de 23.03.2011 Banca îl notifică pe împrumutat că actul a fost declarat exigibil anticipat pentru restanța de 7.079,62 CHF debit, dobânzi penalizatoare și dobânzi restante.
Banca a introdus cerere de executare silită pentru recuperarea acestei sume (fila 34).
A fost încuviințată executarea silită, iar la data de 31.05.2012 a fost emisă somația de executare comunicată în 07.06.2012.
Somația a fost emisă pentru recuperarea unei sume de 8.436,54 CHF.
Contestatorul nu a negat datoria la Bancă, afirmând că suma menționată în somație nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, conform art. 662 Cod procedură civilă, executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.
Pentru stabilirea caracterului și a cuantumului sumei datorate, a fost administrată proba cu expertiza contabilă.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că la data de 10.01.2014 F. G. datorează Băncii, debit de 4.646,03 CHF și dobânzi de 1.747,27 CHF. Or, prin somația contestată, întocmită la data de 31.05.2012, se pune în vedere împrumutatului să achite suma de 8.436,54 CHF, așadar somația nu privește o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Având în vedere că F. G. este debitor al Băncii și în mod legal a fost demarată executarea silită, instanța constată nefondată cererea de anulare a tuturor actelor de
executare. Însă, raportat la probele administrate, a admis în parte contestația la executare formulată și a constatat în baza raportului de expertiză contabilă nr._, întocmit de expert Pisleag A., că suma de achitat la data întocmirii raportului - 10.01.2014 - este compusă din debit de 4.646,03 CHF și dobânzi de 1.747,27 CHF.
A constatat ca abuzivă clauza de la art. 7 pct. 1 din contractul C 2203/2100/_/07.06.2007 pe care o a anulat-o.
În temeiul, art. 274 și urm. Cod procedură civilă 1865, prima instanță a hotărât ca onorariul restant al expertului de 7.000 lei se va achita de contestator în cuantum de 3.500 lei și de intimată în cuantum de 3.500 lei în contul B.L.E.T. B. pentru expert Pisleag A..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimate O. FACTORING Z.R.T., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să modifice sentința recurată în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatorul F. G. și a diminuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul cuvenit expertului.
În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:
Contractul de credit nr. C2203/2100/_/07.06.2007 a fost încheiat între F. G., în calitate de debitor principal, si O. BANK ROMÂNIA S.A., în calitate de creditor, si, din pricina neplății ratelor conform scadențarului convenit, creditul a fost declarat de creditorul cedent exigibil anticipat.
O. FACTORING Z.R.T. a dobândit prin cesiune creanța rezultata din contract și, dat fiind că, anterior cesiunii, O. BANK ROMÂNIA S.A. a declarat exigibilitatea anticipata a sumei împrumutate, a procedat la executarea silită prin toate formele prevăzute de lege pentru recuperarea integrala a creanței dobândite prin cesiune și a dobânzii aferente.
Fără nici o justificare raportata la datele speței, prima instanță a constatat caracterul abuziv al clauzei art. 7 pct. 7.1 din contractul de credit menționat anterior, reținându-se ca părțile au stabilit un caracter variabil al dobânzii, fără ca acesta să poată fi determinat în funcție de criteriile agreate de părți la încheierea contractului.
De asemenea, în cadrul contestației la executare formulate de F. G. s-a administrat proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate din care a rezultat faptul ca valoarea totală a creanței are un cuantum de 8.393,30 CHF, compusa din principal de 6.646,03 CHF si 1.747,27 CHF accesorii aferente.
Probabil că, dintr-o regretabila eroare, pe ultima pagina a raportului de expertiză s-a consemnat ca debitul datorat este de 6.6393,30 CHF, compus din principal în cuantum de 4.646,03 CHF si dobânzi in valoare de 1.747,27 CHF, rezultând astfel o diferența inexplicabilă de fix 2.000 CHF dintre debitul calculat si debitul menționat de expert la finalul raportului.
