Contestaţie la executare. Decizia nr. 651/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 651/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 651/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 651/R

Ședința publică din data de 30 aprilie 2013

Completul de judecată R5 compus din:

PREȘEDINTE – A. I.

Judecător – M. I. I.

Judecător – C. R.

Grefier - V. P.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul contestator B. I. împotriva sentinței civile nr. 2571, pronunțată de Judecătoria F. la data de 10 decembrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul contestator, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recurentul declară că nu are cereri de formulat, probe de propus.

Instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Judecătoria F., anularea executării silite ca fiind abuzivă și neîntemeiată.

T R I B U NA L U L,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 2571/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria F. în dos. nr._ s-a admis excepția netimbrării contestației la executare, invocată de instanță din oficiu, și în consecință, s-a anulat ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul B. I. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a Municipiului F..

Deliberând cu prioritate asupra excepției de netimbrare invocată din oficiu, ce face de prisos examinarea celorlalte excepții invocate de intimată prin întâmpinare, prima instanță a reținut următoarele:

Instanța prin ședința publică din data de 26.11.2012 a pus în vedere contestatorului obligația de a timbra cererea de chemare în judecată cu suma de 143 lei taxă judiciară de timbru și suma de 0,3 lei timbru judiciar, dat fiind faptul că această cerere este supusă taxelor menționate anterior în conformitate cu art. 2 al. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În temeiul art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 20 alin. 2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării cererii, instanța pune în vedere să achite suma datorată.

Același lucru este prevăzut și de disp. art. 35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aplicarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Întrucât contestatorul B. I. nu și-a îndeplinit obligația de plată, deși instanța i-a pus în vedere acestuia să depună taxă judiciară de timbru în valoare de 143 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, prin încheierea de ședință din data de 26.11.2012, instanța în temeiul disp. art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru conform cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, a admis excepția invocată din oficiu și a anulat cererea contestatorului ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs contestatorul B. I., solicitând admiterea recursului iar pe fond admiterea contestației la executare pe care a formulat-o în fața primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul contestator arată că nu dispune de suma de bani necesară plății taxei judiciare de timbru, contul său de la CEC BANK este blocat și că a plătit niște datorii ale fostei sale soții.

În continuare recurentul face aprecieri relative la anumiți judecători din cadrul Judecătoriei F., aduce critici sistemului judiciar, invocă pretinse fapte de corupție și abuzuri la care pretinde că a fost supus de acest sistem, invocă greutățile sale financiare și starea sa de sănătate precară care au făcut imposibilă achitarea taxei judiciare de timbru datorată pentru judecata în primă instanță.

Intimata creditoare nu a depus întâmpinare.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Recursul este legal timbrat.

Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a stabilit, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cuantumul taxei judiciare de timbru de 143 lei iar potrivit O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timrului judiciar de 0,3 lei, datorate pentru judecata contestației la executare pe care a formulat-o.

Contestatorul debitor nu a formulat împotriva acesteia cerere de reexaminare, potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și nu a solicitat ajutor public judiciar, potrivit O.U.G. nr. 51/2008.

Recurentul contestator nu a achitat la termenul de judecată acordat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, arătând în fața primei instanțe la termenul de judecată din data de 10.12.2012 că nu dispune de această sumă de bani.

De asemenea, prin motivele de recurs contestatorul nu aduce critici sentinței civile, nu aduce argumente juridice în susținerea recursului iar împrejurările invocate, relative la lipsa posibilităților materiale și la starea sa de sănătate, pe lângă faptul că nu au fost probate, nu au relevanță în cauză, în condițiile în care recurentul nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, ocazie cu care instanța ar fi analizat toate aceste aspecte.

Celelalte motive de recurs formulate de contestator cuprind descrierea unor pretinse sări de fapt fără legătură cu prezenta cauză. Pretinsele abuzuri pe care le reclamă nu reprezintă motive care să conducă la modificarea sau la casarea sentinței civile. Recursul împotriva sentinței civile nu reprezintă calea pentru a le reclama. Recurentul nu a invocat nereguli procedurale care să atragă casarea sentinței civile.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul declarat de recurentul contestator împotriva sentinței civile urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul contestator B. I. împotriva sentinței civile nr. 2571/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria F. în dos. nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2013.

.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. I. M. I. I. C. R.

Aflată în concediu de odihnă Aflată în concediu de odihnă

Semnează președintele instanței Semnează președintele instanței

Judecător A. N. M. Judecător A. N. M.

GREFIER

V. P.

Aflată în concediu de odihnă

Semnează grefierul șef de secție

Grefier I. M.

Red.C.R/22.08.2013

Tehnored. I.T./23.08.2013; 2 ex.

Jud. fond C. G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 651/2013. Tribunalul BRAŞOV