Contestaţie la executare. Hotărâre din 08-04-2014, Tribunalul BRAŞOV

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 375/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 375/R

Ședința publică de la 08 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G.

Judecător R. C.

Judecător S. N.

Grefier E. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul reclamant F. A., împotriva sentinței civile nr._/197/2010, pronunțată de Judecătoria B., în dosar civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . I. SA, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 31.03.2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

TRIBUNALUL,

P. sentinta civila nr_/2013 a Judecatoriei Brasov s-a admis excepția perimării executării silite.

S –a admis contestația la executare formulata de contestator, și în consecință:

Au fost anulate formele de executare din dosar execuțional nr. 480/2012 al B. Koppandi Ollyver.

A fost obligata intimata să plătească contestatorului suma de 1799 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta astfel prima instanta a retinut ca împotriva contestatorului s-a început executarea silită în baza titlului executoriu contract de leasing financiar nr._/2007 pentru suma de 4940,37 lei.

Inițial, s-a format dosarul execuțional nr. 715/2010 al B.E. D. B. din cadrul intimatei.

După depunerea prezentei acțiuni în data de 06.09.2010, în ianuarie 2011, contestatorul primește o nouă somație emisă în dosar nr. 715/2010 al B.E. S. C..

P. apariția L. nr.278/2011, odată cu desființarea profesiei de executor financiar nebancar, intimata s-a adresat B. Koppandi Ollyver formându-se dosar execuțional nr. 489/2012. În cadrul acestuia se emis o somație pe numele contestatorului în data de 07.01.2013 în vederea recuperării creanței de_, 09 lei.

Așa cum cu ușurință se poate observa, următorul act de executare este emis la aproximativ 2 ani de la îndeplinirea ultimului.

Potrivit art. 389 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă un termen mai mare de 6 luni de la îndeplinirea ultimului act de executare, fără să urmat și de altele, executarea se perimă de drept.

În consecință, în temeiul acestui text de lege, coroborat cu art.391 C.pr.civ., instanța de fond a anulat executarea silită în dosar execuțional nr. 489/2012 al B. Koppandi Ollyver.

În baza art.274 C.pr.civilă instanța, reținând culpa procesuală a intimatei, o fost obligata aceasta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către contestator în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentinte,în termen legal, a declarat recurs contestatorul, solicitand casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, rejudecarea cauze, cu cheltuieli de judecata.

În motivare s-a arătat ca a invocat, ca motiv al contestatiei, lipsa datoriei, aceasta fiind achitata, si, prin urmare, contestatia a vizat intinderea titlului executoriu si lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al creantei .

A mai arătat ca prima instanta s-a pronuntata asupra exceptiei de perimare a executarii silite, lasand nesolutionat fondul cauzei astfel ca executorul judecatortesc a procedat la intomcirea unui alt dosar executional cu nr 365/201.

Asa fiind, prima instanta nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut si nici nu a rezultat din motivarea sentintei daca a analizat pe fond actiunea.

În drept s-au invocat disp art 304 ind 1, art 304 pct 5, 7 si 9 CPCVI, art 312 alin 3 si 5 CPCiv.

Intimata, legal citată, a formulat intâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neintemeiat.

În recurs s-a administrat proba cu inscrisuri.

Examinand recursul, prin prisma motivelor invocate si a textelor de lege incidente, tribunalul constata urmatoarele-

Critica referitoare la lipsa analizarii fondul pricinii nu poate constitui un -minus petita – ca motiv invocat printre motivele de recurs cu atat mai mult cu cat acesta nu se mai incadreaza in motivele expres prev de art 304 CPCIV.

Pe de alta parte, asa cum a rezultat din petitele contestatiei la executare, recurentul contestator a solicitat anularea formelor de executare, ca urmare a lipsei datoriei fata de intimata creditoare, asa incat, fata de aceasta motivare, nu suntem in prezenta unei contestatii la titlul in intelesul dat de disp art 399 teza a 2 a CPCVI, intrucat nu s-a solicitat explicarea intelesului intinderii si aplicarii dispozitivului hotararii.

D. urmare, dand curs principiului disponibilitatii procesuale, in mod corect instanta de fond a respectat limitele cu care a fost investita, aspect care nu justifica o vatamare in sensul dat de disp art 304 pct 5 CPCVI.

Totodata, s-a dat curs disp art. 137 alin. 1 CPCIV., ce obligă instanța să se pronunțe înainte de a intra în fondul dezbaterilor asupra excepțiilor ( de procedură și de fond) care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Verificarea conditiilor perimarii are prioritate in raport de orice motive legate de fondul pricinii, cum este si cel al constatarii inexistentei datoriei, aceasta sanctiune de procedura, absoluta si peremptorie avand ca efect anularea formelor de exceutare.

Referitor la motivele de recurs prev de art 304 pct 7 si 9 CPCIv, instanta constata ca hotararea recurata a cuprins motivele pe care s-a sprijinit convingerea judecatorului, care a dat o aplicare si interpretare corecta disp art 389 CPCIV, aspecte care de altfel, nu au fost contestate de catre recurent.

Desigur ca recurentul poate formula apararile sub forma motivată in prezenta contestatie, pe calea altei contestatii, deja promovata impotriva noii executari silite.

F. de aceste considerente, tribunalul, in baza art 312 CPCiv, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul F. A. impotriva Sentintei civile nr_/2013 a Judecatoriei Brasov, ca nefondat.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica, azi 8.04.2014.

Președinte Judecător Judecător

A. G. R. C. S. N.

Fiind in CO semneaza

Vicepresedinte S. L. E.

Grefier

E. M.

Fiind in CO semneaza inlocuitor Grefier Sef,

D. A.

Red. A.G./11.07.2014

Tehnored. NC./14.07.2014

- 2 ex. –

Jud. fond: L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 08-04-2014, Tribunalul BRAŞOV