Această eroare a fost reținută și de prima instanță, care a admis în parte contestația la executare în sensul anularii în parte a actelor de executare în limita creanței de 6.393,30 CHF, deși contradicția dintre concluzia finala trasata de expertul desemnat si calculele făcute tot de acesta era evidenta si debitul nu poate fi cu fix 2.000 de CHF mai mic decât cel calculat si menționat la pg. 8 paragraful 8, teza finală, din același raport de expertiza.
P. hotărârea apelata, prima instanța a admis in parte contestația la executare si a obligat ambele părți la suportarea onorariu de expert . de 7.000 de lei.
1. Instanța a reținut în mod nejustificat un caracter abuziv al clauzei art. 7 pct. 7.1 din contractul de credit.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, vor fi considerate abuzive clauzele care creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, urmând astfel a se aprecia dacă prevederile supuse analizei sunt abuzive prin însuși conținutul lor.
A.. (6) al aceluiași articol stabilesc exceptarea de la evaluarea caracterului abuziv in situația in care prevederile contractuale vor fi redactate in mod clar și inteligibil, condiție îndeplinita în acest caz.
Așadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata în mod direct, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiilor părților, contrar principiului bunei - credințe, și să nu fi fost redactată în mod clar și inteligibil.
Potrivit art. 1 lit. a din Lista anexă la Legea nr. 193/2000, este considerata abuzivă clauza care da dreptul profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun insa clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii "dacă exista o motivație întemeiata", în condițiile în care profesionistul este obligat sa informeze consumatorul despre acesta, iar consumatorul are libertatea de a rezilia imediat contractul ca urmare a neacceptării ratei dobânzii, astfel cum a fost modificată, condiție îndeplinită în acest caz.
Părțile au încheiat un contract de credit cu dobânda variabilă, stabilind dobânda curentă la data încheierii contractului și posibilitatea băncii de a modifica rata ei pe parcursul derulării contractului, în funcție de criterii prevăzute în mod expres în contract, respectiv politica de prețuri a O. Bank România S.A. cu privire la costurile de finanțare ale Băncii și evoluția piețelor financiar - bancare în ce privește valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută.
Astfel, deși variabilă, dobânda este totuși determinabilă, având în vedere factorii financiari obiectivi prevăzuți expres în contract în deplina conformitate cu dispozițiile art. 37 din O.U.G. 50/2010.
P. faptul acceptării caracterului determinabil al dobânzii, atât O. Bank România S.A., cat si contestatorul, au acceptat ca dobânda sa fie actualizata în funcție de indicii valutari si, in mod firesc, odată convenite criteriile de determinare, dobânda poate fi modificata fără a fi necesar un acord separat de voința.
Astfel, contestatorul a avut sau ar fi trebuit sa aibă încă de la începutul relațiilor contractuale o imagine conturata asupra obligațiilor asumate, formula de calcul a dobânzii fiind indicata la art. 7.5 din contractul de credit și, mai mult de atât, nici la momentul încheierii actelor adiționale reclamantul nu a solicitat revizuirea clauzelor.
2. Cuantumul creanței a fost diminuat in mod nejustificat de instanță la suma de 6.393,30 CHF (4.646,03 CHF debit si 1.747,27 CHF accesorii), întrucât raportul de expertiză efectuat de expertul contabil P. A. indică un debit de 8.393,30 CHF.
Fără a relua cele expuse cu privire la situația de fapt, din întregul raport de expertiză în discuție rezultă fără dubiu ca debitul datorat este compus din principal în cuantum de 6.646,03 CHF și 1.747,27 CHF accesorii aferente, simpla eroare materială de la ultima pagina a raportului nefiind susceptibila a conduce la o concluzie contrara, așa cum a fost reținuta de instanța de fond.
Expertul desemnat a consemnat expres la pag. 8 din raport ca „(...) Totalul contractului a fost de 16.460 CHF (franci elvețieni). Debitorul a efectuat plata ratelor lunar pana la rata din 26.08.10, dar cu anumite întârzieri. Din această cauză după cum observă din anexa 1, datorită faptului că dobânda a fost recalculată din cauza întârzierilor și din fiecare rată achitată de debitor banca a reținut întâi dobânda și apoi rata de credit. Astfel la sfârșitul acestei perioade s-a achitat cu 140, 01 CHF mai puțin decât totalul ratelor aferente. Astfel din suma de 16.460 CHF, debitorul a achitat 9.813,53 CHF, rămânând un sold credit restant de 6646.03 CHF.
Situația debitului se prezintă astfel: credit restant 6446,03 CHF credit restant; dobândă, 433,59 dobândă restantă + 90,59CHF dobândă la dobândă + 587.92 (CHF dobândă credit CREDIT RESTANT) + 635,17 CHF (Dob. penaliz la credit) = 1747,27 CHF, suma determinată corect ținând seama de prevederile inițiale ale contractului de credit și de modificările ulteriore intervenite în modificarea ratelor dobânzilor pe care banca le-a comunicat și pe care l-a menționat mai sus.
Rezultă astfel că fără nici o îndoială consemnarea unei creanțe compuse din 4.646,03 CHF debit principal și 1.747,27 CHF dobânzi reprezintă o simpla eroare materiala în cadrul raportului de expertiza, care, din păcate, a fost reținută de prima instanță la pronunțarea hotărârii apelate.
Fără a contesta faptul că raportul de expertiza are un pronunțat caracter tehnic și pentru a cărui pregătire sunt necesare cunoștințe de specialitatea financiar - bancar, inadvertența dintre considerentele raportului și concluzia expertului este evidenta în sensul ca diferența de 2.000 de CHF dintre debitul calculat de expert si debitul restant consemnat in pg. 10 ultimul paragraf din raportul de expertiza reprezintă o eroare materiala.
3. In temeiul art. 451 alin. 2 NCPC, solicită sa diminuarea onorariului de 7.000 de lei stabilit de prima instanță pentru expertul judiciar desemnat de pentru efectuarea raportului de expertiza contabilă, acesta fiind disproporționat în raport complexitatea speței si împrejurările concrete ale cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 NCPC, art. 466 - 480 NCPC, art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000.
În probațiune, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 500 lei.
În recurs intimatul F. G. nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurentă, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în speță, instanța constată următoarele:
1. Cu privire la clauzele abuzive cuprinse în Contractul de credit nr. C2203/2100/_/07.06.2007 a fost încheiat de intimatul F. G., în calitate de debitor principal, cu O. BANK ROMÂNIA S.A., în calitate de creditor.
Caracterul abuziv al unei clauze contractuale cuprinsă într-un contract de credit bancar, încheiat între o bancă creditoare, în calitate de profesionist, și o persoană fizică, debitor, în calitate de consumator, se stabilește prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 - care constituie o transpunere în internă a Directivei 1993/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii - respectiv O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori - care constituie o transpunere internă a Directivei 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000, în vigoare la momentul încheierii contractului de credit care constituie titlul executoriu, prevede că:
„1. O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
2. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
3. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. …”
Față de temeiurile de drept anterior evocate, o clauză contractuală dintr-un contract de credit, care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și
contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor Legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.
În situația în care, un profesionist, pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, ori a fost redactată în mod clar și inteligibil, astfel încât îi dădea posibilitatea consumatorului să realizeze consecințele acesteia, astfel încât nu poate fi considerată ca fiind o clauză abuzivă, este de datoria respectivului lui să prezinte probe în acest sens.
Or, în speța dedusă judecății, recurenta nu a probat aceste împrejurări.
Cu toate că în lege nu sunt enumerate expres ca făcând parte din categoria clauzelor abuzive acele clauze dintr-un contract de credit bancar încheiat între un profesionist și o persoană fizică, atât în doctrina și jurisprudența naționale, cât și în jurisprudența C.J.U.E., este unanim recunoscut faptul, că suntem în prezența unei clauze abuzive într-un contract de credit dacă într-un astfel de contract există o clauză contractuală care acordă dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda creditului, în raport de o marjă fixă stabilită exclusiv de către bancă.
P. urmare, în mod corect prima instanță a reținut caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 7 pct. 1 din contractul C 2203/2100/_/07.06.2007, procedând la anularea acestei clauze, criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
2. Referitor la cuantumul creanței rămase.
Conform raportului de expertiză tehnică contabilă nr._/10.01.2014, întocmit în cauză de către doamna expert Pisleag A., soldul creditului restant la momentul întocmirii lucrării era de 6646,03 CHF, la care se adaugă dobânzi totale de 1747,27 CHF, rezultând un debit total de 8393,30 CHF.
Mențiunea de la finalul concluziilor raportului de expertiză tehnică, cu privire la suma de 4646,03 CHF, ca reprezentând soldul creditului restant, reprezintă în mod evident o eroare materială, pe care prima instanță nu a observat-o, ceea ce a condus la stabilirea greșită în dispozitivul sentinței recurate a creanței intimatului față de recurentă.
Pe cale de consecință, sub acest aspect hotărârea primei instanțe urmează a fi modificată în parte, stabilindu-se că debitul total al intimatului față de recurente este de 8393,30 CHF, din care 6646,03 CHF, reprezintă soldul creditului restant, iar suma de 1747,27 CHF, reprezintă dobânzi totale.
3. În ceea ce privește cuantumul onorariului cuvenit expertului tehnic pentru lucrarea întocmită în cauză.
Conform art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, „Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului.”
Prima instanță a stabilit onorariul cuvenit expertului tehnic la suma de 7400 lei, reținând că s-a efectuat plata unui avans de 400 lei, stabilind că, restul de 7000, va fi plătit de recurentă și de intimat în părți egale.
Stabilirea onorariului cuvenit expertului s-a efectuat pe baza devizului prezentat de către doamna expert, conform înscrisului de la fila 125 din dosar, cuantumul acestuia fiind pe deplin justificat, având în vedere activitatea desfășurată de către doamna expert conform obiectivelor stabilite de către instanță.
P. urmare, tribunalul constată că nu se impune reducerea onorariului cuvenit expertului, și sub acest aspect criticile recurentei fiind nefondate.
Având în vedere considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 312 alin 1 și 3, 3041 C.pr.civ. cererea de recurs formulată de recurenta O. F. Z.R.T. prin agent O. FACTORING Z.R.T. împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată la data de 17.10.2014, în dosarul civil cu numărul de mai sus, Judecătoria B., va fi admisă, hotărârea recurată urmând a fi modificată în parte, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de recurs formulată de recurenta O. F. Z.R.T., cu sediul procesual în București, .. 79, etaj 3, împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B., la data de 17.10.2014, în dosarul cu numărul de mai sus, pe care o modifică în parte, după cum urmează:
Constată, în baza raportului de expertiză tehnică contabilă nr._/10.01.2014, întocmit de către expert P. A., că suma de achitat drept creanță creditoarei O. F. Z.R.T. de către debitorul F. G., este de 8.393,30 CHF, din care 6.646,03 CHF credit restant, iar 1.747,27 CHF dobânzi.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
D. M. M. B. C. R.
GREFIER
C. Ș.
Pentru grefier plecat din instanță
semnează grefier șef
I. M.
Red. D.M./23.12.2015
Tehnored. L.P./28.12.2015
Jud. de Fond- M. A./Judecătoria B.
.…exemplare…..comunicări către toate părțile din citativ
| ← Pretenţii. Decizia nr. 527/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 500/2015.... → |
|---|
